Crestinismul reprezinta, potrivit Sfintilor Parinti, a doua creatie a lumii, adica refacerea ei in har prin jertfa pe cruce a Mantuitorului. Jertfa lui Iisus Hristos este cea care face un nou inceput in istorie. Hristos a murit din dragoste fata de noi. Prin acest act de iubire Dumnezeu a intervenit in istoria mantuirii, pentru ca oamenii sa poata ajunge la sfintenie. Prin moartea si invierea lui Hristos a luat sfarsit o lume si a inceput alta. Prima statea sub domnia pacatului, cealalta sta sub semnul mortii si invierii lui Hristos, care a produs o schimbare radicala in relatia dintre om si Dumnezeu. „Prin har sunteti mantuiti”, a scris Sfantul Pavel crestinilor din Efes (Ef. 2,5 ). Harul dumnezeiesc ni s-a aratat, in toata bogatia lui, prin Iisus Hristos ( Ef. 2,7). El este expresia participarii lui Dumnezeu la mantuirea noastra.

De la prima cadere a omului in pacat, acesta a cerut pedeapsa, iar iertarea cerea ispasire. Omenirea de pretutindeni s-a folosit intotdeauna de rugaciuni, de altare si jertfe de curatire, de ispasire, de impacare cu Dumnezeu. Dar jertfele, dupa cuvantul Sfantului Pavel catre Evrei, nu vor putea niciodata sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie (Evr. 10, 1).

Numai Dumnezeu putea implini ceea ce jertfele legii vechi preinchipuiau si anticipau. Dumnezeu a implinit aceasta jertfa din urma, cea mai desavarsita si atotcuprinzatoare, in care El a dat pe Fiul Sau, pe Cel Unul Nascut pentru mantuirea lumii, in care Fiul lui Dumnezeu a devenit si Fiul Omului si s-a adus pe Sine ca jertfa pentru viata lumii.

Prin unica jertfa, reactualizata permanent prin Liturghie, viata noastra se restabileste si renaste, cu posibilitatea permanenta de a preface trupurile si intreaga noastra viata in jertfa vie, sfanta si bine placuta lui Dumnezeu (Rm. 12, 1), sau, precum indemna Sfantul Apostol Petru: "Si voi insiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, bine-placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (I Ptr 2, 5) .

Scopul vietii crestine este urmarea lui Hristos, intr-o permanenta straduinta de slefuire a chipului nostru launtric si de spiritualizare a intregii noastre fiinte. Asadar, cand participam la Sfanta Liturghie, preotul incepe slujirea prin a binecuvanta Imparatia in numele Sfintei Treimi. Aceasta inseamna a recunoaste si a marturisi ca ea este valoarea suprema si ultima, ca este, asa cum spun Parintii, viata vietii.

Psalmistul exclama: "Insetat este sufletul meu de Dumnezeul cel viu!" ( Ps 41, 2). Insetarea aceasta inseamna a intelege cu toata fiinta ca in afara de El este cadere, intuneric si pustiu. Insetarea inseamna deci a-L iubi pe El din toata inima si cu toata fiinta, nu din teama si nu numai o zi pe saptamana.

Credinciosul este chemat sa continue in intreaga lui viata ceea ce traieste in spatiul si in timpul liturgic. Aceasta chemare se cuprinde si in ceea ce teologii de astazi spun tot mai des prin formula "Liturghia dupa liturghie”, adica permanenta liturghiei interioare in viata personala a credinciosului, atat in angajamentul public, profesional, social, familial, cat si in viata cea mai intima. Cu alte cuvinte, chiar daca Sfanta Liturghie din Biserica s-a incheiat cu ultimul "Amin", atat slujitorul, cat si intreaga obste crestina care a participat la lucrarea sfintirii sunt indatorati sa continue aceasta lucrare. "Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam", prin comportamentul nostru, prin tinuta noastra, prin chemarea lui Dumnezeu intr-o minte curata.

Liturghia comunitatii se prelugeste astfel intr-o liturghie personala, sau isi prelungeste lucrarea intr-o opera de induhovnicire continua a credinciosului.

Parasind locasul sfant, credinciosul pleaca luminat de intalnirea si comuniunea cu Dumnezeu. Dar lumina aceasta desi nu este sensibila, ci este spirituala, lumineaza intreaga fiinta a credinciosului printr-o mangaiere si pace a inimii, care-i pastreaza amintirea lui Dumnezeu. Astfel se intelege de ce adancul si ingrozirea pacatului sunt exprimate mai bine si mai exact prin expresia populara: "Omul uitat de Dumnezeu”.

A uita inseamna in primul rand a exclude din viata pe cel uitat, a inceta sa traiesti cu el, a uita sa te mai gandesti la el. Amintirea noastra permanenta de Hristos alcatuieste esenta credintei noastre. Din primele zile ale crestinismului, a crede in Hristos insemna sa-ti aduci aminte de El, sa cunosti ca El este viu si prezent in mijlocul celor care-L iubesc pe El. Biserica Trupul lui Hristos traieste cu viata Lui, cu pomenirea Lui, iar noua ne ramane, ca iara si iara sa-L chemam in rugaciuni si sa inaintam in virtute, avand fagaduinta ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor.

Iata de ce trebuie sa fie o permanenta traire si continuare a Liturghiei de la Sfantul Altar, ca intr-o permanenta liturghisire.

Viata vesnica se deschide asadar pentru omul care s-a straduit in viata pamanteasca printr-o purificare continua de patimi si spre o perspectiva de progres spiritual nesfarsit, pe care am intitulat-o dintru inceput "Liturghie dupa Liturghie".

Parintii Bisericii au subliniat legatura intre Liturghia comunitatii si liturghia interioara ca deplina fructificare a celei dintai. Toata viata crestinului trebuie sa fie o liturghie si dupa Liturghia cea din biserica, o slujba liturgica, adica o slujba de sfintire a fiintei personale, a fiintei noastre umane, si de sfintire a naturii, de sfintire a intregii existente umane. Fara aceasta continuare, viata eclesiala ramane incompleta. In perspectiva raspunderii pe care o avem fata de credinciosii pe care-i pastorim, aceasta liturghisire este o lucrare fara odihna si fara popas.

Ea se inscrie in afara principiilor de viata coditiana, unde nu exista concediu, demisie, greva sau pensionare. Toate acestea existau la oameni, dar nu la Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu este sfant si "fericiti sunt cei care asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc” (Lc. 11, 28 ). Dar pentru cei ce au primit darul sfant al preotiei si slujirea de a indemna la rugaciune "iara si iara", acelora sa le ramana neuitat si legamantul pe care l-au facut in ziua neuitata a hirotoniei inaintea lui Dumnezeu, a ierarhului hirotonisitor si a credinciosilor care l-au calificat "vrednic", ca vrednicia si-a asumat-o cu legamant, ca nu va uita niciodata si toata viata lui va fi o Liturghie dupa Liturghie".

Diacon dr. Catalin RADU

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: