Maica Nazaria Nita

Maica Nazaria Nita Mareste imaginea.

-Doamnă Buşulenga, ne-aţi spus ca doriţi neapărat să facem o convorbire şi despre maica Nazaria...

- Da, absolut. Maica stareţă Nazaria trebuie neapărat să aibă un capitol în acest proiect al nostru.

- Fostă stareţă.

- Fosta stareţă, da. Deşi, dragul meu, în această privinţă cred că trebuie să aplicăm normele bunului simţ şi eleganţei. De ce un rege, după ce se retrage, rămâne rege, unui preşedinte după ce îşi încheie mandatul ne adresăm tot cu „excelenţă” sau „domnule preşedinte” dar unui stareţ sau unei egumene, după ce se retrage trebuie să îi spunem „fosta stareţă”? Nu există aşa ceva. Maica Nazaria rămâne pentru mine „maica stareţă” cum la fel rămâne şi maica Pelaghia şi toate dinaintea ei.

- Şi măicuţa Iosefina...

- Absolut. Nu o să auzi de la mine „fosta stareţă” cât timp Dumnezeu le-a rânduit să rămână aşa mereu.

- Ştiu că aţi ţinut mult la maica Nazaria.

- Enorm. Ai cunoscut-o?

- Da.

- Atunci ai văzut cum era, ai văzut că nu puteai să nu o iubeşti.

- Unii o considerau destul de dură.

- Nu o cunoşteau. Era o minune de om. Un om superb.

- Vorbiţi-ne despre ea. V-aţi cunoscut aici, la Văratec presupun.

- Ei bine, nu. O să te mire ce spun acum, dar eu am auzit prima dată de maica Nazaria prin vara lui 1964 de la o maică de la Antim, din Bucureşti.

- Mai ştiţi cum o chema?

- Cum să nu. Cum s-a petrecut totul: eram la Antim, mersesem cu soţul meu, cu Apostol şi cu nişte prieteni din Iaşi care sosiseră la noi. Am zis să le arătăm ce este mai important prin capitală şi astfel am ajuns şi pe la Stavropoleos, Radu Vodă şi Antim.

Când am ajuns la Antim, după Liturghie, am dat nas în nas cu o măicuţă pe care o ştiam datorită lui Vasile Voiculescu, frecventase şi ea „Rugul”. Am ajuns în chilia ei, ne-a omenit cum se cuvine şi, povestind, a venit vorba şi despre maica Nazaria Niţă. Aşa am auzit eu prima dată de măicuţa stareţă.

- Pe maica aceasta de la Antim cum o chema?

- Măicuţa Cornelia, Cornelia Vârlan.

- Mai trăieşte?

- Nu cred, era destul de în vârstă pe atunci.

- Era o prietenă a maicii Nazaria?

- Da, fuseseră colege parcă. Mă rog, rămăseseră în legătură, erau prietene.

- In 1964 maica Nazaria avea vreo 35 de ani.

- Implinise 36. Ea era născută la începutul lui mai, pe 7 mai parcă. Aşa că în vara lui 1964 măicuţa Nazaria împlinise 36 de ani.

- Era deja stareţă?

- Era egumenă. Fusese aleasă egumenă a Văratecului în 1958, exact când împlinise 30 de ani.

- V-a povestit ceva despre familia ei, despre cum a ajuns la mănăstire? Unde se născuse?

- Ea era din Dragomireşti, un sătuc de aici, la vreo 20 de kilometri de Piatra Neamţ. Am fost acolo în tinereţe şi i-am cunoscut părinţii.

- Vorbiţi-ne despre familia maicii, vă rugăm...

-Uite-i aici, în fotografie. Ei au fost 10 copii la părinţi dar, cum se întâmpla pe atunci, din cauza sărăciei şi bolilor, mai rămăseseră doar şase fraţi, doi băieţi şi patru fete. Când l-am cunoscut eu, Pavel Niţă, tatăl măicuţei stareţe, era deja bolnav, avea cancer, era pe moarte. Mama ei însă, Maria, era o minune de om, se trăgea din neam de preoţi. Apoi, după ce ne-am împrietenit, i-am cunoscut bine şi fraţii şi surorile.

- Mai trăiesc?

- Asta nu mai ştiu.

- Mai ştiţi măcar cum îi chema sau cu ce se ocupau?

- Măicuţa avea trei surori, Despina, Elena şi Lucreţia, şi doi fraţi, Pavel - numit aşa după taică-său, şi Neculai.

Lucreţia se căsătorise într-un sat din Dorohoi cu un ţăran, Purice îl chema. Familia păstra cel mai puţin legătura cu ea. Elena se căsătorise şi ea cu Ioan Tăutu şi se stabilise în Bomiş, lângă satul natal.

Iar Despina a avut un destin mai special, ea era considerată intelectuala familiei. Ajunsese învăţătoare la şcoala din Căciuleşti şi se căsătorise cu Părintele Ioan Boca, înrudit cu celebrul duhovnic Arsenie Boca din Ardeal. Când a plecat la Domnul, măicuţa Nazaria a înmormântat-o aici, în cimitirul mănăstirii.

