Viaţa spirituală a omului înclinat spre anxietate exagerată poate cunoaşte multe dificultăţi. De pildă, el spovedeşte de multe ori acelaşi păcat, însă păcatul se repetă iar şi iar, şi sfârşitul nu se întrezăreşte.
Desigur, toţi suntem păcătoşi prin însăşi firea noastră căzută; izbăvirea de patimi foarte rar are loc rapid şi aproape niciodată fără dureri - însă motivele pentru care mulţi credincioşi aduc la spovedanie una şi aceeaşi listă constau nu doar în asta. Problema este că mulţi dintre noi nu simt nicidecum o vinovăţie autentică, ci una nevrotică. Se întâmplă ca nu conştiinţa şi simţul răspunderii să ne mâne la spovedanie, ci anxietatea şi frica.
Pentru a înţelege că trăirile omului venit la spovedanie sunt nevrotice, preoţii au nevoie de experienţă, cunoştinţe speciale, timp şi energie. Cel ce se spovedeşte poate să spună că îl mustră conştiinţa chiar atunci când conştiinţa nu este implicată cu nimic. Se prea poate să-l chinuie anxietatea că nu e acceptat de Dumnezeu, de preot sau chiar de sine însuşi, şi el aşteaptă de la spovedanie nu schimbare de sine, ci eliminarea acestei anxietăţi, redobândirea încrederii că este iarăşi necesar şi iubit. Preoţii încurajează manifestările de vinovăţie si de căinţă, dar ce stă în spatele acestor manifestări ei nu simt nici pe departe întotdeauna.
Câteodată, omul nu încetează să „păcătuias- că" fiindcă „păcatul" lui nu este nicidecum păcat. De pildă, o femeie se plânge că nu reuşeşte să fie o soţie blândă şi smerită, că se supără pe soţ, se mânie pe el, nu îl ascultă - dar când aflăm mai multe despre situaţia din familie, reiese că soţul se poartă crud cu ea şi că reacţia ei este mult mai firească şi sănătoasă decât smerenia părută - care, din păcate, e practicată adeseori în familiile cu probleme.
In atare caz, mânia femeii reprezintă nu un păcat, ci un mijloc de autoapărare, prin faptul că îi păstrează demnitatea omenească, iar uneori şi viaţa. O ascultare de soţ care dăunează femeii şi copiilor ei este foarte departe de sfinţenie, absolut iresponsabilă şi chiar criminală în ce-i priveşte pe copii, care vor intra în viaţa adultă cu traume psihologice.
Se întâmplă însă, desigur, că păcatul este săvârşit (şi chiar regulat), enoriaşul îl spovedeşte mereu, dar nu se schimbă nimic. Problema e că schimbarea de sine, hotărârea de a trăi altfel, la omul adult - ca şi la copil - are loc adeseori doar după adevărata conştientizare a păcatului şi a daunelor pricinuite de către el. Asta ne duce la propriile noastre valori, şi asta ne ajută să nu mai păcătuim. Totuşi, puţini sunt în stare de un înalt nivel al conştientizării. Atitudinea fermă, de profunzime, faţă de păcat ca faţă de un rău absolut ne-ar ajuta, ca atare, să ne luptăm cu el. Atâta timp cât ea nu există, atâta timp cât doar ne temem de represalii, păcatul se va repeta, trăirea vinovăţiei autentice nu va avea loc şi vinovăţia nevrotică va rămâne o parte a vieţii noastre.
Protoiereul Pavel Velikanov scria: „Când eram încă preot «proaspăt hirotonit», mă străduiam să îi conving pe enoriaşi de extrema importanţă şi necesitate a pregătirii minuţioase pentru fiecare spovedanie, a cercetării conştiinţei după îndru- marele de spovedanie, a alcătuirii amănunţite a listei de păcate şi înmânării ei preotului. Totul până când m-am lovit de o descoperire cu totul neaşteptată: la un anumit moment al vieţii bisericeşti a personalităţii, această «întoarcere pe dos» a sufletului devine ceva tot atât de obişnuit ca şpagatul de dimineaţă pentru gimnast.
Şi adevăratul sens al acestei descoperiri a sufletului înaintea duhovnicului este nesfârşit de departe de pocăinţa adevărată."
Să ne amintim exemplul fetei de mai sus, care doar după săvârşirea unei fapte pe care o considera gravă a simţit o acută vinovăţie autentică şi a putut să-şi conştientizeze adevăratele valori. Acest exemplu arată cum conflictul cu normele impuse şi cu cei care le impun îl poate ajuta pe nevrotic să înţeleagă cine este el şi pentru ce trăieşte de fapt.
Bineînţeles, această cale - calea încălcării grosolane a normelor - este foarte periculoasă, dar bunele motivaţii care împing oamenii pe ea sunt indisputabile: dorinţa de a se găsi pe ei înşişi, de a-şi croi drum către ei înşişi, cei autentici.
Aceleaşi motivaţii - atâta doar că într-o formă mai ascunsă - există şi la omul care la început mărturiseşte păcatul în mod nesincer, pe urmă se simte umilit de necesitatea de a minţi, iar apoi repetă fapta cu pricina parcă în necaz, ca pe o răzbunare pentru umilinţa pe care a trăit-o.
O hotărâre mai „moderată", care ajută la ruperea acestui cerc vicios al nevrozei, poate fi pentru om nu confruntarea, ci ruptura temporară a relaţiilor cu cei ce îi impun norme morale pe care el nu şi le-a însuşit încă din proprie experienţă, prin propriile păţanii. Această ruptură este indispensabilă pentru o interpretare, verificare şi reverificare autentică a propriilor valori. Din această cauză adolescenţii se pot înstrăina de părinţi, iar credincioşii de Biserică. Atunci când Taina Spovedaniei - nucleu al vieţii duhovniceşti - nu-l vindecă pe om, ci îl provoacă la păcate şi mai mari, este mai bine ca el să nu recurgă deocamdată la această Taină. Intr-o asemenea situaţie, Biserica nu mai poate deveni mijlocitoare între omul care s-a încurcat în sine şi Domnul - fiindcă el, mergând la biserică, nu îl mai vede pe Dumnezeu, ci doar propriile sale anxietăţi.
Aşa cum am spus deja, în perioadele dificile de reevaluare a valorilor este mai bine să nu rămâneţi singuri cu voi înşivă. Puteţi şi trebuie să căutaţi ajutor. Este foarte bine dacă alături de voi va fi un îndrumător înţelept - de pildă, un preot cu experienţă sau un psiholog bun, care vă va ajuta să nu trageţi concluzii pripite, să nu luaţi decizii radicale, ci să elucidaţi cu calm, la obiect, cele întâmplate.
Suldina Marina
Fragment din cartea "Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata", Editura Sophia
Cumpara cartea "Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata"
-
Frica de Dumnezeu si gandul la Judecata
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tamaduirea fricii. Frica de Dumnezeu
Publicat in : Religie -
Frica de Dumnezeu
Publicat in : Credinta -
Frica de Dumnezeu - Sfantul Serghie Meciov
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.