De indata ce preotul termina pomenirile si reintra in altar prin usile imparatesti, in biserica rasuna partea a doua a Heruvicului, pe care o repet: Poporul: Ca pe Imparatul tuturor primind pe Cel ce, nevazut, e’nconjurat de cetele ingeresti: Aliluia, aliluia, aliluia. Va reamintesc faptul ca Intrarea mare simbolizeaza si reitereaza Intrarea triumfala a lui Iisus in Ierusalim, aclamata frenetic de multimile entuziaste.

Triumfal e si imnul pe care-l cântam acum, asemanator cu cel pe care poporul unei cetati il cânta la intoarcerea victorioasa a suveranului dintr’un razboi decisiv.

Aici insa nu e vorba nici de cezarul Romei, nici de faraonul Egiptului sau de oricare alt suveran cu teritoriu definit, ci de Imparatul tuturor, Imparatul universal, al cerului si al pamântului, cu stapânire absoluta asupra unui teritoriu infinit.

Pe Dumnezeu insa nimeni nu L-a vazut vreodata. In schimb, asa cum afirma Pavel, Iisus Hristos este chipul nevazutului Dumnezeu, dupa cuvântul pe care Domnul Insusi il spusese ucenicilor Sai: Cel ce M’a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal. Pe El Il primim noi, acum, ca si cum L-am primi pe Cel ce in mod nevazut este inconjurat de cetele ingeresti, care-I cânta intreitul Aliluia. Iata-ne deci cântând din nou, dar nu in fata ingerilor, asa cum cânta David, ci impreuna cu ei. Nu e oare emotionant? Sa trecem acum de la emotie la meditatie. Traim dimensiunea antinomica a acestui moment.

Iisus, intr’adevar, intra triumfal in Ierusalim, dar acesta este si drumul Sau catre patima si moarte. In timp ce noi intonam imnul ramurilor de finic, al vazduhului cetatenesc, cutremurat de bucurie si speranta, preotul in altar, acoperind sfintele vase cu procovatul cel mare, rosteste cuvinte care exprima exact contrariul: Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacuratul Tau trup, cu giulgiu curat infasurându-l si cu miresme, in mormânt nou, ingropându-l, l-a pus. Mai departe: In mormânt cu trupul, in iad cu sufletul ca un Dumnezeu, in Rai cu tâlharul si pe scaun impreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost, Hristoase, pe toate umplându-le, Tu, Cel ce esti necuprins.

Aceasta rugaciune s’a rostit mai intâi la sfârsitul proscomidiei, dupa ce preotul a acoperit Cinstitele Daruri in vederea procesiunii lor spre Intrarea mica. Ea este reluata acum, dupa acoperirea Cinstitelor Daruri la sfârsitul procesiunii lor din Intrarea mare. Pentru marea ei frumusete si adâncime, ma opresc asupra-i cu doar câteva cuvinte.

In virtutea naturii Sale dumnezeiesti, Hristos Se afla in patru ipostaze care se petrec simultan: In timp ce trupul I se afla in mormânt, El Se pogoara la iad, ii sfarâma portile, intra in el ca un biruitor si ii trage afara pe toti cei care-L asteptau acolo, de la Adam pâna la Ioan Botezatorul. (De fapt, aceasta este adevarata icoana a Invierii, cea din traditia ortodoxa, iar nu cea de tip occidental care Il infatiseaza putin ridicat deasupra mormântului, cu steagul fluturând pe deasupra strajerilor aiuriti). Hristos nu a inviat de dragul propriei Sale invieri, ci de dragul celor ce aveau nevoie de ea, ceea ce il va face pe Parintele Staniloae sa confirme, lapidar si inspirat, invatatura rasariteana potrivit careia invierea a inceput in iad.

In acelasi timp insa, Hristos Se afla si in rai, asa cum ii fagaduise pe cruce tâlharului pocait. si tot in acelasi timp Se afla impreuna cu celelalte doua Persoane ale Sfintei Treimi, Tatal si Duhul, de Care, in fapt, nu Se despartise niciodata, de vreme ce intruparea Lui s’a facut fara mutare si fara schimbare, asa cum va spuneam mai sus. Mai departe: Ca un purtator de viata si cu adevarat mai infrumusetat decât raiul si mai luminat decât orice camara imparateasca s’a aratat, Hristoase, mormântul Tau, izvorul invierii noastre.

Orice mormânt de pe lume, fie el si faraonic, este un salas al mortii, al intunericului, al descompunerii, al putrefactiei, al miasmei, al sinistrei taceri. Mormântul lui Hristos este exact contrariul: in loc de moarte, viata; in loc de urâtenie, frumusete; in loc de intuneric, lumina; toate, la superlativ. Mai mult, el este nu doar viata in sine, ci izvor al vietii noastre, dupa fagaduinta Celui ce Se afla in el: Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina Vietii.

Or, aici, in Liturghie, antimisul desfacut pe sfânta masa este exact imaginea luminoasa, curata si sfintitoare a mormântului Domnului. Inainte de a acoperi sfintele vase cu procovatul cel mare, preotul l-a trecut prin mireasma fumului de tamâie, invaluind cadelnita ca intr’o imbratisare.

Iata-ne, deci, apropiindu-ne de profunzimea misterului liturgic al Imparatiei Cerurilor: In timp ce Domnul Iisus merge spre patima, moarte si mormânt, noi Il primim in Noul Ierusalim ca si cum L-am primi pe Insusi Dumnezeu-Tatal, Cel ce in mod nevazut e inconjurat de cetele ingeresti pe care noi le reprezentam in participarea imnica, aducându-I lauda prin intreitul Aliluia. O astfel de sinteza nu poate fi perceputa si traita decât duhovniceste.

IPS Bartolomeu Anania
Cartea deschisa a Imparatiei - o insotire liturgica pentru preoti si mireni, EDITURA:Institutul Biblic (IBMBOR), Bucuresti 2005

.

• Obiceiuri de Florii
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Obiceiuri de Florii - Sarbatoarea Floriilor
  Publicat in : Obiceiuri si traditii de Paste