Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos Mareste imaginea.

Sfantul Munte Athos

Scurta istorie a Sfantului Munte Athos

Locul

Muntele Athos, republica monahilor, e o peninsula din nord-vestul Greciei, situata la aproximativ o suta saizeci de kilometri -trei ore de mers cu masina -sud-est de Tesalonic. Soseaua, veche doar de treizeci de ani, se opreste in orasul Uranopolis la marginea pamantului monahilor. Din acest punct esti obligat sa calatoresti cu vaporul spre principalul port al Muntelui, Dafni, si de aici (daca esti vizitator) in capitala, Careia - Karyes, situata in centrul peninsulei.

Cea mai estica dintre cele trei peninsule care alcatuiesc provincia Chalcidica, peninsula athonita se intinde pe aproximativ saizeci de kilometri spre sud si vest in Marea Egee. Latimea ei variaza de la un kilometru si jumatate, in punctul cel mai ingust, pana la circa opt kilometri in punctul cel mai larg. Pamantul are forma unui acoperis in doua pante, care cresc in inaltime pe masura ce calatorim de la nord spre sud. La nord aceste pante sunt blande si se inalta numai la cateva zeci de metri deasupra marii, insa cresc si se extind pro gresiv spre sud pana cand creasta atinge inaltimea de aproape o mie de metri chiar inainte de a culmina brusc in piscul de marmura (de doua mii de metri), de la care isi trage numele intreaga peninsula.

Sfantul Munte Athos

Vegetatia imbraca cu un covor gros pamantul, compozitia ei variind pe masura ce ne inaltam de la nivelul marii: mediteraneana la poale, ea devine alpina spre varf. Sicomori si lauri de-a lungul paraielor, terase cu maslini si livezi pe pantele inferioare, paduri de stejari mici incepand de la cinci sute de metri, de pini la peste sapte sute de metri si, in cele din urma, trei sute si ceva de metri de pia tra alba pana in varful acoperit de zapada mai mult de jumatate din an.

Frumusetea naturala este coplesitoare. Din punct de vedere natural, Athosul e un pamant care n-a suferit nimic din devastarile formelor care au scrijelit pamantul Greciei continentale. Coastele lui, indeosebi coasta de vest, rivalizeaza -daca nu chiar si intrece -Riviera franceza si italiana. E un adevarat rai pamantesc.

Sfantul Munte Athos - istoria timpurie si perioada bizantina

Un fenomen geografic atat de extraordinar ca acest munte ridicandu-se vertical din mare nu putea sa ramana neobservat in lu mea antica. Astfel, poetul tragic Eschil il mentioneaza in corul ce deschide tragedia Agamemnon, unde aminteste naufragiul flotei persane plecate sa invadeze Grecia, intr-o furtuna violenta la poa lele stancoase ale peninsulei. in primele secole ale erei crestine, pare sa fi ramas mai degraba neobservat.

Sfantul Munte Athos

Legendele monahale atri buie statutul special al Athosului unei vizite facute acolo de Maica lui Dumnezeu, iar istoriile puse in circulatie de cateva din cele do uazeci de manastiri principale vor ca peninsula sa fi fost populata de monahi inca de la inceputurile domniei lui Constantin cel Mare (+ 339), sau chiar sub imparatul pagan Caracala (considerati ca intemeietori ai manastirilor Constamonitu si Caracallu); cu toate acestea, nu exista dovezi istorice ale vreunei prezente monahale inainte de secolul IX.

Incepand cu Sfantul Petru Athonitul, in jurul anului 800 incep sa apara pustnicii. Ei accepta in acelasi secol de la Sfantul Eftimie un fel de organizare destul de libera, "lavra" lor fiind recunoscuta printr-un hrisov al imparatului bizantin Leon VI (886-912). Karyes, "capitala" actuala a Muntelui, pare sa fi existat inca din aceasta epoca cu functia de centru al organizatiei mona hale si resedinta a protosului, sau al celui dintai in onoare din pustnici.

Istoria Athosului, ca mare centru al monahismului ortodox si stat independent sau aproape independent in interiorul unui alt stat, incepe propriu-zis cu figura Sfantului Atanasie Athonitul, in temeietorul celei mai vechi si, in multe privinte inca, cea mai im portanta dintre manastirile Muntelui, Marea Lavra - Meghisti Lavra. Prieten al imparatului bizantin de atunci, Nichifor Focas (963-968), el a obtinut in anul 963 un hrisov al acestuia din urma care stabilea ca Athosul va fi rezervat de acum inainte numai mo nahilor si va fi plasat sub directa protectie imperiala.

Sfantul Munte Athos

Timp de trei sute cincizeci de ani monahii au continuat sa traiasca liberi de orice interventie din afara, inclusiv din partea ierarhiei Bisericii. In anul 1312, supravegherea Muntelui a fost in cele din urma cedata de im parati Patriarhului Ecumenic, unde a ramas pana in ziua de azi. Necontenitele dispute dintre monahi "pe probleme de prestigiu si patrimoniu..., precum si nesfarsite procese privitoare la delimitarea pamanturilor manastirilor..., la data intemeierii manastirilor si po zitia lor in ordinea precedentei..." au epuizat in cele din urma rabdare imperiala. Monahii -vai! -au fost si sunt adeseori nu mai putin inclinati spre dispute ca si ceilalti muritori.

Secolele XI si XII au fost perioade de crestere enorma. Pe langa ctitoriile care disparusera intre timp, s-au infiintat manastiri ce continua pana in zilele noastre. VatopediSfantul Pavel si Xiropotamu au fost intemeiate de greci. Altele au fost intemeiate de popoare aflate in sfera religioasa si culturala bizantina, ca, de exemplu, Iviron (manastirea georgiana) in secolul X, Xylurgu sau Rusikon (manastirea rusilor) in 1142 si Hilandar (manastirea sarbilor) in 1198, ba chiar si din Occident: manastirea benedictina latina a Amalfitanilor a existat din prima jumatate a secolului XI si pana in secolul XIII. Astfel, inca de timpuriu Athosul a emis pretentii la un statut de centru international al monahismului ortodox.

Aceasta inflorire initiala a fost brusc si sangeros stopata de se colul de haos care a urmat cuceririi si jefuirii Constantinopolului de catre cruciati in anul 1204. Dezmembrarea ulterioara a Imperiului Bizantin intr-o constelatie de state feudale a insemnat o suferinta nesfarsita pentru manastiri, ca si pentru restul populatiei ortodoxe a Imperiului. Monahii erau prada abuzurilor din partea nobililor si prelatilor franci la fel de lacomi dupa bani ca si piratii -o alta problema statornica -ce incepusera sa devasteze apele si coastele bazinului oriental al Mediteranei. in 1213, athonitii au fost pusi in situatia stanjenitoare si extrema de a apela la protectia papei Inocentiu III, cel care sanctionase nefericita cruciada a IV-a (chiar daca nu si jaful ei). Apelul lor a primit recurs favorabil, dar a fost de putin folos. Autoritatea papei in "Romania" (numele dat de cruciati teritoriilor cucerite) era slaba. Roma era departe, in timp ce ma nastirile, bogate si lipsite de aparare, erau la indemana.

Sfantul Munte Athos

Mai multe tulburari, generate de dezbinarea dintre Occidentul catolic si Rasaritul ortodox ca si de posteritatea cruciadelor, aveau sa cada asupra Sfantului Munte la sfarsitul secolului XIII si ince putul secolului XIV. imparatul bizantin Mihail VIII (1259-1282) a incercat in anul 1274 o "unire" politic motivata cu papalitatea. Acest lucru a condus la instalarea unui patriarh unionist, Ioan Vekkos, si la presiuni exercitate asupra comunitatii athonite pentru a accepta "unirea".

Traditia athonita actuala sustine ca imparatul si patriarhul au fost responsabili de moartea deliberata a zeci de mo nahi si de persecutia unei intregi comunitati. Un cenotaf din manastirea bulgara Zografu comemoreaza parintii arsi de vii in ace easi perioada, iar legendele vorbesc despre o pestera a "mortilor ticalosi" in care trupurile monahilor care au permis ca o liturghie latina sa fie cantata la Marea Lavra se afla umflate si neputrezite in chip nefiresc -asemenea vampirilor din romanul lui Bram Stoker -pana in ziua de astazi. E insa mult mai probabil ca aceste legende privitoare la asasinate si ruguri sa provina din memoria raidurilor catalane asupra Athosului din anii 1307 sau 1308. Incursiunile brutale si criminale ale acestor razboinici, o companie de merce nari angajata din greseala de catre imparatul Andronic II in 1302, alaturi de necontenitele atacuri ale piratilor, apararea incapatanata a Ortodoxiei de catre monahi, resentimentele in fata agresiunilor latine si rezistenta fata de tentativele imperiale de "unire" bise riceasca din secolului XIII si XIV, toate par sa se fi impletit in le gendele contemporane. Faptul ca monahii au suferit cumplit nu e desigur o exagerare. Nici una dintre manastiri nu a scapat de devastare.

Apogeul prosperitatii athonite si contributia cea mai importanta a Athosului la teologia ortodoxa avea sa vina in epoca ce a urmat acestor dezastre, respectiv in secolele XIV si XV. Fenomenul cunos cut sub numele de "isihasm" a fost la inceput o dezbatere privitoare la natura experientei anumitor solitari contemplativi -"isihast" fiind un cuvant folosit incepand din secolul IV pentru a desemna anahoretul sau eremitul. Acestia pretindeau ca, urmare a practica rii asidue a "rugaciunii lui Iisus", vedeau Lumina necreata, Slava dumnezeiasca care a stralucit in jurului lui Hristos la Schimbarea la Fata pe Muntele Tabor.

Sfantul Munte Athos

Desi atat practica "rugaciunii lui Iisus", cat si invatatura privitoare la impartasirea crestinilor de Slava lui Dumnezeu erau de multa vreme traditionale in Biserica rasariteana, ele au fost contestate in jurul anului 1330 de catre un monah italo-grec, Varlaam din Calabria. Apararea perspectivei traditionale de catre Sfantul Grigorie Palama (+ 1358, canonizat zece ani mai tarziu) a dus la o dezbatere furtunoasa intre anii 1340 si 1364, dez batere care s-a deplasat rapid, concentrandu-se pe distinctia ope rata de Sfantul Grigorie intre fiinta incognoscibila si inaccesibila a lui Dumnezeu si lucrarile sau "energiile" Sale, respectiv Dumnezeu asa cum ni se daruie cu adevarat si se face cunoscut de noi in Duhul Sfant prin Hristos.

Aceasta invatatura, definita ca dogma oficiala a Bisericii Ortodoxe in trei sinoade tinute la Constantinopol in anii 1341, 1347, 1351, se gaseste exprimata deja in asa-numitul "Tom aghioritic" semnat de principalii reprezentanti ai Muntelui Athos inca din anul 1340. Aceasta invatatura e expresia bizantina finala a intelegerii mantuirii in Hristos implicita in Noul Testament si enuntata mai intai cu claritate de Sfantul Irineu al Lyonului in jurul anului 180: "Cuvantul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos... s-a facut, prin iubirea Sa covarsitoare, ceea ce suntem, ca sa ne aduca la ceea ce este El insusi", iar o suta treizeci de ani mai tarziu de catre Sfantul Atanasie al Alexandriei: "Caci El S-a inomenit ca noi sa ne indumnezeim".

Isihasmul a fost mai mult decat un schimb intre teologi, mai mult decat articularea unui adevar vital. El a implicat politica im periala, relatiile internationale si ecumenice, arta si insasi orienta rea Bisericii Ortodoxe intr-o lume si o epoca in care apropiatul sfarsit al vechiului imperiu si servitutea ulterioara a crestinilor sub turcii otomani deveneau din ce in ce mai limpezi pentru toti. A fost o "retrezire a spiritualitatii bizantine" care a avut "efecte mult din colo de hotarele restranse ale... imperiului..., luminand intreaga lume ortodoxa". Figuri remarcabile, incluzand cativa patriarhi ai Constantinopolului, s-au ivit din mediul isihast athonit conducand spre faurirea "unei noi solidaritati... de natura religioasa si ideo logica..., care lega intreaga lume a crestinismului rasaritean", si a influentat evenimente importante, ca de pilda formarea Rusiei moderne. In anumite privinte, nu este o exagerare a spune ca isihasmul -si astfel Muntele Athos -au salvat Biserica Ortodoxa dandu-i un nou dinamism si unitate chiar in ajunul prabusirii Bi zantului si captivitatii seculare a popoarelor din Balcani sub domi natia musulmana. Forta revigoratoare a Sfantului Munte se va simti insa din nou, in imprejurari in aparenta lipsite de speranta.

Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos si "Dominatia otomana" - 1430-1912

"Sub legea noastra ei au ramas la fel de liberi, ba chiar mai liberi decat sub imparatii bizantini. Ne vor regreta, domnule" (raspunsul guvernatorului turc al Athosului, dat unui jurnalist francez in preajma eliberarii Athosului de catre Grecia, in 1912).

Oficialul turc citat mai sus avea in ansamblu dreptate. Cu exceptia perioadei dure care a urmat razboiului grec de independenta din 1821-1829, cand trupe turcesti au fost incartiruite pe Munte si populatia monahala a scazut atingand cote minime, sultanii au "respectat intotdeauna" drepturile barbatilor sfinti ai Athosului. Ceea ce nu i-a impiedicat insa sa exploateze resursele comunitatii prin intermediul unor tributuri si taxe impovaratoare, pe care de altfel le fixasera intregii populatii crestine, si mai cu seama liderilor ei. Aceasta constanta presiune fiscala, cu saracia si datoriile care au urmat, au contribuit semnificativ la un declin general al vietii monahale incepand din secolul XVI si pana in secolul XVIII.

