Atunci când ne amintim de înviere, nu ne putem gândi la nimic de care să ne fie frică.
Învierea – biruința asupra morții și fricii
În centrul credinței creștine ortodoxe stă învierea lui Iisus Hristos, evenimentul fundamental care marchează victoria lui Dumnezeu asupra morții, păcatului și răului. Moartea, care până atunci era percepută ca sfârșitul inevitabil al existenței omenești, devine prin înviere o trecere către viața veșnică. Hristos, înviind din morți, nu doar că a învins moartea pentru Sine, ci a deschis calea învierii pentru toți oamenii.
În fața acestei realități, frica își pierde puterea asupra creștinului. Dacă moartea nu mai este sfârșitul, ci o trecere către o viață nouă, veșnică în comuniune cu Dumnezeu, atunci orice frică legată de existență, suferință sau necunoscut este risipită. Învierea devine astfel izvorul păcii și al nădejdii pentru fiecare creștin.
Învierea ca izvor de speranță și eliberare
Învierea lui Hristos nu este doar o biruință personală, ci este oferită tuturor oamenilor, prin participarea la Tainele Bisericii. În Botez, creștinul moare și învie împreună cu Hristos, devenind părtaș al vieții veșnice. Această viață nouă este una eliberată de povara fricii de moarte și de păcat.
Această eliberare nu este însă doar teoretică, ci concretă, manifestându-se în viața de zi cu zi a credinciosului. Frica, sub multiplele ei forme – de boală, de pierderi, de singurătate sau de necunoscut – este îmblânzită de certitudinea că Hristos a biruit moartea și că destinul final al omului nu este întunericul, ci lumina împărăției lui Dumnezeu. În acest sens, amintirea Învierii devine pentru creștin un scut împotriva tuturor amenințărilor existențiale.
Învierea ca iubire desăvârșită
Învierea lui Hristos este expresia iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu nu l-a abandonat pe om în starea sa de cădere și păcat, ci a venit în lume, s-a întrupat, a suferit și a murit pe cruce, pentru ca prin învierea Sa să aducă mântuire și viață veșnică tuturor.
Această iubire necondiționată și infinită este un alt motiv pentru care creștinul nu mai are de ce să se teamă. Atunci când ne amintim de înviere, ne amintim de faptul că suntem iubiți de un Dumnezeu care a mers până la capăt pentru a ne salva. Această iubire alungă orice teamă, pentru că, așa cum spune Sfântul Apostol Ioan, „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica” (1 Ioan 4:18).
Învierea și perspectiva vieții veșnice
Învierea aduce o schimbare radicală în modul în care creștinul privește viața și lumea. Dacă moartea a fost biruită, atunci existența noastră nu mai este limitată la câțiva ani pe pământ, ci se deschide către veșnicie. Această perspectivă ne eliberează de frica de trecerea timpului, de îmbătrânire, de pierderea celor dragi sau de propria noastră moarte. Totul capătă un sens nou, mai profund, în lumina învierii.
Frica apare, de multe ori, din neștiință sau din neputința de a înțelege ceea ce urmează după această viață. Dar prin înviere, Hristos ne-a arătat că viața noastră nu se termină la mormânt, ci continuă în prezența lui Dumnezeu. Această certitudine umple sufletul de pace și încredere, făcând frica să dispară.
Participarea la înviere în viața Bisericii
În viața liturgică a Bisericii Ortodoxe, amintirea Învierii este prezentă în mod constant. Fiecare Duminică este o comemorare a Învierii lui Hristos, iar punctul culminant al anului bisericesc este Sărbătoarea Paștilor, când credincioșii cântă cu bucurie „Hristos a înviat!”. Acest adevăr este reafirmat continuu, astfel încât creștinul să fie în permanență conștient de biruința lui Hristos și de eliberarea de frică pe care aceasta o aduce.
Mai mult, prin Sfânta Euharistie, credinciosul participă direct la această biruință. În fiecare Liturghie, Hristos cel Înviat se dăruiește nouă sub chipul pâinii și vinului, iar creștinul, împărtășindu-se, devine părtaș al vieții veșnice. Astfel, amintirea învierii nu este doar un concept abstract, ci o realitate trăită, care transformă viața credinciosului și îl eliberează de frică.
Mărturisire contemporană
Amintirea învierii lui Hristos este cheia prin care creștinul înfruntă lumea fără teamă. Prin înviere, Hristos a biruit moartea, păcatul și frica, deschizând calea către viața veșnică. În lumina acestui eveniment, toate fricile noastre devin neîntemeiate, căci nimic nu ne poate despărți de iubirea lui Dumnezeu și de promisiunea vieții veșnice. Învierea nu este doar un moment din trecut, ci o realitate prezentă și vie, care ne transformă și ne dă curajul de a trăi fără teamă în fața oricărei încercări.
Totul gravitează în jurul mărturisirii adevărului suprem (Adrienne Von Speyr, Mărturisirea, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2022, p. 324). Ne recunoaștem neputințele și nădăjduim în iubirea divină. Argumentăm prin ideile Hanyei Yanagihara, din volumul Către Paradis:
1. „Nu este mai bine să fii nefericit, dar liber, decât nefericit și prins în capcană?” Acest citat reflectă dilema personajelor în legătură cu dorința lor de libertate. Dincolo de toate ingerințele malefice de acum, avem o certitudine a veșniciei. Dincolo de tot ceea ce este acum sfâșietor și întunecat, avem nevoie de speranță și de curaj, nicidecum de panică.
2. „Dar chiar și cei care te iubesc cel mai mult nu vor putea niciodată să te protejeze de tot.” Yanagihara subliniază aici ideea că, indiferent de iubirea primită, există limite ale protecției, iar vulnerabilitatea este o parte inevitabilă a vieții. Dumnezeu ne iubește așa cum suntem și ne salvează din orice ură și chin.
3. „A fi iubit de altcineva înseamnă să fii văzut pentru ceea ce ești și totuși să fii iubit.” Acest citat explorează nevoia de acceptare și iubire autentică, cu toate defectele și imperfecțiunile noastre. Doar Dumnezeu ne oferă protecție deplină.
Finalul evanghelic se întâmplă mai devreme: învierea dă un restart aproape nesperat, viața Personajului ne interesează mai mult decât viața noastră, iar Cartea ne citește.
Canonizarea a nu mai puțin de 16 sfinți români în 2024 de către Biserica Ortodoxă Română este o recunoaștere a vieților lor marcate de credință neclintită în înviere și în puterea mântuitoare a lui Hristos. Fie că au fost preoți, teologi, duhovnici sau stareți, toți acești noi sfinți au împărtășit o credință adâncă în biruința vieții asupra morții, trăind și mărturisind convingerea că învierea Domnului este centrul credinței creștine.
De exemplu, părintele Ilarion Felea, un teolog de marcă din Arad, a fost un apărător fervent al credinței în Înviere, chiar și în fața persecuțiilor comuniste. Condamnat la închisoare pentru credința sa, el a îndurat martiriul cu convingerea că moartea nu este decât o trecere spre viața veșnică în Hristos. Părintele Felea și-a încurajat studenții și credincioșii să creadă în înviere, văzând în suferințele pământești o pregătire pentru bucuria veșnică.
Alți martiri, precum părintele Alexandru Baltaga, preot din Basarabia, au plătit cu viața pentru mărturisirea lor neclintită. Ucis de regimul sovietic, Baltaga și-a susținut credința până în ultima clipă, văzând moartea ca o cale spre viața veșnică alături de Hristos cel Înviat.
Stareții și duhovnicii canonizați, precum părintele Cleopa Ilie și părintele Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria, au fost exemple de înțelepciune duhovnicească și au îndrumat nenumărați creștini pe calea pocăinței și a pregătirii pentru viața de dincolo, accentuând mereu credința în înviere. Părintele Cleopa le spunea adesea celor care veneau la el pentru sfat că viața creștinului trebuie să fie o „pregătire pentru moarte”, care este, în esență, o trecere către învierea promisă.
Aceeași credință neclintită în biruința lui Hristos asupra morții o vedem și la părintele Gherasim Iscu, stareț al Mănăstirii Tismana, care a suferit în temnițele comuniste și a fost cunoscut pentru predicile sale despre înviere. El a îndurat torturi groaznice, dar a rămas ferm în convingerea că suferințele sale vor fi răsplătite cu viața veșnică.
Acești sfinți, alături de ceilalți canonizați, au crezut cu tărie în promisiunea învierii și au trăit vieți de sacrificiu și martiriu, fiind exemple vii pentru credincioși despre cum să își pună nădejdea în Hristos, biruitorul morții. Toți aceștia au mărturisit că, în fața morții fizice, speranța creștinului se află în înviere, o realitate pe care au trăit-o și au propovăduit-o în mijlocul greutăților și persecuțiilor.
Marius MATEI
Marius Matei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.