În cartea Calea, Adevărul şi Viaţa, apărută la Editura clujeană Limes, tânărul ILIE AURELIAN GIURGIU abordează o structură formală şi stilistică foarte apropiată genului jurnalistic sau autobiografic, mixează discursul unui povestitor obişnuit, însă urmăreşte cu precădere să ofere răspunsuri complete la multiplele interogaţii pe care şi le pun, în special tinerii care sunt în căutarea sensului vieţii, în căutarea căii spirituale. Întrezăresc în spusele tânărului tenismean o constantă revenire înspre zona “întru ascuns”, locul unde are loc bătălia între bine şi rău, între minte şi inimă. El vorbeşte despre o cale a adevărului, dar pentru care îţi trebuie un “paşaport” al Cerului, iar pe acesta stă scris: “L-am cercetat pe acesta, lăsaţi-l să treacă!” Dar ne atenţionează că e un drum greu, anevoios, cu urcări şi coborâşuri, cu lupte puternice lăuntrice. În consecinţă, este o invitaţie la un “război” lăuntric, dar nu cu trupul fizic, ci cu cel duhovnicesc, cu menţiunea să ne “ataşăm” de îngeri pentru a avea o protecţie divină în lupta cu duhurile rele. Autorul nu omite să ne avertizeze că aflarea adevărului presupune însă multe căutări, multe suspine, dar că de cele mai multe ori, “Dumnezeu este cel care face primul pas în întâmpinarea celui cel caută”.
Volumul Calea, Adevărul şi Viaţa este un breviar al interogărilor tânărului care voieşte să vină sub stindardul lui Hristos şi toţi să reverse din inimile lor în brazdele cerului părtăşia credinţei Lui, care este cel mai veridic semn al devenirii fiinţei întru cuvântul Adevărului. Bine ar fi să trăim timpul în care tinerii să vadă în creştinism “filosofia adevărată”, adică viaţa întru Adevăr. Lucrarea este structurată în patru capitole şi ordonate pe o schemă combinată cu scopul de a se focaliza pe ideea principală – binele învinge întotdeauna răul. Autorul atrage atenţia tinerilor asupra faptului că “cel mai mare risc al omului este să se considere Dumnezeu. Gândirea omului este întunecată de problemele vieţii de zi cu zi cu care se luptă, dar adevăratele probleme sunt cele existenţiale: Ce este omul? De unde a venit? Încotro se îndreaptă? Există Dumnezeu?
Există mântuire? Bine, bine, vor zice multe voci, dar până acum nimeni nu a putut demonstra existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice”. Adevărul e că Dumnezeu nu trebuie dovedit, El este peste tot, în ape, pe pământ, în cer, dar mai ales în inima omului. Priveşte cerul, universal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, nimic nu există, în cer şi pe pământ, fără voia lui Dumnezeu, în tot şi în toate este lucrarea creaţiei divine. “Tuturor tinerilor care încă nu cred în Dumnezeu le spun că El îi acceptă aşa cum sunt şi că îi iubeşte si faptul ca taina crestinismului sta ascunsa si bine pazita sub semnul crucii. In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Doamne, ajută!”
Calea, Adevărul şi Viaţa este o autobiografie, o mărturisire sinceră, curajoasă şi pertinentă a unui tânăr aflat în căutarea răspunsurilor la problemele existenţiale ale omului, în special cea legată de existenţa divinităţii. Dorinţa şi nevoia spirituală a tânărului Ilie pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la participarea la diferite ritualuri păgâne, de la participarea de la diferite ceremonii ale unor organizaţii sau asociaţii pentru dezvoltarea personală (gen. EFT, sau NLP), de la aşa-zisa “noua religie mondială” New Age la creştinism, mai precis la Muntele Athos, leagănul Ortodoxiei. Experienţele sale “spirituale” au trecut peste un spectru fascinant de curente sincretiste cu scenarii de groază, până la coborârea în infern.
Volumul Calea, Adevărul şi Viaţa uimeşte, pur şi simplu, prin sinceritate, prin onestitate şi originalitate, fiind o carte fascinantă, interesantă, captivantă, scrisă pe înţelesul tuturor şi care certifică prin experienţele autorului autenticitatea întâlnirii şi vorbirii cu îngerii şi cu Dumnezeu. Este o mărturisire sinceră, de genul unei spovedanii, a unui tânăr care îşi deschide sufletul în faţa cititorilor şi le spune pe şleau întâmplările, provocările, slăbiciunile, păcatele, temerile, tristeţile şi bucuriile lui. Din această perspectivă, mulţumim şi felicităm autorul pentru curaj, sinceritate şi perseverenţă în abordarea unor teme destul de riscante pentru tinerii zilelor noastre. " Credeti in Hristos Mantuitorul care a murit pentru pacatele noastre, pentru mantuirea noastra si slaviti-o pe Maica Domnului. Omul dingur nu se poate mantui, numai prin Iisus Hristos. Amin,", ne spune autorul. Printre altele, cartea are meritul pentru că aduce în atenţia cititorilor faptul că Dumnezeu vine în întâmpinarea omului şi abia această venire, această iniţiativă divină aduce şi iubirea pentru întreaga creaţie. Venirea Lui, câteodată, este atât de absorbitoare, încât inima şi mintea, în întregime, sunt ocupate numai de El. Această lume văzută cedează locul unei alte realităţi, de sus. Mintea încetează să mai gândească discursiv, ea este numai atenţie. Inima intră şi ea într-o stare imposibil de descris – este plină de frică, dar de o frică cucernică, făcătoare de viaţă. Respiraţia devine reţinută, Dumnezeu Se vede şi înăuntru şi în afară. El umple totul, şi pe om în întregime, duhul – minte, inima – simţămintele şi chiar trupul trăiesc strâns cu Dumnezeu.
Dar această venire nu este recunoscută întotdeauna, cerându-se sfatul celui care deja a experiat-o pentru certificarea autenticităţii ei: „Întocmai aşa se întâmplă şi în ceea ce priveşte pe Dumnezeu cel nevăzut. Când îl vede cineva pe El descoperit, vede o lumină. Şi se minunează văzându-L. Însă cine e, asta nu o ştie de îndată; dar nici nu îndrăzneşte să-l întrebe pe El. Cum L-ar întreba pe Cel la care nici nu-şi poate ridica ochii şi pe care nu-L poate vedea cât e de mare? Căci priveşte cu cutremur şi cu frică multă, oarecum numai spre picioarele Lui, ştiind doar în general că Cel ce s-a arătat în faţa lui este Cineva. Şi dacă mai există cel care i-a povestit înainte despre acestea, ca unul ce a cunoscut mai înainte pe Dumnezeu, mergând la el îi spune: «Am văzut». Şi acela îl întreabă: «Ce ai văzut, fiule?» «O lumină dulce, părinte; o lumină de aşa fel, că nu am destulă pricepere pentru a-ţi spune cum e.» Şi în vreme ce spune aceasta, inima lui saltă şi palpită şi se aprinde îndată de dorul Celui pe Care L-a văzut.
Apoi începe să spună cu lacrimi fierbinţi şi multe: «Mi s-a arătat, părinte, acea lumină. Pereţii chiliei mele au dispărut îndată şi lumea a trecut, fugind, socotesc, de la faţa ei. Am rămas numai eu, într-o însoţire cu lumina singură. Nu ştiu, părinte, de era şi trupul meu atunci acolo. De am ieşit din el, nu ştiu, dar atunci nu ştiam de port trup şi de sunt îmbrăcat în el. Aveam o bucurie de negrăit, care mă însoţeşte şi acum, şi o iubire, şi un dor mare, încât s-au pornit din mine valuri de lacrimi în râuri, ca şi acum, precum vezi.» Acela, răspunzându-i, zice: «E acela, fiule». La acest cuvânt, el îl vede din nou şi puţin câte puţin se curăţeşte deplin, iar curăţindu-se, capătă îndrăzneală şi-L întreabă pe Acela şi zice: «Dumnezeul meu, Tu eşti?» şi Acela îi răspunde şi zice: «Da, Eu sunt Dumnezeu cel Care M-am făcut om pentru tine. Şi iată te-am făcut pe tine, precum vezi şi te voi face Dumnezeu»“, după cum ne mărturiseşte Sfântul Simeon Noul Teolog.
Marturisirea de fata pare a avea ceva in comun din lupta lui Iacob cu Ingerul din Cartea Facerii, in care dupa cum se stie, Ingerul cu care se lupta nu este altcineva decat Dumnezeu. Pentru ce s-a luptat Iacob? Pentru a obtine binecuvantarea mult ravnita. In cele din urma, Iacob, cu greu, dar a obtinut binecuvantarea, ceea ce-i doresc din tot sufletul si fratelui Ilie Aurelian Giurgiu. Dar, ma tem ca pentru el lupta este abia la inceput. Ceea ce este important e faptul ca odata ce ai descoperit calea trebuie sa faci tot posibilul sa o mentii. Doamne, ajuta!
"Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura, ci te deşteaptă, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Care pretutindenea este şi toate le plineşte". Amin.
Doamne, ajuta!
Ştefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.