In intreaga lume ortodoxa educatia si cultura ajunsesera la un nivel extrem de rudimentar. Turcii nu incurajau aceasta stare, si Rusia din nord nu-si dezvoltase insa propriile sale resurse intelectuale. Am putea spune cu onestitate ca aceasta perioada din viata Bisericii rasaritene a fost comparabila cu cea pe care Europa occidentala o suferise in secolele imediat urmatoare prabusirii Imperiului Ro man. A fost "epoca intunecata" a lumii ortodoxe.

Sfantul Munte Athos

Daca ar fi sa retinem doar un indiciu specific al acestui declin al vietii intelectuale si spirituale reflectate in viata Athosului, acesta ar fi incontestabil impunerea sistemului "idioritmic" de viata in marile manastiri. Acest cuvant, al carui sens literar este cel de viata dusa dupa un ritm individual, privat, desemneaza o abatere de la sistemul chinovial sau comunitar bazat pe proprietate comuna si ascultare de un singur egumen. Comitete de intai-statatori (proiestamenoi) au luat locul egumenului odinioara atotputernic; mona hilor li s-a ingaduit sa detina proprietati, iar comunitatea s-a scindat dintr-o singura familie, intr-o asociatie de mici grupuri aflate sub conducerea acestor proistamenoi -fiecare la randul lui avand proprii sai discipoli. Inovatia-cheie a fost cea privitoare la proprie tate. Odata admisa proprietatea, autoritatea egumenului a fost sub minata in chip fatal. Noul sistem a aparut in ultimul secol al Bi zantului si pana la sfarsitul secolului XVI s-a extins la toate manas tirile athonite.

Desi comunitatile idioritmice pot de regula numara mai multi asceti autentici printre membrii sai, pe ansamblu se in registreaza o inevitabila pierdere de elan duhovnicesc. Probabil sin gurul lucru bun ivit din aceasta expresie a decadentei a fost reapa ritia "schiturilor", asociatii libere de monahi dupa modelul vechiu lui Sketis din Egipt si a "lavrelor" palestiniene din secolul V si pana in secolul VIII. Primul schit apare la sfarsitul secolului XVI, si, incepand de atunci din sihastrii vor iesi figurile principale ale Athosului pana inclusiv in secolul nostru.

Athosul producea oameni remarcabili, sfinti si luminatori. Ca, de exemplu, Sfantul Maxim Grecul (+ 1550), care a dus o viata ui mitoare ce l-a purtat din Imperiul Otoman pana in Italia renascen tista si Florenta lui Savonalora, inapoi la Athos si in cele din urma in Rusia lui Ivan cel Groaznic. Sfantul Acachie Capsocalivitul, un remarcabil ascet si pustnic cunoscut pentru harismele sale, a inflo rit in secolul XVII si XVIII. Sfantul Cosma Etolianul, un alt athonit, a propovaduit Evanghelia in nordul Greciei, unde se spune ca a reconvertit la crestinism populatia autohtona aflata pe marginea apostaziei, murind ca martir in secolul XVIII. Tema apostatilor tre cuti la islam gasind ulterior sprijin si sfat la Athos si intorcandu-se apoi in "lume" ca sa sufere martiriul printr-o abjurare publica a noii credinte si o declaratie a loialitatii fata de Hristos e frecventa in vietile "noilor martiri" ai perioadei otomane.

Sfantul Munte Athos

Doua figuri ies insa in relief intr-un mod deosebit de pregnant. Aparitia lor marcheaza un punct de cotitura, ale carui efecte se simt pana astazi. Unul a fost grec, celalalt slav. Cel dintai, mai tanar, a primit in 1775 la Athos numele de Nicodim, dedicandu-si urmato rii treizeci si patru de ani ai vietii sale scrisului, opera sa cuprin zand traduceri in greaca contemporana ale unor scrieri duhovnicesti atat rasaritene (Simeon Noul Teolog), cat si occidentale ("Raz boiul nevazut", "Exercitii spirituale"), compilatii de drept canonic, comentarii la ciclul liturgic al sarbatorilor, la Scriptura, o Calauza pentru duhovnici (Exomologhitarion), un Manual duhovnicesc (Symbouleutikon encheiridion), o colectie a Vietilor Sfintilor si di ferite opuscule, unul din ele pledand in favoarea impartasaniei re gulate si frecvente. Era o productie enorma, cu valoare durabila.

Dar de departe cea mai importanta si mai influenta dintre operele Sfantului Nicodim Athonitul (Aghioritul, + 1806) a fost antologia despre rugaciune realizata impreuna cu Sfantului Macarie al Co rintului. Ea cuprindea selectii din scriitorii ascetici si duhovnicesti, patristici si bizantini, incepand din secolul IV si pana in secolul XIV, si a fost publicata la Venetia in 1782 sub titlul Filocalia, deve nind "una din operele cele mai citite ale Bisericii Ortodoxe". Desi adevarata, aceasta apreciere e destul de inexacta. N-ar fi o exagera re sa spunem ca aceasta carte (sau mai degraba aceasta biblioteca de carti in cele cinci masive volume ale editiei sale moderne) e cea mai importanta opera publicata in lumea ortodoxa in ultimii doua sute de ani. Aparitia acestei colectii a readus in prim-plan traditia isihasta si o data cu aceasta reaparitie a sustinut o renastere a vietii monahale la Athos. Dupa dificultatile din anii 1821-1829, manasti rile au reinceput sa revina de Ia sistemul idioritmic la regula tradi tionala a unei vieti chinoviale, sub conducerea unui egumen. Acest proces a durat aproape doua sute de ani, dar astazi nu mai exista la Athos nici un asezamant monahal idioritmic. Toate au revenit la forma traditionala, o rasturnare completa a situatiei gasite de Sfantul Nicodim la sosirea sa la Sfantul Munte, rasturnare datorata in mare parte influentei operei sale.

Acest proces de innoire nu s-a oprit la hotarele Athosului, nici macar la cele ale Greciei si Imperiului Otoman. Asemenea miscarii isihaste spre care privea, inviorarea in care Sfantul Nicodim Aghio ritul a jucat un rol atat de central s-au raspandit pana la marginile cele mai indepartate ale lumii ortodoxe, ajungand chiar si pe coas tele Americii de Nord. Ajungem astfel la cea de-a doua mare figura, si anume la monahul ucrainean Paisie Velicikovski (+ 1784). Aces ta, neputand gasi in Biserica Rusa, paralizata de reformele lui Petru cel Mare, un dascal al rugaciunii mistice, a sosit la jumatatea seco lului XVIII la Athos. Paisie (canonizat in 1988) a realizat o traduce re a Filocaliei in slavona bisericeasca, asa-numita Dobrotoliubie, care oferea o selectie a textelor usor diferita de cea a Sfantului Nicodim. Publicata la Sankt Petersburg in 1782, aceasta opera avea sa aiba acelasi impact asupra slavilor ortodocsi ca si Filocalia Sfantului Nicodim asupra ortodocsilor greci.

Sfantul Munte Athos

Datorita prezentei monahilor romani in manastirile pe care le-a condus in Moldova, Sfantul Paisie a supravegheat si traducerea antologiei Filocaliei in romaneste, contribuind si aici la o innoire, ale carei efecte sunt inca vizi bile in monahismul extrem de viu din aceasta tara ortodoxa. In fine, prin eforturile Sfantului Paisie inviorarea athonita din secolele XVIII si XIX, sau mai degraba spiritul ei, a ajuns sa fie cunoscut in Occident -in primul rand prin efectele ei asupra Bisericii Ruse. Figuri cum sunt faimosul staret Zosima din romanul Fratii Kara-mazov al lui Dostoievski si staretii reali de la sihastria Optina care i-au servit drept modele, Sfantul Serafim din Sarov si autorul anonim al Pelerinului rus, au ajuns sa fie relativ larg cunoscute in Europa occidentala si America. Fiindca rolul Pelerinului rus in ro manul lui J.D. Salinger Franny si Zooey marcheaza aparitia -unica pana acum -a isihasmului in curentul principal al literaturii americane.

Insa, asa cum observa arhimandritul Emilianos, nu e nimic specific rusesc in aceste remarcabile personalitati. Pana si faimoasa convorbire a Sfantului Serafim din Sarov cu Motovilov este numai (dar ce "numai"!) un exemplu al modului de intalnire cu Duhul lui Hristos aflat la baza isihasmului athonit din secolul XIV. Daca exista, desigur, o anumita diferenta de "savoare" intre sfintii rusi si greci, aceasta e extrem de dificil de definit si, mai mult, nu anuleaza cu nimic faptul esential ca si unii si altii sunt fa cuti din aceeasi "substanta" -cu alte cuvinte se ivesc din interiorul aceleiasi traditii ai carei martori au fost atat Sfantul Nicodim, cat si Sfantul Paisie.

Imbratisarea de catre Rusia a innoirii athonite incepute in se colul XVIII ne conduce la doua observatii finale privitoare la aceas ta perioada din istoria Athosului. Prima priveste istoria Ortodoxiei in America, cea de-a doua, din pacate, reveleaza latura umana si slabiciunea vietii athonite cu ecouri ample in Biserica Ortodoxa de astazi, inclusiv in Lumea Noua. Ca sa incepem cu prima observatie, unul dintre ucenicii staretului Paisie, Nazarie, a fost numit in ulti mii ani ai secolului XVIII egumen al manastirii Valaam la nord de Sankt Petersburg. Aici el a pus in practica ceea ce invatase de la staretul sau. indata dupa numirea sa, un tanar si evlavios monah rus a venit sa-si primeasca formatia monahala de la faimosul egumen, si, nu multi ani mai tarziu, a fost insarcinat in 1793 impreuna cu sase alti monahi din manastirea sa sa sprijine misiunea ortodoxa rusa in ultimul teritoriu anexat Imperiului tarilor: Alaska.

Sfantul Munte Athos

Privita din exterior, viata micului monah n-a fost o realizare spectaculoasa. Tot restul celor patruzeci si trei de ani ai vietii sale (a decedat in 1837) si i-a petrecut practic pe o mica insula aflata la cateva ore de mers cu vaporul de Kodiak, ducand o viata extrem de aspra: viata riguros ascetica, izolata in aparenta, a unui pustnic singuratic. insa, asemenea Sfantului Antonie cel Mare din secolul IV sau a isihastilor athoniti din pesteri din secolul XV, Sfantul Herman din Alaska (canonizat in 1970) si-a lasat o amprenta inconfundabila asupra Biserici Americane. Mai mult, aceasta amprenta lasata in urma sa de acest sfant, amintirea sfinteniei sale care a impresionat atat po pulatia crestina, cat si pe cea necrestina din intreaga regiune, si care a fost temelia indispensabila pentru opera ulterioara a marelui misionar si Sfant Inokenti (Veniaminov) din Alaska, a avut un ca racter athonit inconfundabil: "Sfantul Herman n-a fost numai un sfant din Alaska, locul sau de nastere a fost Muntele Athos. A fost rodul Sfantului Munte. Parintii sai au fost athoniti".

Cand ne dam seama ca Sfantul Herman s-a nascut in Rusia, a trait in Lumea Noua si a concentrat in persoana sa o traditie pro venita din Athos si Grecia, dar ale carei ultime obarsii erau in Egip tul Sfantului Antonie cel Mare si in Palestina profetilor si Evanghe liilor, suntem indreptatiti sa vedem in aceasta deopotriva un semn al unitatii Bisericii Ortodoxe, al spiritului ei ecumenic si al conti nuitatii ei neintrerupte.

Din nefericire, un viu simt al acestei continuitati si unitati nu apare intotdeauna in prim-planul vietii Bisericii, cel putin in felul in care aceasta din urma se manifesta in aceasta lume. Sta marturie trista situatie a Ortodoxiei in America, scindata intr-o puzderie de jurisdictii" paralele -greceasca, ruseasca, sarbeasca, romaneasca, araba etc. -Intr-un lamentabil spectacol al exclusivismului etno-centric. Athosul a avut propriul sau echivalent al acestei situatii, daca nu formal (in termeni de episcopate concurente), atunci ma car in spirit. Astfel, "trasatura cea mai evidenta a Athosului de-a lungul secolului XIX" a fost "lupta dintre greci si slavi, si influenta din ce in ce mai crescanda a monahilor rusi. Aceasta batalie -nu i se poate da alt nume -a inceput in jurul anului 1840 si a continuat pana la Revolutia din 1917.

Sfantul Munte Athos

Daca am vrea sa vedem in inviorarea isihasta inceputa de Sfantul Nicodim "trasatura cea mai evidenta" a secolului XIX la Athos, nu poate fi negat faptul ca "explozia demo grafica" a monahilor rusi in cea de-a doua jumatate a secolului trecut -motivata, desigur, atat de o evlavie autentica (care a dus la aparitia unor mari figuri de monahi rusi athoniti, cum au fost sfin tii stareti Siluan, +1938, si Sofronie, +1993), cat si de ambitiile mai putin placute ale guvernului tarist -au trezit pasiuni si au lasat urme adanci resimtite pana in zilele noastre. Unele din aceste urme sunt fizice si tin in principal de cladirile extrem de urate si disproportionate ridicate la Athos in spiritul triumfalismului rus, dar in clud si decoratia interioara a cladirilor cu o arta religioasa nefericit de sentimentala -desi, onestitatea ne obliga sa observam ca aceas ta din urma n-a fost nici pe departe doar o inventie rusa. Iconogra fia proasta a infestat intreaga lume ortodoxa.

Au exista insa si urme spirituale, iar acestea constau in resentimentul perceptibil inca in comunitatea athonita greaca. E o tema relatata de toti vizitatorii Athosului din ultima suta de ani. Si ea poate fi pe buna dreptate considerata ca o amenintare la adresa Muntelui in calitate de re­prezentant al unei Ortodoxii universale si o "subminare a caracte rului panortodox al Sfantului Munte". Date fiind indeosebi domi natia incontestabila a prezentei grecesti si nevoia previzibila a unei marturii athonite din partea recent eliberatelor Biserici Ortodoxe din fostul bloc sovietic, nu putem decat spera ca aceasta plaga sa cedeze. Au fost si exista inca si alte amenintari la adresa existentei milenare a Athosului. Recent, acestea au parut sa duca la un sfarsit definitiv al republicii monahale.

Sfantul Munte si Statul Grec, din anul 1912 si pana astazi: declin si innoire !

"Tara e mai bogata, manastirile mai sarace... Monahii care nu multa vreme inainte erau respectati, acum sunt adeseori ridiculizati ca o gasca de nebuni si per versi... Faptul fundamental incontestabil este ca Mun tele Athos a devenit un anacronism, unul pe care Gre cia moderna nu mai e in stare sa-l tolereze".

Tiparite in 1966, aceste cuvinte pareau la acea data un adevar evident. Aceiasi autori se intrebau cu voce tare "ce s-ar putea intampla atunci cand, probabil in decursul vietii majoritatii citito rilor, istoria milenara a Sfantului Munte s-ar incheia", dupa care adaugau: "N-am facut nici un fel de propuneri privitoare la felul cum ar putea fi evitat dezastrul. Fiindca nu pot fi facute nici unele. Boala e incurabila. Fara speranta".

 Sfantul Munte Athos

Ca aceasta sumbra profetie nu avea sa se adevereasca, ba, din contra, avea sa fie flagrant dezmintita, nu era deloc evident in urma cu trei-patru decenii. Seria de catastrofe care au afectat lumea or todoxa in secolul XX -incepand cu primul razboi mondial urmat succesiv de revolutia bolsevica, distrugerea prezentei grecesti in Asia Mica, teroarea lui Stalin, invaziile germane si cel de-al doilea razboi mondial cu asasinatele si genocidurile lor, disparitia intregii Europe rasaritene in spatele dominatiei comuniste si razboiul civil grecesc de la sfarsitul anilor '40 -toate si-au avut efectele lor ine vitabile. Pierderea novicilor veniti din Rusia si din Balcani a in semnat vestejirea manastirilor populate anterior de monahi slavi si romani.

Daca in anii '60 Grecia a reusit in cele din urma sa atinga o anumita prosperitate in continua crestere in anii '70 si '80, aceasta s-a facut cu pretul invaziei turistice si expunerii corosive a tinere tului grec apucaturilor vizitatorilor Europei occidentale (care, la randul lor, treceau prin disolutia anilor '60 -si, oricum, arareori oamenii se poarta in strainatate cu tot atat de multe constrangeri cum sunt obligati acasa). Nefericita asociere produsa in constiinta populara intre junta militara care a condus Grecia intre anii 1967-1974 si autoritatile Bisericii a contribuit si ea la o viziune negativa ! asupra credintei traditionale. La sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70 situatia Athosului parea disperata. Numarul monahilor atinsese nivelul cel mai scazut din 1820 incoace si monahii in con tinua imbatranire pareau sa fie ultimii reprezentanti ai stirpei lor.

Astazi, situatia Muntelui Athos e uimitor de diferita. Ultimii douazeci-treizeci si cinci de ani au fost martorii unei rasturnari uimitoare si neasteptate. La inceputul anilor '80, o statistica inre gistra dupa 1971 cresterea numarului monahilor cu aproape doua sute, prima crestere de acest fel de dupa primul razboi mondial. Mai mult decat neasteptata crestere a populatiei monahale, "mult mai dramatice decat pot sugera cifrele sunt schimbarile atat cele vizibile, cat si cele invizibile survenite in viata Athosului. Media de varsta a monahilor a diminuat considerabil..., calitatea noilor mo nahi e inca si mai remarcabila decat cantitatea lor. In jurul anului 1965 probabil ca nu existau mai mult decat zece-cincisprezece monahi cu studii universitare; acum sunt cateva sute". Ce s-a intamplat? Sau -fapt inca si mai important -de ce s-a intamplat asa ceva? In 1966 doi calatori occidentali profetizasera, involuntar de sigur, despre locul in care avea sa inceapa reinnoirea.

Sfantul Munte Athos

Scriind astfel despre manastirea Stavronikita, ei prevedeau sfar situl ei rapid: "Resursele si locuitorii ei au cazut pana aproape de punctul zero. Afara de tragica conditie in care se gaseste manas tirea rusa Sfantul Pantelimon..., Stavronikita va fi probabil prima manastire care are sa se prabuseasca in ruine si sa dispara".

Aceasta profetie era aproape sa se adevereasca. In 1968 manas tirea a fost abandonata -dar avea sa fie repopulata cateva luni mai tarziu. Condus de tanarul lor egumen cu studii universitare, parin tele Vasilios (Gondikakis), un mic grup de monahi a venit din afa ra Muntelui sa se instaleze in cladirea pustie. Athosul a redevenit din nou "centrul viu al monahismului, fiindca Stravonikita s-a dovedit a fi un inceput cu valoare de exemplu. Cinci ani mai tarziu, parintele Efrem de la Nea Skiti, ucenic al faimosului gheron Iosif Isihastul, si-a adus ucenicii in manastirea Filoteu, practic aban donata. Craciunul aceluiasi an, 1973, l-a vazut pe parintele Emilianos (Vafidis) conducand o alta comunitatea monahala de la marile Meteore din Thessalia la Simonos Petras.

In iulie 1974, parintele Georghios (Kapsanis), fost profesor de teologie la Universitatea din Atena, a condus un alt grup din insula Evvia la manastirea Grigoriu. In 1975 un al doilea grup de monahi de la Nea Skiti, con dusi de parintele Christodulos, s-au asezat la Cutlumusiu langa Karyes, iar in 1976 Xenofontos a fost innoit de un grup sub conducerea parintelui Alexios, care isi incepuse viata monahala la Meteore. Dochiariu, cea mai nordica din manastirile coastei de est a penin sulei, a primit un grup de tineri monahi veniti din afara in 1979, si in cursul acestui proces a revenit, dupa secole de idioritmie, la viata chinoviala. Anul 1980 a marcat reinnoirea a trei manastiri. Xeropotamu si Constamonitu au fost colonizate de monahi plecati de la Filoteu, cea dintai schimband si sistemul idioritmie cu cel chinovial.

Sfantul Munte Athos

Dionisiu a primit un grup din interiorul Muntelui sub calauzi rea parintelui Haralambios, un alt ucenic al gheron-ului Iosif. Ace lasi an a vazut probabil semnul definitiv al innoirii: Marea Lavra a Sfantului Atanasie a devenit, din proprie initiativa, din nou o comunitate cu viata chinoviala ca in zilele intemeietorului ei. Alte schimbari au avut loc in anii '80. Caracalu a primit un al treilea grup de la Filoteu, in timp ce manastirile Hilandar, Vatopedi si, mai recent (1988), Iviron au operat trecerea de la sistemul idioritmic la viata chinoviala. Pantocrator, ultima manastire idioritmica ramasa, a acceptat un nou grup de monahi, precum si statutul de chinovie la inceputul anului 1992. Ciclul e acum incheiat. Deca denta inceputa in ultimii ani ai Bizantului si devenita aproape uni versala la Athos la inceputul secolului XVIII se incheiase. Pentru aceasta disparitie trebuie sa multumim cu siguranta in primul rand operei Sfantului Nicodim si, indeosebi, alcatuirii si publicarii Filo-caliei sale cu doua sute de ani in urma.

Cu aceasta legatura dintre revenirea la viata a Athosului si Filocalie, ajungem la chestiunea "dramaticelor schimbari" si a "radica lei reforme" scontate initial drept o conditie preliminara a supra vietuirii Athosului. Nici una din aceste schimbari si reforme n-au aparut. Innoirea poate fi descrisa mai degraba ca o "inviorare traditionalista". Nimic nu putea fi mai departe de mintile acestor tineri monahi decat angajarea intr-un fel de echivalent athonit al aggiornamento-ulxii initiat in Biserica Romano-Catolica de Conciliul Vatican II. Dimpotriva, ei sunt doritori sa invete si sa traiasca unica traditie pe care o articuleaza Filocalia (si celelalte scrieri pa tristice si bizantine). Dorinta lor e dupa aceeasi spiritualitate veche, dar transfiguratoare, in cautarea careia au ajuns la Athos si monahi occidentali (cazul parintelui Placide Deseille si a grupului sau.

Pana acum repopularea a fost aproape exclusiv greceasca; spun "aproape" datorita surprinzatoarei prezente la Athos, acum "des chis Occidentului asa cum n-a fost cazul cu doua decenii in ur ma, a unui numar de monahi occidentali, europeni si americani. N-au sosit insa noile valuri de novici asteptati din Europa Rasari teana si Rusia. In parte acest lucru se datoreaza regretabilei atitu dini suspicioase si nationaliste a guvernului grec (si a nu putinor monahi -vai!), traumatizati inca de valul rusesc din secolul trecut. Nu este improbabil ca, in virtutea recentelor transformari survenite in spatele cortinei de fier, sa vedem in viitorul apropiat un numar in continua crestere de cereri de rezidenta care sa permita inviora rea substantiala a asezamintelor slave si romanesti de la Athos. Cu voia lui Dumnezeu, aceste cereri vor primi aprobare si Muntele va reaparea tot mai mult -si sa speram cat mai degraba -in vechea sa lumina proprie: in acelasi timp grec prin majoritate si limba, si ecumenic prin compozitie si influenta, un far si o forta modelatoare pentru intreaga lume ortodoxa, si dincolo de ea.

Ieromonah Alexander Simonopetritul

Sfantul Munte Athos



11 Aprilie 2014

Vizualizari: 41173

Voteaza:

5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE