1. Familia, celulă de bază a societăţii şi sanctuar al vieţii

Odată Familia este cea mai veche şi cea mai sacră instituţie pe care o cunoaşte omenirea. Ea se află la originea neamului omenesc şi este izvorul prin care acesta se perpetuează neîncetat. Dintru început Dumnezeu a creat pe om ca bărbat şi femeie, poruncindu-le: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Fac. 1, 28). Potrivit referatului biblic, Dumnezeu a creat din Adam pe femeie. In limba ebraică, femeii i se spune işa, iar bărbatului iş, ceea ce arată originea ei din bărbat, conformă pentru ceea ce vor constitui împreună - familia, dar şi faptul că bărbatul se defineşte ca atare, bărbat, numai în dialog, în comuniune cu femeia1.

Mântuitorul Iisus Hristos a participat împreună cu Preasfânta Sa Maică la nunta din Cana Galileii, binecuvântând pe miri şi împlinind aici cea dintâi minune: transformarea apei în vin. Prin aceasta, El a sfinţit nunta şi a făcut din ea o Taină a Bisericii Sale2. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel scria: „Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică” (Efes. 5, 32). Când fariseii L-au întrebat pe Iisus dacă este bine ca bărbatul să lase pe soţia sa pentru orice motiv, El le răspunde: „N-aţi citit că Cel Ce i-a făcut de la început, «i-a făcut bărbat şi femeie?». Şi a zis: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup», aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mt. 19, 4-6). De aici înţelegem că însoţirea bărbatului cu femeia are origine dumnezeiască, fiind întemeiată pe actul creaţiei.

In ceea ce priveşte calitatea şi conţinutul însoţirii bărbatului cu femeia, aceasta nu poate fi asemănată cu nimic altceva, pentru că nu este o simplă însoţire, ci este unire. Sfântul Ioan Gură de Aur surprinde foarte bine această caracteristică a căsniciei: „Căci Dumnezeu n-o aduce numai pe femeie alături de bărbat, ci-i porunceşte să lase pe tatăl ei şi pe mama ei; şi nici nu legiuieşte ca bărbatul să vină numai la femeia sa, ci să se lipească de ea; iar prin acest cuvânt arată că unirea este de nedesfacut.

Apoi, nici nu se mărgineşte numai la atâta, ci cere ca unirea lor să fie şi mai strânsă, căci spune: «Vor fi amândoi un trup!»”3.

Familia, ca celulă a societăţii umane şi loc în care viaţa este primită, apărată şi se dezvoltă, are un rol hotărâtor în construirea culturii vieţii. în mijlocul poporului lui Dumnezeu, responsabilitatea familiei este decisivă. Aceasta decurge atât din natura ei, ca şi comunitate de viaţă şi iubire, bazată pe căsătorie, cât şi din misiunea ei de a păstra, a descoperi şi a comunica iubirea. în familia creştină, iubirea se manifestă prin disponibilitate, primire şi dăruire faţă de celălalt. între membrii familiei, există o solidaritate în convieţuire, de la naştere până la moarte. De aceea, instituţia familiei este considerată sanctuarul vieţii.

Din păcate, în zilele noastre, comuniunea familială se deteriorează tot mai mult. în pofida cărţilor scrise despre familie, a seminariilor şi întrunirilor pe această temă, soţii continuă să se înstrăineze unul de celălalt, iar părinţii să se îndepărteze de copii şi copiii de părinţi. De fapt, sunt mulţi aceia care nu realizează că nu numai familia modernă este o problemă, ci modul de viaţă „modern”4. Cauza degradării familiei este că, în cadrul ei, nu se mai trăieşte o viaţă creştină, sub cârmuirea canonică a unui părinte duhovnicesc. Viaţa creştină presupune ca membrii familiei să se roage acasă împreună, să participe duminica la Sfânta Liturghie împreună, să-şi facă timp pentru a comunica în ambianţa căminului lor şi a ieşi împreună la unele destinderi agreabile.

2. Grija pastorală acordată părinţilor

Pentru ca familia să fie cu adevărat celula de bază a societăţii şi icoană a Bisericii, soţii şi părinţii trebuie să aibă un caracter superior şi să- şi îndeplinească responsabilităţile lor. Precum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „este esenţial ca părinţii, bunicii şi rudele elevilor să conştientizeze rolul major pe care îl au în formarea personalităţii acestora şi, mai precis, în formarea caracterelor, în promovarea valorilor perene sau permanente şi în protejarea copiilor de anturajele nocive şi de unele influenţe negative ale intemetului”5.

Biserica, prin slujirea ei pastorală, se străduieşte ca în familia creştină să se reflecte iubirea intra-trinitară dumnezeiască. Atmosfera vieţii familiale este optimă atunci când iubirea dintre membrii ei imită iubirea dumnezeiască dintre Persoanele Sfintei Treimi6. Propriu-zis familia trebuie văzută ca o icoană a iubirii lui Dumnezeu pe pământ: tatăl şi mama să-şi îndrepte toată iubirea asupra copilului (copiilor); tatăl şi copilul (copiii) asupra mamei; mama şi copilul (copiii) asupra tatălui. Iar acolo unde, din felurite motive, soţii nu au copii naturali, ei pot să înfieze, să crească şi să educe orfani, întrucât există nenumăraţi astfel de copii care au nevoie de ocrotirea unui mediu familial.

O grijă deosebită are Biserica pentru ca familia să se caracterizeze prin următoarele însuşiri: unitatea, trăinicia, sfinţenia şi egalitatea dintre soţi. „Familia este cea dintâi împărăţie: legea ei de viaţă este iubirea, hotarul ei este fidelitatea, pavăza ei este rugăciunea, iar prinţii şi prinţesele ei sunt copiii”7. Biserica, dezaprobând divorţul, veghează asupra unităţii căsătoriei, cu vigilenţa cu care arhanghelul Domnului păzea porţile paradisului. Căsătoria săvârşită în legea creştină nu este un provizorat, ci este o unire pe viaţă, căci, aşa cum zice Domnul, „ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mc. 10, 9).

Familia trebuie să-şi propună ca scop prioritar ajutorul reciproc între membrii ei, atât din punct de vedere material, pentru traiul zilnic, cât şi din punct de vedere spiritual, în vederea mântuirii. Un alt scop al familiei este înmulţirea neamului omenesc, drept pentru care părinţii trebuie să nască prunci pe care să-i crească frumos şi să-i educe pentru a fi folositori societăţii. Aşadar, naşterea de copii este un scop fundamental âl căsătoriei. Copiii sunt un dar al lui Dumnezeu atât pentru părinţi, cât şi pentru societate. Păstorii sufleteşti trebuie să lupte ca nu cumva familia, pepiniera vieţii umane, să devină mormânt pentru cei ce bat la poarta vieţii. Avortul este „cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume, este ultima pecete a condamnării la dispariţie a iubirii conjugale”8.

O grijă deosebită se cuvine să avem pentru ca părinţii să dea întâietate, în familie, valorilor religioase, să se poarte ei înşişi ca oameni duhovniceşti, încât să-i determine pe copiii lor să gândească, să vorbească şi să se manifeste duhovniceşte. Sfântul Ioan Gură de Aur constata, în timpul său, existenţa unui cusur care este tot mai prezent în timpul nostru. Neglijând totalmente sufletul nemuritor, părinţii se preocupau de viitorul material al copiilor lor, motiv pentru care marele ierarh spune: „Mulţi părinţi, ca să dăruiască fiului lor un cal frumos, o casă luxoasă, o moşie bogată, fac orice şi pun toate în lucrare. Dar ca sufletul să fie virtuos şi să fie aplecaţi copiii lor spre pietate, la aceasta nu dau nicio însemnătate. Aşadar, nu trebuie să ţinem a-i face pe copiii noştri bogaţi în bani, în aur, în prisosinţe de acest soi, ci trebuie să facem astfel ca ei să fie bogaţi, mai presus de toate, în pietate, în înţelepciune şi în comori de virtute”9.

Părinţii bine instruiţi de păstorul lor sufletesc vor fi apţi spre a-i forma pe copiii lor pentru o ascultare liberă şi plină de convingere. Având o responsabilitate deosebită la devenirea copiilor lor, părinţii trebuie să menţină un permanent echilibru între măsurile restrictive şi acordarea libertăţilor, cu scopul de a le stimula copiilor un bun autocontrol asupra libertăţii, în sensul vieţuirii în adevăr, iubire şi dreptate. Comunicarea dintre părinţi şi copii şi calitatea acesteia constituie una din cheile educaţiei creştine reuşite10. Rolul mamei în formarea copiilor ei este esenţial. Vestitul pedagog Pestalozzi spune din propria-i experienţă: „Mamă, mamă, tu mi-ai arătat pe Dumnezeu în învăţăturile tale şi eu L-am găsit în supunerea mea faţă de tine”11 12. Nu numai mama, ci şi tatăl are o mare responsabilitate faţă de copiii lor, faţă de viitorul societăţii. Poetul Ioan Alexandru vorbeşte despre tatăl care, întors de la muncă, „împarte, la lumina lămpii, pâine pruncilor, pâine însoţită de cuvânt rar, plin de iubire şi nădăjduire pe acest pământ românesc al părinţilor noştri” .

Dacă Biserica îi păstoreşte cu grijă pe părinţi, atunci aceştia vor cultiva în familie rugăciunea, ascultarea, frica de Dumnezeu, curăţia şi toate celelalte virtuţi evanghelice. Dacă în familie domneşte o atmosferă de credinţă, de dragoste, de armonie, cu siguranţă că şi copiii vor urma, mai târziu, exemplul părinţilor. Dacă părinţii sunt bine catehizaţi şi împlinitori ai învăţăturii creştine, ei îi vor putea educa pe fiii lor şi pe fiicele lor nu numai cu cuvântul, ci mai ales cu exemplul personal. Insistând asupra acestui adevăr, Sfântul Ignatie Teoforul spune: „Mai bine este să taci şi să faci, decât să vorbeşti şi să nu faci. Bine este a învăţa dacă cel ce învaţă face. Unul este învăţătorul, Domnul Iisus Hristos, Cel Care a zis şi s-a făcut, iar cele pe care le-a făcut tăcând sunt vrednice de Tatăl Lui”13. Te poţi îndoi de sinceritatea unei vorbe, dar e imposibil să nu dai crezare la binele pe care îl fac părinţii tăi, devenind astfel făclii ce luminează calea copiilor lor.

3. Grija pastorală acordată copiilor

O grijă deosebită se cuvine să acordăm copiilor transmiţându-le nu numai nişte învăţături seci, ci mai ales nişte deprinderi duhovniceşti. Trebuie să-i învăţăm a se ruga, a merge la biserică şi a trăi frumos. Preoţii, alături de părinţii lor, au datoria să arate preocupare şi afecţiune pentru dăltuirea caracterului moral al acestora. Omul ca să devină om trebuie format; trebuie format duhovniceşte şi educat civic. Aceasta este necesar, fiindcă „lucrurile pe care copiii mici şi mari încep să le mişte, să le vadă, să le audă, să vorbească despre ele şi să le facă constituie temelia pentru tot ceea ce urmează în întreaga viaţă”14.

Multă atenţie şi fermitate se cuvine să arătăm noi, păstorii Bisericii, ca mediatizarea anumitor aspecte ale realităţii să se facă cu respectul cuvenit, astfel încât să nu fie prezentat răul (agresivitatea, violenţa, senzualitatea sau pornografia), ca un model de urmat, care, de fapt, tinde să distrugă, să dispreţuiască, să relativizeze demnitatea persoanei umane şi valoarea vieţii ca bine suprem. Fiindcă nu-i posibil să-i scoatem pe tinerii noştri din lumea post-modemă, trebuie să-i învăţăm să se folosească de facilităţile veacului cu discernământ. Sfanţul Vasile cel Mare îi îndeamnă pe tineri să fie selectivi, asemenea albinelor care culeg doar ce este bun din flori: „Acelea - zice el - nu se duc fără nicio alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşaza, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere”15.

Tinerii trebuie instruiţi şi stimulaţi pentru a-şi putea coordona şi îndrepta manifestările către o ţintă mai înaltă, către un ideal moral superior. Or, fără voinţă puternică, în stare să organizeze armonios viaţa interioară, să direcţioneze mişcările către imperativele vieţii morale, toate cuceririle exterioare ale vieţii omeneşti sunt de mică valoare. Accentul cade pe formarea voinţei morale, singura care poate scoate viaţa individuală din sfera impulsurilor inferioare, din robia patimilor şi instinctelor denaturate16. Neapărat, tinerii trebuie ajutaţi ca în anii frumoşi ai tinereţii, în anii de şcoală, să-şi zidească idealul şi idealurile pe stânca de granit, înaltă cât piscul Everest, a încrederii în Dumnezeu şi în ei înşişi, ca fii ai lui Dumnezeu.

Un lucru extrem de important pentru păstorii duhovniceşti este să le infuzeze tinerelor generaţii convingerea că fără luptă nu este biruinţă şi fără activitate creatoare sau muncă încordată nu poţi culege roadele dorite. Oricine poate ajunge să strălucească şi să se afirme pe arena vieţii, cu condiţia să muncească asiduu, cu răbdare şi după măsura puterilor lui. Huligani şi imorali devin tinerii care nu au nicio îndeletnicire, care se complac în acel dolce farmenîe, adică nu fac nimic folositor, ca sluga leneşă din parabola evanghelică. Vinovaţi sunt şi aceia care, după primul eşec, abandonează lucrul început, dând dovadă de voinţă slabă şi de lipsă de perseverenţă şi încredere în sine. Lipsa deprinderii cu munca naşte egoismul şi tendinţa de a aştepta mereu un ajutor de la viaţă şi de la oameni, pe când hărnicia îl face pe tânăr temperat, altruist, disciplinat şi fericit. Prin activitate fizică şi intelectuală, tânărul poate să iasă din vârtejul ameţitor al pasiunilor înrobitoare şi să devină foarte prolific pe linia valorilor morale17.

Biserica nu trebuie să ignore faptul că site-urile imorale au o influenţă nocivă asupra tinerilor. De aceea, păstorii sufleteşti dimpreună cu părinţii tinerilor şi cu dascălii lor trebuie să-şi unească puterile să contracareze influenţa acestor site-uri şi să stârnească interesul tinerilor pentru o viaţă morală, reconectându-i la tradiţiile sănătoase ale trecutului nostru creştin. Din nefericire, flagelul vieţii adolescenţilor este reprezentat, în primul rând, de erotismul dezlănţuit. „Trăim o civilizaţie de autoerotism, o isterie de poftă erotică ce începe şi se termină în eu, în individ, în distrugerea relaţiei, în ignorarea adevărului personal al omului”18. S-a inserat deja adânc în subconştientul unor tineri de astăzi că fecioria reprezintă mai degrabă o ruşine decât o virtute. Remediul este aprofundarea vieţii duhovniceşti creştine.

Este de mare importanţă ca noi, slujitorii Bisericii străbune, să le sădim în sufletele tinerilor iubirea de Legea românească şi implicit dorinţa de a nu-şi trăda obârşia. In acest fel, suntem vrednici urmaşi ai strămoşilor şi ai părinţilor care s-au distins prin păstrarea unităţii de credinţă şi prin statornicie pe vatra străbună. Tinerii trebuie să fie făcuţi mândri de trecutul nostru glorios, pentru a trăi cu demnitate în prezent şi a activa cu încredere în viitorul acestui popor născut creştin. Marele istoric Nicolae Iorga afirmă că „cine nu ţine legătura cu trecutul nu merită nici prezentul, nici viitorul”19. Iată de ce este bine să le sădim în suflete iubirea de Biserică, de Ţară, spunându-le că religiosul ortodox şi patrioticul s-au împletit, în mod fericit, în viaţa poporului nostru din spaţiul carpatic.

Biserica trebuie să vină în întâmpinarea familiei, conlucrând la educarea copiilor. Este cu totul folositoare catehizarea acestora începând de la grădiniţă până la nivelul studiilor superioare. Dar să ne fie clar tuturor că educaţia religioasă este necesară pentru formarea integrală a omului de mâine care trebuie să aibă o viaţă spirituală normală. Vasile Băncilă arată că fără studiul Religiei, tânărul nu are o cultură generală temeinică. „Religia, zice el, este o pârghie de neînlocuit pentru a face educaţia în general a unui om. Educaţia morală şi socială a copilului găsesc în Religie cel mai preţios sprijin”20. într-adevăr, prin Religie se formează conştiinţa morală a tânărului cu privire la marea valoare a minunatului dar al vieţii, pentru ca, astfel, acesta să descopere legătura dintre viaţă, libertate şi adevăr.

4. De la o familie bine păstorită la o comunitate umană prosperă

In lumea noastră tot mai dezorientată spiritual, în care valorile etice sunt călcate în picioare fără cel mai mic scrupul, slujitorii Bisericii trebuie să-şi îndrepte toată atenţia asupra familiei. Aceştia trebuie să înceapă cu pregătirea tinerilor pentru Taina Cununiei, cu catehizaţia copiilor şi, apoi, să continue cu asistenţa duhovnicească permanentă a fiecărei familii. I'astoraţia în lumea de astăzi trebuie să manifeste forme şi metode cu totul noi, îndreptându-se spre fiecare credincios în parte şi spre fiecare familie. Acest fapt este foarte important întrucât după spaţiul sacru al altarului nu există un loc mai sfânt decât realitatea familiei, „biserica cea mică”, de acasă. Iar normalitatea unei societăţi se măsoară prin locul pe care aceasta îl oferă familiei. Cât priveşte aspectul moral, familia e considerată spaţiul în care „începe dăltuirea sufletului creştin, familia este cea mai abilitată componentă a unei societăţi pentru a practica această artă supremă, care este educaţia”21.

Atât viaţa unei persoane, cât şi existenţa unui neam sau a Bisericii depind, în cea mai mare măsură, de familie. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Nimic nu uneşte, nimic nu întăreşte aşa de mult vieţuirea noastră ca dragostea dintre bărbat şi femeie”, în interiorul familiei. „Dacă soţii trăiesc în unire de gând, - continuă el - atunci copiii cresc bine, casnicii trăiesc în bună rânduială, vecinii se bucură de linişte, prietenii şi rudele de asemenea”22. Dacă viaţa societăţii depinde de calitatea familiei, atunci chiar viaţa Europei unite e dependentă nu atât de eficacitatea mecanismelor economice, politice şi militare, cât de viziunea în care este concepută familia.

Inţelegem, aşadar, de ce este atât de necesară pastoraţia familiei creştine, încât tinerii să-şi întemeieze familii creştine, ferindu-se de desfrânare şi dând naştere la prunci buni, binecuvântaţi de Dumnezeu.

Grija pastorală îi are în vedere pe copii, ca aceştia să fie crescuţi în frică de Dumnezeu, iubire de neam şi ruşine de oameni, după cuvântul înţelepţilor noştri bătrâni de altădată. Pastoraţia în familie e necesară şi pentru ca să fie eradicat flagelul avortului, divorţului, desfrâului sau păcatelor împotriva firii. Numai aşa părinţii vor fi apţi să dea o creştere bună copiilor lor, ca aceştia să se deprindă cu postul şi rugăciunea, cu lectura biblică şi participarea la Sfânta Liturghie, înţelegând că fără Dumnezeu nu se poate realiza binele, frumosul şi adevărul23.

Familia este locul în care viaţa, darul lui Dumnezeu, poate fi primită aşa cum se cuvine şi apărată de numeroasele atacuri la care este expusă. De asemenea, familia este locul în care viaţa, ca dar sacru, se poate dezvolta conform exigenţelor unei creşteri autentice. Biserica Ortodoxă şi păstorii ei sunt conştienţi că rolul familiei, ca celulă originară a societăţii, este hotărâtor şi de neînlocuit în construirea culturii vieţii. Dacă familia îşi împlineşte rolul de sălaş al iubirii şi respectului între soţi, de cămin al creşterii şi educării copiilor, în acest caz atât Ţara, cât şi Biserica vor avea cârmuitori şi păstori de suflete la înălţimea misiunii lor. „Biserica Ortodoxă a acordat şi acordă o importanţă majoră căsătoriei şi familiei creştine, deoarece de aceasta depind nu numai destinul a doi oameni, ci şi al comunităţii umane în general, al unui neam, al Bisericii, care creşte în orizontul eshatologic al împărăţiei lui Dumnezeu”24.

Este foarte important ca fiecare comunitate creştină, fiecare parohie să ofere mediul favorabil dezvoltării şi consolidării familiilor, care fac parte din marea familie a Bisericii lui Hristos. Pe cât ne stă în putinţă, se cuvine ca, în faţa crizei morale şi spirituale de azi, să lucrăm pentru întărirea şi sporirea iubirii părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de părinţi. Totodată, avem datoria să milităm pentru aprofundarea iubirii curate a soţilor între ei25. La prezidiul familiei trebuie să stea dreapta credinţă şi dreapta vieţuire, pe care le-am moştenit de la părinţii şi strămoşii noştri, de-a lungul veacurilor, ca popor creştin. Trăind în rugăciune, comuniune, unitate şi iubire, familia creştină este un izvor de viaţă pentru membrii ei, dar şi pentru societatea contemporană în care trăieşte, ca un adevărat sanctuar al vieţii.

+ Irineu POP

Simpozionul Internaţional de Ştiinţă, Teologie şi Artă (ISSTA 2020)

FRAGMENT DIN CARTEA "Educatia crestina intr-o cultura pluralista. Cum crestem copiii in lumea de azi. Vol. I"

CUMPARA CARTEA "Educatia crestina intr-o cultura pluralista. Cum crestem copiii in lumea de azi. Vol. I"

Note: 

1 Ioan MIRCEA, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, EIBMBOR, 1997, p. 157.
2 „Participarea Mântuitorului la nunta din Cana Galileii a dovedit mereu dorinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta legătura matrimonială, înţeleasă ca spaţiu firesc de trăire a unei vieţi de echilibru sentimental şi social, în completare şi întrajutorare, familia rămânând nucleul societăţii’' (Familia creştină - comuniune de iubire şi bucurie binecuvântată, Târgovişte, Edit. Arhiepiscopiei Târgoviştei, 2018, p. 21).
3 Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, Bucureşti, EIBMBOR, 1994, p. 717.
4 Cf. Paul EVDOKIMOV, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe, Bucureşti, Edit. Christiana, 1994, p. 159.
5 + DANIEL, Patriarhul României, „Mesaj la începutul noului an şcolar 2015-2016’', în Cuvânt bun, Periodic editat de Episcopia Tulcii, 9/2015, p. 3.
6 Mitropolitul Nicolae Mladin scria frumos despre comuniunea familială, ca imagine
imperfectă a desăvârşitei comuniuni trinitare, dar şi ca imagine prin care străluceşte în lume Prototipul ei transcendent (vezi Nicolae MLADIN, Studii de Teologie Morală, Sibiu, Edit. Tipografiei şi Arhiepiscopiei, 1969, p. 351-358).
7 Vasile COMAN, Hristos în familie. Braşov, s.n., 1945, p. 135.
8 Ilie MOLDOVAN, Teologia iubirii I. în Hristos şi în Biserică: Iubirea, Taina Căsătoriei, Alba lulia, Edit. Reîntregirea, 2014, p. 98.
9 Alexandru LASCAROV-MOLDOVEANU. Tălmăciri alese din Sfântul Ioan Gură de Aur,
Bucureşti, Tipografia Cugetarea. 1937. p. 18.
10 Vasile GORDON, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Bucureşti, Edit. Sofia, 2003, p. 142-143.
11 Johann Heinrich PESTALOZZI, Cum îşi învaţă Gertruda copiii. Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică. 1977, p. 133.
12 Ioan ALEXANDRU, Iubirea de Patrie, Bucureşti, Edit. Eminescu. 1985, p. 94.
13 Sfinţii Părinţi despre educaţie, Bucureşti, Edit. Cuvântul Vieţii, 2015, p. 71.
14 Jan Amos COMENIUS, Pampaedia, Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, 1977, p. 12.
15 Sfântul VASILE CEL MARE, ,.Către tineri’', în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi.
17, Bucureşti, E1BMBOR, 1986, p. 569.
16 „In măsura în care omul se înfrânează pe sine însuşi şi se conformează voii dumnezeieşti, îşi biruie patimile şi câştigă libertatea duhovnicească. Patimile îl înrobesc şi îl distrug pe om. Lupta împotriva patimilor este luptă pentru libertate” (Georgios MANTZARIDIS, Morala creştină, Bucureşti, Edit. Bizantină, 2006, p. 213).
17 Părintele profesor dr. Sorin Cosma vorbeşte despre ergoterapie, ca mijloc eficient de combatere a patimilor „care înăbuşă firea, ţinând-o într-o formă statică, ca într-o mlaştină îmbâcsită de noroi, din care cu greu se mai poate ieşi” (Cumpătarea în etica filosofică antică şi morala creştină. Timişoara, Edit. Helicon, 1999, p. 264).
18 Christos YANNARAS, Libertatea moralei, Bucureşti, Edit. Anastasia, 2004, p. 178.
19 Nicolae IORGA. Istoria românilor în chipuri şi icoane, voi 2, Bucureşti, Edit. Socec & Co„ 1905. p. 79.
20 Vasile BĂNCILĂ. „Importanţa religiei pentru copil’*, în Fântâna Darurilor, 4/1930, p. 153.
21 Nicolae ACHIMESCU, „Familia creştină între tradiţie şi modernitate. Consideraţii teologico-sociologice’", în Familia creştină azi. Iaşi, Edit. Trinitas, 1995, p. 120.
22 Sfântul loAN GURĂ DE AUR, „Omilia despre Căsătorie. Din comentariul la Efeseni”, în Cateheze Maritale, trad. Marcel Hancheş, Sibiu, Edit. Oastea Domnului. 2004, p.
23 Filozoful Petre Ţuţea spunea: „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri" {între Dumnezeu şi neamul meu, Bucureşti, Edit. Anastasia, 1992, p. 64). ’
24 Familia creştină - comuniune de iubire şi bucurie binecuvântată..., p. 6.
25 Sfanţul şi Marele Sinod Ortodox, întrunit în Creta. în anul 2016, a afirmat, printre altele: „Criza căsătoriei şi a familiei, sub multe aspecte. îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecinţelor negative asupra structurilor sociale, ci şi din cauza ameninţării asupra relaţiilor particulare din sânul familiei tradiţionale" (*** Documentele Sfântului şi Marelui Sinod (Creta, 2016), Bucureşti, Edit. Basilica, 2019, p. 89).

Bibliografie
1 Documentele Sfântului şi Marelui Sinod (Creta, 2016), Bucureşti, Edit. Basilica, 2019;
2.  Familia creştină - comuniune de iubire şi bucurie binecuvântată, Târgovişte, Edit. Arhiepiscopiei Târgoviştei, 2018;
3.  Sfinţii Părinţi despre educaţie, Bucureşti, Edit. Cuvântul Vieţii, 2015;
4. + DANIEL, Patriarhul României, „Mesaj la începutul noului an şcolar 2015-2016”, în Cuvânt bun, Periodic editat de Episcopia Ţuicii, 9/2015;
5. ACHIMESCU, Nicolae, „Familia creştină între tradiţie şi modernitate. Consideraţii teologico-sociologice”, în Familia creştină azi, laşi, Edit. Trinitas, 1995;
6. ALEXANDRU, Ioan, Iubirea de Patrie, Bucureşti, Edit. Eminescu, 1985.
7. BANCILĂ, Vasile, „Importanţa religiei pentru copil”, în Fântâna Darurilor, 4/1930;
8. COMAN, Vasile, Hristos în familie, Braşov, s.n., 1945;
9. COMENIUS, Jan Amos, Pampaedia, Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, 1977;
10. COSMA, Sorin, Cumpătarea în etica filosofică antică şi morala creştină, Timişoara, Edit. Helicon, 1999;
11. EVDOKIMOV, Paul, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe, Bucureşti, Edit. Christiana, 1994;
12. GORDON, Vasile, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Bucureşti, Edit. Sofia, 2003;
13. LASCAROV-MOLDOVEANU, Alexandru, Tălmăciri alese din Sfântul Ioan Gură de Aur, Bucureşti, Tipografia Cugetarea, 1937;
14. MANTZARIDIS, Georgios, Morala creştină, Bucureşti, Edit. Bizantină, 2006;
15. MlRCEA, Ioan, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, EIBMBOR, 1997;
16. MLADIN, Nicolae, Studii de Teologie Morală, Sibiu, Edit. Tipografiei şi Arhiepiscopiei, 1969;
17. MOLDOVAN Ilie, Teologia iubirii /. în Hristos şi în Biserică: Iubirea, Taina Căsătoriei, Alba Iulia, Edit. Reîntregirea, 2014;
18. PESTALOZZI, Johann Heinrich, Cum îşi învaţă Gertruda copiii, Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, 1977;
19. Sfantul IOAN GURĂ DE AUR, „Omilia despre Căsătorie. Din comentariul la Efeseni”, în Cateheze Maritale, trad. de pr. Marcel Hancheş, Sibiu, Edit. Oastea Domnului, 2004;
20. Sfântul IOAN GURA DE AUR, Omilii la Matei, Bucureşti, E1BMBOR, 1994;
21. Sfântul VASILE CEL MARE, „Către tineri”, în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, voi. 17, Bucureşti, EIBMBOR, 1986;
22. ŢUŢEA, Petre, Intre Dumnezeu şi neamul meu, Bucureşti, Edit. Anastasia, 1992;
23. YANNARAS, Christos, Libertatea moralei, Bucureşti, Edit. Anastasia, 2004.

• Cresterea copiilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Cresterea copiilor - sfaturile unei preotese
  Publicat in : Viata de familie
• Discernamantul in cresterea copiilor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sfaturile unei preotese cu privire la cresterea copiilor
  Publicat in : Religie
• Copiii, la poporul evreu
  Publicat in : Iudaism

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: