Pentru crestini Revelatia se identifica cu Hristos. Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste in acest sens despre o intreita intrupare a lui Dumnezeu Cuvantul: in creatie, in Scriptura si in Hristos. Cuvantul S-a facut om pentru a traduce mesajul Sau in persoana umana, in acte si gesturi omenesti: intreaga viata a Logosului intrupat este Cuvant. Din aceasta perspectiva, crestinismul nu este o religie a cartii, cartea fiind pe plan secund, ci a unei Persoane, Hristos.

"Nestorianismul" biblic

Toti cei care ii neaga astazi Sfintei Scripturi originea sa divina, revelata, nu cred nici in dumnezeirea lui Hristos.

Cu alte cuvinte, dupa cum nu-L pot afirma pe Hristos Dumnezeu si om, ci cel mult o persoana istorica, un om intre oameni, la fel, in cazul Scripturii, o considera un simplu produs uman, o carte intre carti.

Parintii Bisericii insa in acelasi fel in care au afirmat dumnezeirea lui Hristos in fata ereticilor de-a lungul timpului, de aceasta fiind legate in mod direct celelalte aspecte ale rascumpararii, au afirmat si natura supranaturala a Sfintei Scripturi.

Sfanta Scriptura - Cuvantul lui Dumnezeu in limbaj uman

Potrivit scrierilor ioaneice, Revelatia este Logosul, Cuvantul lui Dumnezeu. Dumnezeu Insusi revelandu-Se, vorbind oamenilor. El este Cuvantul creator, prin Care sau facut toate, in care este Viata si Lumina, Cuvantul Care a venit sai invete pe oameni si Care, pentru aceasta, Sa facut trup.

Din acest motiv, pentru Parintii Bisericii autoritatea Sfintei Scripturi se intemeiaza pe faptul ca este cartea lui Dumnezeu. Sfantul Iustin Martirul in dialogul sau cu iudeul Trifon citeaza frecvent din Vechiul Testament folosind expresia "Dumnezeu vorbeste" sau "Dumnezeu spune", fara a face referire la autorii umani ai scrierilor. Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur, Hristos Insusi vorbeste prin Apostolul Pavel deoarece acesta poseda "mintea lui Hristos" (1 Cor 2;16).

Talcuitorii patristici insista frecvent pe faptul ca fiecare cuvant scripturistic este inspirat, meritand o atentie deosebita. Dumnezeu este in ultima instanta autorul Sfintei Scripturi.

Parintele Georges Florovsky spunea ca "Biblia este intrinsec istorica. in ea auzim nu numai vocea lui Dumnezeu, ci si pe cea a omului.In aceasta consta minunea si taina Bibliei, in faptul ca reprezinta Cuvantul lui Dumnezeu in limbaj uman."

Sfanta Scriptura - carte a lui Dumnezeu si a Bisericii

Autoritatea divina a Sfintei Scripturi ii asigura centralitatea in viata Bisericii. Comentariile patristice si omiliile la Sfanta Scriptura numeroase sunt o marturie a acestui fapt. Rolul Sfintei Scripturi in formularea dogmei trinitare si celei hristologice este de asemenea cunoscut.

Sfanta Scriptura este o sursa inepuizabila a gandirii patristice; acest aspect nu este evident doar in lucrarile exegetice, ci in toate scrierile parintilor. Parintii Bisericii sunt primii si aproape singurii "teologi biblisti" ce au vazut in Biblie, atat o carte a lui Dumnezeu cat si a Bisericii.

Autoritatea divina a Sfintei Scripturi in viata Bisericii

Accentul pus pe autoritatea si centralitatea Scripturii in traditia patristica nu a condus insa la absolutizarea sa, percepand-o asemenea unei carti sfinte primite din cer. Parintii Biserici nu au impartasit un fel de perspectiva fundamentalista asupra Bibliei asa cum intalnim in traditia protestanta. Putem spune ca parintii, in marturia lor, sunt intr-adevar fundamentali insa niciodata fundamentalisti in legatura cu Biblia. Ei au cunoscut si afirmat pe numeroase cai atat caracterul uman, cat si pe cel divin al Sfintei Scripturi.

Talcuirea Sfintei Scripturi - nu atat dupa litera cat dupa duh

In perspectiva patristica, autoritatea Scripturii este definita prin cateva consideratii importante. Printre acestea se numara importanta limbajului Scripturii care nu poate fi de fiecare data inteles intocmai, in sens literal. Bazandu-ne numai pe intelesul gramatical si sintactic, multe texte pot trimite la notiuni de neacceptat cu privire la Dumnezeu si activitatea sa vindecatoare. De exemplu, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, necredinta in Hristos, asa cum este anticipata de Scriptura, nu este predestinata de necesitatea de a implini profetia lui Isaia asa cum literal intelegem din cateva texte (In 12;39-40; Mc.4:11-12). Sfantul Iona Gura de Aur ne spune ca se intampla astfel nu pentru ca Isaia a vorbit asa despre oponentii lui Iisus, ca nu vor crede, ci, mai mult decat atat, Isaia a profetit astfel deoarece acestia nu erau in masura sa creada. Isaia numai a descris, dar nu a predeterminat necredinta.

Parintii Bisericii, dupa cum stim, au abordat Scriptura cu o oarecare libertate si indrazneala. Accentul lor a fost pus mai mult pe duh decat pe litera Scripturii. Exemple numeroase pot fi date referitor la refuzul Parintilor de a ramane la intelesul literal al Scripturii cand unele invataturi compromiteau intelegerea generala asupra lui Dumnezeu. Textele biblice care ar justifica predestinarea (Rom 8:29; 9:11,16-17) nu pot fi intelese, potrivit Parintilor Bisericii, in sensul literal, fara a conduce la concluzii inacceptabile despre Dumnezeu care este dragoste si dreptate.

Cartea Apocalipsei poate invata despre un milenarism literal (Rev. 20-4), iar Epistola catre Evrei pare sa interzica posibilitatea caintei dupa savarsirea unui pacat de moarte (Evrei 10:26-27;12:16-17) De altfel, unii interpreti timpurii au sustinut asemenea idei, de exemplu, autorul "Pastorului lui Herma", Sfantul Iustin si Sfantul Irineu, aceste doctrine nedevenind insa parte a invataturii oficiale a Bisericii.

Parintii si nici macar multi dintre eretici nu-si puneau intrebari cu privire la autoritatea divina sau centralitatea Bibliei. Intrebarile arzatoare erau la adresa interpretarii corecte a anumitor pasaje, din perspectiva formularii invataturilor de credinta.

Parintii Bisericii ne-au lasat cateva principii generale legate de citirea si interpretarea Sfintei Scripturi. Aceasta trebuie inteleasa intotdeauna ca intreg nu pe bucati, fragmentat. Pasajele neclare trebuie comparate de fiecare data cu unele clare. Foarte importanta este consultarea interpretarii facute de Parintii Bisericii, apeland in general la scrierile consacrate. Insa actul ermineutic fundamental este acela de a-i pastra continuu  ca si cheie a unitatii si interpretarii Scripturii  pe Hristos si pe Sfantul Duh, Duhul Intelegerii.

Deoarece Sfanta Scriptura are un caracter divino-uman, interpretarea sa nu se cuvine a se face doar de la masura omului. Talcuirea in duh a Sfintei Scripturi si nici macar discutiile duhovnicesti pe seama ei, nu pot fi facute in afara Bisericii si fara o viata autentica in Hristos.

Biserica Ortodoxa nu numai ca permite dar si recomanda citirea in particular din Scriptura. Daca citim insa doar din curiozitate, pentru a ne lamuri anumite aspecte, sau, mai rau, doar pentru a "iscodi Scriptura" riscam sa ne vatamam sufleteste. De Sfanta Scriptura trebuie sa ne apropiem numai cu buna evlavie, cu "foame si sete" de Hristos.

Radu Alexandru

.