Dupa 20 de ani: Cel mai bun prieten al meu din liceu
Opera literara ”Dupa 20 de ani”, scrisa de Alexandre Dumas, nu are legatura cu acest mic eseu.
Cu o vreme in urma, m-am prezentat si eu la intalnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului. Am ajuns in curtea liceului putin mai devreme, in acea dimineata insorita de Iunie, si incercam sa-mi amintesc figurile celor care intrau pe poarta larg deschisa.
Dupa 20 de ani... deja se simte trecerea timpului.
La un moment dat, vine la mine un fost coleg, pe care nu l-am recunoscut, si-mi spune: “Salut ba, ce mai faci?”
Din complezenta si respect ii raspund: “Bine, tu?”, cu toate ca habar n-aveam cine era.
Abia dupa ce am schimbat cateva fraze, din tonul vocii lui mi-am dat seama ca era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din liceu, de fapt o vreme am fost chiar colegi de banca. Abia atunci ne-am imbratisat si mi-au dat lacrimile, dar el era desfigurat de... bautura.
Nu-mi venea sa cred ! A incercat si droguri prin tari straine, divort, reimpacare, etc. Pur si simplu nu l-am recunoscut, dar nu datorita trecerii celor 20 de ani. Strigarea catalogului s-a terminat la ora 12:00, apoi aveam liber pana seara, cand avea loc cheful.
I-am imbratisat pe fostii mei colegi si le-am spus ca imi doresc sa ne intalnim si la... 30 de ani, dar la chef cu ei nu ma duc. “Cum sa nu vii cu noi deseara la chef? Nu se poate ! Nu fii stupid !”
Le-am raspuns: “Nu sunt stupid, sunt intelept, insa nu in felul lumii! Dar sigur nu merg cu voi pentru ca stiu ce faceti acolo: beti, va imbatati, dansati frecandu-va unii de nevestele altora, etc. Nu ma cred nici mai destept, nici mai sfant decat voi, dar nu I-as face cinste in primul rand lui Dumnezeu sa merg acolo si nici sotiei mele.”
Ne-am hotarat sa mai ramanem prin oras cateva ore vreo 3-4 dintre cei mai buni prieteni de liceu, sa depanam amintiri pana seara cand ei urmau sa mearga la cheful cu pricina.
Cat am stat impreuna prin oras, acest prieten al meu, pe care nu-l recunoscusem, a baut vreo sapte beri (cel putin pana aici a contorizat), asa ca seara, cand ne-am despartit, era deja... “obosit” si abia atunci urma pentru el... adevaratul chef.
Liceul pe care l-am absolvit era un liceu de elita, cu o cladire superba, veche de aproape 100 de ani, si niste profesori desprinsi parca din povesti. Cel putin asa mi se pareau mie. La sectia pentru care am candidat la admiterea in liceu in clasa a IX-a, prietenul meu a intrat al 3-lea, eu al 2-lea, iar cel care a intrat primul... acum este la inchisoare suspect de crima... probabil tot legat de consumul de alcool.
Stiu ca lucrurile se pot inversa oricand - pot sa ajung eu desfigurat de patimi sau la inchisoare. Pana acum am fost si sunt in Harul lui Dumnezeu, si ma rog pentru fostii si iubitii mei colegi. Dar concluzia mea personala este ca nu conteaza unde esti si cine esti la un moment de apogeu, ce scoli de elita sau de mai putina elita ai facut, cati bani ai sau n-ai, cat de frumos sau urat esti.
Conteaza insa iti sfarsesti “alergarea” !
“Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta.” (Evrei 13, 7)
Ioan Ciobota
Ioan Ciobota
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.