Feciorii erau Pavel şi Neculai. Primul, Pavel, fusese născut surdo-mut şi familia îl ocrotise cât de mult putea. Un timp a lucrat cu taică-său, la G.A.C.-ul din sat dar apoi nu mai ştiu nimic de el. Neculai însă era pe atunci electrician la o întreprindere din Iaşi şi, bătut la cap de surorile lui, Despina şi Nataliţa, se înscrisese şi el la facultatea de construcţii din Iaşi, la seral.

- Nataliţa era maica Nazaria, bănuiesc...

- Da, aşa o chemase la botez, Natalia.

- Maica Nazaria ce studii avea?

- Ea făcuse cele 7 clase primare în Dragomireşti. De acolo, din câte ştiu, a plecat şi a urmat trei ani de şcoală monahală şi apoi încă patru ani la Bucureşti, la Facultatea de Teologie. Acolo şi-a dat ea măsura, acolo a început să se vadă cât de inteligentă era. Incepuse să scrie, se ducea la Cenaclu, începuse să facă traduceri, ştia vreo patru limbi străine la perfecţie...

- Patru limbi străine?

- Da, cunoştea la perfecţie rusa, ebraica, latina şi franceza. Era foarte exigentă şi îmi povestea că mereu avea o idee fixă, că nu se descurcă aşa cum trebuie în limba franceză. Deşi vorbea admirabil. Şi, ca să fie ea sigură că stăpâneşte franceza la perfecţie, s-a apucat să ia meditaţii. Işi găsise ea o profesoară şi lua meditaţii.

Apoi, trebuie să spunem, ca să se ştie: măicuţa Nazaria terminase seminarul monahal cu 9.73, iar licenţa în teologie o luase primind calificativul „Foarte bine” şi având media 9.42. Ceea ce ar trebui să ne spună multe despre ce fel de om era.

- Mai ales că primise notele astea pe vremea când se făcea într-adevăr şcoală.

- Exact. Pe atunci nu te jucai cu aşa ceva. Ori străluceai, ori erai un anonim.

- Ştiţi cumva cum a intrat în monahism?

- Am întrebat-o şi eu asta. Este o poveste foarte drăguţă. Mi-a povestit că avea cam 4-5 ani când i-a venit prima dată ideea asta.

- Deci prin 1932-1933...

- Cam aşa. Era micuţă şi îi tot vedea pe ai ei cum veneau aici, la Văratec, ca să ceară icoana Sfintei Paraschiva pentru procesiune. Pe atunci, dacă era secetă, aşa se făcea, se mergea cu preotul şi cu o icoană mai vestită ca să aducă ploaia.

Şi veneau ai ei de la Dragomireşti la Văratec să ceară icoana Sfintei Paraschiva pentru procesiune. Tot mergând ai ei la Văratec, Nataliţa auzea povestindu-se despre frumuseţile de aici, despre viaţa monahală minunată din această mănăstire şi uite aşa i-a încolţit ideea să se facă măicuţă şi ea şi să rămână aici.

- La 4 ani, aşadar...

- Cam aşa povestea măicuţa Nazaria, că avea vreo 4-5 ani. Ceva mai târziu, când s-a făcut mai mărişoară, s-a îmbolnăvit destul de zdravăn şi atunci i-a venit iar în minte dorul de mănăstire, să vină la Văratec...

- Cam când era asta? V-a spus?

- Pe la vreo 14 ani. Atunci s-a îmbolnăvit destul de serios şi a pus boala pe seama faptului că uite, îşi promisese când era copilă că se va călugări la Văratec şi nu a făcut-o. Credea că Dumnezeu o pedepsea prin boala asta fiindcă nu şi-a ţinut promisiunea. Aşa că imediat ce şi-a revenit şi s-a pus oleacă pe picioare a venit aici şi s-a călugărit.

-Atunci, la 14 ani?

- Da, atunci, în iarna lui 1942.

- Ştiţi cumva unde a stat, la ce maică?

- Povestea că prima dată a ajuns la măicuţa Calinica care era de acolo, din satul lor, şi apoi a ucenicit pe lângă maica Marianii182, care era arhondara Văratecului.

- La Ierusalim când a plecat?

-Mai târziu, mult mai târziu. Prin 1965.

- Era deja stareţă...

-Fusese numită egumenă în 1958, da. Dar să ştii ceva, măicuţa Nazaria a făcut tot ce a putut să refuze această plecare.

- Deci nu dorea să meargă la Ierusalim?

- Să îţi spun cum a fost, ce mi-a povestit ea. In toamna lui 1964, prin septembrie, era aici, la Văratec, când a primit un telefon de la Bucureşti, de la patriarhie. O chemau acolo de urgenţă.

- La Bucureşti.

- Da, o anunţaseră că avea audienţă fixată la Prea Fericitul Justinian. Nici nu avea habar pentru ce anume o chemaseră.

- V-a povestit maica Nazaria asta?

-Absolut. S-a dus deci la patriarhie, să vadă despre ce este vorba, şi aşa a aflat că i s-a rânduit să facă ascultare, să slujească la căminul românesc de la Ierusalim ca administrator şi cântăreaţă la biserică. Fuseseră chemate încă vreo trei-patru măicuţe şi din toate Patriarhul a decis că maica Nazaria este cea mai potrivită pentru acest post.

- Cum a reacţionat măicuţa când a auzit asta?

- Au luat-o total prin surprindere. Ea îşi ajuta mult familia, taică-său, ţi-am zis, era bolnav de cancer şi medicii o anunţaseră că nu va mai trăi mult, aşa că primul gând al ei a fost la familie. Apoi au mai intervenit şi alte lucruri, au fost maici de aici care au spus că nu ar fi bine să plece de la Văratec fiindcă măicuţa Pelaghia era bătrână şi trebuia în locul ei să fie cineva puternic la conducerea mănăstirii.

Aşa că, văzând asta, s-a decis să nu plece. A încercat ea să intervină pe la oficialităţi, a scris maicii Cornelia la Antim, i-a scris directorului Vasilescu de la Culte, însă nu a avut succes, ascultarea e ascultare.

- Şi a plecat...

- S-a dus în cele din urmă, da. Câte a avut însă de pătimit şi acolo... Securiştii erau cu ochii pe ea, obştea monahală era dezbinată şi a durat mult până i-a strâns pe toţi în acelaşi cuget, enoriaşii o priveau cu suspiciune... Au fost ispite mari, dar le-a biruit în cele din urmă. A avut noroc că acolo mai erau şi alte maici de la Văratec şi asta i-a mai dat curaj.

- V-a spus cum se numeau?

- Păi era măicuţa Teoctista, prescurăreasa de la mănăstirea rusă din Eleon, maicile Ermionia şi Irina, care se osteneau ca îngrijitoare chiar la căminul Aşezământului, erau mai multe...

Nu-ţi mai spun că, odată, venise pentru câteva zile în ţară şi-a primit un telefon de la Cămin în care o anunţau că o bombă i-a distrus chilia, i-a făcut praf fereastra şi tavanul, oprindu-se în cele din urmă în sfântul altar.

- A explodat?

- Nu explodase, dar distrusese totul înjur.

- Cât a stat maica Nazaria la Ierusalim?

-Opt ani. Din 1965 până în 1973. In ianuarie 1973, cu învoirea Prea Fericitului Justinian, măicuţa Nazaria a revenit la Văratec.

- Doamnă Buşulenga, spuneţi-mi, dincolo de toate aceste povestiri, cum aţi caracteriza-o pe maica Nazaria Niţă? Cum era măicuţa Nazaria într-adevăr?

- Ai cunoscut-o. Multora li se părea dură, intransigentă. Spuneau mulţi că se enerva repede. Poate aşa era, nu ştiu, faţă de noi, de mine şi de Apostol, nu au fost astfel de momente. Dimpotrivă. Dar asta am tot auzit. Şi, din păcate, nu am auzit decât foarte puţini oameni care să spună cum era măicuţa Nazaria în realitate, dincolo de vălul acesta de duritate. Mă întrebi cum era... Era un om cult. Un om intransigent. Corect. Şi, mai presus de toate, un om care avea darul lacrimilor.

- Puteţi spune asta cu siguranţă?

- Garantat. Asta este cel mai important de spus despre ea. Maica Nazaria a lacrimilor, aşa am numit-o eu cândva. Ştia ce înseamnă suferinţa şi ştia ce înseamnă lacrimile ca nimeni alta.

- Maica Iosefina i-a fost ucenică...

- Da, este important să spunem şi asta.

- De ce?

-Fiindcă cine a cunoscut-o pe măicuţa Nazaria şi o cunoaşte şi pe minunata măicuţă Iosefina realizează cât de asemănătoare erau în cele duhovniceşti şi, mai ales, observă unul din rarele cazuri în care, cu adevărat, ucenicul îşi întrece maestrul.

- Credeţi asta?

- Sigur că da. S-a văzut. Se vede. Oricât se străduiesc unii şi alţii să ne faeă să închidem ochii, oricât se străduiesc unele „cuiere de haine monahale” să ne învrăjbească pe mine şi pe măicuţa Iosefina, nu vor reuşi. Cel puţin din partea mea nu vor reuşi. Fiindcă nu o cunosc de o zi-două şi fiindcă am avut ocazia să-i observ devenirea în zeci de ani. Maica Iosefina este astăzi ceea ce ar fi putut deveni măicuţa Nazaria de nu ar fi existat comunismul. Un om admirabil, cult şi mai ales cu o libertate teribilă a gândirii călăuzită de fiecare dată spre ceea ce trebuie să fie mereu ortodoxia: cultură şi credinţă.

Fragment din cartea “Oameni si intamplari din Varatecul de altadata”, Editura Vrema

Cumpara cartea “Oameni si intamplari din Varatecul de altadata”

11 Septembrie 2019

Vizualizari: 162

Voteaza:

Maica Nazaria Nita 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

maica nazaria nita

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE