"Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate folosesc. Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate zidesc". (I Col. 10, 23).

Mare si minunata este deosebirea si independenta sufletului omenesc de trup.

Desi multi confunda sufletul cu trupul sau il socotesc totuna ca si bogatul lacom din Sfanta Evanghelie care spunea: "Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste te, mananca, bea, veseleste te"; totusi, deosebirea intre suflet si trup este foarte mare, sufletul este partea cea mai aleasa a omului si cea mai desavarsita din toate creaturile lui Dumnezeu. Ideea aceasta despre sufletul omenesc, ca parte cea mai aleasa si cea mai inalta, in comparatie cu corpul omenesc, e patrunsa si in toata invatatura revelata despre om, dar mai ales si mai clar se descrie in revelatia Noului Testament.

Dupa cum se stie, una este dorinta trupului si alta este vointa sufletului. De cele mai multe ori, dorinta sufletului se opune vointei trupului. Sufletul doreste sa renuntam la cele trupesti pentru a-l bucura pe acesta. Or, lucrurile lumii, la fel ca si oamenii, nu au un caracter neutru, ele influentand intr-un fel sau altul sufletul omului. Raporturile care se stabilesc pot fi extrem de diverse: chipul asemanator in toti oamenii sau natura corporala, de asemenea asemanatoare (raporturi ontologice), dorinta de a cunoaste (raporturi gnoseologice), investirea cu valoare sau cu non-valoare (raporturi axiologice) etc.

Dar toate acestea pun in evidenta caracterul primar al lumii de a influenta persoana umana; lumea nu poate fi neutra, ea este dorita sau refuzata, dorintele omului se ingemaneaza unele cu altele pentru a obtine sau a indeparta; simturile omului actioneaza neincetat, de aceea asa cum spunea Sf. Nicodim Aghioritul este nevoie de pazirea lor.

De obicei este vorba de o predominare a senzitivitatii umane, a ceea ce Parintii au numit cu un termen generic "trup" sau "voie proprie". "Lumea inseamna a implini cineva voile sale cele dupa trup. Lumea inseamna a se socoti pe sine traind numai in veacul acesta. Lumea consta in a se ingriji cineva de trup mai mult decat de suflet. Lumea consta in a te lauda cu cele pe care le parasesti aci", potrivit Pustnicului Isaia.

De aceea, esentiala ramane dominarea eului propriu, a dorintei care il arunca pe om in dependenta, iar aceasta dominare a "trupului" se face prin infranare. Se poate vorbi despre o lume a seductiei, o lume plina de ispite si de atractii care trebuie invinse - ceea ce nu e altceva decat lipsa de neutralitate despre care pomeneam mai sus. Lumea este semnificativa pentru om, atragatoare, il locuieste aducand fara oprire atractia sau repulsia.

In acest sens, lipsa de neutralitate a lumii traseaza in constiinta umana posibilitatile unor seductii care pot deveni dominante. O anumita pasivitate a persoanei umane – de unde si numele de "patimi" - permite, pe fundamentul afectelor naturale, ca aceasta dominatie sa se instapaneasca intr-atat incat raportarea la lume va avea de cele mai multe ori un caracter lipsit de neutralitate.

De cele mai multe ori, persoana umana va fi devansata in orientarea ei de importanta excesiva a lumii, importanta care devine cu atat mai puternica cu cat repetitia patimilor si vecinatatea cu ele este mai indelungata.

Nu ne putem imagina o lume pamanteasca din care seductia si corelativul ei, dependenta umana, ar lipsi. Dependenta este inerenta vietii omului in cadrele lumii, el traieste in umbra acestui mod de existenta. Si aceasta cat timp nu a avut loc o schimbare de percepere, o transfigurare prin lupta infranarii care sa faca din natura exterioara, din obiectele lumii si din oamenii cu care intram in contact, cai de contemplatie a lui Dumnezeu.

Aceasta dependenta este numita de Platon eros - deodata iubire si ura pentru ca ambele evidentiaza existenta unui raport din care neutralitatea lipseste. Aceasta lipsa de neutralitate se impune mai intai mintii: "Este cu neputinta a face vreun bine sau vreun rau daca nu este momit intai gandul tau" ne spune Sfantul Grigore Sinaitul.

Pe acest plan cunoasterea este pasibila de o imprastiere excesiva, constituind, de asemenea, o dislocare din parcursul caii catre dobandirea iubirii. Lumea, in intreaga ei diversitate ce se propune fara incetare, distrage atentia, aduce uitarea si naste distanta de Dumnezeu: ".imprastierea inimii mi-a adus uitarea pana la ora intunericului”. Uitarea prin cunoasterea lumii se autonomizeaza, isi pierde cu totul posibilitatile de contemplare si, in acest fel, Dumnezeu este cufundat in intunericul acestei uitari, omul lasandu-se stapanit in mod esential de catre puterea simturilor. "Iar lume numesc alipirea de lucrurile supuse simturilor si de trup".

Pentru ca spre dragoste se poate merge doar raspunzand, iar raspunsul omului este dobandirea libertatii de seductiile lumii, o creatie a starii de disponibilitate, de asteptare si o noua creatie, un om nou. O renuntare la sine pentru ca in spatiul astfel creat sa se astepte venirea Celui ce este, o iesire din dependenta pentru ca dragostea sa fie intru libertate, in afara de care, de altfel, nici nu poate exista. „Inca nu a dobandit dragostea desavarsita cel ce nu dispretuieste slava si ocara, bogatia si saracia, placerea si intristarea. Ba dragostea desavarsita nu le dispretuieste numai pe acestea, ci si insasi viata vremelnica si moartea” dupa cum afirma Sfantul Maxim Marturisitorul.

"Sufletul nostru spune Dossuet care e de natura spirituala si nu stricacioasa, a reunit cu sine un corp stricacios si din unirea unuia si a celuilalt, rezulta un tot, care este omul. Spirit si corp impreuna nestricacios si stricacios, inteligent si brut. Aceasta insusire se cuvine totului in raport cu cele doua parti ale sale. Astfel si Cuvantul Divin, a carui putere sustine totul, s a unit intr un chip particular, sau devine El insusi printr o perfecta unire". Aceasta minunata unire, mai presus de perceptiile mintii omenesti, face ca Fiul lui Dumnezeu este in acelasi timp Dumnezeu si Om.

Asadar, sufletul omului se zbate intre dorinta de a transgresa conditia fireasca si neputinta de a o face. Singura solutie e sa se lase invadat, sa ramana deschis, vesnic la panda clipei harice, cand natura lui va putea incolti.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Stefan Popa

.