Am fost pentru prima data in viata mea in orasul Calarasi in vara anului 1987. Credeam ca terminasem lucrarile de reparatie la biserica si cum urma sa restaurez pictura, trebuia sa iau un aviz de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste de la Calarasi. Nici nu am mancat in dimineata aceea gandind ca, despartindu-ma doar 70 de kilometri de Calarasi - o ora dus, o ora intors, hai trei ore - pana-n douasprezece sunt acasa.
Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ si... autobuz intarziat, aglomeratie, am trecut prin autogara Oltenita... abia pe la ora 11 am fost la C.C.E.S. Dupa ce am asteptat o ora "nu de la noi aveti nevoie de aviz parinte, trebuie sa mergeti la Bucuresti la Casa Scanteii"... la revedere, am rezolvat si problema asta. Era deja ora 12.00.
Scapat de grija, ies in strada, ma uit in stanga, ma uit in dreapta... buuun... ce mananc? O iau inspre autogara si, dupa cateva strazi, vad un centru de paine. Nu sunt pretentios, m-as fi multumit si cu o paine goala.
Inaintea mea intra in magazin doi copii, cam de 8-10 ani, desculti, cu maieuri murdare, in pantaloni scurti si cu parul ciufulit:
- Tanti, da-ne si noua o paine! Dar "tanti" tipa la ei:
- Afara din magazin, "ti-ai dr...lui de fomisti - si loveste cu un bat tejgheaua - ca nu va mai satura Dumnezeu!" Copiii ies linistiti si tristi din magazin, iar eu raman nedumerit.
- Doamna, va rog, dati-mi o paine!
- Cartela! striga la mine.
- Cartela? Ce cartela doamna? Eu sunt in trecere prin Calarasi!
- Tovarasu’... daca esti turist, du-te si mananca la restaurant! La noi painea se da pe cartela.
- Am iesit din magazin uluit, mirandu-ma; pentru prima data in viata imi trebuia o cartela ca sa cumpar ceva... sa cumpar paine. Intr-un oras din inima Baraganului. In drum spre autogara dau de un "Bufet" si, luand in serios indemnul vanzatoarei de la paine, intru inauntru. Un ospatar cu coatele pe masa, plictisit, ma intreaba:
-Ce doriti, domnu’?
-Aveti ceva de mancare?
- Scrie pe usa! Ma intorc cativa pasi si citesc: "Conform ordinului M.A.I.A. O portie de friptura va avea 90 de grame, iar garnitura 250 de grame." Iar mai jos scria: "Azi nu avem decat garnitura." Cu gandul la cativa cartofi prajiti ma intorc la domnul ospatar si il intreb:
- Ce garnitura aveti?
- Mazare fiarta!
- Am iesit din Bufet, am traversat o intersectie si, langa autogara, vad o cofetarie. "Pana la urma ar fi buna si o prajitura!" am gandit. Inauntru doua doamne: una croseta, iar cealalta stergea de praf cu o carpa o sticla de Cico. Vitrina goala. In raft, pachete de biscuiti. Ma uit intrebator, iar doamna se opreste din crosetat:
- N-avem decat ce se vede!
- Dati-mi un pachet de biscuiti și un Cico.
- Sa stiti ca Cico este vechi... n-am mai primit de mult, si-l tinem aici sa nu fie vitrina goala.
- Iau un pachet de biscuiti si, cum autobuzul pleca spre Negoiesti abia la trei dupa amiaza, am mers la chioscul de ziare:
- O "Romania libera"!
- Daca luati si "Scanteia"!
- Iau si "Scanteia"!
- Stand pe banca, in asteptarea autobuzului, si rontaind cativa biscuiti, pe prima pagina din "Scanteia" citesc: "Datorita productiei record de grau la hectar din anul acesta, fiecare membru cooperator va primi cate 40 de kilograme de grau."
Cand ne-am urcat in autobuz, galagie, aglomeratie, sacose, soferul: "Baaa taranilor, nu va mai inghesuiti atat, ca-mi rupeti usa la masina!" Pe la ora 5 ajung acasa rupt de foame. Fetita mea, de doi ani, imi iese inainte.
- Ce mi-ai adus?
Iar eu, desfacand pachetul de biscuiti din "Scanteia", ii raspund cu mandrie prefacuta:
- Biscuiti de la Calarasi!
Copila ia biscuitii in mana si fuge spre bucatarie strigand bucuroasa:
- Mama, mama... ia uite, tati mi-a adus "bicuiti de la Cacalasi"!
Preot Nicolae Trusca,
Parohia Negoiesti, judetul Calarasi.
Nicolae Trusca
-
La manastirea Antim...
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.