Despre transplantul de organe

Despre transplantul de organe Mareste imaginea.

Biserica Ortodoxă Română nu şi-a formulat încă o poziţie oficială asupra transplantului de organe. Nu e de mirare, pe de-o parte pentru că tema este relativ nouă, şi apoi pentru că Biserica, în general - nu numai cea Ortodoxă - este extrem de prevăzătoare atunci când trebuie să se pronunţe asupra unui domeniu care nu-i este propriu şi care trebuie lămurit mai întâi de către oamenii competenţi: în cazul de faţă, medici şi biologi.

Dar eu, personal, am câteva opinii care, chiar dacă nu reprezintă poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, o angajează prin calitatea pe care o am, iar eu devin responsabil pentru aceasta.

Mai întâi, problema donatorului. Noi pornim de la principiul Sfântului Apostol Pavel care nu o dată face apel la metafora biologică, anatomică, fiziologică, pentru a expune idei teologice. El spune întruna din Epistolele sale că, în corpul uman. atunci când un organ suferă, toate celelalte suferă împreună cu el (1 Corinteni 12, 26). Este principiul solidarităţii organelor din organismul uman. Apostolul Pavel o aplică la solidaritatea mediilor bisericeşti care. Impreună departe, putem să vorbim de principiu! solidarităţii fiinţelor umane între ele, umanitatea întreagă alcătuind un singur organism, aşa încât, dacă un organ al acestui oi ganism suferă, toate celelalte suferă sau ar trebui să sufere împreună cu el. De aici, principiul fundamental al dăruirii, care poate să meargă până la jertfa: omul bogat este obligat moral să-l ajute pe cel sărac; omul sănătos are obligaţia morală de a-l ajuta pe cel bolnav sau, dacă nuanţăm, omul mai puţin bolnav este obligat moral să-l ajute pe cel mai grav bolnav. Problema donării unui organ, pentru ca o altă persoană să devină mai sănătoasă, este un principiu de morală fundamentală a creştinismului în general, nu numai al Ortodoxiei.

Donatorul poate să fie viu sau mort. Asupra donatorului viu, punctul de vedere al Bisericii este ca el să o facă în deplină libertate şi conştient de ceea ce face, să nu fie constrâns de nici un fel de circumstanţe, inclusiv de cele băneşti. Sub nici o formă, donarea nu poate să fie obiectul unor tranzacţii. Aşadar: libertatea individului, conştientizarea libertăţii lui şi conştiinţa că donarea unui organ reprezintă o jertfa pentru aproapele său. In această privinţă, noi am acordat asistenţă Clinicii de Urologie prin preoţi anume selectaţi, care să stea de vorbă cu donatorii înainte de a se face operaţia de donare, pentru ca aceştia să fie şi mai puţin fricoşi, dar deplin conştienţi că prin aceasta ei săvârşesc o faptă bună. Donatorul trebuie să fie conştient că, donând un organ, nu numai că prelungeşte viata unui semen, dar că săvârşeşte o faptă bună şi că el însusi trăieşte, intr'un fel, în organismul aproapelui său.

Problema este mult mai delicată şi cerc nuanţări atunci când este vorba de donatorul mort. Aici oamenii de ştiinţă vor trebui să se pronunţe asupra momentului în care o fiinţă umană vie devine cadavru. Din lecturile mele cunosc controversele între diferitele ipoteze: moartea clinica, moartea biologică, moartea cerebrală. Se pare că problema nu este cu desăvârşire clarificată, iar Biserica recomandă foarte multă seriozitate şi responsabilitate, pentru că echipa de medici care pronunţă moartea unei fiinţe umane îsi asumă o imensă responsabilitate, atât în fata lui Dumnezeu, cât şi în faţa semenilor. Aşadar, rezolvarea acestei probleme rămâne pe seama medicilor. în general, se cere ca echipa care a constatat moartea unui ins să nu fie aceeaşi cu cea care urmează să facă transplantul. De îndată ce ştiinţa se va fi pronunţat în această problemă, si Biserica îşi poate da binecuvântarea. Orice act ritual bisericesc este precedat de un document civil: preotul face Botezul pe baza unui certificat de naştere. Cununia pe baza unuia de căsătorie, înmormântarea pe baza unuia de deces. Şi aici: dacă comisia de medici atestă ştiinţific că insul este mort. Biserica poate să-şi dea acceptul asupra prelevării unui organ sau a altuia.

Se poate admite transplantul de organe, cu excepţia celor care ar altera identitatea individului. Mărefer la transplantul de creier - imposibil totuşi, din punct de vedere medical, odată ce creierul este inactiv şi se constată aceasta prin constatarea morţii cerebrale - şi Ia transplantul organelor reproductive. Acestea pot implica o alterare a conştiinţei de sine. Religia creştină porneşte de la principiul că o fiinţă umană nu este un exemplar dintr’o specie, ci este o persoană unică si irepetabilă, cu identitate proprie şi cu conştiinţă de sine, precum şi cu conştiinţa relaţiei dintre sine şi univers. Credem într'un Dumnezeu de o singură fiinţă, dar întreit în Persoane, Dumnezeu Care S'a întrupat în persoana Lui Iisus Hristos, ceea cc face ca relaţia religioasă dintre om si  personal, de la persoană la persoană. Misterul persoanei constituie unul din principiile fundamentale ale antropologici creştine. De aceea, Biserica va ti foarte atentă la operaţiile care ar putea să ducă la alterarea identităţii peiseriale. Aceasta, pentru că creştinismul arc şi o antropologie eshaton ică: admitem că omul este o persoană alcătuită din suflet si trup. cele două elemente fund inseparabile pe durata vieţii pământeşti şi că moartea fizică reprezintă separarea lor. Ele se vor reuni la învierea cea de obşte, când însă trupul va intra într’o altă condiţie existenţială, care nu va mai fi identică cu cea de pe pământ: Pavel Apostolul numeşte acest trup - trup duhovnicesc, spiritualizat, transfigurat (1 Co 15, 40-44), având ca prototip trupul cu care a înviat I Iristos. Este foarte important ca persoana care va învia să fie una şi aceeaşi, în identitate, cu persoana care a murit.

In privinţa acceptului, sunt mai puţin de acord cu conceptul donatorului prezumptiv, care poate introduce o doză de aproximaţie şi care nu este în beneficiul ideii în sine; mă pronunţ pentru acceptul expres.

Nu am exclus posibilitatea ca eu, personal, să propun Sfântului Sinod pronunţarea oficială în această problemă. Inainte însă ca Sinodul să se pronunţe, va trebui ca problema să fie studiată de o comisie mixtă de teologi şi oameni de ştiinţă.

Cu aceste rezerve, cel puţin deocamdată. Biserica şi eu personal ne declarăm deschişi acestei uriaşe lapte bune pe care o întreprinde ştiinţa medicală în slujba aproapelui.

Mitropolit Bartolomeu Anania

Fragment din "Atitudini", Editura Arhidiecezana Cluj 1999

 

Pe aceeaşi temă

08 Mai 2020

Vizualizari: 331

Voteaza:

Despre transplantul de organe 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

transplantul de organe

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE