Forțele Aeriene Române și Forțele Navale Române, împreună cu Biserica Ortodoxă, cinstesc cum se cuvine pe fostul Ministru al Aerului și Marinei, generalul Paul Teodorescu, la Mănăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, în fiecare an, la 29 iunie, de Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Paul (Pavel) Teodorescu s-a născut la 28 iunie 1888, în orațul Bacău, în familia unui ofiţer care luptase în Războiul de Independenţă de la 1877. Mama lui era de viţă nobilă, descendentă a familiilor Sturdza (după tată) şi Rosetti (după mamă). Familia Teodorescu a avut 6 copii, printre care o pereche de gemeni: Paul şi Virginia. Paul a urmat tradiția familiei, călcând pe urmele tatălui său, așa că a urmat cursurile Liceului Militar din Iaşi, apoi a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofițeri de Infanterie la Academia Militară Saint-Cyr din Franţa, unde avea să fie coleg cu Charles de Gaulle. Arhivele istorice menționează faptul că geniul militar, care avea să fie viitorul lider al Franţei, a fost întrecut la studii, doar de românul Paul Teodorescu.
În vara anului 1938, Paul Teodorescu era ministru al Aerului şi Marinei în al doilea Guvern al Patriarhului Miron Cristea. Mergea spre Băile Govora, pentru a-şi trata astmul, când a poposit la Mănăstirea dintr-un Lemn. Văzând starea de degradare a monumentului istoric, care abia mai avea acoperiş, generalul s-a gândit la reconstrucția mănăstirii și la faptul că ar trebui să se implice personal în această chestiune. În mai puțin de doi ani, mănăstirea a fost restaurată şi îmbogăţită cu trei clădiri pentru pelerini.
Incinta a fost pavată cu piatră de râu, cele două fântâni au fost curăţate şi reparate, iar grădina s-a umplut de flori şi arbori exotici ornamentali. Un mic baraj a fost amenajat pe pârâul Otăsău, pentru a alimenta cu apă moara mănăstirii, iar un dinam montat la axul morii a dat lumină pentru toată mănăstirea - o premieră pentru zona neelectrificată a Vâlcei. Toate lucrările au fost făcute de militari români care aveau specialitatea militară geniu și construcții.
În 1940, Ministerul Cultelor decide să închine Mănăstirea dintr-un Lemn aviatorilor şi marinarilor, ca loc de rugăciune. Astfel, două plăci de piatră au fost fixate pe zidurile clopotniţei principale de la intrarea în complexul monahal. Tot la intrare sunt aşezate simboluri ale marinarilor şi aviatorilor - ancora, timona, elicea de avion, iar numele unor militari distinşi prin faptele lor sunt inscripţionate pe plăci de marmură. Sălciile ce străjuiesc intrarea în mănăstire au fost plantate personal de către domnul general. Era în anul 1975, iar printre măicuţele care-l ajutau se număra şi Emanuela Oprea, actuala stareţă a mănăstirii, pe atunci novice. Afară burniţa, iar ea i-a spus generalului că-i pare rău că nu este timpul mai frumos. „Ce spui, măicuţă? Este cel mai minunat timp pentru lucrarea noastră“, i-a răspuns generalul. Generalul s-a numărat printre aghiotanţii regelui Carol al II-lea, care obişnuia să spună: „Pe toţi îi iubesc, dar pe Teodorescu îl respect“. Apropierea de Carol i-a atras, însă, arestul la domiciliu, după data de 6 septembrie 1940, din ordinul mareşalului Ion Antonescu. Instaurarea regimului comunist a continuat prigonirea omului de arme. Aruncat în închisoare, cu averea confiscată, generalul a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde avea să ispăşească o pedeapsă de 10 ani muncă silnică. Prigoana a continuat şi la ieşirea din lagăr, când comuniştii i-au refuzat dreptul la pensie. Doar sosirea fostului său coleg de academie Charles de Gaulle, în vizita oficială din mai 1968, a determinat autorităţile române să îi acorde urgent pensia şi o locuinţă la bloc.
Pe generalul Paul Teodorescu, ministru în guvernele interbelice, comuniştii îl priveau ca pe un element unicat. Era membru al Legiunii de Onoare, membru al Academiei Române, posesor al Brevetului nr. 50 de ascensiune pe Mont Blanc. Paul Teodorescu fusese ataşat militar la Lisabona, Madrid şi Londra, apoi devenise ministru al Apărării în guvernele interbelice Tătărescu şi Argetoianu. Pe vremea studiilor la Saint-Cyr, strălucitul militar trăise o poveste de dragoste cu o franţuzoaică. Ea i-ar fi dăruit doi fii, dar Primul Război Mondial i-a despărţit pe cei doi tineri îndrăgostiţi. Franţuzoaica a murit, iar generalul şi-a căutat copiii, însă nu i-a mai găsit niciodată. Târziu a aflat că unul dintre ei a murit pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial. Celuilalt copil i s-a pierdut urma.
Generalul Paul Teodorescu şi-a pregătit minuţios ieşirea din scenă. În camera sa din Palatul Brâncovenesc - incinta de odihnă a pelerinilor - a lăsat scrise instrucţiunile pentru îngropăciune. A vrut să fie îmbrăcat în cele mai modeste haine, dar cu cravată şi panglică tricoloră, semn că s-a aflat „veşnic în slujba iubitei ţări“. La 17 ianuarie 1981 generalul Paul Teodorescu a trecut la cele veşnice. Avea 93 ani şi trăise o viaţă mai palpitantă, decât un roman de arme.
Istoricii militari, dar nu numai, amintesc că generalul Paul Teodorescu a desfășurat o intensă activitate filantropică: a reparat şcoli şi biserici din Fundeni, Toamna şi Joiţa (Ilfov), a reabilitat biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău, a înfiinţat spitale şi cantine pentru copii săraci a fost iniţiatorul mega-construcției de o frumusețe impresionantă a Academiei Militare Române din București, acum Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” etc. De asemenea, în perioada cât a fost Ministrul Aerului și Marinei a fost lansat la apă puitorul de mine ”Amiral Murgescu” şi a intrat în dotarea Marinei, Nava-şcoală ”Mircea cel Bătrân”, navă emblematic pentru marinarii români, dar și pentru Academia Navală din Constanța. (Din Jurnalul personal al Generalului Paul Teodorescu, aflat în grija maicii starețe a Mănăstirii Dintr-un Lemn, stavrofora Emanuela Oprea).
Comandor (r) Ștefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.