Cu tristețe mare, dar trebuie să spunem adevărul că lumea de azi se îndreaptă, cu pași repezi, spre un drum anevoios și încărcat cu spini, spre o zonă a nefirescului, a haosului. Prin gândirea, faptele și acțiunile sale, omul modern trăiește o viață tumultuoasă care-l îndepărtează de sensul vieții, de menirea lui, aceea a îndumnezeirii. Omul contemporan se prăbușește într-un egoism psihologic, pierzându-și conștiința morală și pe Dumnezeu.

Omul de azi apelează la două modalități de abordare a evidenței hristice: fie în mod rațional, fie în mod sentimental.

În primul rând, ne vom referi la abordarea rațională, prin care toate evenimentele hristice, inclusiv „Intrarea Domnului în Ierusalim” se reduce la un amalgam de idei și ideologii religioase. Pentru teologia „occidentală”, cultul creștin a devenit o sumă de definiții și afirmații pur intelectuale. Auzi adesea, la unii oameni, care gândesc superficial și chiar iau în derâdere problema evidenței divine, atunci când încerci să-i explici faptul că Iisus Hristos a murit pe cruce pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor, inclusiv pentru el, acesta îți servește o replică de genul „este o poezie”, adică ceva ce nu trebuie luat în serios. Și, pe zi ce trece, este tot mai evident faptul că evenimentele religioase comemorate de Biserică li se acordă o importanță minoră, spunându-se că aparțin trecutului...

Pe de altă parte, abordarea sentimentală nu este decât rezultatul unei pietăți individuale și egocentriste. Pentru acest gen de pietate, cultul creștin reprezintă înainte de orice, un „spectacol” (muzică și glorie), un cadru util și plăcut de întâlnire al oamenilor în rugăciune personală, pe un fundal inspirator al cărui scop unic este de a îmbuna inima și de a o întoarce la Dumnezeu. Conținutul și înțelesul textelor și a slujbelor religioase săvârșite sunt trecute pe loc secundar. Acestea sunt de folos și suficiente doar atâta timp cât persoana în cauză se roagă...

De altfel, adevărul este că nu putem reduce prăznuirea Bisericii de astăzi „Duminica Floriilor” și nici o altă sărbătoare religioasă la o „împărtășire de idei” sau la o „simplă rugăciune”. Ci, o prăznuire ortodoxă sinceră și profundă este atunci când credincioșii ortodocși se adună laolaltă și depășind separarea și izolarea lor obișnuită unul față de altul, reacționează împreună întocmai ca o persoană aflată în fața unui eveniment unic (primii fulgi de nea), iar miracolul prăznuirii este exact acela care depășește nivelul ideilor și pe cel al individualismului.

Biserica nu face altceva, decât să-l aducă în viețile și sufletele noastre pe Iisus Hristos, de data aceasta, călare pe un asin, intrând triumfal în cetatea Ierusalimului, sub ovațiile mulțimii de oameni, care-L aclamau ca pe un împărat și care strigau: „Osana! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului!... Osana, Fiul lui David!” (Marcu 11). Sărbătoarea religioasă de astăzi, ni-L aduce în centrul atenției pe Iisus Hristos și semnifică urcușul duhovnicesc pe care trebuie să-l înfăptuim fiecare dintre noi, iar la final vom fi aclamați asemenea Domnului. Să fie binecuvântat urcușul duhovnicesc al tuturor creștinilor ortodocși!

De la Florii, începe ultima săptămână a Postului Sfintelor Paști, numită și Săptămâna Mare a Pătimirilor lui Iisus Hristos, timp în care credincioșii ortodocși retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după „Intrarea în Ierusalim”, de la răstignirea pe cruce și până la Înviere.

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

• Predica la Duminica Floriilor
  Publicat in : Predici de duminica