De-a lungul istoriei omenirii, au fost folosite mai multe tipuri de calendare: lunare, solare sau lunaro-solare. Obiceiul calcularii anului eclezial, numit si Indiction (“Indiction" la romani insemna: porunca si aratare), incepand cu prima zi de toamna, vine din antichitate, unde existau doua sisteme de determinare a timpului unui an: unul al egiptenilor de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect si altul al romanilor de 355 zile.

Cu toate acestea, ramanea anual o diferenta de timp, de zece zile, intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.

Ca urmare, se impunea ca o necesitate indreptarea si punerea lor in acord cu calendarul ceresc. Cel care a avut aceasta idee a fost astronomul egiptean Sosigene, la anul 46 i.d.H. , pe vremea imparatului Iulius Cezar, de aceea a fost numit "Calendarul Iulian", fiind si primul calendar al omenirii. Dupa acest calendar a mers apoi intreaga crestinatate timp de 15 secole. Si tot de Calendarul Iulian s-a folosit si Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) pentru calcularea datei Sfintelor Pasti, alegand ziua de 21 martie, zi care, la acel moment, corespundea cu echinoctiul de primavara.

Un aspect tulburator al crestinatatii ortodoxe este faptul ca unele jurisdictii (si unele parohii si manastiri individuale) din Biserica urmeaza vechiul Calendar Iulian in slujbele lor liturgice, in timp ce altii urmeaza Calendarul Gregorian, sau nou, care este acelasi calendar folosit de lumea apuseana seculara. In cele ce urmeaza, vom incerca sa explicam pe scurt diferenta dintre cele doua calendare, dar si motivele nepotrivirii lor in uzul contemporan.

Calendarul Iulian (cel vechi) s-a dezvoltat in timpul domniei lui Iuliu Cezar, in primul secol i.d.Hr. El se baza pe presupunerea ca anul este lung de 365.25 de zile, asa incat calendarul avea 365 de zile cu un an bisect la fiecare 4 ani. Din nefericire, anul are de fapt aproximativ 365.2422 de zile, astfel incat calendarul pierdea aproape 11 minute pe an, sau o zi la aproximativ fiecare 128 de ani. La anul 325, cand a avut loc primul Sinod ecumenic de la Niceea, echinoctiul de primavara (ziua in care noaptea si ziua sunt egale) a cazut pe 21 martie in loc de originalul 25 martie. La acest sinod Biserica a hotarat sa primeasca Calendarul Iulian cu imperfectiunile lui cunoscute si sa aseze data echinoctiului (in scopul calcularii datei Sarbatorii Pastilor) la 21 martie.

Apoi, in sec. XVI, s-a ajuns in punctul in care echinoctiul a cazut pe 11 martie, iar oamenii au realizat ca daca lucrurile continuau in aceasta directie, isi vor semana recoltele prin ianuarie. Astfel papa Grigorie VII a insarcinat o comisie de invatati pentru a corecta Calendarul. Ei au facut aceasta prin a hotari ca in trei din fiecare patru ani seculari nu va mai fi nici un an bisect. Aceasta duce la o discrepanta anuala pana la o medie de 20 de secunde, astfel incat Calendarul sa fie precis pentru urmatorii 40 000 de ani. In scopul acordarii cu situatia reala de la inceput, in 1582 ei au sarit de la 5 august la 15 august, eliminand 10 zile calendaristice. (Calendarul Iulian este astazi cu 13 zile in urma celui Gregorian deoarece are ani bisecti in 1700, 1800, si 1900, cand Calendarul Gregorian are ani obisnuiti. Ambele calendare au avut an bisect in 2000.)

Pana aici nimic rau. Nimeni nu avut vreo problema cu acuratetea noului calendar (numit Gregorian dupa papa Grigorie). Din pacate, cand papa Grigorie a instiintat Rasaritul Ortodox despre noul Calendar, el a adaugat un set de inovatii teologice cum ar fi: purgatoriul, vanzarea indulgentelor, filioque etc. – ce erau cu totul inacceptabile de catre Biserica Ortodoxa. Ierarhii ortodocsi nu au putut gasi nici o cale de acceptare a noului Calendar fara a-i face pe oameni sa creada ca ei n-au primit odata cu el toate schimbarile teologice mai sus mentionate. Astfel incat ei au spus „cu iertaciune, ramanem cu calendarul Iulian”. Calendarul nu era in sine o problema teologica; acesta era numai singurul raspuns posibil in situatia ecleziastico-politica din acea vreme.

Numai ca in 1923, patriarhul Meletie al Constantinopolului a convocat un sinod pentru a discuta trecerea Bisericii la Calendarul Gregorian. In acea vreme situatia politica era din nou foarte precara, Grecia incercand sa-si castige independenta de sub Turcia. Din nefericire, sinodul nu a fost cu adevarat reprezentativ pentru intreaga ortodoxie. Unii nu au participat de loc, iar altii l-au parasit cand au realizat care era agenda lui Meletie. Se pare ca el incerca sa repete istoria si din nou sa impaneze Calendarul Gregorian cu o multime de inovatii apusene – astfel incat sa primeasca sprijin financiar si politic din partea bisericilor anglicana si papistasa (romano-catolica). In cele din urma un sinod de numai noua ierarhi au hotarat in numele intregii Biserici sa adopte Calendarul Gregorian.

Acum, din cauza hotararii Sinodului de la Niceea de a primi Calendarul Iulian, un nou calendar nu putea fi adoptat cum se cuvine decat de catre un sinod ecumenic sau un sinod local cu o corecta reprezentare, ceea ce n-a fost cazul. Astfel, din cauza neregularitatilor implicate in hotarare, patriarhiile Moscovei, Ierusalimului si Antiohiei au respins-o. (Antiohia s-a razgandit mai tarziu si a acceptat noul calendar.) Ei nu aveau nici-o problema cu insusi calendarul, ci numai cu felul in care a fost luata hotararea. Problema trebuia discutata in cadrul unui sinod ecumenic, dar din cauza revolutiei ruse etc., acest lucru nu a fost posibil.

Din aceste motive, nu toate Bisericile Ortodoxe si-au indreptat Calendarul. Intre acestea se numara: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxa Rusa, Biserica Ortodoxa Sarba, Biserica Lipoveneasca si manastirile din Muntele Athos, cu exceptia Vatopedului. Aceasta a incurajat aparitia miscarii religioase stiliste in cadrul Bisericii Ortodoxe (care continua sa foloseasca Calendarul Iulian), in special la greci si la romani. La noi, stilistii au sediul la Manastirea Slatioara din Moldova, iar lipovenii au mitropolia la Braila.

Calendarul Gregorian este standardul temporal folosit peste tot in lume ca punct de referinta in masurarea timpului. Scopul sau initial a fost pur ecleziast (legat de sarbatorile religioase), dar a devenit calendarul standard pentru intreaga lume civilizata. Cu toate acestea, exista culturi si religii care nu folosesc acest sistem de masurare a timpului.

Biserica Ortodoxa Romana, foloseste, in prezent, un dublu calendar: Calendarul Iulian, indreptat la Constantinopol, pentru sarbatorile cu data fixa, si Calendarul vechi neindreptat, pentru sarbatorile Sfintelor Pasti, a carui data este insa rotita dupa stilul nou.

Este adevarat ca nu calendarul, fie ca este cel vechi sau cel nou, ne mantuieste, dar totusi, bine ar fi ca intreaga lume ortodoxa sa foloseasca acelasi calendar in actele lor liturgice. In prezent, aproximativ 90% din