Sub greutatea anilor, casa bunicilor a intrat în pământ şi, rămânând fără stăpâni, s-a ghemuit, cu teamă, sub cel mai apropiat copac din curte - un cireş bătrân şi falnic.
Era o casă veche, de răzeşi, situată pe o colină pitorească. Bun gospodar, ţaţa se hotărî să înalţe alta nouă pe acelaşi loc. Cireşul însă îi stătea în cale. Deşi împovărat de ani şi nu prea roditor, era totuşi o amintire, aşa că nu se putu decide prea uşor să-l taie. In cele din urmă, toamna târziu, luă securea şi o înfipse în tulpina lui...
Eram de faţă. Stăteam cuminte la adăpostul casei, cu spatele rezemat de balustrada pridvorului şi admiram copilăreşte voinicia tatălui meu. Venisem din simplă curiozitate şi, dintr-o dată, în clipa când toporul muşcă din seva pomului, o durere acută îmi străpunse inima şi mă făcu să simt cum, în cel mai îndepărtat colţ al Universului, cineva (foarte asemănător cu mine) gemu de amărăciune, obligându-mă să mă întreb: „Oare nu cumva atunci când lovim mtr-un pom, noi, de fapt, lovim în străbunii care nu mai sunt cu noi? Oare nu cumva cei care pleacă dintre noi, pur Şi simplu, îşi mută cuibul într-o altă lume?".
Obosită de petreceri, femeia, uşoara coborî din pat, se aşeză în faţa oglinzii. Ochii îi erau înroşiţi de nesomn O clipă, avu impresia că e urâtă, dar mâna i se duse involuntar după farduri şi, cu mişcări leneşe, dar precise, prinse a se înfrumuseţa.
Işi netezi ridurile, îşi ascunse vârsta, îşi puse pe faţă o mască a indiferenţei.
„E singurul lucru pe care ştiu să-l fac cu plăcere", îşi zise satisfăcută.
Când totul era pe sfârşite, vru să se ridice, dar o forţă teribilă o ţintui în fotoliu. Neclintită, urmări cu ochii minţii cum lama unei săbii nevăzute coborî ameninţătoare peste ea.
Afară, câinii se rupseră din lanţuri şi o zbughiră care încotro. O mână rece şi osoasă i se aşeză pe umăr.
- Ce se întâmplă? îşi auzi propria voce.
- Nimic. Stai liniştită, o potoli cineva.
- Cine sunteţi?
- Ştii foarte bine cine sunt!
Un fior de gheaţă o făcu să se cutremure de spaimă, când înţelese cu cine stă de vorbă.
- Dumneata? Ce treabă ai cu mine? Sunt încă tânără! Nu vreau să mor! Sunt sănătoasă!
- Am venit să-ţi amintesc că omul trebuie să-şi îngrijească nu doar corpul, ci şi sufletul.
- Cum vine asta? o întrebă nedumerită, examinându-şi în oglindă înfăţişarea de păpuşă. Arăt superb!
- Aşa este, zise intrusa. Ai chip de înger, dar sufletul - urât ca un păcat. Deci, schimbă-l, fă ceva cu el, împodobeşte-l, dacă nu vrei să mă superi.
- Bine. O fac imediat! o asigură stăpâna casei, agăţând în dreptul inimii cele mai scumpe bijuterii pe care le avea.
- Eşti o naivă! Te compătimesc! îi reproşa, nemulţumita, strania vizitatoare şi plecă.
Rămasă singură, femeia uşuratică îşi făcu semnul crucii şi căzu pe gânduri...
O altă fată, care avea acelaşi chip ca dânsa, dar se afla în cu totul alt colţ al Universului, izbucni în plâns şi, cu smerenie neprefăcută, prinse a-L ruga pe Dumnezeu s-o ierte. Creatorul o privi cu blândeţe şi se gândi în sinea Sa: „Ce bine că pentru fiecare om nereuşit există o soră sau un frate geamăn care preia, aici, asupra sa păcatele pe care cei de dincolo le săvârşesc acolo...".
Când tainica vizitatoare trecu a doua oară pe la femeia uşuratică, o găsi afară, ajutând nişte copii orfani.
- De ce faci asta?
- Nu ştiu... In ziua când m-ai vizitat, ceva s-a rupt în mine. Am înţeles că duc o viaţă fără sens, că sunt ruşinea satului şi că, probabil, îngerii m-au părăsit.
- Ingerii?
Femeia tresări incomodată şi, pentru prima oară, i se uită în ochi.
- Nu ei sunt responsabili de drumul pe care îl parcurgem? Nu ei sunt primii care mor atunci când noi păcătuim?
Dar întrebarea i se stinse la jumătatea frazei, pentru că ochii pe care îi privea erau, de fapt, expresia a două lumi atât de diferite şi, totodată, atât de înrudite, încât o podidiră lacrimile şi ea se folosi de podul palmelor ca să le şteargă.
Işi reveni imediat, dar constată că nimeni nu mai e în preajmă şi doar în suflet simţi vibraţia unei întrebări dojenitoare:
„Există, oare, un păcat mai mare decât acela de a omorî un înger?".
Aurelian Silvestru
Copiii cerului, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Copiii cerului"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.