Gherondisa Anastasia, ultimul ctitor şi înnoitoarea vieţii monahale a Mănăstirii "Maica Ingerilor", s-a născut în anul 1910, în aşezarea Vlahitika din satul Sfinţilor Teodori, Levkimmi (Grecia).
Tatăl ei se numea Haralambie Vlachos, iar mama ei Elena Vlassi. Erau agricultori săraci, oameni ai trudei, cinstiţi şi credincioşi. Mama ei cucernică, Elena, s-a învrednicit la o vârstă tânără de o vedenie dumnezeiască în faţa incintei deteriorate a sfintei biserici a mănăstirii "Kyra" (adică Mănăstirea Maica Îngerilor). Gherondisa a avut o soră geamănă, pe Diamantina Vlachos-Kouri, şi a avut încă patru surori: Asimina, Aretusa, Teodora şi Ioaneta. A avut, de asemenea, şi doi fraţi: Simeon şi Stelian. Dintre fraţii şi surorile gherondisei, numai Simeon, cel de al treilea, a avut copii, în număr de trei. În familia ei au existat şi doi rasofori virtuoşi.
Gherondisa Anastasia se stabileşte la Kyra
Când Anastasia era de zece ani, trecând pe lângă biserica deteriorată a "Maicii îngerilor", după ce şi-a făcut semnul Sfintei Cruci, a auzit o voce dulce de femeie venind din clopotniţa bisericii, care i-a spus: "Este păcat ca lăcaşul meu să fie pustiu. Tu, fiica mea, ai fost aleasă pentru a repara biserica şi mănăstirea mea".
La patrusprezece ani, pătrunsă de dorinţa dumnezeiască de a se afierosi cu totul lui Hristos, Anastasia părăseşte casa ei părintească şi intră în mănăstirea "Sfântul Nicolae" în Melikia din Levkimmi, unde a îmbrăcat rasa. Aici se angajează în lupte ascetice aspre, amintindu-şi totdeauna de porunca Preasfintei Maici a Domnului. A petrecut nouă ani în răbdare, rugăciune şi spor duhovnicesc, până când a fost instruită pe deplin în viaţa monahală.
În anul 1933, cu binecuvântarea mănăstirii ei de metanie, se retrage de la "Sfântul Nicolae" şi se stabileşte definitiv în .Kyra" (Mănăstirea Maica Îngerilor). Toate din jurul ei erau dovada părăsirii locului şi a neîngrijirii. Zidurile bisericii erau dărâmate. În interiorul bisericii au crescut smochini sălbatici. Pe Sfânta Masă se găsea o cutie de conserve ruginită, care era folosită în loc de candelă. A dormit la început sub cerul liber până când s-a instalat în chilia monahală pe care rudele ei au zidit-o special pentru ea.
Practica ascetică a gherondisei
Postea peste măsură, de multe ori câte trei zile la rând. Mânca o dată pe zi după apusul soarelui. De obicei, pâine uscată fără ulei, chiar şi în sâmbete şi duminici şi la marile sărbători. Niciodată nu se sătura cu hrana pe care o mânca, chiar dacă era vorba de puţine verdeţuri sălbatice. De la postul neîntrerupt suferea de tiroidă şi de lipsă de vitamine. Sănătatea ei s-a zdruncinat, însă iubirea lui Hristos înflăcăra fiinţa ei. Potrivit mărturiei monahiei care îi era apropiată, Anastasia Kastrinos, trupul ei era un băţ înfăşurat în rasă. La gât avea o enormă adâncitură, de mărimea unei portocale, din cauza tiroidei. Niciodată nu se plângea de slăbiciunea ei şi nici nu s-a dus la vreun medic pentru a cere o intervenţie chirurgicală, necesară, sau pentru a primi medicamente. Un medic a încercat să o examineze, iar ea l-a certat spunând: "Caută să îţi schimbi viaţa deoarece eşti afundat în păcat".
