In memoriam: Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Epifanie al Buzaului si Vrancei (1932 – 2013)

Franturi de ganduri si sentimente cu prilejul implinirii unui an de la marea sa trecere…

 

Iata ca de doua milenii incoace, adica de la intemeierea credintei crestine, suntem capabili sa ne cinstim si sa ne omagiem eroii istoriei sau martirii credintei precum si personalitatile marcante, universale si nationale, care au amprentat istoria, veacurile si locurile cu activitatea, cu viata si cu invataturile ori scrierile lor mult folositoare!... Iata ca din anul trecut, din ziua de 07 ianuarie 2013 – Praznicul Soborului Sfantului Ioan Botezatorul, ne facem partasi la nasterea in viata cea vesnica a Imparatiei Cerurilor a unui mare cunoscator si marturisitor al istoriei bimilenare romanesti, totodata si propovaduitor al dreptei credinte crestine – Arhiepiscopul Epifanie Norocel al Buzaului si Vrancei, dupa ce si-a purtat cu toata demnitatea si increderea in Dumnezeu crucea crestineasca a vietii, a slujirii si pastoratiei misionare, vreme de foarte multi ani… De aceea, pentru noi, din acel moment, vom comemora totdeauna acest eveniment, inchinat vrednicului logofat spiritual al tinuturilor buzoiene si vrancene, a sfarsitului de secol XX si inceputului de secol XXI – care a pastorit aceste meleaguri, ca episcop eparhiot vreme de trei decenii, intre anii 1982 – 2013, fiindu-i succesor si urmas pururea pomenitului Episcop si Mitropolit Dr. Antonie Plamadeala, dupa ce a slujit, timp de sapte ani, ca Episcop Vicar al Tomisului si Dunarii de Jos (1975 – 1982)...

Drept urmare, in iuresul zilei si in vartejul timpului mi-am adus aminte, pentru cateva momente, de Inaltpreasfintitul Parintele nostru Arhiepiscop Epifanie a carui plecare o regretam foarte mult si astazi, la implinirea unui an... De ce acest lucru, pentru ca ii regretam calitatile sale, personalitatea sa remarcabila, abilitatile sale foarte competente in buna chiverrnisire administrativa si in cea pastoral – misionara, pe care ni le-a cultivat si colaboratorilor sai in orice prilej cu atata daruire si abnegatie... El a fost si va ramane in continuare, in constiinta discipolilor, profilul organizatorului si a omului de cultura si autentica traditie, cu deschidere spre istoria acestui neam si popor, spre restaurarea si reabilitarea bisericilor si manastirilor vechi – monument istoric, toate acestea transmise noua cu foarte multa darnicie, generozitate, noblete sufleteasca si vrednicie... Cu vaste si avizate cunostinte in diverse discipline culturale, istorice si teologice, Parintele Arhiepiscop Epifanie inspira tuturor foarte multa seriozitate, sinceritate, demnitate, mult discernamant si foarte multa fermitate, tenacitate si cumintenie sufleteasca... Tocmai din aceasta cauza era foarte apreciat, foarte admirat si probabil, si invidiat... El, Arhipastorul, a fost intotdeauna, consecvent probitatii sale intelectuale, morale si sufletesti... De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminaristi, studenti-teologi, preoti si calugari, ajutandu-i pe foarte multi dintre ei prin recomandarile si sfaturile pe care le-a dat fiecaruia in parte, ori de cate ori a fost solicitat...

Colaborator apropiat si sfetnic luminat al multor personalitati culturale, profesori si ierarhi, indrumator a multor seminaristi si studenti buzoieni sau vranceni, pastor duhovnicesc a atator generatii de preoti si calugari, membru a foarte multe asociatii sau fundatii culturale, nationale si patriotice din tinuturile binecuvantate ale Buzaului si Vrancei, am observat cum, la inmormantarea sa l-au plans si regretat cu totii, fiind constienti de marea pierdere ce li s-a pricinuit... A fost o prohodire a unui distins ierarh si slujitor al Bisericii la care am participat, si care m-a impresionat profund datorita atmosferei de reculegere, decentei si sobrietatii in care s-a desfasurat, si la care au participat multi ierarhi ai bisericii noastre, fosti seminaristi si studenti – fii duhovnicesti ai Inaltpreasfintiei Sale, precum si foarte multi preoti si calugari...

Cuprins fiind de emotie, respect si recunostinta m-am tot gandit, pret de mai multe clipe, cum sa-mi pot exprima, cat mai bine, in cateva randuri, aceste stari si sentimente fata de Inaltpreasfintia Sa, acum, la implinirea unui an de la nasterea sa in viata cea cereasca, avand aici, pe pamant, optzeci de ani de viata pamanteasca, traiti in spiritul bunei noastre intelepciuni si cumintenii traditionale si autentice a poporului nostru romanesc...

Constat, cu oarecare strangere de inima, ca nu este usor sa faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, putina vreme pe cel ce a fost slujitorul si arhipastorul duhovnicesc a preotilor si a credinciosilor, care vietuiesc in cuprinsul celor doua judete – Buzau si Vrancea - ce apartin acestei eparhii...

In viziunea, in mintea si in inima mea personalitatea Inaltpreasfintiei Sale s-a conturat si s-a identificat prin cateva trasaturi si calitati distincte: - in primul rand prin maturitatea si bogata experienta sau intelepciune pastorala si duhovniceasca, prin atasamentul fata de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul sau de a fi foarte firesc si mai putin sofisticat sau complicat; dupa aceea prin tenacitatea si perseverenta, prin dispozitia pe care o avea spre intensificarea eforturilor in vederea rezolvarii unei probleme, atunci cand situatia o cerea; prin atasamentul fata de monumentele istorice si de patrimoniu, cultura istorica si nu numai cu care era inzestrat, datorita muncii si tenacitatii Inaltpreasfintiei Sale – deoarece a fost un autodidact innascut si foarte consecvent cu el insusi de-a lungul intregii sale vieti; prin luciditatea si spiritul critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma prin spiritul de disciplina, in primul rand cu propria lui persoana, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte clar, limpede, concis, coerent dar si consistent, in diferite imprejurari sau cu diferite ocazii!... De asemenea, mai avea si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun care iti inspira foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile autentice si eterne ale spiritualitatii noastre romanesti si ortodoxe...

Cugetand la activitatea si la personalitatea Inaltpreasfintiei Sale, care este foarte bine conturata si cat se poate de autentica si de fireasca, ma gandesc la darul omului providential cu care l-a inzestrat Creatorul si Stapanul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – pe care prea sfintia sa l-a cinstit si l-a slujit cu toata sinceritatea, dragostea si abnegatia...

M-as bucura sa stiu, ca atat contemporanii cat si posteritatea ii vor acorda, totdeauna, cinstea, recunostinta si pretuirea cuvenita pentru tot ce a facut, pentru ceea ce a fost si insemnat (sau ar trebui sa insemne) in constiinta si in memoria noastra colectiva, care, ma rog lui Dumnezeu sa nu fie alterata si o spun aceasta cu mare infrigurare, fiindca, din pacate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefacatorii si inaintasii nostri, dar incerc totusi, sa–mi fac un act de incurajare si de optimism si sa cred ca ori de cate ori va fi pomenit numele sau va fi pronuntat cu veneratie si respect pentru tot binele pe care l-a facut atator oameni si care fapte sunt consemnate de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Vesnic in Imparatia Sa cea cereasca si vesnica de care, ne rugam Lui, sa aiba parte...

Asadar, sunt incredintat, ca sunt foarte multi oameni de rand, credinciosi si slujitori ai Bisericii noastre stramosesti, care se roaga Bunului Dumnezeu, sa-l ierte, sa-l odihneasca si sa-i rasplateasca pentru faptul ca i-a facut pe ei ori pe copiii lor oameni cu scoala teologica serioasa, si pe care, apoi i-a hirotonit preoti si diaconi, dupa care i-a instalat in parohiile incredintate lor spre pastorirea turmei celei cuvantatoare, spre Slava lui Dumnezeu – Pastorul cel Bun si Arhiereul cel Vesnic; apoi a tarnosit si binecuvantat atat de multe biserici si lacasuri de inchinare – fapt care nu poate fi uitat in istoria acestor locuri - marcate de prezenta si activitatea Inaltpreasfintiei sale, atat de prodigioasa, care s-a desfasurat pe parcursul atator ani; rugaciuni carora ma alatur si eu, avandu-l permanent in cinstirea si pretuirea mea...

 

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

Vesnica sa-i fie amintirea si pomenirea! Amin!

Bucuresti – 07.01.2014

 

Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Dr. Stelian Gombos