Să începem investigaţia noastră istorică cu câteva comentarii privitoare la Sfântul Mormânt însuşi. Deşi Lumina Sfântă a apărut de câteva ori în afara limitelor grotei Sfântului Mormânt, ea a fost întotdeauna asociată acestui loc sfânt. Grota este acum de fapt un edificiu sau un baldachin împodobit, un fel de biserică în Biserica învierii5, edificiu ce acoperă stânca scobită pe care, conform tradiţiei, a fost pus trupul lui Hristos după răstignire.

Un memorandum privitor la status quo-ul Locurilor Sfinte provenit de la administraţia Palestinei din 19296 descrie succint Sfântul Kouvouklion după cum urmează:

„Edificiul [ediculul] care împrejmuieşte Capela îngerului şi Mormântul şi care a fost ridicat pe locul sanctuarului Cruciaţilor [sic] după incendiul din 1808 a avut ca arhitect un anume Commenus din Mitylene al cărui nume este înscris chiar în interiorul intrării de acces în el. ...

Camera Mormântului însăşi este acoperită de o dală de marmură deasupra căreia atârnă patruzeci şi trei de candele ţinute aprinse tot timpul”7.

Un izvor ortodox contemporan înfăţişează edificiul [ediculul] actual într-un mod mai detaliat, descriindu-l ca fiind acoperit cu:

„... marmură preţioasă şi podoabe scumpe. Faţada lui este deosebit de impunătoare. Are 8 metri lungime, 5,55 metri lărgime şi 5,50 metri în înălţime. Este împărţit în două părţi: anticamera, numită Piatra Sfântă, şi Preasfântul Mormânt8.

Piatra Sfântă are o suprafaţă pătrată de 3,23 x 3,23 m. Laturile ei au două deschizături prin care în timpul ritului Luminii Sfinte, Patriarhul împarte flacăra ortodocşilor şi
armenilor... în centrul Pietrei Sfinte se află o coloană [mică] având o zimţuire în scobituri în partea de sus, pe care stă un fragment din piatra pe care a răsturnat-o îngerul de pe mormântul Domnului şi de la care şi-a luat numele anticamera. Sfântul Kouvouklion are doar o singură uşă de acces în partea dinspre răsărit prin care se intră în Piatra Sfântă.

Dincolo de uşa de acces spre Sfântul Kouvouklion, în partea de apus a Pietrei Sfinte, este o mică uşă interioară de 1,33 metri înălţime şi 0,95 metri lărgime şi care duce
către Preasfântul Mormânt. Deoarece această uşă este joasă, oricine intră în Preasfântul Mormânt este obligat să se plece înaintea lui. Preasfântul Mormânt este o cameră pătrată, de 2,20 metri pe 1,85 metri, săpată în piatră. In partea dreaptă a acestei camere este Preasfânta Criptă, Mormântul de viaţă dătător, în care Domnul a fost îngropat şi de unde S-a sculat...

Deasupra Sfântului Kouvouklion este o cupolă de 2,10 metri. Pe faţada şi în interiorul Sfântului Mormânt se află icoane ale învierii, inscripţii şi îndemnuri. Intreaga structură a Sfântului Kouvouklion este încercuită cu [inscripţia săpată] a următorului tropar [troparionf: «Să laude neamurile şi popoarele pe Hristos, Dumnezeul nostru, Care de bunăvoie pentru noi Cruce a răbdat şi în iad până a treia zi a fost; şi să se închine învierii Lui celei din morţi, prin care s-au luminat toate marginile lumii»”9 10.

Scriind despre Sfântul Mormânt aşa cum l-a văzut în zilele sale, scriitorul pe alocuri lipsit de reverenţă al secolului XIX, Samuel Clemens (Mark Twain) (1835-1910) a
descris Biserica Sfântului Mormânt şi Mormântul lui Hristos, pe care le-a vizitat în timpul călătoriilor sale prin lume, în cuvinte pioase necaracteristice:

Biserica Sfântului Mormânt - cel mai sfânt loc de pe pământ pentru milioane şi milioane de făpturi ale lui Dumnezeu. Prin istoria lui dintru început, prin asociaţiile considerabile legate de el, este cel mai ilustru edificiu al creştinătăţii. Cu toate spectacolele ieftine şi fraudele scandaloase de tot felul, este încă mare, cinstit şi venerabil- un Dumnezeu a murit acolo; de cincisprezece secole locurile lui sfinte s-au întâlnit cu lacrimile pelerinilor din cele mai îndepărtate colţuri ale pământului... Istoria este plină de această veche Biserică a Sfântului Mormânt - plină de sângele vărsat datorită respectului şi veneraţiei care au înconjurat ultimul loc de odihnă al bunului, blândului şi liniştitului Domn al Păcii!”".

Contemporan cu Twain, romancierul Herman Melville (1819-1891) are puţine lucruri respectuoase de spus despre Mormânt în Jurnalul său. Descriind Biserica învierii ca un loc atins de o „splendoare lovită de ciumă”, el notează că:

„... în mijlocul a toate stă Mormântul; o biserică în biserică. Zidit din marmură, bogat sculptat pe laturi şi purtând înfăţişarea ofilită a vechimii. Din porticul lui porneşte un şuvoi ţipător de lumină pe feţele pelerinilor care se înghesuie la intrarea într-un loc care nu poate adăposti decât patru sau cinci persoane în acelaşi timp. Traversând mai întâi un minuscul vestibul unde este piatra pe care a stat îngerul, intri în Mormânt. E ca şi cum ai intra într-un felinar aprins. înţepenit şi pe jumătate orbit, priveşti fix pentru o clipă la tăcerea lipsită de elocinţă a dalei înzorzonate şi nerăbdător să ieşi îţi ştergi fruntea, 11 bucuros să scapi din căldura şi înghesuiala unei case de bilete. Totul sclipeşte dar nimic nu este de aur. O escrocherie dezgustătoare”12.

Totuşi, într-un omagiu poetic adus Ierusalimului, acelaşi Melville scrie următoarele versuri nostalgice despre locul de îngropare al lui Hristos, în poemul său „Mormântul”, de parcă impresiile negative ale vizitei sale au fost doar neplăceri ale momentului:

„Căci colbul se va aşeza
Şi strânge-apoi peste Mormânt
Şi [peste] locurile geamătului Pătimirii.
Tradiţia, nu truc ori fraudă,
Domneşte aici - tradiţie veche şi largă”13.

Transformarea iniţială a Sfântului Mormânt dintr-o grotă în ceva asemănător Ediculului modem pe care l-am descris, a fost parte integrantă a proiectului de construcţie iniţiat de Sfântul împărat Constantin în secolul IV14. Ediculul înălţat în acel timp împreună cu celelalte biserici impunătoare din jurul Sfântului Mormânt a fost demolat prin ordinul funest al califului al-Hakim în anul 1009. Reconstruit de către împăratul Constantin Monomahos în 1048 şi restaurat periodic în unnătoarele secole, reconstrucţia actuală a edificiului a fost prilejuită de efectele incendiului devastator din 180815 în nenumăratele sale reconstrucţii, Ediculul i-a confruntat de mult pe istorici cu o întrebare dificilă: cea a fidelităţii lui faţă de structura originală construită de Sfântul Constantin. Această fidelitate a fost pusă în discuţie nu o dată. Totuşi impresionanta şi aproape completa trecere în revistă de către John Wilkinson a datelor istorice existente l-au condus la ceea ce acum pare a fi un punct de vedere larg acceptat şi bine stabilit printre savanţii contemporani.

El conchide că „studiul minuţios al documentelor şi reprezentărilor serveşte doar la a accentua faptul că Ediculul timpurilor noastre se află într-o mult mai strânsă continuitate cu Grota cea mai timpurie decât s-a crezut de obicei” 16.

De aceea putem presupune cu destulă siguranţă că arătarea Luminii Sfinte se petrece într-un loc legat de multă vreme de învierea lui Hristos şi într-o cameră datând cel puţin din secolul IV, dacă nu mai devreme.

Auxentios al Foticeii

Fragment din cartea "Lumina Sfanta de Paste de la Ierusalim", Editura Deisis

Cumpara cartea "Lumina Sfanta de Paste de la Ierusalim"

Note:

5 Trebuie să observăm că Sfântul Kouvouklion este adeseori numit Biserica Sfântului Mormânt, nume aplicat uneori Bisericii învierii. Această confuzie de nomenclatură se explică prin existenţa Sfântului Mormânt ca o „biserică în biserică” în marea bazilică Anastasis.
6 LIONEL GEORGE ARCHER CUST, An Account of the Practices Concerning the Status Quo in the Holy Places, Government of Palestine, 1929.
7 Acest extras e luat din „Apendicele 6” din cartea lui WALTER ZANDER, Israel and the Holy Places of Christendom, Londra, 1971, p. 204-205.
8 Aceste două despărţituri sunt cunoscute îndeobşte drept „Capela îngerului"
9 Acest imn e luat din Stihirile învierii de la Laudele Utreniei Duminicii glasului doi. A se vedea Parakletike, eîoi Oktdechos he Megale, Atena, 1976, p. 67.
10 IOANNA TSEKOURA, TO Hcigion Phds sta Ierosolyma, ed. III, Lamia, 1991, p. 32-35. Fotografii ale Kouvouklion-uu şi interiorului său însoţite de un excelent comentariu istoric pot fi găsite la SVEN HEDIN, Jerusalem, Leipzig, 1918, p. 184-189. Deşi e depăşită, cartea lui Hedin e o excelentă sursă, iar structurile descrise nu s-au schimbat substanţial de atunci încoace.
11 MARK TWAIN, Traveling with the înnocents Abroad, ed. D.M. McKeithan, Norman OK, 1958, p. 280-281.
12 The Writings of Herman Melville, ed. H. Hayford, vo!. 15: Journals, Evanston-Chicago, 1989, p. 88.
13 ID., Clarei: A Poem and Pilgrimage in the Holy Land, New York, 1960, p. 14.
14 Pentru o scurtă descriere a complexului de clădiri construite de Constantin la Ierusalim (considerat şi centrul lumii), a se vedea JOHN BALDOVIN S.J., The Urban Character of Christian Worship: The Origins, Development, and Meaning of Staţionai Liturgy, Pontificium Institutum Studiorum Orientalium, Roma, 1987, p. 47-48. In a sa Liturgy in Ancient Jerusalem, Bramcote, Nottingham, 1989, Baldovin reproduce şi o utilă schiţă
15 ZANDER, Israel, p. 204. Focul „care a pornit într-o capelă armeană a înghiţit biserica doborând cupola bisericii Anastasis şi provocând imense daune întregii clădiri, mai cu seamă ediculului ridicat deasupra Mormântului”, scrie A. DUNCAN: The Noble Heritage: Jerusalem and Christianity. A Portrait of the Church of the Resurrection, Londra, 1974, p. 58.
16 Egeria’s Travels to the Holy Land, tr. J. Wilkinson, Warminster (Anglia), 1981, p. 252. Pentru o trecere în revistă actuală a complexelor date arheologice despre Biserica Sfântului Mormânt şi alte rituri istorice din Ierusalim, a se vedea Reallexikon zur Byzantinischen Kunst (ed. K. WESSEL şi M. RESTLE), Stuttgart, 1978, art.: „Jerusalem”, voi. III, col. 588-600 (de Y. TSAFRIR).
 

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: