„Efectul placebo ar trebui să fie o temă majoră de studiu la facultatea de medicină”, ne avertizează dr. Bruce Lipton, care adaugă: „ar fi bine ca doctorii să nu neglijeze puterea minţii, ca fiind ceva inferior puterii chimicalelor sau a bisturiului. Ar trebui să-şi depăşească convingerea că organismul nostru şi părţile sale sunt esenţialmente neghioabe şi că avem nevoie de o intervenţie externă, pentru a ne întreţine sănătatea”403. Autorul este convins că interese obscure fac posibil ca acest efect atât de important pentru sănătate să fie neglijat. „Cred că motivul pentru care mintea a fost dată la o parte atât de neglijent în medicină nu e doar rezultatul unei gândiri dogmatice, ci şi al unor considerente financiare. Dacă puterea minţii voastre poate vindeca un corp bolnav, de ce să mergeţi la doctor şi - mai important - de ce să mai cumpăraţi medicamente?... Există istorici care susţin cu dovezi că, în mare parte, istoria medicinii este istoria efectului placebo. In cea mai mare parte a istoriei medicale, doctorii nu au avut metode eficiente de luptă împotriva bolilor... In lumea de azi, când un doctor îmbrăcat cu halat alb aplică medicaţia cu o atitudine plină de autoritate, pacienţii pot să creadă că tratamentul funcţionează - şi chiar aşa se şi întâmplă, fie că este vorba de un medicament adevărat, sau de o pastilă de zahăr”404.
Altcineva spunea că placebo, „această substanţă dezgolită pe de-a întregul de principii active, se arată câteodată extrem de eficientă. Se arată a fi capabilă să mute munţii de patologii, să răstoarne dogme terapeutice, să-i descumpănească şi pe cei mai raţionali dintre noi, cu o gândire carteziană. Placeboul este ceea ce ne face să ne îndoim de medici405.
Merită amintit un studiu al Facultăţii de Medicină Baylor, publicat în 2002 406 în revista de specialitate New England Journal of Medicine. Autorul principal al studiului a fost doctorul chirurg Bruce Moseley. Pacienţii incluşi în studiu au fost împărţiţi în trei grupuri. La un grup, Moseley a îndepărtat cartilajul deteriorat de la genunchi. La un alt grup, a spălat rotula, îndepărtând materialul despre care se credea că este cauza efectului inflamator. Ambele metode sunt tratamente standard pentru artrita la genunchi. Cel de-al treilea grup a avut parte de o intervenţie chirurgicală falsă. Pacientul era sedat, Moseley făcea trei incizii standard, iar apoi vorbea şi se comporta ca şi cum ar fi fost într-o operaţie - chiar stropea cu apă sărată într-un vas, pentru a simula sunetul procedurii de spălare a genunchiului. După patruzeci de minute, Moseley sutura inciziile, la fel cum ar fi făcut şi în cazul unei intervenţii chirurgicale normale. La toate grupurile a fost prescrisă aceeaşi schemă de îngrijire post-operatorie, care includea şi un program de exerciţii.
Rezultatele au fost şocante. Dar, după cum era de aşteptat, starea pacienţilor din grupurile cărora li s-a făcut intervenţie chirurgicală s-a îmbunătăţit. însă şi starea pacienţilor din grupul placebo s-a îmbunătăţit la fel de mult ca a celor din celelalte douil grupuri! In ciuda faptului că în fiecare an se fac şase sute cincizeci de mii de operaţii chirurgicale pentru artrită la genunchi, la un cost de aproximativ cinci mii de dolari fiecare, lui Moseley îi erau clare rezultatele: „Aptitudinile mele de chirurg nu le-au adus niciun beneficiu acestor pacienţi. Tot beneficiul intervenţiei chirurgicale pentru osteoartrită la genunchi a fost rezultatul efectului placebo”407.
Programele de ştiri au prezentat uimitoarele rezultate. Materialele filmate arătau membrii grupului placebo mergând şi jucând baschet - pe scurt, făcând ceea ce înainte de „operaţie” spuneau că nu pot face. Vreme de doi ani, pacienţii din acest grup nu au ştiut că li se făcuse o operaţie falsă. Un membru al grupului placebo, Tim Perez, care înainte de operaţie mergea în baston, acum poate să joace baschet cu nepoţii lui. In declaraţia pe care a facut-o pentru canalul de televiziune Discovery Health408, el a rezumat: „Orice e posibil în lumea asta, dacă îţi pui mintea. Ştiu că mintea omului poate să facă minuni.”409.
Chiar un raport al Departamentului Statelor Unite despre forţa efectului placebo dă de gândit. In el se spune că jumătate dintre pacienţii cu depresii severe care primesc medicamente prezintă îmbunătăţiri, în comparaţie cu 32% dintre pacienţii trataţi cu placebo. Dar trebuie aici menţionat şi faptul că mulţi participanţi la studiu realizează că au luat medicamentul cel adevărat deoarece au avut efecte secundare.
Industria medicamentelor antidepresive, de multe miliarde de dolari, se simte ameninţată. „Intr-un articol publicat în 2002, în revista Prevenire şi tratament a Asociaţiei Psihologice Americane sub titlul „Noile medicamente ale împăratului”, profesorul de psihologie Irving Kirsch de la Universitatea Connecticut a descoperit că optzeci la sută din efectul antidepresivelor, măsurat în testele clinice, ar putea fi atribuit efectului placebo (Kirsch, et al, 2002)”410. Iar într-un interviu pentru Discovery Health, doctorul Kirsch zicea: „Diferenţa dintre reacţia la medicamente şi reacţia la placebo a fost mai puţin de două procente, în medie, pe această scală clinică de la cincizeci, la şaizeci de puncte. Este o diferenţă foarte mică. în termeni clinici, această diferenţă e absolut nesemnificativă”411. Aşadar, se poate spune că „credinţele sunt contagioase! Acum trăim într-o cultură în care oamenii cred că antidepresivele funcţionează - şi atunci ele chiar funcţionează”412.
Un motiv pentru care am introdus acest capitol în lucrare este şi acesta: medicii sunt chemaţi să înţeleagă cât de importantă pentru sănătate este delicateţea, buna vorbire către pacienţi. Lucru valabil şi preoţilor, bineînţeles! „Ce anume cere cu prioritate un bolnav de la medicul său? Contrar a ceea ce am putea crede, primele răspunsuri nu sunt «ştiinţă» şi «notorietate», ci «gentileţe» şi «disponibilitate». Timpul dedicat unei consultaţii este probabil una dintre principalele revendicări ale publicului”413. Mai mult, „conform unor anchete de opinie, un pacient caută la medicul său capacitatea de a fi binevoitor, de a înţelege, de a linişti, de a stabili o legătură, într-un cuvânt, de a li empatic. Nu trebuie pus la îndoială faptul că puterea misterioasă a reacţiilor interumane operează în relaţia terapeutică, ea acţionează asupra eficacităţii unui tratament şi intervine în cursul procesului de vindecare. Cu putere câteodată”414. Iar aceste realităţi trebuie să fie valabile şi în România, căci şi aici „medicul trebuie să înţeleagă boala în contextul ei, explorând şi starea emoţională şi anxietăţile pacientului”415.
pr. dr. Radu Sever Ungureanu
Fragment din cartea "Consideratii spirituale in patologia cancerului", Editura Thoesis
Cumpara cartea "Consideratii spirituale in patologia cancerului"
Note:
403 Patrick Lemoine, op. cit., p. 12.
404 Ibidem, p. 13.
405 Prof. Univ. Dr. H.C. Gheorghe Mencinicopschi, Bolile informaţionale: patogeneza genetico-epigenetică, Editura Medicală, 2015, p. 97.
406 http://www.neim.org/doi/full/10.1056/NEJMoa013259#t=article. accesat pe 2 iunie 2017.
407 Ibidem.
408 http://www.gammamindset.com/the-power-of-vour-beliefs-to-heal-vour-bodv- this-is-astonishing/, accesat pe 2 iunie 2017.
409 Dr. Bruce Lipton, op. cit., pp. 181-182.
410 Ibidem, pp. 183-184.
411 Ibidem, p.184.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.