Răbda dureri îngrozitoare
Gherondisa s-a rănit la un picior de la o lovitură de topor când muncea la câmp. Niciodată nu a vizitat vreun medic din acest motiv. Se ruga şi credinţa ei îi dădea tărie în dureri. Unicul ei medicament era uleiul din candela Maicii Domnului, cu care se miruia ori de câte ori suferea...
Altă lucrare ascetică a gherondisei
Ea, de regulă, se hrănea doar cu Dumnezeiasca Împărtăşanie. Rămânea nespălată şi dormea pe jos. Până la sfârşitul vieţii a umblat desculţă, chiar şi în perioadele cele mai friguroase (astfel o vedem şi în fotografiile care s-au păstrat). După ce s-au aşezat muşamale pe podea, nu a călcat pe ele niciodată şi nici nu s-a apropiat vreodată de frigider. În puţinele ore de odihnă, dormea pe două scânduri neprelucrate, aşezate una lângă cealaltă, peste care a pus o pătură făcută din zdrenţe, iar perna ei era o piatră. Hainele ei erau întotdeauna învechite şi uzate, pline de petice, încât nimeni nu ştia care a fost materialul iniţial!
După trecerea a douăzeci de ani ziditori pentru duhul ei, a intrat în mănăstire prima ei ucenică şi, treptat, obştea ei a numărat şapte vieţuitoare. Învăţătura ei transmisă monahiilor nu se limita numai la împlinirea celor trei voturi fundamentale, ci viza în principal trăirea în smerenie, nearătarea oamenilor, lupta împotriva iubirii de sine, rugăciunea neîncetată şi sărăcia desăvârşită. Darurile duhovniceşti care i-au fost date de sus pentru marea ei dăruire şi pentru asceza ei fără măsură au fost bogate. I-au fost dăruite de sus proorocia şi vederea cu duhul, harisme pe care le-a folosit în mod tainic spre slava lui Dumnezeu, pentru a fi de folos obştii ei şi semenilor care pătimeau duhovniceşte, iar nu pentru a impresiona sau pentru a se afirma pe sine.
"Scorbura sfântă"
Refugiul ei era scorbura unui măslin bătrân din afara curţii mănăstirii. De la rugăciunile ei fierbinţi, acel loc radia pe timp de noapte şi este de notat faptul că în acele vremuri nu existau becuri pe drumurile publice sau în locurile comune. Datorită luminii supralumeşti care a acoperit locul, a existat obiceiul ca măslinul să se numească "scorbura sfântă". Nu suntem în măsură să cunoaştem atacurile pe care le-a primit cuvioasa maică în acel loc de la demonul urâtor al binelui şi nici mângâierile şi ajutorul de sus pe care le-a primit. Un singur lucru cunoaştem: şi anume că, din acea perioadă în care a trăit şi s-a nevoit în ea şi până astăzi, locul este considerat sfânt, purtător de sfinţenie.
Candela în aer liber
Semnificativă este şi următoarea întâmplare minunată: când gherondisa trăia în scorbura sfântă, aprindea candela în aer liber şi nu o stingea nici când timpul era foarte urât. Dimpotrivă, cei care ocupau samavolnic incinta mănăstirii, au aprins o candelă în biserică, care se stinse imediat după ce a fost aprinsă. Atâta furie a pus stăpânire pe fiinţa acelor ameni, încât au sfărâmat candela Anastasiei. După puţin timp însă iapa proprietarului a aruncat la pământ pe soţia şi pe fiica lui, care, smerindu-se după această întâmplare, au căutat iertare de la gherondisa pentru fapta lor lipsită de evlavie.
Ieromonah Dimitrios Kavvadia,
Viaţa şi petrecerea nevoitoarei Anastasia din Sfânta Mănăstirea "Maica Îngerilor - Kerkyra" - 1910-1979, Editura Renaşterea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.