Dumnezeu cel în Trei Ipostasuri a manifestat mai întâi puterea Sa creatoare prin facerea lumii duhovniceşti. El a făcut toate fiinţele duhovniceşti din nimic, înzestrându-le, după prea- înţeleapta bunăvoinţă a Sa, cu viaţă şi cu însuşiri duhovniceşti morale. Făcute să fie împlinitorii şi vestitorii voinţei lui Dumnezeu, aceste fiinţe duhovniceşti au fost numite îngeri. Iar înger este numele nu al firii, ci al responsabilităţii, şi înseamnă „sol, vestitor". In Sfânta Revelaţie, cuvântul înger este folosit pe alocuri într-un sens figurat şi îi reprezintă pe oamenii care au fost aleşi de Dumnezeu să fie vestitorii voinţei Lui în lume. Această egalizare, după nume, a îngerilor şi a oamenilor, a apărut datorită aceleiaşi slujiri pe care îngerii şi aleşii lui Dumnezeu o îndeplinesc în mijlocul oamenilor, însă ar fi greşit ca, în baza acestui fapt, îngerii şi oamenii să fie identificaţi după fire şi fiinţă, deoarece Sfânta Scriptură, în majoritatea cazurilor şi în principiu, prin numele „îngeri" subînţelege fiinţe deosebite, care se diferenţiază şi de Dumnezeu, şi de oameni, prin propria şi distinsa lor fire şi fiinţă, prin personalitatea de sine stătătoare şi prin însuşirile lor.

In mai multe rânduri, Sfânta Revelaţie mărturiseşte că îngerii, într-adevăr, sunt fiinţe şi persoane deosebite. La începutul Sfintei Scripturi se relatează cum Dumnezeu a aşezat heruvimii cu sabie de foc la intrarea în grădina Edenului, pentru a păzi calea spre pomul vieţii, ceea ce arată clar că heruvimul este o fiinţă de sine stătătoare, o persoană deosebită, care în mod conştient şi de bunăvoie împlineşte voia lui Dumnezeu, îngerii l-au scos pe Lot din Sodoma. Patriarhul Iacov a văzut îngeri care urcau şi coborau pe o scară sprijinită de pământ, care cu vârful atingea cerul, unde stătea Domnul Dumnezeu. După cele citate, îngerii se deosebesc clar de Dumnezeu şi de oameni, ca nişte fiinţe mijlocii, mai mici decât Dumnezeu, dar mai mari decât omul. In cartea lui Iov, îngerii sunt numiţi „fii ai lui Dumnezeu, care cântă de bucurie când Dumnezeu face stelele", şi care se înfăţişează pururea înaintea Domnului oricând vrea El aceasta, dar în care Dumnezeu „găseşte vină", în pofida faptului că-I sunt atât de apropiaţi. Toate acestea arată că îngerii sunt fiinţe de sine stătătoare, persoane libere, care au un mod de existenţă propriu lor şi deosebit şi viaţă.

In Sfânta Revelaţie găsim un întreg şir de mărturii despre descoperirile îngerilor ca fiinţe reale, personale, care mijlocesc între Dumnezeu şi oameni. De exemplu, Prorocul David a văzut cum îngerul Domnului ucide poporul după porunca lui Dumnezeu. Ingerul Domnului i s-a arătat Prorocului Ilie şi i-a dat îndrumări în ceea ce priveşte boala regelui Ohozia. Prorocul Isaia i-a văzut pe serafimii cei cu şase aripi, care înconjoară tronul Domnului Savaot şi îl slăvesc. Dintre care unul zboară spre el şi îi atinge gura cu cărbune spunându-i: „Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curaţi". Prorocul Iezechiel a văzut heruvimii cei cu ochi mulţi, care în mod înainte văzător urmăresc toate evenimentele universului. Arhanghelul Gavriil i s-a arătat Prorocului Daniel de mai multe ori şi i-a descoperit soarta poporului său. Ingerul Domnului i s-a arătat Prorocului Zaharia în mai multe rânduri şi i-a anunţat voia lui Dumnezeu. Credinţa oamenilor în îngeri ca fiinţe personale şi vestitori ai lui Dumnezeu este întemeiată pe realitatea acestor descoperiri îngereşti, relatate de Sfânta Revelaţie.

Revelaţia Noului Testament abundă în descoperiri şi mărturisiri îngereşti. Ingerii participă la istoria omenească neo- testamentară, de la începutul până la sfârşitul ei apocaliptic. Acolo, îngerii sunt laolaltă cu oamenii ca fraţi după credinţă, dragoste şi nădejde. Noul Testament se deschide cu descoperirea Arhanghelului Gavriil către Zaharia, cu vestea că soţia lui, Elisabeta cea stearpă, va naşte fiu, pe Ioan înaintemergătorul, şi cu descoperirea aceluiaşi Arhanghel Sfintei Fecioare Maria cu bună vestirea că îl va naşte pe Mântuitorul lumii. Cu ocazia Naşterii Mântuitorului la Betleem, s-a arătat o mulţime de îngeri care îl slavosloveau pe nou-născutul Dumnezeu şi prunc, îngerul i s-a arătat în vis Dreptului Iosif, povăţuindu-l corespunzător. Ingerii I s-au arătat şi I-au slujit Domnului Iisus, după ce l-a biruit pe ispititorul în pustiu.

Ingerul I s-a arătat Mântuitorului în grădina Ghetsimani şi L-a întărit. Ingerul a prăvălit piatra de pe mormântul Mântuitorului, îngerul a fost primul care a vestit Mironosiţelor vestea cea bună că Dumnezeu a înviat. La înălţarea Mântuitorului, îngerii s-au arătat Apostolilor şi le-au explicat taina înălţării şi celei de-a doua veniri a Lui. Ingerii au participat la viaţa Bisericii celei noi. ingerul li s-a arătat apostolilor şi i-a eliberat din temniţă. Ingerul l-a povăţuit pe Corneliu pe calea mântuirii, îngerul i s-a arătat Apostolului Petru în temniţă şi l-a scos din ea . Ingerul l-a lovit pe primul prigonitor al Bisericii, Irod, care a murit mâncat de viermi. Ingerul i s-a arătat Apostolului Pavel şi i-a descoperit că va trebui să călătorească la Roma înaintea cezarului. Cartea Apocalipsei este cu totul pătrunsă de arătările şi lucrările lor. Toate acestea arată în mod evident că îngerii sunt fiinţe de sine stătătoare şi persoane minunate care, săvârşind voia lui Dumnezeu ca soli ai Lui, participă la întreaga iconomie a mântuirii neo-testamentare.

Revelaţia Noului Testament abundă nu numai în arătările sfinţilor îngeri, ci şi în învăţătura despre ei. Unele sunt confirmate, limpezite şi completate prin celelalte. Insuşi Mântuitorul, explicând pilda neghinei, vorbeşte despre îngeri ca despre nişte fiinţe reale, nu mai puţin reale şi evidente decât Fiul Omului, lumea, fiii împărăţiei şi fiii răului. Prin învăţătura Sa, Domnul ne sfătuieşte să nu dispreţuim pe vreunul dintre cei mici, care prin credinţa în El aspiră la împărăţia cerurilor, fiindcă îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui ceresc. Aceasta înseamnă că îngerii nu sunt doar fiinţe de sine stătătoare şi personale, ci sunt şi foarte apropiate de Dumnezeu şi foarte importante înaintea Lui. Despre aceasta mărturisesc şi cuvintele Mântuitorului adresate oamenilor: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu". La a doua venire în slavă a Domnului Hristos, împreună cu El vor veni negreşit şi „toţi sfinţii îngeri" pururea fideli Lui. Răspunzând saducheilor, care tăgăduiau existenţa îngerilor, Domnul Iisus nu numai că a afirmat acest lucru, ci a şi arătat şi felul în care ei există: „Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer".

Atunci când ucenicul, aprins de mânie, a folosit sabia ca să-L apere pe dumnezeiescul său învăţător, Mântuitorul a osândit acest gest spunând: „Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?". Mântuitorul n-ar fi spus toate aceste cuvinte despre sfinţii îngeri dacă ei n-ar fi existat ca fiinţe de sine stătătoare, personale, sfinte şi apropiate de Dumnezeu.

Despre existenţa îngerilor, apostolii cei purtători de Hristos învaţă la fel ca şi Domnul. Apostolul Pavel îl îndeamnă stăruitor pe ucenicul său Timotei, „înaintea lui Dumnezeu, a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi", să păzească nepărtinitor învăţăturile sfinte. In Biserica lui Hristos, îngerii învaţă aceeaşi înţelepciune dumnezeiască ca şi oamenii. Ei totdeauna îi slujesc lui Dumnezeu şi Biserica este plină de ei. Apostolul Petru îi deosebeşte clar pe proroci şi apostoli de îngeri.

Biserica întotdeauna a păzit stăruitor această învăţătură a Revelaţiei divine şi încă din vechime, în crezurile sale, a mărturisit credinţa în Dumnezeu, Făcătorul lumii duhovniceşti celei nevăzute. Astfel, în vechiul Crez ierusalimitean (dar în mod asemănător şi în crezurile Bisericilor din Antiohia, Cezareea şi Cipru) se spune: „Cred într-Unul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute". Această credinţă comună a fost exprimată şi în primul articol al Crezului sobornicesc, niceo-constantinopolitan, şi astfel pentru totdeauna confirmată de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Prin hotărârea Sinodului VII Ecumenic, prin care sfintele icoane ale sfinţilor îngeri trebuie cinstite cu evlavie, la fel ca şi cele ale Mântuitorului şi ale sfinţilor, Biserica încă o dată a mărturisit soborniceşte şi a confirmat credinţa sa universală în existenţa îngerilor netrupeşti ca fiinţe reale, personale, de sine stătătoare şi sfinte.

2. In nici un caz îngerii nu sunt fiinţe care s-au făcut singure sau de sine existente, ci sunt făcuţi de Dumnezeu la fel ca toate celelalte fiinţe. Sfânta Revelaţie învaţă clar că tot ceea ce s-a făcut prin Dumnezeu s-a făcut, prin urmare şi îngerii, în afară de aceasta, Vechiul Testament vorbeşte explicit că îngerii au fost făcuţi de Dumnezeu. Ezdra I s-a adresat lui Dumnezeu prin cuvintele: „Numai Tu eşti Domn şi numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul şi toate cele de pe el, mările şi toate cele ce se cuprind în ele; Tu dai viaţă la toate şi ţie se închină oştirea cerurilor". Faptul că „oştirea cerurilor" se referă la îngeri se vede şi din pasajul de la Luca 2, 13, unde îngerii sunt numiţi „oaste cerească". Apostolul Pavel mărturiseşte clar că îngerii sunt făcuţi de Fiul cel Veşnic al lui Dumnezeu: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El".

Dacă Sfânta Revelaţie învaţă clar că Dumnezeu a făcut îngerii, ea însă nu lămureşte când. Luând în consideraţie locul deja citat din cartea lui Iov, anume „îngerii sărbătoreau când Dumnezeu a făcut stelele", toate cele scrise despre cerul primordial şi povestea biblică despre ispitirea primilor oameni în rai de către şarpe, adică duhul cel căzut, ceea ce înseamnă că lumea duhurilor a existat mai înainte şi că în ea se petrecuse deja o răsturnare morală, care s-a terminat cu căderea de la Dumnezeu a unor duhuri, trebuie să conchidem că Dumnezeu i-a făcut pe îngeri înaintea lumii materiale. Sfinţii Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul şi Ioan Damaschinul, interpreţi ai Sfintei Revelaţii, de Dumnezeu inspiraţi, au învăţat că Dumnezeu i-a făcut pe îngeri înaintea lumii materiale, văzute. Iar cugetul rugător al Bisericii zice că îngerii sunt „începutul făpturii".

3. Firea îngerilor este netrupească, duhovnicească, fiindcă ei sunt duhuri. Fericitul Augustin întreabă: Vrei să ştii numele firii îngerilor? Este duh. Vrei să ştii slujirea lui? Este înger. După fiinţa sa, el este duh, iar după slujire, înger .

Fiind duhuri, îngerii sunt nevăzuţi, raţionali, liberi, nemuritori, nepătimitori. Toate aceste însuşiri fac ca firea îngerească să fie inexprimabilă în categoria gândurilor şi a cuvintelor umane, întrucât „numai Ziditorul ştie chipul şi definiţia firii îngereşti". Pentru că îngerii au fire mai desăvârşită decât cea omenească, de aceea noi nu putem şti cu exactitate cum sunt ei după fire.

In ce priveşte firea duhovnicească a îngerilor, însăşi Sfânta Revelaţie îi numeşte în mod direct nevăzuţi, adică de nesesizat de simţurile noastre. După învăţătura Sfinţilor Părinţi, chiar şi atunci când, după voia lui Dumnezeu, îngerii se arată oamenilor destoinici, ei se arată nu aşa cum sunt în firea lor nevăzută, într-un chip transfigurat, în care ar putea fi văzuţi de oameni. Chiar dacă îngerii sunt fiinţe duhovniceşti, totuşi duhovnicia lor trebuie deosebită de cea a fiinţei lui Dumnezeu, deoarece duhovnicia Lui este absolută, nesfârşită, nemărginită, iar cea îngerească este relativă, finită, mărginită. Fapt care este arătat într-o măsură de Sfânta Revelaţie, acolo unde este scris că Dumnezeu şi în îngerii Săi „găseşte vină". Sfinţii Părinţi şi învăţătorii bisericeşti au aceeaşi părere că îngerii sunt fiinţe relativ duhovniceşti şi netrupeşti. Dacă unii dintre ei vorbesc despre corporalitatea îngerilor, ei prin aceasta se referă ori la cele mai rafinate trupuri, luminoase şi eterice, care nu au nimic în comun cu corporalitatea materială, ori la un chip de existenţă deosebit sau la o mărginire spaţială. Pe de altă parte, acei Sfinţi Părinţi care susţin necorporalitatea absolută a îngerilor, atunci când o compară cu necorporalitatea lui Dumnezeu, găsesc necesar să le atribuie o anumită materialitate. Sfântul Ioan Damaschinul formulează această idee:

Ingerul este fiinţă raţională, liberă, netrupească [...]. In comparaţie cu noi se numeşte „netrupească şi imaterială" , deoarece în comparaţie cu Dumnezeu, singurul incomparabil, totul apare nerafinat şi materialnic. Numai Dumnezeirea este cu adevărat nematerialnică şi netrupească.

Chiar dacă îngerii sunt netrupeşti, duhovniceşti, totuşi, în sens spaţial, sunt mărginiţi, deoarece atotprezenţa este numai a lui Dumnezeu. Sfânta Revelaţie precizează că îngerii sunt mărginiţi şi că nu pot fi pretutindeni, atunci când îi descrie pogorându-se din cer pe pământ şi urcând de pe pământ în cer, ceea ce înseamnă că ei nu pot fi concomitent şi în cer, şi pe pământ. Ei se află acolo unde lucrează, deoarece, într-un fel, sunt delimitaţi de loc. Sfântul Ioan Damaschinul spune: îngerii sunt mărginiţi, deoarece atunci când sunt în cer nu sunt şi pe pământ, iar când Dumnezeu îi trimite pe pământ, nu rămân şi în cer. Ei nu pot fi sau lucră în acelaşi timp şi aici, şi acolo.

Sfantul Iustin Popovici

Fragment din cartea "Dogmatica Bisericii Ortodoxe vol. I", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Dogmatica Bisericii Ortodoxe vol. I"

 

• Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: