(Interviu realizat cu mătușa Marița Grigor, de jurnalistul Ștefan Popa)
Septembrie 2021. Mănăstirea Chiuzbaia, Maramureș. Timpul îmi grăbește pașii pe poteca spiritualității ortodoxe, în inima Maramureșului, o zonă încărcată de istorie și destine mărețe (Pintea Haiducul), o oază de liniște și rugăciune. Prin grația divină, lumina renăscută zilnic dăruiește cu generozitate un soare strălucitor, care ne bucură cu căldura și puritatea unei zile însorite, îndemnându-ne să urmăm cu încredere calea optimismului, a speranței. Liniștea muntelui se prelinge peste clipele prezentului într-o deplină armonie. Din senin, a apărut o bătrânică, cam la optzeci de ani, sprijinită în două cârje, care cu o voce blândă și sfioasă mi s-a adresat: ”Domnule, dacă vă rog, nu -mi dați și mie o carte?”. ”Cu mare plăcere vă dau, nu una, ci cinci cărți, cu o condiție: să-mi acordați și mie un interviu”, am răspuns eu. Spiritul meu de jurnalist a văzut în bătrânică o oglindă a feminității autentice de țărancă pură, iubitoare, generoasă, blândă, harnică, cu simțul umorului popular, zâmbitoare, senină, cu suflet bun și încă plină de viață. Marița Grigor din Chiuzbaia, județul Maramureș, căreia eu mă voi adresa cu apelativul ”maică”, pentru că are blândețea, bunătatea și înțelepciunea unei măicuțe.
Reporter: Maică Marița, mai sunt oameni care spun că nu există Dumnezeu? Aveți un cuvânt pentru aceștia?
Maica Marița: Dragul meu, Dumnezeu există, omul există, dar ne lipsește ceva și anume credința. Din păcate, omul și-a pierdut credința, a pierdut busola și rătăcește într-o lume a pierzaniei. Înainte vreme, oamenii aveau credință, nu începeau lucrul fără a face o sfântă cruce și a spune un doamne, ajută. Exista o bună-înțelegere între oameni, se respectau, se ajutau, se adunau în șezători lucrătoare, cântau, dansau, trăiau viața din plin, alături de Dumnezeu. Și astăzi, la noi în sat, în Chiuzbaia, oamenii se salută creștinește: Slăvit să fie Domnul Iisus Hristos!
R. : Maică, un sfânt a spus odată, tare demult: ”Adevărul este ceea ce se vede!”. Oare, să credem numai ceea ce vedem?
M.M.: O fi spus ce a spus sfântul acela, dar câteodată e bine să nu crezi ochilor și chiar dacă vezi ceva. Așa m-a învățat viața. Acum, omul are limitele lui și multe lucruri sunt spre înșelare, venite de la cel rău, de la diavol, atrăgându-l pe om în diferite capcane. Multe dintre lucrurile acestei lumi, omul le vede invers, ca-n oglindă, nu-mi vine acum cuvântul respectiv în minte... Distorsionat, vreți să spuneți? Eeee..., așa, cum ziceți. Trebuie să ai o inimă curată ca să vezi în adevăr...
R. : În folclorul popular românesc, se spune adesea despre rugăciune că ar fi o călătorie captivantă. Este adevărat?
M.M. : Viața omului este o călătorie pe acest pământ. Acum depinde de fiecare om, pe la noi se mai spune că ”cum îți așterni așa dormi”. Rugăciunea e o treabă serioasă pentru că în rugăciune te întâlnești cu Dumnezeu și sigur că este un pic de teamă, pentru că și când te întâlnești cu o persoană dragă ai o țâră de emoții, mai ales în fața lui Dumnezeu care așa cum spun Părinții e foc viu. Apropierea de Dumnezeu prin rugăciune este o experiență unică. Eu am primit rugăciunea de la mama mea și o duc mai departe cât oi putea, după care o dau copiilor și nepoților. Rugăciune este veșnică...
R. : Maică Marița, așa cum ai spus, țăranul întotdeauna a fost un apropiat al lui Dumnezeu, pentru că el în orice lucru îl chema în ajutor pe Dumnezeu. Astăzi, cum vedeți această apropiere de Dumnezeu?
M.M. : Dragul meu, astăzi, oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu. Oamenii aleargă mai mult după lucrurile materiale și neglijează cele spirituale, cele duhovnicești. Și nu numai de Dumnezeu s-a îndepărtat omul, ci și unul de celălalt, nu se mai îngăduie, nu se mai înțeleg, se ceartă și se judecă pentru terenuri, pentru case..., așa face omul nostru de azi. Bineînțeles că atunci când noi ne aflăm în fața lui Dumnezeu, suntem, de fapt, în fața vieții și a morții: dacă ne apropiem cu evlavie, duh smerit, cu credință, aceasta e viață, dacă ne apropiem cu duh rău, cu mândrie, fără credință, aceasta e pierzanie, e moarte. Iisus Hristos spune: ”Ai în fața ta, binecuvântarea și blestemul, viața și moartea, alege...”.
R. : Maică, înainte vreme exista mai multă dragoste pe pământ, între om și natură, între oameni, chiar și prietenii adevărate. Astăzi mai există dragoste și prietenie?
M.M. : Dragostea și prietenia nu rezistă și nu sporește dacă noi nu depunem efort și uneori chiar jertfe, să te dăruiești aproapelui tău, să-i dai din timpul tău, din munca ta, ca și el să facă apoi la fel. Dragoste și respect reciproc, fără acestea nu ar putea exista prietenii. La noi, la Chiuzbaia sunt remarcabile acele așa-zise ”fârtății”, prin care doi prieteni se legau pe veșnicie să se ajute, la bine și la rău, bărbatul devenea ”fârtate”, iar femeia devenea ”surată”. Exista chiar și un anumit ritual care se făcea la aceste evenimente, exista o altfel de socializare... Dragostea, de altfel, e un dar de la Dumnezeu, această virtute nu aparține omului, ci ni se dăruiește pentru ca noi să o dăruim mai departe, este o verigă a veșniciei.
R. : Maică Marița, ce sfat le dați tinerilor din ziua de azi?
M:M. : Dragii de ei, tinerii să asculte de părinți, să aibă grijă de ei la bătrânețe pentru că este poruncă divină, să învețe carte, o meserie, să facă lucruri bune și plăcute, nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, pentru că ce este plăcut lui Dumnezeu, place și la oameni, să aibă credință și să țină aproape de Dumnezeu. Să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile populare autentice ale satului românesc.
R. : Slăvit să fie Domnul Iisus Hristos!
M.M. : În veci. Amin.
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.