Potrivit proiectului ecleziologic al lui Şaguna, conlucrarea „armonioasă" între episcop, preoţi şi popor se constituie prin faptul că statutul „creştinilor"49 în organismul Bisericii e caracterizat, pe de o parte, prin datorii sau obligaţii, iar, pe de altă parte, prin drepturi şi libertăţi, şi că fiecare creştin „îşi săvârşeşte acţiunea sa potrivit poziţiunii şi îndatorirei sale"50.
Atât laicii, cât şi preoţii şi monahii „sunt datori să vieţuiască după poruncile lui Hristos", „după învăţăturile Apostolilor, care sunt scoase după poruncile lui Christos", şi după aşa-numitele porunci bisericeşti"51. Aceasta înseamnă că „legea divină" a Sfintei Scripturi şi a dreptului canonic bisericesc sunt valabile şi pentru laici fără restricţie. Şaguna întemeiază însă aceste „îndatoriri" doar printr-un lanţ de citate biblice din corpusul ioaneic (Ioan 12, 26; 17, 24; Ioan 1,7; 2, 3-4. 6) şi nu citează nici o referinţă din dreptul canonic răsăritean, deşi acesta cunoaşte un mare număr de canoane şi prevederi care privesc practica liturgică, mai cu seamă îndepărtări temporare de la cuminecare şi penitenţe date la spovedanie52. Laicii reprezintă cu viaţa lor Biserica, întrucât Biserica nu constă numai din cler, ci şi din laici, monahi şi cler.
Intrucât episcopii şi preoţii învaţă şi acţionează în virtutea unui mandat apostolic, „în treburi religioase şi morale"53 laicii „sunt datori cu ascultare şi împlinirea poruncilor afară de toată îndoiala"54. In perspectiva „funcţional-armonică" a lui Şaguna sunt excluse diferenţe fundamentale cu privire la sarcinile şi slujirile specifice ale laicilor şi preoţilor, respectiv episcopului, întrucât „funcţiunile membrilor constitutivi din organismul bisericii nu pot veni unul cu altul în nici o colisiune până atunci când fiecare va săvârşi acţiunea sa potrivit poziţiunei şi îndatorirei sale; pentru că precum în trupul omenesc mădulările sunt felurite şi acţiunile lor sunt normate prin una şi aceeaşi lege veşnică, şi de aceea nu vin între şi cu sine în nici o solisiune: aşa şi în trupul bisericesc membrii sunt feluriţi, precum şi acţiunile lor sunt felurite, dar fiindcă acţiunile lor sunt normate în sfânta scriptură şi în canoane sub un Cap Christos, pentru aceea acţiunile lor felurite nu pot veni laolaltă în nici o colisiune, până când membrii funcţionează în consonanţă cu sfânta scriptură şi canoane"55.
Acestei viziuni funcţionale a membrilor din Trupul lui Hristos, respectiv din organismul Bisericii, îi corespunde negarea unei opoziţii ontologice între cler şi laici. Laicii şi preoţii îşi percep sarcinile specifice fiecăruia în imaginea întregului organic sub Capul Hristos şi sunt legaţi între ei organic în virtutea calităţii comune de membre ale Trupului lui Hristos. Deşi Şaguna nu întreprinde o definiţie explicită a „funcţiilor" laicilor, monahilor şi clericilor, se poate totuşi spune că în sarcinile şi slujirea lor laicii ortodocşi se raportează nemijlocit la Hristos şi nu au funcţii „delegate" de un cler care sigur are deplinătatea puterilor.
Incă în secolul XVII, în asprele confruntări în jurul introducerii forţate a „unirii" cu Roma în regatul polono-lituanian laicii ortodocşi au fost cei mai importanţi apărători ai Ortodoxiei56. La fel în secolul XVIII, fără rezistenţa latentă şi în parte făţişă a laicilor şi monahilor, „unirea" ar fi fost introdusă aproape peste tot în Ardeal potrivit voinţei multor clerici. Disputa intraortodoxă cu privire la sarcinile şi drepturile laicilor în Biserică declanşată de la începutul secolului XIX în întreaga Ortodoxie n-a pus niciodată în chestiune în mod principial descrierea funcţional-organică a slujirii membrilor mireni ai Bisericii; o dispută aprinsă a existat doar asupra extensiunii exacte şi a participării concrete a laicilor la treburile bisericeşti, la alegeri, la administrarea fundaţiilor şi corpurilor bisericeşti, la autoritatea învăţătorească etc.57.
Intervenţia lui Şaguna pentru dreptul laicilor de a participa la toate alegerile bisericeşti, respectiv de a reprezenta majoritar în răspundere sinodală împreună cu clerul toate treburile „nebisericeşti", e făcută însă în cadrul unei înţelegeri a Bisericii marcată de teologia de şcoală. Un rol dogmatic al poporului ca păstrător constitutiv al credinţei ortodoxe, aşa cum explică, de exemplu, Aleksei S. Homiakov, nu stă în vederile lui Şaguna, întrucât pentru el dogma Bisericii e „normată" la modul absolut în Sfânta Scriptură şi în dreptul canonic şi nu e supusă nici unor schimbări sau transformări.
Prin urmare, în viziunea lui Şaguna „pentru că sunt membrii trupului duhovnicesc al lui Christos şi ca atare sunt partea constitutivă subiectivă în organismul bisericii", laicilor ortodocşi „li se cuvine dreptul de a lua parte la alegeri de arhierei şi de ierei şi la toate afacerile biserico-economice prin aleşii săi"58. Dreptul de alegere al laicilor e pentru Şaguna o expresie a demnităţii individualităţii59 la care îj ridică pe creştini corpurile bisericeşti. Semnificativ pentru argumentaţia lui Şaguna e faptul că pentru dreptul de alegere al laicilor el nu citează canoane, ci doar referinţe biblice (7 Corinteni 3, 17; 2 Corinteni 3,2-3). Fiindcă într-adevăr dreptul de alegere al laicilor nu e reglementat de dreptul canonic al Ortodoxiei bizantine, chiar dacă poate fi demonstrat în practica canonică în toate secolele60. Şaguna citează o singură referinţă patristică:
„Scrierea sfântului Ioan Hrisostom «Despre preoţie» este plină de dovezi că creştinii iau parte la alegerile arhiereilor şi iereilor. Cel care are vreo îndoială despre asertul nostru [aserţiunea noastră], poftească a ceti cartea clasică a acestui ierarh mare, şi îndoiala lui se va risipi ca şi pulberea prin vânt"61.
Şaguna era în acelaşi timp departe de a da laicilor o poziţie dominantă în Biserică, întrucât în viziunea sa Biserica nu putea fi condusă nici exclusiv de episcopi, nici doar de laici, ci numai împreună de episcopi, preoţi şi laici, fiecărui grup revenindu-i drepturi şi îndatoriri specifice potrivit canoanelor şi Sfintei Scripturi62.
La o analiză mai atentă, contextul cultural-bisericesc în care a intervenit Şaguna pentru drepturile laicilor ortodocşi în Biserică nu este unul exclusiv ortodox, ci unul transconfesional; e vorba de culminaţia aprigei dispute din Biserica Romano-Catolică dinainte şi după Conciliul Vatican I între „ultramontanişti" şi „catolicii reformatori". In viziunea unui intim apropiat al papei Pius IX, capitularul domului San Pietro de la Vatican, George Talbot, laicii catolici n-aveau nici un drept de a se amesteca în treburile bisericeşti:
„Care e domeniul laicilor? Să vâneze, să tragă cu puşca şi să se distreze. Aceste lucruri ei le înţeleg; dar n-au nici un drept să se amestece în treburile bisericeşti"63, între „îndatoririle" laicilor din parohii, pe care Şaguna le explică cel mai în detaliu, se numără cea de susţinere materială a clerului. Intrucât în reforma bisericească a lui Şaguna multiplicatorul central este preotul ortodox, el urmăreşte să-i elibereze pe preoţi de munca zilnică a câmpului şi de creşterea animalelor, inclusiv de transhumantă, şi să le rezerve drept ocupaţie zilnică principală slujirea duhovnicească. Pentru ca preotul să-şi poată împlini slujirea duhovnicească zilnică, şi anume:
„săvârşirea serviciului dumnezeiesc în toate zilele preste an, exacta administrarea a tainelor celor ce le cer fără deosebire de timp, studiarea şi prepararea lui pentru cuvântări bisericeşti, pentru catehizarea tinerimei şcolare şi a celei înainte în vârstă în zilele de Dumineci şi sărbători, vegherea lui pentru mângâierea sufletească a celor ce aleargă la dânsul spre acest scop ş.a."64, el trebuie să se poată hrăni pe sine însuşi şi familia lui din contribuţiile şi taxele fixe ale membrilor parohiei sale. Abstracţie făcând de scopurile pastorale pe care Şaguna le are în vedere aici, o atare răspundere materială a laicilor corespundea cel mai bine coloniilor „greceşti" de negustori din Braşov şi Sibiu, foarte puţin însă practicii din parohiile ortodoxe ardelene. De regulă, preotul ortodox primea - după lungi confruntări cu grofii unguri sau comunităţile săseşti - o aşa-numită „porţie canonică", adică o bucată de pământ, de care trebuia să se ocupe şi din care în cele mai multe cazuri nu putea trăi, astfel că pentru a-şi putea câştiga pâinea zilnică pentru ei şi pentru familiile lor mulţi preoţi erau ocupaţi zilnic să se tocmească pe pământuri drept zilieri sau ciobani, ori să facă comerţ cu băuturi spirtoase65.
Reformele lui Şaguna au condus ulterior la o schimbare „radicală" a imaginii exterioare şi a înţelegerii de sine al preoţilor ortodocşi: datoria preotului de a purta zilnic sutană, cu pălărie în locul portului ţărănesc obişnuit crea într-un anume fel o distanţă faţă de popor şi-l făcea prin aceasta recognoscibil şi în public drept preot; în acelaşi timp însă îi obliga la slujire liturgică regulată şi la citirea regulată de cărţi. In timp ce până la mijlocul secolului XIX preotul putea fi întâlnit, de exemplu, aproape zilnic la coasă, la fân sau secerat, de acum înainte el trebuia să se găsească în cazul ideal numai în altar, la şcoală sau în casa parohială!
Johann Schneider
Ecleziologia organica a mitropolitului Andrei Saguna si fundamentele ei biblice, canonice si moderne; Editura Deisis
Note:
49 în listarea ierarhică a aşa-numitelor elemente personale ale organismului Bisericii (Compendiu, ed. I, p. XXIX-XXXIII: Archierei, Presbiteri, Diaconi, Calugeri si Calugerite, Christiani) Şaguna îi desemnează pe laici drept „christiani"; pe lângă acest apelativ mai foloseşte drept sinonime şi „mireni" sau „laici".
50 Compendiu, § 134, ed. III, p. 91.
51 Ibid., § 202, p. 167.
52 A se vedea rezumatul sintetic făcut de Şaguna al canoanelor privitoare la laici („Crestiniloru"), în: A. SIAGUN'A, Enchiridionu, p. XXIII-XXIV.
53 Compendiu, § 203, p. 168.
54 Ibid. Pastorala cu condamnarea traducerii biblice a lui Heliade-Rădulescu arată că Şaguna acorda o mare valoare obligaţiei ascultării.
55 Ibid., § 134, p. 91.
240
56 K.CH. FELMY, „Der Aufbruch der orthodoxen Laien in Polen-Litauen im 16. und 17. Jahrhundert", în: K.CH. FELMY, Diskos. Glaube, Erfahrung und Kirche in der neueren orthodoxen Theologie, Erlangen, 2003, p. 147-160.
57 Cf. B. SCHULTZE, „Die byzantinisch-slawische Theologie iiber den Dienst der Laien in der Kirche", în: Ostkirchliche Studieri 5 (1956), p. 243-284.
58 Compendiu, § 206, p. 170-171.
59 Ibid., Cuvânt-înainte, p. XIV.
60 L. STAN, Mirenii, p. 110-709.
61 Compendiu, § 207: „însemnare" finală, p. 172.
62 Ibid., § 133, p. 90.
63 J.H. NEWNIAN, Briefe und Tagebuchaufzeichnungen aus der katholi-schen Zeit seines Lebens, ed. M. Knoepfler (J.H. NEWMAN, Ausgewăhlte Werke 2/3), ed. II, Mainz, 1975.
64 Compendiu, § 204, p. 169.
-
Cantarea in comun a credinciosilor
Publicat in : Editoriale -
Cum sa ne impartasim: des sau rar?
Publicat in : Editoriale -
Fețele laicității
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.