Copilasul din suflet
Cand Ligiei i-a murit baiatul de numai 5 ani, bolnav de leucemie, s-a rupt sufletul in ea, cum ai desface un mar in doua. O jumatate a intrat in mormant cu Victoras, o jumatate a ramas in pieptul ei sangerand. A simtit ca lumea s-a spart in bucati ca o oglinda, ca cerul tot, cu stelele parca stinse, s-a prabusit peste ea. Cand l-a vazut asa mic, moale ca o carpa si din ce in ce mai rece, a crezut ca totul se sfarseste pentru ea. A cazut in genunchi si a urlat pana m-a mai avut glas, a plans pana i-au secat ochii. A umblat ca o nebuna de colo-colo, nestiind cand e zi si cand e noapte. L-a ingropat si de atunci ii este cumplit de greu sa mai intre intr-un cimitir. Nu poate. O doare. “In bratele mele a inchis ochisorii baiatul meu. A suspinat, asa, de cateva ori, si dus a fost. Nici nu mai stiu cum i-am aprins lumanarea. Acum ar fi avut 35 de ani. Doamne, ce copilas bun si frumos era! Inainte sa moara a simtit, saracutul, dar noi nu ne-am dat seama. I se parea ca vede pe televizor niste trandafiri rosii si-mi spunea: Mama, mama, de ce nu-mi dai mie trandafirii aia rosii? Eu credeam ca se joaca, dar el nu se juca. Apoi, in ziua in care a murit, l-a intors din drum pe taica-su de trei ori. Zicea: Tati, tati, azi vine omul ala care ia copiii, vine omul care ia copiii!”. Atunci Ligia a vrut sa moara. Nimic nu mai era ca inainte. Parca se instrainase de toti si de toate, se simtea golita, pustiita. Si poate ca si-ar fi luat zilele, pentru ca durerea sfasietoare din trup ii intunecase gandirea. 
Dar n-a lasat-o Elisabeta, fetita ei mai mica. Puiul de om i-a sters lacrimile cu manutele ei grasulii, a pupat-o pe obraji si viata a inceput sa capete alte sensuri.
“Stiam ca Dumnezeu ma incearca”
Chiar si asa, timpul a trecut greu pentru Ligia. Ranile trecutului nu s-au vindecat niciodata. Mergea pe strazile Bucurestiului sau prin parcuri si i se parea ca-l vede pe Victor. In 1995, o prietena, care stia cat de mult iubeste Ligia copiii, i-a propus o colaborare cu Fundatia H.A.R. (Health AIDS Romania) de ajutorare a micutilor infestati cu virusul HIV. N-a stat nici o clipa pe ganduri. S-a dus imediat acolo si, de atunci, a devenit “mama sociala”. La ora actuala fundatia HAR are in grija 44 de copiii infestati cu HIV. De acestia se ocupa 14 parinti sociali, fiecaruia revenindu-I cate 4-5 copii bolnavi. Pe langa fetita ei, Ligia a mai luat in ingrijire patru copile de 4-5 ani, abandonate in Spitalul Colentina si infestate cu HIV. Cresterea lor implica o mare responsabilitate, forta, vointa si control. “Stiam ca Dumnezeu ma incearca“, spune Ligia. „Mi-am dat seama ca menirea mea este sa ajut, sa fac ceva pentru acesti copilasi nevinovati, parasiti prin spitalele de boli infectioase chiar de propriii parinti. A fost cumplit de greu. Fiind toate trei bolnavioare, a trebuit sa induram multe necazuri, internari prin spitale, tratamente. Cand ii era rau Magdalenei, aprindeam candela, ingenucheam langa ea, impreuna cu celelalte fetite, si ne rugam. Nu plangeam, ca sa nu vada ca suferim si sa nu o speriem. In alta zi o apucau dureri atroce pe Sabina, ca facuse tromboflebita. Peste o saptamana cadea la pat Oana. Doamne, numai eu stiu ce era pe sufletul meu! Aveam o cutie plina cu medicamentele fiecareia...”
Ostasii Domnului
Rudele Ligiei s-au speriat la inceput, cand ea le-a povestit cu ce se ocupa. Apoi s-au obisnuit. La un moment dat a parasit-o si sotul, iar ea a ramas singura cu Elisabeta si cu cele 4 fetite infestate cu HIV. Se jucau impreuna, mancau si dormeau in aceeasi casa, isi serbau zilele de nastere, mergeau la mare sau la munte. Ligia le striga “ostasii Lui Dumnezeu” si fetitele au inteles ca sunt altfel decat alti copii de varsta lor. Si-au dat seama ca au o boala foarte grava, incurabila inca. Stiau ca atunci cand se taie si le curge sange nu trebuie sa se apropie de nimeni si au invatat sa se panseze singure. “De copilul cu HIV trebuie sa ai grija ca de ochii din cap“, continua Ligia. „Eram foarte atenta, mai ales ca traiau cu mine in casa, alaturi de propria mea fata. Aveam grija sa nu raceasca, sa nu se joace in frig, sa nu cada si sa-si rupa ceva, stateam cu inima cat un purice. Apoi, am incercat, impreuna cu Fundatia, sa le inscriem la scoala. N-am putut. Parintii celorlalti elevi n-au fost de acord. Unii au reusit sa se duca la scoli, dar profesorii si parintii au aflat si au fost dati afara. Atunci reprezentantii Fundatiei au reusit sa construiasca, in locuri special alese pentru copiii bolnavi, cateva portacabine, un fel de clase cu banci si tabla, unde se puteau duce zilnic sa invete. Acolo au fost si fetitele mele”.
“I-am aprins lumanarea si atunci am simtit cum ma strange usor de mana”
Ligia le-a crescut in credinta, iar ele mereu ii spuneau: “Hai, mama, la biserica, sa ne rugam!”. Si se duceau. Acolo, langa sfinti si icoane, era liniste, mirosea a crin, a smirna si a cozonac pufos, iar fetele uitau de dureri, de perfuzii, de calmante si de pastile antivirale. Se intorceau acasa vesele, cu inimile usoare. Stiau ca intr-o buna zi vor muri, dar se impacasera cu ideea. De multe ori ii ziceau Ligiei: “Cand o sa plecam noi in cer, o sa ne ducem la Doamne-Doamne si o sa-L rugam ca sa te ia si pe tine, mama, acolo sus. Sa stai cu noi”. Intr-o zi, una dintre fete, Cristina, a racit. A facut febra mare si Ligia a dus-o imediat la spital. Dupa ce i s-au luat probe de sange, medicii au pus diagnosticul fatal: meningita. Avea 9 ani. In cateva zile, dupa chinuri cumplite, micuta s-a stramutat la Domnul. Ligiei ii vine greu sa vorbeasca despre asta. O podidesc lacrimile, vocea i se gatuie. Cuvintele ii raman agatate de buze. “Zacea pe patul de spital si stiam ca o sa moara. Era inconstienta. O tineam de manuta. Avea ochisorii inchisi, dar, in ultimile ei clipe, a inceput sa planga. Ii curgeau lacrimioarele pe obrajori. I-am aprins lumanarea si atunci am simtit cum ma strange usor de mana. Apoi s-a dus. Am luat-o in brate si am strans-o mult la piept. Si acum o simt, asa cum il simt si pe Victoras”.
Manutele care imbratiseaza neconditionat
Atunci a jurat ca nu mai ia nici un copil in grija. Durerea era prea mare. Nu mai suporta. Intre timp s-a imbolnavit si de inima. Dar Elisabeta, fiica ei naturala, n-a lasat-o. “Haide, mama, mai cere niste copii! Daca nu mai vrei tu, o sa cer eu, ca si asa nu pot sa fac”. Intr-adevar, Elisabeta nu poate ramane insarcinata din pricina unei boli mai vechi. Asa ca nu i-a trebuit mult sa o convinga pe Ligia sa mai primeasca in ingrijire doi copilasi, frumosi ca niste ingerasi: Andrei si... Victor. Unul are 2 ani, celalalt 4. Elisabeta s-a atasat atat de mult de ei, incat vrea sa ii infieze. Ligia a cedat in cele din urma, bucuroasa fiind ca va fi astfel... bunica. Formalitatile de infiere dureaza insa destul de mult. Oamenii nu prea pot sa inteleaga de ce tanara face acest gest. “Am fost la un cabinet notarial pentru a autentifica niste acte“, povesteste Ligia. „Notarul, care era femeie, s-a uitat ciudat la noi si ne-a intrebat: Ce fel de avantaje materiale aveti dumneavoastra daca infiati acesti copii atat de bolnavi? I-am raspuns si eu atunci: Doamna, avem un mare anvantaj, pe care nimeni de pe lumea asta nu ni-l poate lua, o iubire adevarata, sincera, niste manute grasulii care ne imbratiseaza neconditionat, copii care imi spun mama, cu toate ca stiu ca nu eu i-am nascut!”. Notarul a ramas cu gura cascata si a pus stampila pe acte, fara comentarii de prisos, uitandu-se lung-lung la cele doua femei fericite.
SIDA este un sindrom asociat cu o tulburare marcata a imunitatii organismului copilului. La ora actuala, SIDA este a opta cauza de deces la copiii din grupa de varsta de 1 pana la 4 ani si a sasea la tinerii intre 15 si 24 ani. Transmiterea acestei maladii se face, in 85% din cazuri, de la mama infectata la copilul nou nascut, cel mai adesea la nastere. Riscul de transmitere este de 20-25%. Medicii spun ca alaptatul poate fi responsabil de transmiterea infectiei de la mama la sugar. Majoritatea copiilor cu SIDA vor muri din cauza complicatiilor bolii, nu din cauza bolii in sine. Copiii mor de pneumonie, tuberculoza sau alte infectii. SIDA inseamna doar scaderea imunitatii.
Dana Fodor
Gabriel Mateescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.