Odată, când marele Grigorie se ruga după obicei lui Dumnezeu în munte, împreună cu ceilalţi fraţi, a fost dintr-o dată copleşit de agonie şi tulburare. Celor de faţă le era limpede că rămăsese înmărmurit şi răscolit de o vedenie; îşi încorda auzul, ca şi cum un sunet străbătea [de departe] până la el. După mai multă vreme în care a stat nemişcat şi neclintit, s-a părut că vedenia înfăţişată avusese sfârşit bun, căci el se reîntoarse la obişnuita rugăciune şi îl lăudă pe Dumnezeu cu glas puternic, rostind cuvântul de biruinţă şi mulţumire: Binecuvântat este Dumnezeu care nu ne-a dat pradă dinţilor lor. Ps.123,6.
Ceilalţi se minunară şi rugau să afle ce fusese vedenia care i se arătase înaintea ochilor. Iar el se zice că a răspuns: „In ceasul acela am văzut cădere mare: Satana a fost doborât de un tânăr, pe nume Troadios, care, adus de călăi în faţa dregătorului necredincios, după multe chinuri s-a împodobit acum cu cununa muceniciei".
Uimit de cele auzite, ucenicul care îl însoţea - fost paznic la templul idolesc, venit la credinţă, pe care Sfântul îl făcuse diacon al dumnezeieştilor taine - nu îndrăznea să pună la îndoială cele spuse, dar în acelaşi timp socotea că este mai presus de puterea omenească ca, fiind departe de cetate, să povestească celor din jur ce se petrecuse acolo, fără să-i vestească nimeni, ca şi cum ar fi fost de faţă. Il rugă atunci pe învăţător să-i îngăduie să se încredinţeze cu ochii lui de întâmplare şi să nu-l oprească să meargă până la locul în care se făcuse minunea.
Grigorie îi răspunse că e primejdios să se ducă în mijlocul ucigaşilor, ca nu cumva să păţească ceva nedorit prin lucrarea potrivnicului. Dar diaconul zicea că îndrăzneşte cu rugăciunile Părintelui şi îi spuse aşa: „Tu încredinţează-mă Dumnezeului tău şi nici o frică de vrăjmaşi nu mă va cuprinde". Atunci acela îi trimise prin rugăciune ajutorul lui Dumnezeu, ca însoţitor în călătorie, iar ucenicul porni cu încredere, fără grijă de nimic pe cale.
Seara ajunse în cetate şi, ostenit de călătorie, simţi că are nevoie să-şi lecuiască osteneala cu o baie. Insă în locul acela stăpânea un drac ucigător de oameni, care se sălăşluia la băile publice şi a cărui putere de moarte era lucrătoare împotriva celor ce se apropiau după căderea serii. De aceea, băile se închideau odată cu apusul soarelui. Când ucenicul ajunse acolo, îl rugă pe slujbaş să-i deschidă şi să nu-l lipsească de binefacerea unei băi. Acela însă îl încredinţa că nici unul din cei ce îndrăzniseră să intre în apă la ora aceea nu ieşise de acolo pe picioarele lui; căci după venirea serii pe toţi îi înhăţase dracul. Aşa că mulţi s-au nenorocit din neştiinţă şi, în loc de tihna nădăjduită, au avut parte de bocete, morminte şi vaiete. Acestea şi altele asemenea povestindu-i, el tot nu-şi lepăda dorinţa, ci stăruia, silindu-l în fel şi chip să-l primească înăuntru. Iar slujbaşul, ca să nu se primejduiască şi el din pricina neştiinţei străinului, primi plata, îi dădu cheia şi se făcu nevăzut.
După ce ucenicul a intrat înăuntru şi s-a dezbrăcat, dracul meşteşugi multe pricini de frică şi spaimă: năluciri de tot felul din fum şi foc i se aruncau în faţa ochilor, cu chip omenesc sau de fiară, îi zornăiau în urechi, i se apropiau de răsuflare, sau se revărsau în jurul trupului. El însă se pecetlui [cu semnul Sfintei Cruci] şi, chemând numele lui Hristos, străbătu nevătămat prima dintre încăperi.
Trecând mai înăuntru, avu parte de vedenii şi mai groaznice. Dracul se schimbă la faţă mai înfricoşător şi, în acelaşi timp, părea că întreaga clădire e zdruncinată de cutremur, că podeaua se crapă, dând la iveală flacăra din adâncuri, iar din apă ies scântei de foc. Dar fratele risipi din nou lucrurile înspăimântătoare ce se arătau şi se petreceau cu aceeaşi armă: pecetea, numele lui Hristos şi ajutorul rugăciunilor învăţătorului.
Ieşind din apă şi grăbindu-se spre ieşire, dracul îl împiedica iarăşi, ţinând uşa. Dar şi de data aceasta opreliştea fu înlăturată numaidecât cu aceeaşi putere: la semnul [Sfintei Cruci] uşa se deschise. Cum toate se petrecuseră aşa cum se gândise [fratele], se zice că dracul i-a strigat cu voce omenească să nu creadă că este a lui puterea cu care a scăpat de prăpăd; ci glasul celui care l-a încredinţat Păzitorului i-a dăruit nepătimirea.
Fiind astfel izbăvit, i-a uimit pe îngrijitorii locului, căci nimeni dintre cei care îndrăzniseră să intre în apă la ora aceea nu mai ieşise vreodată viu de acolo. Apoi diaconul le-a spus cele ce i se întâmplaseră şi a aflat de la ei că faptele de vitejie ale mucenicilor din cetate se petrecuseră aşa cum le povestise marele Grigorie în pustie. Şi după ce a adăugat minuni despre acesta - din câte văzuse, din câte auzise şi din câte îl învăţaseră cu fapta puterea credinţei marelui, credinţă pe care o mărturisise şi dracul - a alergat din nou la învăţător. Le-a lăsat astfel sfat care să le fie spre pază tuturor - şi celor din timpul lui dar şi urmaşilor - să se încredinţeze prin preoţi lui Dumnezeu. Şi până astăzi se păstrează un astfel de obicei în toată Biserica, dar mai ales în ţinutul acela, spre pomenirea ajutorului pe care Grigorie i l-a dat atunci diaconului.
Everghetinos, vol II, Sfanta Mare Manastire Vatoped
Cumpara cartea "Everghetinos, vol II"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.