În vara anului 2004 a venit la noi maica Teodora. Cu toate că ea se ostenea să pară că e bine, poticnirile dese scoteau la iveală faptul că maica era grav bolnavă. Cu greu am lămurit-o să mergem la un spital din Cluj-Napoca pentru a o consulta un medic. Problema era că maica nu avea carte de identitate şi niciun act care să ateste cine este, de fapt, dar am reuşit să facem rost de un act. La prima vedere a maicii, doctorul mi-a spus: “Domnul Ştefan, maica asta e nebună!”, la care i-am răspuns: “Nu-i nimic, dar vă rog să o consultaţi!”. După consultaţie, doctorul a spus că este nevoie urgentă de operaţie, drept pentru care va fi internată, urmând ca mâine dimineaţă să-i facem nişte analize şi să o băgăm în operaţie. După operaţie, maica a mai stat o săptămână în spital pentru refacere după operaţie, iar la ieşirea din spital am dus-o la noi acasă pentru că nu era refăcută complet, nu putea merge în starea aceea în munţi, în pustnicie. Aşa că a fost nevoită să mai stea o lună de zile la noi. Într-o seară, pentru mângâiere sufletească, dar şi pentru ca să ne răsplătească, într-un fel pentru ajutorul dat, maica ne-a mărturisit ceva înfricoşător:
“Fraţilor vreau să vă mărturisesc şi vouă ce mi s-a întâmplat mie la Ierusalim, când am fost internată la spital pentru o boală gravă şi a început să plângă. Fraţilor, am fost în iad! Acolo, pe patul de spital, rugându-mă eu, păcătoasa, la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, am murit cu adevărat şi mi-am văzut sufletul uşor ca un fulg plutind în aer, iar trupul zăcând pe patul de spital, hâd şi scârnav. Apoi, a izbucnit în plans şi a urmat o pauză de câteva minute în care toţi plângeam şi a continuat. Fraţilor, fac această mărturisire tuturor celor care doresc mântuirea, ca să ştie ce ne aşteaptă pe fiecare dintre noi, la moarte. După ce am murit, au venit demonii şi m-au luat cu ei în iad – şi ce am văzut acolo şi ce am simţit este greu de exprimat în cuvinte şi necuprins de mintea omenească. De deznădejdea ce m-a cuprins, am început să urlu de durere şi mă rugam Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Iacob să mă scoată din acea stare înfricoşătoare.
Vai, fraţilor, pentru o dulceaţă trecătoare a păcatului şi dezmierdare înşelătoare, ne facem singuri pricinuitori de pierzare, neştiind ce ne aşteaptă! Acolo, fraţilor, am văzut arhierei, preoţi, arhimandriţi, stareţi şi călugări din neamul nostru, care se munceau mai mult decât toţi, ca unii ce au ştiut voia şi poruncile lui Hristos, dar nu le-au împlinit. După un timp, a apărut Maica Domnului cu Sfântul Ioan Iacob, cu multă slavă şi lumină, şi m-au scos din acele chinuri, spunând către demoni: „De ce aţi răpit acest suflet fără să fie judecat?”
În acel moment, Maica Domnului a dispărut şi am rămas singură cu Sfântul Ioan Iacob care m-a întors înapoi lângă trupul meu şi mi-a zis: „Suflete, să ştii că Dumnezeu ţi-a mai dăruit ani de viaţă ca tu să te pocăieşti, căci în viaţa ta ai râvnit sfinţilor, dar nu le-ai urmat şi în fapte, ci ai petrecut în lenevire; ia deci aminte la restul zilelor tale cum petreci”. Şi, zicându-mi aceste cuvinte, s-a făcut nevăzut, iar eu am început să intru înapoi în trupul meu. Dar atâta scârbă mi s-a făcut, încât preferam să intru în toate necurăţiile lumii decât în trupul meu. Deci, când am intrat, doctorii s-au mirat că mă văzuseră moartă şi înviasem, iar boala de care sufeream dispăruse complet. Însă, din pricina chinurilor pe care le-am trăit în iad, mă comportam ciudat şi după un timp toţi m-au luat de nebună, aşa încât nici duhovnicul meu nu mă înţelegea, crezând că am luat-o razna din pricina bolii suferite. În urma acestei experienţe trăite am luat hotărârea să vin în ţară şi la sfatul duhovnicului am luat calea isihiei în masivul Giumalău, iar astăzi, iată-mă aici în mijlocul vostru. Mulţumesc fraţilor pentru dragostea frăţească întru Domnul nostru Iisus Hristos. Amin”.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru oportunitatea şi pentru darul de a cunoaşte o maică pustnică cu trăire duhovnicească ortodoxă autentică, asemenea primelor cinci veacuri. Cu toate bolile ei ştiute şi neştiute, maica Teodora, care şi-a început ucenicia la mănăstirea Pasărea, judeţul Ilfov, era o femeie tânăra, la 35 de ani, înaltă, frumosă, puternică, excesiv de curajoasă, tare evlavioasă şi de o smerenie dumnezeiască. Acum, trupul ei scârnav se odihneşte la mănăstirea Pasărea, iar sufletul e în Ceruri, rugându-se pentru noi. Amin.
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Sa nu ne razbunati – Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia
Publicat in : Religie -
Suferintele care provin de la oameni
Publicat in : Pilda zilei
-
Despre suferintele pruncilor
Publicat in : Religie -
Bucuriile si suferintele
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.