Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui

Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui

Sfinţii sunt văzutul Nevăzutului, căci Sfântul este cel care se uneşte, se întâlneşte cu Dumnezeu în simţirea lui, în fiinţa lui simţitoare. Omul căzut, omul pătimaş, îşi îngustează simţirea în funcţie de ce-i place şi ce nu-i place. Dacă-l doare nu vrea să simtă, dacă-i place vrea să simtă şi mai mult. Sfântul este omul care se deschide realităţii în care II vede lucrător pe Dumnezeu şi-şi permite să simtă, să pătimească, tot ceea ce i se întâmplă, toate cele care i se oferă, tot ceea ce este. Işi permite această deschidere şi această simţire care presupune adeseori multă durere, multă suferinţă, pentru că a descoperit că nu-şi poate împlini dorul de prezenţa lui Dumnezeu, nu poate să-şi împlinească această dorire a inimii decât deschizându-se realităţii, care este locul de întâlnire cu lucrarea lui Dumnezeu în lucrările omului. Dumnezeu nu vine la om într-un abstract, ci vine în concretul vieţii - în concretul vieţii personale şi în concretul realităţii înconjurătoare. Prin acest concret vine Dumnezeu, vine harul Lui şi, când omul trăieşte cu Dumnezeu, II primeşte pe Dumnezeu în concretul fiinţei sale şi în concretul realităţii sale, atunci el se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Sfântul, ca om deschis lucrării şi prezenţei lui Dumnezeu, devine blând, nu mai are de ce să se răzvrătească şi de ce să se | revolte la nimic din afară, pentru că toate sunt darul lui Dumnezeu si darul lui Dumnezeu care este cuprins în darul libertăţii pe care Dumnezeu a dat-o omului.

Intr-un cuvânt: Sfântul este cel care şi-a oferit viaţa ca simţire prezenţei  şi lucrării lui Dumnezeu. în felul acesta s-a vindecat pe sine ca persoană de rănile produse de împotrivire, de revoltă, de apărarea prin agresivitate. Aşadar Sfântul este acest om viu care intră în relaţie cu orice alt om, cu orice altă persoană care se deschide lui.

Noi, cei înspăimântaţi de bolile noastre, de neputinţele noastre, de neplăcerile noastre nu îndrăznim să ne deschidem lucrării lui Dumnezeu în aceste condiţii, ci apelăm cumva la fraţii noştri mai mari, apelăm la Sfinţi ca ei să vină în noi în calitatea lor de persoane şi să aducă în noi puterea lor de a trăi realitatea dureroasă ca pe o naştere, ca pe o vindecare şi nu ca pe ceva rău. Deschiderea omului către Sfinţi, apelarea la ei prin rugăciuni, ne ajută să creştem ca nişte prunci ascultători. Aşadar ne rugăm Sfântului, iar el vine din adâncul întâlnirii sale cu Dumnezeu si cu suferinţa umană, vine în suferinţa mea şi-mi aduce prezenţa lui Dumnezeu, dar îmi aduce şi îmi împrumută capacitatea lui de a empatiza, de a împreună-pătimi cu mine, şi atunci puterea vindecătoare a suferinţei asumate vine si la mine. Puterea vindecătoare a suferinţei asumate - aceasta este calea Sfântului şi aici să-i cerem şi noi Sfântului ajutor pentru a creste.

Apelând la Sfinţi, rugându-ne Sfinţilor, de fapt noi II chemăm pe Dumnezeu şi nădăjduim în El, pentru că El a lucrat şi lucrează în Sfinţii Lui si El îi trimite pe Sfinţii Săi către noi cei mici şi speriaţi pentru a ne îndruma pe calea acestei asumări a suferinţei vindecătoare. Atunci vom ajunge şi noi să călcăm „peste aspidă şi vasilisc şi peste leu şi peste balaur" (Psalm 90, 13) - peste „balaurul" care este răutatea noastră lăuntrică - şi ne vom vindeca. Pentru că Domnul aşa spune, că ne va izbăvi pe noi: „Căci spre mine a nădăjduit şi îl voi izbăvi pe el, zice Domnul, îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu" (Psalm 90, 14). Când îi cinstim pe Sfinţi, când ne rugăm lor, când apelăm la ajutorul lor, de fapt noi cunoaştem numele Domnului, în adâncul lucrării lui. Numele lui Dumnezeu este şi lucrare adâncă, profundă, care ne vindecă şi ne ajută se devenim oameni sănătoşi, vii, doritori de sfinţenie.

Recomand si binecuvântez această carte de rugăciune pentru că este o cale de a cunoaşte mai adânc puterea numelui lui Dumnezeu în noi oamenii şi ne îndrumă să dorim mai mult, să ne dăruim mai mult Lui. Sensul vieţii noastre este unirea cu El, iar dorul de Dumnezeu este busola care ne orientează pe cale. Sfinţii cărora ne rugăm aici aprind în noi acest dor.

Dumnezeului nostru slavă!

Maica Sîluana Vlad
Stareţa Mănăstirii Sfântului Siluan Athonitul din Iaşi 14 mai 2020

Cumpara cartea "MAREA RÂNDUIALĂ DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII TĂMĂDUITORI", Editura Sophia

 

Pe aceeaşi temă

09 Februarie 2021

Vizualizari: 801

Voteaza:

Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sfintenia desavarsirea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact