Doua citate evanghelice pe care se sprijina adeptii primatului papal

Doua citate evanghelice pe care se sprijina adeptii primatului papal Mareste imaginea.

Despre cele doua citate evanghelice pe care se sprijina adeptii primatului papal

Primul citat: „Şi a zis Domnul: «Simone, Simone, iată, satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi.»”

Al doilea citat: „Deci după ce au prânzit a zis Iisus lui Simon Petru: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?» El I-a răspuns: «Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc.» Zis-a lui: «Paşte mieluşeii Mei.» Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?» I-a răspuns Lui: «Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc.» Zis-a lui: «Păstoreşte oile Mele.» Iisus i-a zis a treia oară: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?» Petru s-a întristat că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: «Doamne,'Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc.» Iisus i-a zis : «Paşte oile Mele.»”

Pe aceste două cuvinte ale Domnului, rostite către Apostolul Petru, teologii Bisericii Apusene îşi întemeiază toate încercările lor de a impune primatul papal în Biserica lui Hristos.

Să cercetăm acum dacă locurile acestea citate susţin cu adevărat argumentele lor.

Răspuns ia cel dintâi citat. Cu privire la acest citat „a zis Domnul: Simone, Simone...”, în Răspunsul polemic al Bisericii Răsăritene la Enciclica Papală a lui Pius al IX-lea, răspuns în care se tâlcuieşte acest cuvânt potrivit cu duhul curat, neschimbat al Bisericii, întipărit în scrierile Sfinţilor Părinţi, citim următoarele: „Despre Petru, pentru care S-a rugat Hristos ca să nu îi piară credinţa - «Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi.»- despre această rugăciune a Domnului există clare lămuriri ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, precum Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Ambrozie, Epifanie, Macarie Egipteanul, Tit, Teofilact şi Chiril al Alexandriei. Iisus Hristos S-a rugat, deopotrivă, pentru toţi apostolii şi pentru cei care au crezut cuvântului Lui în acea minunată rugăciune şi cerere către Părintele Ceresc din Capitolul 17 de la Ioan.

S-a rugat mai cu seamă pentru Petru, fiindcă mai dinainte a văzut căderea lui din pricina lepădării celui care în chip mândru a zis: „dacă toţi se vor sminti, eu nu mă voi sminti nicicând”, care şi-a pus nădejdea în puterea lui şi, făgăduind că nu va face nicicând aceasta, a fost predat slăbiciunii proprii şi a căzut în lepădare. Căci Hristos nu S-a rugat să nu se clatine credinţa lui Petru. Aceasta s-a petrecut din dumnezeiască îngăduinţă, fiindu-i clătinată credinţa pentru mândria cuvintelor lui. Hristos S-a rugat să nu piară şi să nu se piardă fiind deznădăjduit din pricina lepădării. Şi apoi, întorcându-se la prima credinţă, să devină un chip al întăririi mântuitoare pentru toţi ceilalţi fraţi care se vor clătina în credinţă.

Pe lângă acestea, urmează cuvintele Sfinţilor Părinţi, care arată limpede că nu pentru a-i încredinţa stăpânire absolută i-a spus Domnul lui Petru cele de mai sus, ci pentru a nu deznădăjdui, din pricina mărimii păcatului pe care l-a făcut. în Enciclica papală, pe a cărei autoritate îşi sprijină argumentul episcopii Romei, se aduc iarăşi citatele date de ei în mod curent, cărora însă Biserica de Răsărit, mai înainte cu atâtea veacuri, le-a pregătit răspuns şi a căror interpretare eronată a respins-o prin cele spuse în scrierile lor.” In Răspunsul Patriarhiei la cel de-al doilea citat din Enciclica lui Pius al IX-lea citim următoarele: Răspuns la cel de-al doilea cuvânt evanghelic citat:
Vorbim acum despre dezlegarea şi a argumentului de faţă. Cuvintele întrebării pe care Domnul a pus-o de trei ori lui Petru sunt mai curând o poruncă - nu o putere, ci o necesitate. Şi o astfel de cerinţă sfântă a fost impusă cu necesitate tuturor slujitorilor Domnului.

„Păstoriţi turma lui Dumnezeu încredinţată vouă!” Dar cei ce spun că această poruncă rostită către Petru are ceva special, să cerceteze pe dumnezeieştii părinţi Augustin, Ambrozie, Gură de Aur, Epifanie şi Chiril al Alexandriei, cum desluşesc cugetând la acest loc din Scriptură, şi aceasta pe scurt; iată cuvântul ultimului Părinte amintit: „Prin această întreită mărturisire a lui Petru («Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc») a fost şters păcatul întreitei lepădări a lui Petru şi a fost reînnoită în Petru vrednicia apostolească, pentru ca nu cumva, din pricina lepădării lui, în care a căzut din slăbiciune omenească, să se considere că a slăbit vrednicia apostoliei lui. In acest sens, se vor păstra cuvintele sfinte ale Evangheliei, care trebuie citite potrivit cu sensul conferit lor de cugetul vechilor învăţători purtători de Duh ai Bisericii. «A zis Iisus lui Simon Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?» Adică Tu, care te-ai lăudat oarecând şi ai zis: dacă aceştia toţi se vor sminti întru Tine, eu nu, spune, Mă iubeşti tu mai mult decât ceilalţi apostoli? Prin această tristă dovadă, învăţat şi înţelepţit fiind, Petru nu a mai îndrăznit nicidecum să răspundă lui Iisus ca unul care îl iubeşte mai mult decât alţii, ci răspunde simplu: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Şi Domnul, după ce a primit acest răspuns smerit, îl întreabă pe el a doua oară nu despre dragostea cu care oarecând s-a lăudat că îl iubeşte mai mult decât toţi ceilalţi, ci despre dragostea simplă: «Simone, fiul lui lona, Mă iubeşti?» Pentru ca şi a doua oară să fie răspunsul cu smerenie. Dar când Petru a fost întrebat şi a treia oară, atunci şi-a adus aminte de întreita lui lepădare şi s-a întristat inima lui îndată. «S-a întristat Petru că i-a zis lui a treia oară: Mă iubeşti?»

Urmează aşadar din cele spuse că nimic special nu i-a descoperit lui Petru aici, nici că i-ar fi dat lui Petru vreo vrednicie sau primat de natură şi stare diferită faţă de a celorlalţi apostoli. Cu privire la mustrarea aceasta a Domnului şi la acest al treilea Cuvânt al Domnului spus către Petru, adică în legătură cu faptul de a păstori şi a hrăni, nu înseamnă nici întreaga Biserică, nici orice altceva ieşit din comun, în sensul în care o înţeleg episcopii reprezentanţi ai Bisericii Romei, vorbind pe alături şi interpretând sensul aparent. Dar pentru dovedirea şi mai mult a adevărului, aducem şi mărturia Sfinţilor Părinţi Apuseni şi, în primul rând, pe cea a Sfântului Ambrozie al Milanului: «Sfântul Apostol Petru, zice, după căderea lui de la Patima Mântuitorului din slăbiciune omenească, este întrebat de Domnul de trei ori, fiindcă de trei ori s-a lepădat. Căci primul Mă iubeşti arată dragostea pentru Crucea Lui; al doilea, dragostea faţă de Păstor; iar al treilea, iertarea păcatului lui.»

Şi în ai doilea rând aş menţiona-o pe cea a Fericitului Augustin: «De trei ori s-a lepădat frica şi de trei ori dragostea a mărturisit, dar dacă cercetezi ce arată porunca Domnului paşte oile Mele află că a păstori înseamnă a învăţa şi a hrăni turma cu hrană duhovnicească.» Acestea mărturisesc Sfinţii Părinţi şi acesta este cugetul Bisericii soborniceşti, pus cu tărie mai presus de orice altă interpretare piezişă faţă de cea după scopos.”

Dar să ne întrebăm şi noi: Dacă Petru este cel dintâi dintre apostoli şi dacă este corifeu şi dacă este el piatra de temelie a Bisericii şi dacă este păstrătorul cheilor împărăţiei cerului şi dacă este păstorul turmelor de oi şi miei duhovniceşti ale Mântuitorului, ce este comun între aceste vrednicii încredinţate apostolilor de către El şi urmaşii episcopilor? Cum, aşadar, s-a născut din aceste harisme dumnezeieşti ale apostolilor sistemul hierocraţiei şi al unui despotism lumesc? Cum oare cheile împărăţiei cereşti au ajuns să deschidă uşile împărăţiei pământeşti? Cum ar putea cele duhovniceşti să le aducă pe cele pământeşti? Cum oare păstorul s-a făcut ighemon? Cum oare s-au preschimbat cheile în sabie? Şi cum piatra credinţei s-a făcut piatră de sminteală? Dar pentru ce este papa singur urmaş al acestui privilegiu şi de ce nu toţi au acelaşi drept de succesiune? Căci nu numai Petru s-a născut din El prin Evanghelie. Nici nu a zidit numai o singură Biserică. Şi nici nu a hirotonit numai un episcop. Pentru ce atunci unul singur să reprezinte succesiunea lui Petru? Dacă se cuvine să îi numim episcopi pe cei dintâi hirotoniţi de apostoli, atunci câţi urmaşi a avut Petru şi câţi Pavel? Cu adevărat minunat este răspunsul ortodox la cea de-a doua teză a Enciclicei papale.

Din prezentarea celor trei citate evanghelice se arată că teologii Bisericii Apusene interpretează deformat sfintele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos, că se înşală cei ce îl privesc pe Apostolul Petru ca piatră de temelie a Uneia Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici şi, în acelaşi timp, ca pe cel mai înalt şi mai presus de toţi arhiereu, primind cea mai mare putere şi har peste ceilalţi apostoli, fapt pentru care îl înalţă pe Episcopul Romei, ca urmaş al Sfântului Petru, la o înălţime nemaivăzută şi îi încredinţează lui toate prerogativele cuvenite Bisericii. Această teorie i-a condus pe adepţii primatului pe căi periculoase, care i-au îndepărtat de adevăratul duh al Uneia, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici.

Sfantul Nectarie de Eghina

Fragment din cartea "Despre preotie", Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre preotie"

 

Pe aceeaşi temă

17 Septembrie 2019

Vizualizari: 95

Voteaza:

Doua citate evanghelice pe care se sprijina adeptii primatului papal 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

primatul papal

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE