Prin randurile de fata, raspund invitatiei de a contribui si cu amintiri despre cel ce a fost, vreme de douazeci si unu de ani, Episcop al Clujului si, timp de zece ani, Mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan.

Trebuie sa marturisesc de la bun inceput, ca n-am fost intre cei apropiati ai Mitropolitului Nicolae Colan; l-am intalnit de putine ori si n-am comunicat prea mult. Sper insa ca cele ce le voi scrie mai jos, sa fie totusi o contributie reala la cunoasterea Mitropolitului Nicolae, care pentru mine a insemnat foarte mult.

Pe Mitropolitul Nicolae Colan l-am cunoscut pe cand era episcop la Cluj. Eram elev de scoala primara, la o scoala speciala, pentru copii fara vedere, in Cluj.

Mergeam la catedrala, in zilele de duminica si de sarbatori, unde aveam prilejul sa-l aud rostind cuvinte de binecuvantare. Tot de atunci stiu ca a tiparit niste carticele de rugaciuni pentru copii. Acele carticele aveau titlul Painea Vietii.

In 1940, datorita evenimentelor politice, nu mi-am putut continua scoala la Cluj, asa ca de atunci n-am mai avut prilejul sa-i aud glasul rostind cuvinte de binecuvantare. Cand am ajuns student la Teologie, in Sibiu, am aflat cate ceva despre Episcopul Clujului de pe vremea aceia. Astfel, am aflat ca a tradus si a tiparit Noul Testament, intr-o editie de la Cluj. Am aflat de asemenea ca tradusese cu mult inainte o carte scrisa de un pedagog elvetian, pe nume Foerster, iar cartea are titlul Hristos si viata omeneasca. Este o carte in special pentru intelectuali. Am aflat si ca Episcopul Nicolae Colan, care inainte de a avea slujirea de episcop, a fost profesor de Noul Testament, la Academia Teologica Andreiana din Sibiu, unde a fost si rector, a scris in chestiunea problemei sclavagiste. La fel am aflat ca scris o carte cu titlul Biblia si intelectualii.

Tot pe atunci a ajuns la cunostinta mea o scrisoare, in legatura cu cartea Saul din Tars, scrisa de parintele Grigorie Marcu, pe care autorul a publicat-o in loc de prefata. Mi-a placut scrisoarea episcopului Nicolae Colan. De altfel a fost cea dintai manifestare scrisa cu care m-am intalnit in acea vreme.

Cu Episcopul Nicolae Colan, traducatorul, m-am intalnit prin cartea Omul cel Nou, de Fiedler, care mi-a placut foarte mult si din care am avut si am inca mult folos.

Cu Episcopul de odinioara si apoi cu Mitropolitul Nicolae Colan, m-am intalnit direct, la scurta vreme dupa ce a fost intronizat ca arhiepiscop de Alba-Iulia si Sibiu si ca Mitropolit al Ardealului, caci indata dupa intronizare a venit la manastirea noastra de la Sambata de Sus. Mitropolitul cel nou m-a luat in seama de la bun inceput si mi-a fost totdeauna deosebit de binevoitor. Avea mare bucurie din predicile mele, de la slujba, precum si de articolele mele, nu prea multe, scrise in "Telegraful Roman". Cu vremea, s-a apropiat tot mai mult de mine si incepuse sa-si faca si niste planuri in legatura cu hirotonia mea ca diacon si apoi si ca preot. Planul si l-a implinit doar in parte, caci m-a hirotonit diacon, dar mai departe n-a ajuns, din pricina unor motive de sanatate.

In anul 1960, la Izvor, adica la hramul manastirii, dorea sa ma hirotoneasca diacon. Nu si-a putut implini gandul, caci parintele staret de atunci, Parintele Ioan Dinu s-a impotrivit avand grija sa-l scuteasca pe mitropolitul sau de o eventuala greseala sau o fapta care ar fi putut fin interpretata in defavoarea arhiepiscopului. Mitropolitul Nicolae Colan, insa n-a cedat, ci la proxima sarbatoare a manastirii noastre, m-a hirotonit totusi ca diacon, cu toate impotrivirile, care au fost.

Cu cateva zile, inainte de Sfanta Maria, Mitropolitul Nicolae Colan a trecut si prin chilia mea. Cu acel prilej m-a intrebat: "Vrei sa te fac diacon, de Sfanta Marie?". Am raspuns cu cuvintele care mi-au venit atunci in minte: "Daca mi-ar zice cineva sa cer, n-as cere, dar daca mi se ofera, primesc". Si atunci, a zis Mitropolitul: "Pregateste-te, ca de Sfanta Marie te hirotonesc diacon". Dupa aceea a adaugat: "N-am sa te tin mult diacon, ci te voi hirotoni preot si-ti voi da duhovnicia, ca sa fi duhovnic. Si vei fi concelebrant".

Dupa aceea, retragandu-se, le-a spus Parintelui Ioan Dinu, staretul manastirii si Parintelui Serafim Popescu: "ii om fara lumina, dar luminat". Cred ca aceasta convingere l-a facut sa ma hirotoneasca. In anul acela, praznicul Adormirii Maicii Domnului a cazut intr-o zi de luni. Duminica, a venit mama la manastire, pentru hram si ca sa ma intalneasca. Cu acel prilej, cand a binecuvantat-o pe mama, a zis: "Bine ca ai venit, ca maine il fac pe Teofil diacon". Si asa a fost, de Sfanta Maria, intr-adevar, m-a hirotonit diacon, cu perspectiva de a ma hirotoni si preot, dar la aceasta n-a mai ajuns. Am ramas diacon, vreme de douazeci si trei de ani, pana in 13 mai 1983, cand Mitropolitul Antonie, care m-a gasit diacon, m-a hirotonit preot si mi-a dat si hirotesia de duhovnic. Convingerea mea este ca pe toate le-a randuit Dumnezeu, mai presus de ce am putut face noi oamenii. Caci eu m-am asezat la manastire in anul 1953, cand am fost tuns in monahism. Dupa sapte an, in anul 1960, am fost hirotonit diacon, iar dupa 23 de ani, adica dupa treizeci de ani de manastire, am fost hirotonit preot.

In aceasta perspectiva, privind lucrurile, Mitropolitul Nicolae Colan este un binefacator al meu; este un punct de plecare si un punct de sprijin. Iar aceasta, nu numai in folosul meu, ci si in folosul multora dintre credinciosi si mai cu seama dintre credinciosii care vin in legatura cu mine si care primesc ajutor de la Dumnezeu prin mijlocirea mea si prin rosturile pe care le am.

Dupa toate acestea, mai am un cuvant de spus. Un coleg al meu de manastire, fost coleg de teologie, parintele Aurel Grecu marturiseste ca parintele Arsenie Boca a spus ca Mitropolitul Nicolae Colan "este bun ca un tata". Cred ca aceasta este cuvantul cel mai potrivit, pentru incheierea randurilor de fata. Deci sa stim si sa nu uitam si sa nu pierdem din vedere ca Mitropolitul Nicolae Colan a fost bun, ca un tata.

Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii, caci faptele lui merg cu el si raman si cu noi!

Arhimandrit Teofil Paraian

 

.