Mitropolitul martir Visarion Puiu inca mai asteapta intoarcerea acasa! In calendarul zilei de 10 august 2009, intre cei care si-au facut de mult casa in cer, numele Mitropolitului Visarion Puiu poarta pecetea unei cifre mai speciale, respectiv implinirea a 45 de ani de cand a parasit lumea aceasta, unde a cunoscut din plin inaltarea si umilinta, deopotriva. Dupa o viata zbuciumata, in ton cu vremurile in care a trait, prelatul si carturarul ortodox s-a stins in exil, in Franta, la 10 august 1964, intretinut de straini, sarac, fara bani de inmormantare, insa fericit intr-ale sufletului si bogat prin multimea comorilor pe care si le adunase in slujirea sa credincioasa pe altarul ortodoxiei...
O stea calatoare in bezna istoriei
Calatoria celui comemorat in fiecare an, la 10 august, a inceput la Pascani, targul in care s-a nascut Victor Puiu, numele de mirean al celui care avea sa plece apoi la Bucuresti, pentru studii de teologie si drept, cu ajutorul carora ajunge sa cunoasca gloria, la 10 noiembrie 1935, fiind ales Mitropolit al Bucovinei, astfel atingand cele mai inalte culmi ale slujirii monahale. Urmand, din pacate, modelul unor figuri marcante ale neamului romanesc, cel pe care contemporanii il vedeau aproape ca sigur primul ministru al tarii in vremea sa este nevoit sa aleaga calea exilului ca urmare a unor intrigi politice si a instaurarii regimului comunist in Romania, regim cu care Visarion Puiu nu a facut pace niciodata.
Astfel s-a stins, in Franta, cel care cunoscuse suisul, marirea, dar si decaderea, bucuria recunoasterii lucrarii sale de bine pentru semeni, dar si mahnirea ingratitudinii si a uitarii. A fost inmormantat in cimitirul catolic din suburbia pariziana la Viels-Maisons, unde si-a petrecut ultimii ani de viata in conditii de trai foarte grele, dupa ce a fost inlaturat din fruntea primei Episcopii Ortodoxe Romane din Europa Apuseana, infiintata chiar de catre stralucitul teolog si profesor in anul 1948. Ulterior a fost reinhumat in cimitirul Montparnasse din Paris, unul dintre initiatorii acestui gest fiind chiar PS Ioachim Bacauanul, in prezent Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului.
Ceilalti romani, de la simpli mireni si pana la preotii si invatatii, care de 14 ani se straduiesc sa reinvie memoria monahului daruit intrutotul slujirii Sfantului altar, armata aceasta din ce in ce mai numeroasa asteapta intoarcerea acasa a lui Visarion Puiu, acolo sub strasina casei de la Vovidenia Neamtului, pe care si-a construit-o pentru batranetile sale, locul unde si-a dorit sa si odihneasca intru Domnul si unde, in urma cu doar cinci ani, a fost oficiata prima slujba de pomenire pentru singurul mitropolit din BOR caterisit si condamnat la moarte de catre regimul comunist… “Si-a dorit foarte mult sa ramana la Vovidenie, unde si-a pregatit chiar si lespedea de mormant, care acum poate fi vazuta in gropnita de la Manastirea Neamt. Pe drept cuvant Nicolae Iorga l-a numit calugarul ostas, deoarece s-a dovedit un vrednic slujitor al lui Hristos dar si al poporului pe care l-a pastorit cu multa dragoste.
In viziunea sa, Biserica trebuie sa reprezinte o institutie care nu poate sa-si desfasoare activitatea in afara realitatilor sociale si politice ale timpului. A fost un luptator, un om al cautarilor, de aceea idealurile sale nu au varsta si nici moarte. A ramas in istoria Bisericii slujitorul cu o tinuta impunatoare, demn si intelept, un pedagog si un indrumator desavarsit al preotilor dar si al credinciosilor. A fost nu doar chipul pastorului cel bun si bland ci si duhovnicul iscusit si cumpatat, care a imbinat bunatatea cu asprimea, iar istoria cea nepartinitoare l-a asezat acolo unde-i era locul, intru nemurire, adica, acolo unde merita sa stea pe deplin”, a marturisit Pr. Lect. Dr. Florin Tuscanu, Protopop de Roman si presedinte al Asociaţiei „Mitropolit Visarion Puiu“, unul dintre partizanii reinvierii memoriei marelui ierarh si carturar, comemorat in februarie, anul curent, in cadrul unui simpozion cu participare internationala care a marcat la Roman cea de a XIII-a editie a Zilelor “Mitropolit Visarion Puiu”.
Un sir de condamnari nedrepte
Citandu-l pe marele nostru istoric Nicolae Iorga, a vorbi despre Visarion Puiu inseamna "a scoate din coltul de nemurire un mare chip al trecutului si a-l aduce in lumina facliilor de pomenire, inaintea unora care l-au uitat de mult si a altora care n-au auzit de dansul”. Ierarhul care a dominat epoca in care a trait, prin faptele sale de slujire atat in fata lui Dumnezeu cat si fata de poporul care l-a iubit nespus de mult, marele teolog si profesor, ctitor de biserici si autor a circa 40 de lucrari, cel care in mandatul sau din Transnistria a redat cultului sute de biserici transformate de bolsevici in azile, hambare sau chiar grajduri, si-a facut loc definitiv in aspiratiile prezentului ca un ostas luptator pentru unitatea credintei, pentru supravietuire spirituala si ecumenism, promotor al valorilor nationale si un oponent neinfricat al regimului comunist. Darzenia cu care si-a aparat opiniile, la care de buna seama au contribuit si laturile negative si conservatoare ale vietii bisericesti din vremea sa, dimpreuna cu invidia celorlalti, toate acestea i-au adus si multe necazuri.
Dupa ce a cunoscut slava arhieriei intai la Arges, in 1921, apoi la Balti, din 1923, ca Episcop de Hotin, pe urma Mitropolit al Bucovinei, la Cernauti, intre 1935 – 1940, si sef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria in perioada 1942 – 1943, s-a vazut nevoit sa ia calea pribegiei stabilindu-se in Occidentul Europei unde a intemeiat si prima Episcopie romaneasca. Nici asa insa un a scapat de prigoana comunista, fiind condamnat la moarte prin sentinta pronuntata la 21 februarie 1946 de catre un tribunal al poporului, numele sau aflandu-se pe o lista ce cuprindea un numar de 302 "criminali de razboi". Apoi, pe 28 februarie 1950, chiar Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane il scoate din randurile clerului, fiind insa reabilitat la 25 septembrie 1990 ca urmare a gestului reparator initiat la acea data de forul suprem bisericesc. Ceea ce uimeste insa in prezent este raspunsul surprinzator de ciudat dat Asociatiei "Visarion Puiu" de catre Comisia de pe langa Ministerul Justitiei pentru acordarea dreptului de luptator in rezistenta anticomunista. Prin acesta se transeaza ferm faptul ca Mitropolitul Visarion Puiu nu poate fi reabilitat, context in care, cu sentinta de condamnare la moarte ramasa inca in vigoare, marele prelat si patriot roman este, astfel, condamnat la moarte pentru a doua oara.
Muzeul din suflet
Deocamdata, singurul loc din tara in care marele public ar putea afla informatii despre viaţa, destinul şi personalitatea unicului mitropolit caterisit de Biserica Ortodoxa Romana se afla la Muzeul "Mihail Sadoveanu", devenit intre timp si Casa memoriala "Visarion Puiu", apartinatoare de complexul monahal de la Neamt, aproape de streasina Schitului Vovidenie. De cand contemporanii care se lupta sa redea istoriei neamului aceasta insemnata personalitate de anvergura europeana, in lumina adevarului nemistificat, colectiile muzeului au sporit simtitor, un merit aparte revenindu-i si de aceasta data Protopopului de Roman. "M-am ocupat mai ales de perioada de inceput a lui Visarion Puiu si am adunat multe obiecte muzeale, cum ar fi manualele originale dupa care a studiat la Roman, catalogul clasei lui, foaia matricola, revistele scoase de el, crucea de piept din argint, incrustata cu pietre pretioase, pe care a primit-o cadou, in 1923, la inscaunarea ca episcop de Balti, plus alte numeroase obiecte. Recent, calugarul Manuel Oriveira din ordinul Don Calabria de la Manastirea Maguzzano din Italia, unde Visarion Puiu a gasit adapost pana in 1947, mi-a incredintat copiile a circa 50 de scrisori foarte interesante pe care mitropolitul Visarion Puiu le-a adresat staretului acelei manastiri. De asemenea, cu ocazia simpozionului din luna februarie care a marcat si implinirea a 130 de ani de la nasterea marelui ierarh, am reusit sa mai adaugam la zestrea muzeului un pachet de cateva zeci de fotocopii dupa documente si imagini care au marcat biografia lui Visarion Puiu, acest gest fiind posibil ca urmare a sprijinului oferit de catre doamna Elena Istratescu, cercetator in cadrul Arhivelor Nationale ale Romaniei din Bucuresti. Tot aici se afla expusa si teza de licenta a parintelui arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenie-Neamt si custode al casei devenita si Muzeul Visarion Puiu, un cercetator neobosit al operei si vietii celui care, cu totii, speram ca intr-o zi sa se intoarca acasa, acolo unde si-a dorit atat de mult sa-si petreaca vesnicia", a mai spus Pr. Dr. Florin Tuscanu.
Un epilog trist…
Robit cuvantului cuminecator semanat in ogorul credintei neamului sau, Visarion Puiu si-a marturisit credinta pana in clipa in care a urcat la Domnul, chiar daca viata sa a cunoscut tasniri si inaltari, dar si prabusiri vijelioase, glorie si umilinta, deopotriva. Insufletit de o mistuitoare dorinta de emancipare spirituala si o mare putere a suferintei si trudei, pascaneanul care a marcat pentru vesnicie istoria targului iesean, alaturi de amicul Sadoveanu pe care-l si evoca intr-una dintre lucrarile sale, se bucura acum de o binemeritata atentie posibila in contextul in care, dupa 1990, bolta innorata a orizontului aspiratiilor romanilor s-a inseninat permitand astfel reabilitarea sa macar la nivelul constiintelor celor carora le-a fost interzis decenii la rand. Chiar si asa, aruncand o privire peste presa din oraselul nod de cale ferata, ziua de 10 august 2009 nu este de-a dreptul saraca, cei 45 de ani care marcheaza pentru pascaneni mai ales calendarul din acest an neregasindu-se nicaieri. Un fapt surprinzator de-a binelea daca este sa socotim ca aici, in singurul loc, deocamdata, unde va trona peste timp chipul turnat in bronz al fiului de ceferist, oameni precum preotii Dumitru Cristea, Mihai Mocanu, Pr. Protopop Pavel Postolache sau dascali cu suflet de inger precum Marioara Preutu sau Maria Osoianu trudesc de aproape doua decenii la ridicarea valului uitarii de pe chipul marelui ierarh. La fel si la Roman, Ierusalimul devenirii sale, urbea musatina din coasta Pascanilor unde a vazut lumina zilei Elena Puiu, mama lui Victor Puiu care, tot aici, s-a nascut a doua oara, fiind tuns in monahism pe seama Catedralei Episcopale "Sfanta Cuvioasa Parascheva" intr-o zi geroasa de decembrie a anului 1905. Si chiar daca n-ar mai fi fost cele doua clase primare si Seminarul Teologic absolvite tot in urbea dintre Moldova si Siret, "linistea" acestei zile din paginile ziarelor locale ar fi fost poate scuzabila intr-o Romanie de inceput de mileniu, in care Stefan cel Mare si Sfant este prezent in cartile de istorie pret de cateva randuri, iar modelele sunt parca tot la fel de rare precum in vremurile in care a fost infruntat marele ierarh comemorat astazi. Vremuri care chiar daca nu-si numara somerii si militantii anti pasapoarte biometrice, au in comun aceeasi criza, morala, mai ales, care naste fiori reci, chiar daca Stalin, deocamdata, isi doarme somnul de veci in intunecimea mausoleului istoriei…
Vasile Danci Morosanu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.