Despre rugaciune in Cartea Psalmilor

Dintre cartile Vechiului Testament, cea mai aproape de inima tuturor si cea mai cautata a fost Psaltirea. Si pe buna dreptate, pentru ca in Psaltire gasesc raspuns multe din framantarile firii omenesti, iar sufletul ravasit de povara pacatului isi afla liniste si alinare.

Folosul ei pentru viata cititorului il descrie ca putini altii Sfantul Vasile cel Mare cand zice: "Toata Scriptura este de Dumnezeu inspirata si folositoare.

insa cartea Psalmilor cuprinde in sine tot ce este mai folositor in toate. Ea profetizeaza pe cele viitoare, face aluzii istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, care pune la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos. Ea vindeca ranele cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit. Ingrijeste pe cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos".

Sfantul Ioan Gura de aur considera Psaltirea drept o comoara de invataturi, o carte pe care oricine o poate cerceta. El zice: "Daca esti sarac si din pricina saraciei n-ai cu ce sa-ti cumperi carti, sau daca ai carti si n-ai timp sa le citesti, ia aminte, numai la raspunsurile psalmilor, pe care i-ai auzit aici, nu o data, nu a doua oara, nu a treia oara, ci de foarte multe ori vei simti o mare mangaiere. Ai sa vezi ce tezaur ne scoate la iveala aceasta ascultare. Sa nu-mi spuna cineva: "Inainte de explicarea lor nu le pot cunoaste puterea, caci chiar inainte de talmacire, ascultarea lor ii face intelesi de oricine".

Cuprinsul psalmilor este variat: unii au caracter istoric, fac referiri directe sau indirecte la evenimentele traite de popor sau de insusi creatorul lor (9, 10, 43, 48, 49, 72, 74, 77, 86, 88, 104, 105, 106, 107, 109, 113, 126, 135, 136); altii au caracter didactic-dogmatic, vorbesc despre atotputernicia lui Dumnezeu, manifestata la creatie si despre grija pe care o poarta creaturilor Sale (103); altii au caracter moral, exprima pocainta pentru pacatele savarsite si implora clementa divina (50). Cei mai multi insa, au caracter de rugaciune sub intreitul ei aspect: de lauda, de cerere si de multumire.

Rugaciunea de lauda

Psalmistul isi face o bucurie, o placere deosebita din a lauda pe Dumnezeu. Privind natura si toate cate exista, el deduce in mod firesc existenta si atotputernicia Sa.

"Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria" (18, 1). Atotputernicia lui Dumnezeu s-a manifestat atat in momentul creatiei lumii, cand totul a fost adus la existenta din nimic, cat si dupa aceea, cand cu puterea Sa le-a tinut pe toate, ca, sa nu piara. Psalmul 103 este un imn de lauda la adresa lui Dumnezeu care a pus legi universului si poarta grija de fapturile sale pana la cele mai mici si mai putin insemnate. Dar prezenta lui Dumnezeu in lume nu se manifesta doar prin puterea care copleseste, ci prin bunatate si dreptate.

Cu durere observa psalmistul ca uneori in lume exista nedreptate, asuprire si rautate. Si se intreaba: "Pana cand vor birui cei rai Doamne? Ei tin cuvantari puternice, vorbesc cu trufie si toti cei ce fac raul se falesc. Ei zdrobesc pe poporul Tau, Doamne, si asupresc mostenirea Ta. Junghie pe vaduva si pe strain si ucid pe orfani". El insa este sigur in acelasi timp ca Domnul nu va lasa pe cel rau nepedepsit. "Domnul nu lasa pe poporul Sau si nu-si paraseste mostenirea. El va face judecata dupa dreptate si toti cei cu inima curata o vor gasi buna" (Ps. 94). El ridica pe sarac din tarana, inalta pe cel lipsit din gunoi; ca sa-i faca sa sada impreuna cu cei mari" (Ps. 113, 7-8).

Un alt motiv de lauda a lui Dumnezeu este grija si ajutorul de care poporul Israel si psalmistul insusi s-au invrednicit din partea Lui. Multe au fost incercarile care s-au abatut asupra sa, insa, cu ajutorul lui Dumnezeu el a iesit biruitor. De aceea, el nu se simte singur (Ps. 26, 1-2) ; "Iata de ce, zice, nu ne temem chiar daca s-ar zgudui pamantul si s-ar clatina muntii in inima marilor. Domnul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacob este un turn de scapare pentru Noe" (Ps. 46, 1-7).

In sfarsit, el este invrednicit sa priveasca peste veacuri vremurile mesianice. Mesia este pentru el initiatorul unei epoci de dreptate si de prosperitate si, mai mult, el este aducatorul mantuirii: al mantuirii din robia dusmanilor si al mantuirii din robia pacatului.

Pentru milostivirea lui Dumnezeu care a binevoit sa aduca mantuirea, psalmistul inalta doxologia zicand: "Binecuvantat este Domnul, Dumnezeul lui Israel din veac si pana in veac" (Ps. 40, 13). Vazand in taina implinirea mantuirii, psalmistul exclama: "Mare este Domnul si laudat foarte in cetatea Dumnezeului nostru, in muntele cel sfant al lui" (Ps. 47, 1) "Ca iata imparatii s-au adunat, stransu-s-au impreuna" (Ps. 47, 4).

Cum aceasta mantuire avea sa cuprinda intreaga lume, psalmistul zice in numele tuturor: "Dupa numele tau, Dumnezeule, asa si lauda sa peste marginile pamantului, dreapta ta este plina de dreptate. Sa se veseleasca de aceasta Muntele Sionului, sa se bucure fiicele lui Iuda pentru judecatile tale, Doamne" (Ps. 47, 9-10). "Auziti acestea toate neamurile ascultati, toti cei ce locuiti in lume" (Ps. 48, 1).

Constient ca Dumnezeu este autorul tuturor binefacerilor si al mantuirii adusa prin Fiul Sau, psalmistul traieste permanent in atmosfera sfinteniei, simtindu-se atras de puterea divina. "Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineata. insetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a dupa Tine trupul meu" (Ps. 62, 1-2).

Chemarea Domnului il urmareste clipa de clipa pe psalmist incat nu poate trai dezlipit de Dumnezeu, ci doreste permanent sa se sature din prezenta dumnezeiasca: "Asa in locul cel sfant m-am aratat tie, ca sa vad puterea si slava ta" (Ps. 64, 4). Existenta capata sens numai in aceasta impletire a voii sufletului cu voia lui Dumnezeu, zicand catre Dumnezeu "ca mai buna este mila Ta decat viata; buzele mele Te vor lauda. Asa Te voi binecuvanta in viata mea si in numele Tau voi ridica mainile mele" (Ps. 62, 4-5).

Alta data vorbind despre vremurile mesianice el da slava lui Dumnezeu zicand: "Dumnezeu, imparatul nostru inainte de veac a facut mantuire in mijlocul pamantului" (Ps. 73, 13). Apoi i se adreseaza Domnului: "Tu ai sfaramat capul balaurului, datu-l-ai pe el spre mancare popoarelor pustiului. A ta este ziua si a Ta este noaptea. Tu ai intocmit lumina si soarele. Tu ai facut toate marginile pamantului; vara si primavara Tu le-ai zidit" (Ps. 73, 15, 18, 19).

Dumnezeu nu poate fi asemanat cu nimeni (Ps. 82, 1) pentru ca nimeni si nimic nu se misca fara voia, stirea si puterea Lui, caci "s-a umplut pamantul de zidirea Lui" (Ps. 103, 25), dar numai dandu-le El insusi tuturor se mentin (Ps. 103, 29), altfel, daca Domnul isi va intoarce fata de la faptura "toate se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce" (Ps. 103, 30).

Facand parca o sinteza a maretiilor lui Dumnezeu, psalmistul indeamna la laudarea lui Dumnezeu nu numai pe oameni, ci si pe ingeri si pe toate fapturile care impodobesc universul, caci toate parca vorbesc despre Ziditorul lor. "Laudati pe Domnul toti ingerii Lui, laudati-L pe El toate puterile lui, laudati-L pe El, soarele si luna, toate stelele si lumina. Laudati pe Domnul toti cei de pe pamant. lauda lui pe pamant si in cer" (Ps. 148, 2, 3, 7, 13).

Rugaciunea de cerere

Acest fel de rugaciune este intalnit foarte des in psalmi incat aproape nu exista vreun psalm care sa nu cuprinda cel putin un verset in care psalmistul cere indurarea lui Dumnezeu pentru o anumita cauza. In acest fel de psalmi este formulat mai intai motivul cererii, apoi se face o promisiune constand de obicei in asigurarea ca vor fi pazite poruncile lui Dumnezeu. "Graiurile mele asculta-le Doamne! Intelege stramtorarea mea! Ia aminte la glasul rugaciunii mele imparatul meu si Dumnezeul meu. Caci catre tine ma voi ruga Doamne" (Ps. 5, 1-2).

La gandul ca ar fi putut fi trecuta cu vederea rugaciunea sa, psalmistul insista: "Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit? Pana cand vei intoarce fata Ta de la mine? Pana cand voi pune sfaturi in sufletul meu, durere in inima mea ziua si noaptea" Ps. 12, 1-2). El isi da seama cat este de neputincios, cat de expus atacurilor celui rau, incat doreste ca Domnul, sa-l insoteasca si sa-i calauzeasca pasii: "Pazeste-ma, Doamne, ca spre Tine am nadajduit" (Ps. 15, 1). "Caile Tale, Doamne, arata-mi, si cararile Tale ma invata. Indrepteaza-ma spre adevarul Tau si ma invata ca Tu esti Dumnezeu, Mantuitorul Meu" (Ps. 24, 43).

Dupa ce psalmistul infatiseaza aceasta dorinta de a fi ascultata rugaciunea sa si a fi indreptat pe caile placute lui Dumnezeu, continua cu cereri din viata obisnuita ll cerand de pilda izbavirea de vrajmasi: "Vezi pe vrajmasii mei ca s-au inmultit si cu ura nedreapta m-au urat! Pazeste sufletul meu si ma izbaveste, ca sa nu ma rusinez" (Ps. 24, 20-21).

Ajutorul lui Dumnezeu este cu insistenta cerut, caci altfel vrajmasii vor birui si va ramine de rusine: "Sa nu se bucure de mine vrajmasii mei. Nu ma lasa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te departa de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele" (Ps. 37, 16, 21-22).

Psalmistul indrazneste sa ceara chiar pierderea vrajmasilor sai: "Sa vie moartea peste ei si sa se coboare in iad de vii" (Ps. 54, 16).

Uneori rugaciunea se extinde asupra tuturor neamurilor pentru care psalmistul cere pedepsirea: "Ia aminte sa cercetezi toate neamurile; de toti cei ce lucreaza faradelegea sa nu Te milostivesti" (Ps. 58, 6).

Sunt dispretuiti de psalmist necredinciosii si cei rai, care se impotrivesc poruncilor si sfaturilor lui Dumnezeu pentru care se roaga sa fie judecati dupa faptele lor. "Dumnezeul meu, pune-i pe ei ca o roata, ca trestia in fata vantului. Sa se rusineze si sa se tulbure in veacul veacului si sa fie infruntati." (Ps. 82, 12, 13, 16).

Psalmistul David cere sa fie miluit nu numai pentru binele sau, ci mai ales ca prin ajutorul lui Dumnezeu cu care ar putea birui pe vrajmasi sa constituie acest fapt un semn pentru popor, ca sa sporeasca in credinta.

"Dumnezeule, calcatorii de lege s-au ridicat asupra mea si adunarea celor tari a cautat sufletul meu si nu Te-au pus pe Tine inaintea lor. Dar Tu, Doamne, cauta spre mine si ma miluieste, da taria Ta slugii Tale. Fa cu mine semn spre bine, ca sa vada cei ce ma urasc si sa se rusineze, ca Tu, Doamne, mi-ai ajutat si m-ai mangaiat" (Ps. 85, 13-16).

Mai mult, insa, ca orice, psalmistul constient ca este supus greselii, cere de la Dumnezeu iertarea pacatelor. Sugestiv in acest sens este psalmul 50 unde psalmistul isi recunoaste pacatul grav savarsit, dar este increzator in bunatatea lui Dumnezeu: "Caci imi cunosc faradelegea si pacatul meu este pururea inaintea mea. Dar Tu care cunosti adevarul, arata-mi tainele intelepciunii Tale. Stropeste-ma cu isop si ma voi curati. Spala-ma si mai vartos decat zapada ma voi albi, Intoarce-Ti fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le".

In clipe de grea incercare, cand necazurile pentru pacate i-au coplesit sufletul, psalmistul cere usurare simtindu-se istovit de suferinta. Ridicarea din adancul necazurilor este ceruta si cu scopul de a se invrednici din nou de posibilitatea de a-L preamari pe Dumnezeu: "S-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad. Socotit am fost cu cei ce se coboara in groapa; ajuns-am ca un om neajutorat, lasat intre cei morti. Dar, oare se vor cunoaste intru intuneric minunile Tale si dreptatea Ta in pamant uitat? Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu si intorci fata Ta de la mine?" (Ps. 87, 3, 4, 13, 15).

El stie ca iertarea pacatelor poate fi adusa numai de o cainta sincera. De aceea, infatiseaza inaintea lui Dumnezeu cainta Sa si staruie sa nu fie trecut cu vederea, pentru ca se intoarce cu deplina nadejde si cu smerenie: "Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma, sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamiia inaintea Ta. Caci catre Tine, Doamne, Doamne, am ridicat ochii mei, spre Tine am nadajduit sa nu iei sufletul meu" (Ps. 140, 1, 2, 8). "Strigat-am catre Tine Doamne, zis-am: Tu esti nadejdea mea, partea mea esti in pamantul celor vii. Ia aminte la rugaciunea mea ca m-am smerit foarte" (Ps. 141, 5).

Pentru,ca pocainta sa fie eficienta, psalmistul solicita ca insusi Dumnezeu sa-i vina in ajutor, oprindu-l de la rau: "Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele. Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug ca sa-mi dezvinovatesc pacatele mele" (Ps. 140, 3-4).

Rugaciunea de multumire

Psalmii in care se rostesc multumiri fata de Dumnezeu sint la fel de numerosi ca si aceia in care se formuleaza cereri. Pentru ca, desi drept prin excelenta, Iahve este in acelasi timp bun si indelung rabdator. El nu uita legamintele facute cu patriarhii, si nu lasa prada zadarniciei planurile Sale (Ps. 105, 8). El pedepseste dar nu ucide, cearta insa cu cuget de parinte si ia aminte la lacrimile de pocainta.

Prin multe incercari a trecut psalmistul, multe au fost momentele in care a implorat ajutorul de sus si Iahve l-a ascultat. A cerut paine pentru sine si pentru popor si Iahve i-a daruit belsug de bunuri materiale, i-a facut viata usoara si fara griji. Mai-marele cantaretilor, vorbind in numele imparatului David, multumeste in felul urmator: "Doamne, imparatul se hucura de ocrotirea puternica pe care i-o dai Tu. Si cum il umple de veselie ajutorul Tau! I-ai dat ce-i dorea inima si n-ai lasat neimplinit ce-i cereau buzele. iti cerea viata si i-ai dat-o. il faci pe vecie o pricina de binecuvintari si-l umpli de binecuvantari inaintea Fetei Tale" (Ps. 21).

De nenumarate ori viata psalmistului a fost pusa in primejdie, fie ca primejdia venea de la cei din preajma, care-i invidiau locul si stralucirea, fie de la cei din afara, care voiau sa-i supuna neamul.

Primejdia a fost uneori atat de mare incat, parea ca nu mai exista scapare. Insa Dumnezeu i-a,venit in ajutor si planurile nedreptatilor au fost zadarnicite. De aceea ii exprima lui Dumnezeu laude si multumiri cu recunostinta: "Voi lauda pe Domnul, din toata inima mea, voi istorisi toate minunile Tale. Voi face din Tine bucuria si veselia mea, voi canta numele Tau, Dumnezeule, Prea inalte. Pentru ca vrajmasii mei dau inapoi, se clatina si pier dinaintea Ta. Pentru ca Tu imi sprijinesti dreptatea si stai pe scaunul Tau de domnie ca un judecator drept. Tu esti scaparea celui asuprit, scapare la vreme de necaz" (Ps. 9 si 30).

In sfarsit, psalmistul multumeste lui Dumnezeu in numele poporului care pe drept a fost pedepsit, insa in cele din urma a fost iertat. Inainte de a relata incercarile indurate, el aminteste succint binefacerile de care s-a bucurat poporul: a fost eliberat din robia Egiptului, a fost hranit si adapat in pustie in chip minunat, i s-a dat in dar tara fagaduintei (Ps. 105).

Vorbeste, apoi, despre greselile poporului, amintind intre altele de ridicarea vitelului de aur in localitatea Horeb, de momentul cartirii impotriva alesului lui Dumnezeu, Moise, la Meriba, de inchinarea la idoli si de lucrul cel mai grav, aducerea de sacrificii umane zeilor (Ps. 106).

In urma acestor grozavii "Domnul S-a aprins impotriva poporului Sau si a urat mostenirea Lui. I-a dat in mainile neamurilor, iar cei ce ii urau au stapanit peste ei; vrajmasii lor i-au asuprit si au fost smeriti sub puterea lor. El i-a izbavit de mai multe ori, dar ei s-au aratat neascultatori in planurile lor si au ajuns nenorociti prin nelegiuirea lor. Dar Domnul le-a vazut stramtoarea, cand le-a auzit strigatele. Si-a adus aminte de legamantul Sau si a avut mila de ei, dupa bunatatea Lui cea mare: a starnit pentru ei mila tuturor celor ce ii tineau prinsi in razboi (Ps. 106).

Pentru ca "El poate preface raurile in pustiu si izvoarele de apa in pamant uscat, tara roditoare in tara saraca, din pricina rautatii locuitorilor ei. Tot El preface pustiul in iaz si pamantul uscat in izvoare de ape" (Ps. 107).

Rugaciunea inseamna moment de reculegere, de convorbire tainica cu Dumnezeu. Omul de totdeauna a cultivat, in felul sau, rugaciunea ca mijloc de a cere ceva de la Dumnezeu, pentru a-i multumi de binefacerile primite sau, pur si simplu, spre a-L lauda pentru lucrarile Sale.

Petrecerea protoparintilor in paradis, convorbirile lor cu Dumnezeu, a fost un neintrerupt imn de slava, o necontenita rugaciune de lauda la adresa Lui.

Odata, insa, cu izgonirea lor din paradis, odata cu tulburarea armoniei din natura, odata cu napadirea omului de griji, rugaciunea este si mai mult cultivata, indeosebi insa cea de cerere.

Vechiul Testament mentioneaza doar cateva momente cand oamenii, coplesiti de griji si nevoi, invoca , ajutorul lui Dumnezeu. Astfel, se spune ca Avraam s-a rugat lui Dumnezeu pentru crutarea locuitorilor pacatosi ai Sodomei (Gen. 18, 25-32); Iacob s-a rugat sa fie el insusi scapat de urmarirea fratelui sau Esau, (Gen. 22, 9-12); Moise s-a rugat adesea sa indeparteze Domnul pedepsele care, pe drept, erau trimise impotriva poporului (Exod 15, 25; 32, 11-13; Numeri 11, 2; 21, 8).

Dar, dintre toate cartile Vechiului Testament aceea care inspira cel mai mult duh de rugaciune este Psaltirea. In ea gasim atat ecoul sufletului coplesit de suferinte si necazuri, care implora ajutorul divin, cat si sentimentele de aleasa bucurie, de multumire si de lauda, pe care in mod firesc, un suflet nobil le nutreste fata de binefacatorul sau.

Se poate spune ca in Psaltire gasim adunata experienta de veacuri, a omenirii, ca aflam ceea ce antichitatea a spus mai bun si mai frumos in legatura cu nelinistile omenesti. De aceea nu este de mirare ca Psaltirea a si fost cartea cea mai des intrebuintata, ca a fost limanul catre care au alergat sufletele ravasite.

In acest sens, se poate spune ca Psaltirea ramane o carte model. In ea gasim exemplele cele mai potrivite de rugaciune, sub intreitul ei aspect: de lauda, de cerere si de multumire.

Macedon Petrescu

.