Cei vechi, evreii, nu îndrăzneau să pomenească numele lui Dumnezeu şi înlocuiau numele lui Dumnezeu pentru că aveau teamă de a nu coborî numele lui Dumnezeu. Nu ştiu dacă aţi băgat de seamă, cred că nu aţi luat aminte, la Matei, de pildă, întâlnim foarte des expresia: „Impărăţia cerurilor". In schimb; în Sfânta Evanghelie de la Marcu, in loc de „Impărăţia cerurilor" apare des expresia: ‚Impărăţia lui Dumnezeu". De ce Sfântul Evanghelist Matei foloseşte mai mult expresia: „Impărăţia cerurilor" şi nu foloseşte expresia, „Impărăţia lui Dumnezeu"? Ca să nu vină mereu în cuvânt numele lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Matei făcea parte dintre evrei şi avea o rezervă faţă cu pomenirea numelui lui Dumnezeu. De aceea foloseşte mai mult expresia „Impărăţia cerurilor" căci se adresa evreilor. Sfântul Evanghelist Marcu însă, nu s-a adresat evreilor cu Evanghelia sa, şi atunci el a putut să zică în loc de „Impărăţia cerurilor" - „Impărăţia lui Dumnezeu" (la păgâni, la neevrei, nu se considera o coborâre a numelui lui Dumnezeu, repetarea numelui lui Dumnezeu). In Evanghelia de la Matei citim, de exemplu, cele dintâi cuvinte rostite de Domnul Hristos: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor", iar în Sfânta Evanghelie de la Marcu citim: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie". (CPD, p. 370-371)

Domnul Hristos atrage atenţia că în Impărăţia lui Dumnezeu e bucuria, fericirea... Ştiţi că, într-o rugăciune de la paraclis, spunem despre Domnul Hristos că „şterge lacrima de la toată faţa". Noi ne gândim la viaţa de dincolo de lumea aceasta, la o viaţă în care „nu este durere, nici întristare, nici suspin". Aceasta este o împărăţie a bucuriei, o împărăţie a iubirii, o împărăţie a fericirii. „Fericiţi sunt cei fără prihană, care umblă în legea Domnului". (SF, p. 230)

In pilda care s-a citit din Sfânta Evanghelie se arată că cei chemaţi au fost nevrednici de cină pentru că nu au vrut să răspundă chemării şi anume, unul a zis că şi-a cumpărat ogor şi se duce să-l vadă, altul a zis că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi se duce să-i încerce, altul a zis că şi-a luat femeie şi nu poate să meargă să răspundă chemării la cină. Prin urmare sunt şi nişte piedici când e vorba de credinţă, de credinţa în Dumnezeu şi de bucuriile credinţei, de bucuriile pe care le aduce în viaţa omului harul lui Dumnezeu şi Sfintele Slujbe, care toate sunt pentru bucuria noastră. Toate acestea ne cer o hotărâre, o atitudine. Trebuie să avem o hotărâre de a lăsa ceea ce este inferior pentru ceea ce este superior. Bineînţeles că şi bucuriile veacului acestuia, într-un fel, sunt cuprinse în existenţa umană şine putem prezenta cu ele în faţa lui Dumnezeu. Cineva poate să stăpânească un ogor şi totuşi să fie primit de Dumnezeu, poate să stăpânească cinci perechi de boi şi totuşi să aibă şi bucuria de a fi în legătură cu Dumnezeu, poate să aibă soţie şi împreună cu soţia să-I slujească lui Dumnezeu şi ştim că Sfânta noastră Biserică binecuvântează legătura între soţi. Numai că atunci când ni se cere ceva mai mult decât aceasta atunci trebuie să le lăsăm cele de pe pământ pământului şi să îi urmăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos mai presus de lumea aceasta. (CLP, p. 293)

Zice Domnul Hristos: "Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl, vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre" (Mt. 6,14). Deci, iertarea este un mijloc de apropiere de Impărăţia lui Dumnezeu pentru că scoate din suflet ura, gândul de răzbunare, nemulţumirea cu ceea ce ţi-a făcut cineva spre rău. Când se întâmplă lucrul acesta, adică să ajungem la iertare, ajungem la liniştire şi este semn că ne apropiem de Impărăţia lui Dumnezeu. (CLP, p. 125)

Dacă ne facem rânduială în suflet în aşa fel încât să înlăturăm gândurile cele rele, nu ajungem la cuvinte rele şi nu ajungem la fapte rele. Deci toată grija noastră este să scoatem din sufletul nostru răul de la rădăcină, din gând, din simţiri, de la prima lui răsărire, să-l înlăturăm şi atunci începe să fie în sufletul nostru linişte, iar liniştea sufletească este semn al prezenţei împărăţiei lui Dumnezeu. (CLP, p. 124)

Impărăţia lui Dumnezeu, este un mediu de har, un mediu de energie spirituală, pe care o dă Dumnezeu celor care sunt ai Lui. Este o deosebire între un om care are şi unul care nu are harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine. Harul lui Dumnezeu - fiind o energie necreată care porneşte din Dumnezeu - îl ajută pe credincios să realizeze nişte lucruri care fără harul lui Dumnezeu nu se pot realiza. De aceea, şi zicem că mântuirea vine prin har, se dă prin har, prin credinţă şi fapte bune. Harul creează credinţa, credinţa duce la faptele bune, iar faptele bune sunt manifestarea credinţei şi a harului pe care îl au credincioşii în fiinţa lor. (CPD, p. 229-230)

Cel ce se pocăieşte are faţă de păcat acea stare sufletească pe care o are în vedere psalmistul, când zice: „Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit" (Psalmi 118, 163). La aceasta el trebuie să unească hotărârea de a se împotrivi în chip statornic faţă de orice păcat, lucru ce se realizează, prin străduinţa de a agonisi faptele cele bune, de vreme ce, după cum învaţă Sfântul Apostol Pavel: Impărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în fapte" (1 Corinteni 4,20)... Pe scurt, la locurile cele mai înalte din Impărăţia lui Dumnezeu se ajunge prin osteneală, prin străduinţa de a face faptele cele bune, prin jertfirea de sine, adică printr-o lucrare stăruitoare pentru realizarea binelui, săvârşită întru cea mai adâncă şi mai sporită smerenie. (BM, p. 82-83)

Cine trăieşte o viaţă aşa încât să poată fi numărat la cei drepţi, acela este aproape de împărăţia lui Dumnezeu, este aproape de bucurie şi de pace. Este aproape de bucuria şi de pacea în Duhul Sfânt, iar unde e Duhul Sfânt de faţă, acolo este de fapt împărăţia lui Dumnezeu de faţă, acolo stăpâneşte Dumnezeu. (CLP, p. 122)
Impărăţia lui Dumnezeu este de faţă acolo unde stăpâneşte Dumnezeu in sufletul omenesc. Ea vine „întru putere" în adevăraţii preamăritori de Dumnezeu. (BM,p.74) ' L-au întrebat nişte farisei pe Domnul Hristos cândva (citim asta în Sfânta Evanghelie de la Luca, capitolul 17): Când vine împărăţia lui Dumnezeu? Şi Domnul Hristos a răspuns aşa: Impărăţia lui Dumnezeu nu vine pe văzute, ci Impărăţia lui Dumnezeu este în sufletul vostru, în mijlocul vostru". Dacă ai Impărăţia lui Dumnezeu înăuntrul tău, o ai şi în jurul tău, se vede in viaţa ta Impărăţia lui Dumnezeu, care s-a statornicit întru putere în sufletul tău. Deci, cuvintele acestea Domnul Hristos le-a spus oamenilor din vremea in care El a propovăduit. Se pune acum întrebarea, după ascultarea acestor cuvinte ale Domnului Hristos pe care le-am auzit astăzi prin mijlocirea Sfântului Evanghelist Marcu şi prin mijlocirea părintelui care a citit Evanghelia: Oare dintre cei care suntem acum, aici, sunt şi unii eare vor vedea Impărăţia lui Dumnezeu venind întru putere înainte de a muri? Eu zic că da. Sunt unii care au văzut Impărăţia lui Dumnezeu venind întru putere şi sunt unii care anticipează Impărăţia lui Dumnezeu, adică merg înaintea împărăţiei lui Dumnezeu. (CLP, p. 430)

Noi cerem de la Dumnezeu în rugăciunea Tatăl Nostru: „Vie împărăţia Ta...", cerem să vie împărăţia lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne împlineşte cererea. De câte ori stăm la Sfânta Liturghie ni se împlineşte cererea aceasta că suntem în împărăţia lui Dumnezeu. Oare nu-i prea mult să spunem aşa? Nu! De ce nu? Pentru că în Biserică facem lucrul lui Dumnezeu, II preamărim pe Dumnezeu. Şi facem, aici pe pământ, noi, oameni păcătoşi, lucru ceresc. Sfânta Biserică nu e numai un locaş unde se adună credincioşii, ci este un locaş sfinţit de Dumnezeu, e un locaş sfinţit pentru Dumnezeu, un locaş în care se face numai şi numai lucrul lui Dumnezeu, nu altceva. (CLP, p. 49)

Oamenii care sunt aşa de bogaţi în cele pământeşti ajung să nu mai cinstească nici duminica, nici zilele de sărbătoare, ajung să ocolească Sfânta Liturghie şi nici nu ştiu că Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ. Noi, acum, suntem în împărăţia lui Dumnezeu, într-un cadru care este împărăţia lui Dumnezeu. De unde ştim? Din Sfânta Liturghie care începe astfel: "Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi m vecii vecilor". Care împărăţie? Impărăţia care ne stă în faţă, împărăţia Sfintei Liturghii, împărăţia Sfintei Treimi. Ce facem noi la Biserică? Ceea ce fac îngerii în ceruri. Nu zicem noi la Biserică: "Noi, care pe Heruvimii cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem; toată grija cea lumească de la noi s-o lăpădăm"? Iată, "toată grija cea lumească de la noi s-o lăpădăm", măcar acum să nu fim împrăştiaţi, măcar acum să nu fim la gânduri străine de rugăciune, măcar acum să nu ne gândim la lucruri din afară de Biserică, măcar acum să lăsăm toată grija cea lumească, toată îngrijorarea, toată neîncrederea, toată nemulţumirea, toată nesiguranţa. Acum, când închipuim pe heruvimi, când aducem întreit-sfântă cântare lui Dumnezeu, când vrem să primim pe împăratul tuturor, pe Cel în chip nevăzut înconjurat de cetele îngereşti, acum când vrem să zicem: Aliluia! Aliluia! Aliluia! adică "Lăudaţi pe Domnul!", acum să nu mai avem nici o grijă a pământului, acum să fim eliberaţi de toate, ca să fie împărăţia lui Dumnezeu în noi. Dar sunt atâtea binecuvântări pe care le primesc credincioşii la Sfânta Liturghie şi cine ocoleşte Sfânta Liturghie ocoleşte şi binecuvântările, nu-1 interesează binecuvântările lui Dumnezeu care ni se dau în lumea aceasta prin mijlocire preoţească. (CLP, p. 128)

Vine împărăţia lui Dumnezeu cu fiecare duminică, vine împărăţia lui Dumnezeu în fiecare sărbătoare, vine împărăţia lui Dumnezeu în fiecare zi în care putem lua parte la Sfânta Liturghie; în orice caz, prin fiecare Sfântă Liturghie vine împărăţia hii Dumnezeu. De aceea, să ne găsim timp pentru Dumnezeu, să ne găsim timp pentru rugăciune, să ne facem timp pentru ostenelile trupeşti şi atunci vom avea parte de bucurie, de aici, din lumea aceasta. Vom avea parte de pace de aici, din lumea aceasta, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, cum că „Impărăţia lui Dumnezeu este dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt". (CLP, p. 129)

Noi aşteptăm împărăţia lui Dumnezeu şi ca un dar al lui Dumnezeu, dar şi ca rezultat al strădaniilor noastre. Aşa vrea Domnul Hristos! (CPD, p. 196)

E mare lucru să ştim că dacă cineva înţelege lucrurile înalte este aproape de Impărăţia lui Dumnezeu, pentru că cine înţelege cele spuse de Domnul Iisus Hristos, acela şi caută să le împlinească, se osteneşte să le împlinească şi când le şi împlineşte, atunci nu numai că este aproape de Impărăţia lui Dumnezeu, ci este chiar în Impărăţia lui Dumnezeu. (CPD, p. 382)

Impărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie a binelui, o împărăţie a bucuriei. (CPD, p. 399)

In Sfânta Evanghelie este de multe ori înfăţişată împărăţia lui Dumnezeu ca o nuntă, ca un ospăţ, ca un prilej de bucurie. Pentru că cine are credinţă în Dumnezeu, acela intră în atmosfera de bucurie, are părtăşie la ospăţul credinţei. (CLP, p. 293)

„Nu este Impărăţia lui Dumnezeu de mâncare sau băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt", Sfântul Apostol Pavel nu are pretenţia că cuprinde prin aceste cuvinte Impărăţia lui Dumnezeu, ci doar scoate în evidenţă nişte aspecte ale împărăţiei lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel pune faţă în faţă Impărăţia lui Dumnezeu cu mâncarea şi băutura. De ce? Contextul în care apar aceste cuvinte are în vedere mâncarea de carne jertfită idolilor. Sfântul Apostol Pavel vrea să rezolve o chestiune: pot creştinii să mănânce mâncare de came jertfită idolilor sau trebuie să renunţe la carnea care a fost jertfită idolilor? Sfântul Apostol Pavel are nişte afirmaţii care, puţin, nu se potrivesc cu ceea ce e scris în Faptele Apostolilor -în epistola scrisă de bătrânii şi apostolii din Ierusalim către creştini: să nu mănânce carne jertfită idolilor. Sfântul Apostol Pavel este mai social, mai larg şi zice că poate să mănânce şi carne jertfită idolilor, dar, punând faţă în faţă permisiunea de a mânca carne jertfită idolilor şi Impărăţia lui Dumnezeu, spune: „Nu este Impărăţia lui Dumnezeu de mâncare sau băutură", adică nu se realizează prin lucruri care intră din afară ca hrană în om, ci este cu totul altceva: „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt". (CFS, p. 112)

Impărăţia lui Dumnezeu este o realitate care, într-un fel, se suprapune cu mântuirea. Când zicem mântuire ne gândim la eliberare. Când zicem Impărăţia lui Dumnezeu ne gândim la o realitate la care se poate încadra. Cine vrea să intre în Impărăţia lui Dumnezeu şi cine are în vedere acest ideal al împărăţiei lui Dumnezeu, acela trebuie să facă ceva ca să poată fi propriu pentru Impărăţia lui Dumnezeu, pentru împărăţia Cerurilor, ca să aducă cerul în viaţa lui, să aducă pe Dumnezeu m viaţa lui. (CFS, p. 34) .

In Impărăţia lui Dumnezeu va intra omul curat, omul în care nu domină răutatea, în care nu stăpâneşte firea omenească, ci în care se realizează ceea ce vrea Dumnezeu să fie omul, ceea ce a vrut de la început să fie omul.

Impărăţia lui Dumnezeu cea de dincolo se începe cu împărăţia lui Dumnezeu cea de pe pământ, cu Sfânta Liturghie unde îi închipuim pe heruvimi şi unde zicem împreună cu îngerii: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!" în cartea Proorocului Isaia ni se spune că îngerii în cer spun: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!" Acelaşi lucru îl spunem şi noi împreună cu îngerii aici pe pământ şi dacă facem aşa începem Cerul, începem pământul cel nou şi cerul cel nou, începem raiul. Iar nepăsătorii, necredincioşii, cei care nu ştiu de Dumnezeu îşi pregătesc iadul, lărgesc iadul. Iadul ar putea fi foarte mic dacă oamenii n-ar fi oameni de iad, dacă n-ar exista oameni de iad. Or, sunt atâţia oameni care trebuie să se ducă în iad nu pentru că vrea Dumnezeu să se ducă acolo, ci pentru că nu-i poate opri nimeni să nu se duc»în iad. Chiar dacă s-ar duce în rai s-ar simţi rău acolo. Un om care nu-i vrednic de rai nu se simte bine în rai. (CFS, p. 71)

In Impărăţia lui Dumnezeu intră cei care se pocăiesc, care părăsesc păcatul şi se angajează spre bine. Cineva care nu se angajează spre bine într-un fel nici nu părăseşte păcatul, pentru că păcatul nu poate fi părăsit decât atunci când în locul lui se realizează contrariul păcatului - binele. De exemplu, „cel ce a furat, să nu mai fure, ci să lucreze cu mâinile sale ca să aibă de unde să dea milostenie". (CFS, P- H5)

Se cunoaşte cape Dumnezeu nu L-a văzut nimeni. Totuşi, cel care va intra în Impărăţia lui Dumnezeu va putea fi cu Dumnezeu faţă către faţă. Cum se explică această afirmaţie?

Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni şi nu-l poate vedea nimeni. Iar a fi „faţă către faţă" cu Dumnezeu nu înseamnă a-L cuprinde pe Dumnezeu. Dumnezeu totdeauna va fi de neajuns. Noi spunem la Sfânta Liturghie, la rugăciunea care se zice în timp ce credincioşii cântă: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţită", apoi noi zicem că Dumnezeu este „nevăzut, negrăit şi necuprins cu gândul şi neajuns, pururea fiind şi acelaşi fiind". Noi credem că Dumnezeu nu va fi niciodată cunoscut de om cum este Dumnezeu, nici în adâncime, nici în lărgime. Omul va avea totdeauna bucuria cunoştinţei de Dumnezeu cât va putea el să cuprindă: „... arătând ucenicilor Tăi mărirea Ta pe cât li se putea", cât puteau ei să cuprindă. (CFS, p. 132)

Ce trebuie să facă omul ca să aibă o relaţie cu Dumnezeu şi să fie sigur de intrarea în Impărăţia lui Dumnezeu. Pentru că Sfântul Pavel a vorbit de siguranţa mântuirii Sfântul Pavel a vorbit de siguranţa mântuirii pentru că noi trebuie să ajungem la gândul acesta, numai că să nu uităm că Iuda în ultimele clipa ale vieţii sale şi-a pierdut mântuirea, iar tâlharul a ajuns sfânt în ultimele clipe ale vieţii lui. Cu cât ne întărim în bine, cu atât suntem mai siguri de Dumnezeu, dar nu se ştie niciodată ce mai poate interveni. (CFS, p. 133)

De ce un om bogat va putea intra foarte greu în Impărăţia lui Dumnezeu sau chiar nu va putea intra în ea? Deoarece e foarte preocupat de lumea acqasta şi nu se gândeşte la Impărăţia lui Dumnezeu... De exemplu, sunt atâţia oameni care lucrează duminica. De ce lucrează duminica? N-au vreme de Dumnezeu şi au vreme de lumea asta... „Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră". (CFS, p. 134-135)

Impărăţia lui Dumnezeu" - zice Domnul Hristos - „este înăuntrul vostru", în inima voastră. (CFS, p. 143) pe care o binecuvântează Dumnezeu, dar aceasta este o bucurie firească. Noi avem în vedere bucuria pe care o dă Duhul Sfânt celor credincioşi, pe care nu şi-o pot lua singuri cei credincioşi. (CFS, p. 32-33)

Mi-aduc aminte că în casa noastră, cândva, a fost vorba de o cântare în care erau cuprinse cuvintele: „Bucurie, bucurie, vorbă frumoasă în pustie". Parcă ar fi vrut cineva să spună, prin aceste versuri, că bucuria e ceva absent din viaţa omului, că e o vorbă frumoasă, dar o vorbă frumoasă degeaba, pentru că nu se realizează sau nu se prea realizează. Cine a alcătuit textul cântării respective şi a spus cuvântul acesta, se vede că a privit înjur şi a văzut multe necazuri în lumea aceasta şi s-a gândit că oare în acest context existenţial, în lumea aceasta, ar putea cineva să se bucure cu adevărat? Adevărul este că noi [putem], cei care avem credinţa creştină şi care avem o experienţă duhovnicească. (SF, p. 233)

Parintele Teofil Paraian

Sa gandim frumos ca sa traim frumos, Editura Agaton

Cumpara cartea "Sa gandim frumos ca sa traim frumos"

 

• Imparatia lui Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Unde este Imparatia lui Dumnezeu?
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Imparatia lui Dumnezeu intre aparenta si potenta
  Publicat in : Editoriale