Cineva ne-a pus la un moment dat o întrebare foarte bună: „Intr-o căsnicie, este mai bine să nu te cerţi niciodată sau să te cerţi des?” La care i-am răspuns amândoi: „Nici una, nici alta! Important este ca, atunci când ne certăm totuşi, să facem bine acest lucru. Iar dacă nu ne certăm, înseamnă că avem o viaţă bună.”
Căsnicia presupune să combinăm ambele perspective şi, dacă învăţăm cum să facem faţă în cazul conflictelor şi cum să le rezolvăm, avem de câştigat, căci este un proces firesc ce ne ajută să combinăm mai bine felul cum trăim. Pentru unele cupluri care se întâmplă să aibă multe în comun (valorile şi perspectivele, uneori chiar şi preferinţele), lucrurile decurg foarte bine şi fără certuri, nu pentru că ei ar omite aspectele importante, ci pentru că pur şi simplu nu au prea multe disensiuni!
Insă mulţi dintre noi se confruntă cu nişte conflicte în căsnicie la un moment dat, iar, dacă se întâmplă acest lucru, te încurajăm să direcţionezi sentimentul de furie la adresa celuilalt în sensul înţelegerii motivului din spatele furiei şi al căutării unei soluţii care să aducă vindecarea în relaţia voastră. Prin „a te certa cu folos” înţelegem să porniţi de la faptul că vă acceptaţi reciproc, că îi lăsaţi celuilalt o anumită libertate şi vă concentraţi amândoi asupra regăsirii unităţii şi a binelui comun în relaţia care vă leagă. Astfel acordăm prioritate relaţiei, iar nu agendei fiecăruia dintre cei doi.
In timpul oricărui conflict ne este de mare ajutor să avem în minte aceste versete: „Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu” (Romani 15, 5-7). Dumnezeu nu ne-a îndemnat să îl judecăm şi să îl criticăm pe tovarăşul nostru de viaţă pentru ceea ce este sau pentru nevoile pe care le are, ci să îl acceptăm, după cum şi Hristos
ne-a acceptat pe noi.
Pentru a face acest lucru, trebuie să plecăm de la premisa că nu suntem noi chemaţi să îl convingem pe celălalt că felul în care noi vedem lucrurile este „corect” sau că ar fi „singura” perspectivă posibilă si nici că felul în care el vede lucrurile este „complet greşit”. A te certa cu folos nu înseamnă să stabilim cine are dreptate şi cine nu, fiindcă de obicei nici nu există un verdict clar în acest sens. Inseamnă mai curând să avem în vedere perspectiva fiecăruia dintre cei doi. Scopul nostru într-un conflict este să explicăm cum vedem noi lucrurile, cu transparenţa şi vulnerabilitatea care însoţesc acest demers, şi să încercăm să îl înţelegem pe celălalt suficient de bine pentru a putea ajunge la un bine comun. Atunci când se întâmplă acest lucru, relaţia dintre soţi creşte pe baza faptului că ei se înţeleg unul pe celălalt mai bine ca urmare a discuţiei avute şi se face loc pentru două realităţi valide, două simfonii de emoţii legate de aceste realităţi şi două experienţe şi perspective diferite.
Aşadar, data următoare când te vei simţi defensiv în faţa furiei partenerului tău de viaţă, încearcă să îţi spui: „Dacă el este furios nu înseamnă că eu am greşit cu ceva. Aşa vede el lucrurile cu privire la ceva ce îi este necesar. Datoria mea este să înţeleg despre ce este vorba, să creez un spaţiu de manevră şi în nici un caz să nu îl judec.” Dacă îţi aminteşti să faci acest lucru, te va ajuta să asculţi cu mai mare atenţie sentimentele şi dorinţele vulnerabile din spatele cuvintelor.
Pentru a ne certa cu folos, trebuie să ne amintim, de asemenea, că Dumnezeu ne-a făcut aşa încât să putem supravieţui; de aceea, de multe ori, în situaţii pe care le percepem a fi o ameninţare, reacţiile noastre sunt rapide, fără să cumpănim mai întâi lucrurile. Dacă în timpul certurilor ne înarmăm cu acuzaţii, cu tonul ridicat şi cu atacuri la persoană, lucrul acesta îl va face pe celălalt să se simtă ameninţat şi va stârni la el un răspuns de tipul „Fugi sau luptă!” Din momentul în care conversaţia a ajuns în acest punct, scopul se schimba din protejarea căsniciei în autoprotejare. Atacul - fie el real sau perceput - face ca şi creierul nostru să treacă de la un ritm lent, cumpănit, empatic, rezonabil şi axat pe rezolvarea problemelor (gestionate de cortexul prefrontal, cea mai sofisticată parte a creierului uman), la un răspuns reflex, rapid şi emotiv (dictat de amigdală, partea mai primitivă a creierului).
Când se produce acest declic, trecem de la o reacţie conştientă la o reacţie impulsivă, iar corpul nostru îşi canalizează toate resursele spre autoprotejare. Nu mai putem asculta calm să vedem perspectivele celuilalt şi să absorbim informaţii noi, pentru a-l înţelege mai bine. Ci ne luptăm, încremenim sau fugim - după cum ni se pare că se impune pentru a ne autoproteja. Atunci părăsim dialogul - fizic, emoţional sau în ambele planuri. Acest lucru se întâmplă pentru că şi ritmul cardiac creşte, plămânii se pregătesc pentru a primi mai mult oxigen, câmpul vizual se îngustează, creşte tensiunea, digestia încetineşte, iar sângele se deplasează din cortexul prefrontal (regiunea necesară pentru gândirea raţională) şi se duce la extremităţi.
Pe scurt, atunci când ne simţim ameninţaţi, cortexul prefrontal nu mai este cel care domină raţiunea, autocontrolul, inhibiţia, abilitatea de a rezolva probleme şi de a lua decizii. Insă exact de această parte a creierului avem nevoie să fie activă în timpul unui conflict! Dar cum să reuşim să rămânem calmi în mijlocul unui conflict? John Gottman, doctor în psihologie şi consilier în relaţiile conjugale, după 40 de ani de cercetări în domeniul acestor relaţii, a ajuns la concluzia că, în 96% din cazuri încheierea unei discuţii depinde covârşitor de felul cum au decurs primele trei minute ale acelei discuţii55. Aşadar, este important să ne purtăm blând încă de la începutul disputei când ne confruntăm cu mânia. După cum scria regele Solomon în Pilde: „Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia” (15, 1). „Limba dulce este pom al vieţii, iar limba vicleană zdrobeşte inima” (15, 4).
John Gottman ne vine în ajutor în strădania noastră de a ne certa cu folos prin faptul că ne descrie patru obiceiuri proaste într-o căsnicie, obiceiuri la care se referă cu metafora celor patru călăreţi ai Apocalipsei. Aceste obiceiuri distrug relaţiile, motiv pentru care trebuie să facem tot ce ne stă în putere să le evităm! Primul este critica, însemnând că atacăm personalitatea şi caracterul partenerului, în ansamblu, cu afirmaţii legate de ce a făcut greşit şi ce este rău la el, ca persoană. Adesea învinuirile încep cu „Tu niciodată...” sau „Tu întotdeauna...” Critica indică adesea o judecată, iar nu un adevăr, declanşând invariabil o reacţie de apărare la cel împotriva căruia este îndreptată. De fapt, ar trebui mai curând să solicităm direct ceea ce ne-am dori să facă altfel partenerul nostru de viaţă, în loc să lansăm acuzaţii despre persoana sa pornind de la comportamentul lui. De pildă, în loc să îi spunem: „Tu niciodată nu faci planuri pentru amândoi, nu faci decât planuri pentru tine însuţi”, încearcă să îi spui:
„Uneori mă simt lăsată pe dinafară în activităţile pe care le faci tu. Ce-ar fi să începem să protejăm un răstimp pe care să-l petrecem împreună?”
Defensivitatea apare adesea ca reacţie la critici, întrucât încercăm să ne protejăm. Aducem corecţii acuzaţiilor lansate de partenerul nostru într-o încercare de a ne delimita de răul clamat. Dar această strategie nu dă roade, întrucât atacurile critice sunt nişte judecăţi de valoare, iar nu fapte pe care să le putem lămuri cu argumente rezonabile. Defensivitatea poate apărea uneori sub forma atitudinii de victimă, postură în care mulţi spun: „Bine, e clar, mereu sunt eu de vină. Nu fac niciodată ceva care să ne fie de folos.” In acest caz, înţelegerea reciprocă dispare şi nu rămâne decât polarizarea 56 pe poziţiile de atac şi, respectiv, de apărare. Pentru a reuşi să evităm defensivitatea, ar trebui să ascultăm fiecare ce spune celălalt fără să ne pregătim apărarea în timp ce el vorbeşte.
După cum ar trebui, de asemenea, să ne asigurăm că cel care ne ascultă nu se simte atacat! Atunci când primim nişte solicitări politicoase în locul unor atacuri generale la persoană, este mai probabil că vom încerca să dăm curs acelor solicitări şi vom vrea să înţelegem perspectiva celuilalt.
Cel de-al treilea călăreţ al Apocalipsei este dispreţul, însemnând tratarea partenerului de viaţă ca şi cum nu ar merita respectul nostru, să ne adresăm cu formule urâte sau să avem un comportament toxic faţă de el (cercetările lui Gottman au indicat faptul că acesta ar fi cel mai bun predictor al unei relaţii eşuate). Iar cel de-al patrulea este interpunerea unui zid, în sens figurat. Lucrul acesta se întâmplă când unul dintre parteneri transmite nonverbal că „a părăsit” conversaţia. In cazul acesta, se pot observa gesturi precum braţele încrucişate, privirea îndreptată în altă direcţie, cu un aer dezinteresat, dar şi răspunsuri monosilabice care dau de înţeles că nu aude nimic din ce se spune. Acest zid care îi desparte pe soţi, dacă este ignorat, poate duce la o tăcere ca sancţionare. Trebuie să recunoaştem că interpunerea unui zid apare adesea când cineva se simte copleşit emoţional şi nu ştie cum să se liniştească, lucru care se întâmplă în cazul în care a ajuns în punctul „luptă sau fugi”. Dacă se ajunge aici, avem nevoie de un răgaz pentru a ne calma şi a reveni atunci când ne simţim mai puţin ameninţaţi şi mai capabili să purtăm o discuţie.
Un mod de a-i împiedica pe cei patru călăreţi să ne invadeze căsnicia este să concepem nişte planuri de luptă care să ne ajute să certăm cu folos. In căsnicia noastră, eu şi părintele Nick avem un set de planuri de luptă inspirate de Epistola întâia către Corinteni (13, 4-7): „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.” Cu ajutorul lui Dumnezeu, încercăm să respectăm aceste principii cum ne pricepem mai bine. Planurile noastre includ evitarea unui limbaj urât în disputele pe care le avem.
De asemenea, să nu ne cramponăm de lucruri din trecut; prin urmare, nu este permis un enunţ precum: „Roxanne, acum cinci ani ai făcut cutare lucru într-o marţi, nu mai ţii minte ?” Totodată încercăm să gestionăm fluxul din prezent, ca orice ofensă percepută să o tratăm atunci când apare, ca să nu se acumuleze resentimentele. Nu folosim etichetări la adresa celuilalt, nu-l criticăm şi nu facem generalizări pe seama lui. Incercăm să evităm cuvinte precum „întotdeauna” şi „niciodată” şi încercăm să abordăm doar problemele ivite la momentul respectiv. Nu reuşim să aplicăm toate regulile perfect, însă ele ne îndrumă ca să ne dăm seama când ne-am îndepărtat de la calea cea bună şi ne ajută să revenim la ea. De multe ori ne-au scos din mari încurcături, căci avem personalităţi şi temperamente diametral opuse în multe privinţe!
Am descoperit că, dacă avem o schiţă simplă la îndemână ca parte a planului nostru de luptă, ne este de mare ajutor. De pildă, încercaţi să vă raportaţi la următoarea structură când mai aveţi un conflict: „Când s-a întâmplat..., am observat că mă simt... şi m-am gândit că... Acum îmi dau seama că aş prefera ca, de acum înainte, să procedăm... întrucât am conştientizat că...” Aşadar, în loc să spunem: „Tu nu faci nimic în casa asta să mă ajuţi. Le laşi pe toate pe capul meu”, încearcă să formulezi cam aşa: „Aseară, când am venit acasă, am simţit că nu mai fac faţă la câte treburi mă aşteptau şi m-am gândit că, pur şi simplu, nu am energie pentru toate.
Acum îmi dau seama că am nevoie de ajutorul tău cu unele treburi gospodăreşti, fiindcă nu pot face pe cât îmi închipuiam eu şi, atunci când încerc totuşi, mă simt depăşită şi prea obosită să mai fac şi ceva care să mă destindă. Ce-ar fi dacă, de acum înainte, ai sta tu cu copiii cât pregătesc masa de seară, ca să nu mă mai distragă?”
Vă propunem şi un alt exemplu. In loc să spui: „Intotdeauna te gândeşti doar la munca ta, de mine nu-ţi pasă, nu sunt o prioritate în viaţa ta”, încearcă şi astfel: „în ultima vreme m-am simţit foarte singură. Cred că uneori nu sunt prea sigură că ţii la mine. Acum îmi dau seama că motivul este, probabil, faptul că aş vrea să devină o prioritate timpul petrecut în doi, pentru că nu îmi place să simt că ne înstrăinăm. Hai să ne uităm în agendă fiecare şi să găsim nişte intervale de timp pe care să le rezervăm pentru noi doi!”
Un alt exemplu ar fi următorul: în loc de „Nu mă ajuţi niciodată cu îngrijirea copiilor”, încearcă şi altă variantă. De pildă: „Am observat că adesea nu zici nimic când îi dojenesc pe cei mici şi uneori pare că nu eşti de acord cu ce fac. Am nevoie să mă ajuţi şi tu în privinţa copiilor, ca să facem front comun. Eşti de acord să vorbim un pic despre cum ai putea să mă sprijini în asemenea momente? Poate îţi e greu din cauza a ceva ce fac eu? Dacă nu eşti de acord uneori cu ceea ce le spun copiilor, putem conveni să discutăm asta între patru ochi ?”
Aceste abordări presupun o anumită reflexivitate şi pregătire înainte de a începe discuţia. Insă vei descoperi că merită cu prisosinţă efortul depus pentru a acţiona mai strategic. Data viitoare când simţi că îţi vine să îl acuzi, să îl învinovăţeşti sau să îl critici pe soţul tău, gândeşte-te cum ai putea reformula totul, încât să fie mai curând o solicitare. Dacă nu reuşeşti, atunci poate încă nu eşti gata să aduci în discuţie acel lucru.
Să ne oprim asupra unui exemplu excelent, din viaţa reală, legat de cum pot funcţiona mai bine solicitările decât acuzaţiile, învinovăţirea şi altele asemenea. în seminariile
noastre despre căsătorie, un subiect stresant pe care îl aduc în discuţie oamenii este relaţia cu socrii. O tânără ni s-a plâns recent că soţul ei are sentimente neplăcute şi cam negative la adresa mamei ei. „De câte ori vin părinţii mei în vizită, el îmi face o listă cu tot ce îi displace la mama”, ne-a spus ea. „La început, nu a contat prea mult, dar acum simt că m-am săturat. N-o fi nici mama atât de rea!” Cu timpul, această tânără a comunicat tot mai prost cu soţul ei, devenind tot mai defensivă (şi protectoare) la adresa mamei ei. Soţul ei a perceput distanţarea dintre ei şi s-a simţit complet singur.
Bărbatul ar fi putut redresa totul dacă ar fi petrecut puţin timp gândindu-se cum să formuleze nişte comentarii bune, în loc să fie doar critic. Asumându-şi emoţiile pe care le avea, ar fi putut găsi o cale de a solicita lucrurile pe care spera să le obţină. Eventual, s-ar fi gândit mai mult la ce îl deranjează cu adevărat şi de ce (înainte de a începe să se plângă) şi s-ar fi întrebat dacă schimbările pe care şi le dorea erau într-adevăr posibile sau în puterea soţiei lui! In loc să o critice pe cea care o crescuse pe soţia lui, ar fi putut sugera câteva schimbări în modul cum se desfăşurau aceste vizite. Deşi soţia lui simţea, la rândul ei, poate, aceleaşi frustrări faţă de mama ei, era prea ocupată să îi ia apărarea în faţa lui ca să mai aibă timp să reflecteze asupra propriilor ei emoţii, motiv pentru care îi era foarte greu să valideze în vreun fel frustrările lui.
Până să trecem la alt subiect, am vrea să te încurajăm să te rogi înainte de a-i vorbi soţului tău sau soţiei tale despre ceva ce te-a deranjat profund sau despre un subiect în legătură cu care aveţi păreri diametral opuse. Poate ar putea fi chiar o rugăciune ce ţi-ar fi de folos chiar acum, în timp ce citeşti această secţiune şi te gândeşti ce solicitare ai putea formula, ceva ce îţi este necesar, dar ai evitat să discutaţi. Nu ceda tentaţiei de a te baza doar pe voinţa ta pentru a birui mânia, căci omul poate devia uşor de la calea cea bună, chiar şi când are cele mai bune intenţii. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a traversa aceste momente cu ajutorul şi cu dragostea pe care doar Duhul Lui ni le poate oferi. Inainte de a face primul pas, roagă-L pe Dumnezeu să îţi dea duhul blândeţii şi cuvintele potrivite care să aducă vindecarea
în căsnicia ta, să dea roade cât mai bune. Roagă-L să îţi dea o inimă deschisă şi dragoste pentru ca împreună cu soţul tău să găsiţi soluţii, iar nu să bifaţi o victorie unul împotriva celuilalt. Roagă-L pe Dumnezeu să îţi dea un ton calm şi mai roagă-te ca inima soţului tău să fie deschisă şi să vadă binele din inima ta. Cuvintele Domnului nostru să ne călăuzească în această încercare: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).
PR. DR. NICHOLAS G. LOUH, DR. ROXANNE K. LOUH
Fragment din cartea "CUM SĂ NE SCHIMBĂM ÎN BINE", Editura Sophia
Cumpara cartea "CUM SĂ NE SCHIMBĂM ÎN BINE"
Note:
55 Gottman, John M. (2014), „The 6 Things That Predict Divorce”, The Gottman Institute, 10 octombrie 2014, https://www.gottman.eom/blog/the-6-things-that-predict-divorce/.
56Lisitsa, Ellie (2013), „The Four Horsemen: Criticism, Contempt, Defensiveness, and Stonewalling”, Gottman Relationship Blog, The Gottman Institute, 23 aprilie 2013, https://www.gottman.com/blog/the-four-horsemen-recognizing-criticism-contempt-defensiveness-and-stonewalling/.
-
Dreptatea divina sau judecata particulara
Publicat in : Dogma -
Judecata particulara si universala
Publicat in : Viata vesnica -
Sfintii Parinti despre starea din rai si iad, dupa judecata universala
Publicat in : Viata vesnica -
Dogma invierii trupurilor la judecata universala
Publicat in : Viata vesnica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.