Moartea clinica a unei manastiri

Oricât de fascinant şi strălucitor intelectual era studiul lui Odobescu, nu putea opri roata istoriei. In chiar anul în care întreprindea călătoria la mănăstirile Olteniei, însăşi mănăstirea Sfântul Sava, sediul Academiei domneşti şi al primei şcoli superioare româneşti din inima Bucureştiului, era demolată pentru a face loc sediului noii Universităţi. Legea secularizării averilor mănăstireşti în forma radicală adoptată privea nu doar mănăstirile închinate, ci în elanul ei laicist lovea şi mănăstirile româneşti în dimensiunea existenţei tor materiale. La mai puţin de un an, legea călugăriei din 30 octombrie 1864 se transforma într-o adevărată persecuţie a monahismului ca vocaţie şi mărturie spirituală şi eclezială indispensabilă Bisericii Ortodoxe. Mănăstirile depopulate sunt acum transformate după model francez în instituţii de utilitate publică: închisori (ca Văcăreşti, Cozia, Amota) sau ospicii, ori locuri de vilegiatură pentru noile elite.

Bistriţa, care în 1864 avea 46 de monahi (ca şi în 1790), mai avea în 1873 doar 10, iar în jurul anului 1900 era fără călugări, practic desfiinţată şi controlată de preoţi de mir din zonă. Clădirile ei au adăpostit succesiv un sanatoriu militar (1872-1875), un spital militar pentru răniţi şi prizonieri (1876-1878), pentru ca între 1883 şi 1903 în localurile ei să funcţioneze o şcoală de subofiţeri, iar între 1908 şi 1911 seminarul teologic din Vâlcea, desfiinţat în 1901 şi reînfiinţat în 1908 la Bistriţa, ca apoi în 1911 să revină la Vâlcea. Efectele asupra clădirilor au fost dezastruoase, ele degradându-se rapid.

După cinci ani în care a fost orfelinat, între 1913 şi 1948 localurile mănăstirii — care a continuat oficial să existe cu stareţi în funcţie, dar fără obşte — au fost date în folosinţa asociaţiei laice „Acoperământul Maicii Domnului” cu scopul declarat al promovării unui monahism feminin ortodox nou, în care maicile să susţină un cidu şcolar complet de grădiniţă, şcoală primară şi secundară, şi ateliere model. In această perioadă în spaţiile din incinta mănăstirii a funcţionat un seminar monahal condus de monahia Olga Gologan, instituţie care avea în 1948 nu mai puţin de 300 de monahii şi surori şi 700 de eleve. In acest an şcoala e desfiinţată împreună cu toate şcolile particulare prin reforma învăţământului operată de regimul sovietizat al Republicii Populare Române. în mai 1948, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Bistriţa e transformată în mănăstire de călugăriţe, cele 150 de maici apte de muncă justificându-şi utilitatea socială activând cu plan şi normă de fabricat covoare în cadrul cooperativei de profil meşteşugăresc „Bistriţa Olteană”. Alinierea la politica socialistă a regimului comunist a contat însă doar un deceniu, mănăstirea de maici Bistriţa fiind desfiinţată prin faimosul decret nr. 410/1959, care relua după un secol politica agresiv antimonahală a României modernizate acum în veşmânt sovietic.
In localurile abandonate ale vastului complex monahal bistriţean va funcţiona între 1960 şi 1982 o şcoală specială pentru copii cu dizabilităţi, timp în care clădirile au suferit un proces de degradare avansat. în faţa situaţiei, autorităţile au preferat să retrocedeze localul, devenit lugubru şi insalubru, Episcopiei Râmnicului.
Miraculoasa resuscitare...

Şi astfel, în septembrie 1983, la această Bistriţă este trimis ca stareţ arhimandritul Veniamin Micle. Născut în 1939 în Maramureş, intrat în monahism la 18 ani la mănăstirea Rohia, ieromonah la 20, părintele Veniamin făcuse studii strălucite de teologie la Sibiu (1962-1966), urmate de cursuri doctorale la Bucureşti (1966-1968), Strasbourg (1968-1971) şi Tantur (Ierusalim) (1973), făcându-se remarcat ca un publicist fecund în revistele teologice româneşti şi ca un director şi profesor de seminar (1973-1977 la Craiova, 1977-1979 la Bucureşti, coleg cu pr. Dumitru Calciu-Dumitreasa) competent, integru şi devotat. Toate aceste calităţi intelectuale şi morale însumate reuşiseră să-l facă atât preţuit şi admirat, cât şi detestat de alţi monahi cu studii aspiranţi la episcopat; aceştia din urmă s-au dovedit „eficienţi”, blocându-i ascensiunea în ierarhia ortodoxă. Providenţa voia altceva de la părintele Veniamin, care în mod autentic duhovnicesc i s-a pus integral la dispoziţie cu detaşare de sine şi implicare totală în gândul Celui de Sus. Şi astfel, în timp ce alţii îl vedeau urcând treptele înalte ale ierarhiei bisericeşti şi dealurile episcopiilor şi sinoadelor, ajuns la 44 de ani părintele Veniamin, eruditul şi delicatul, a preferat să coboare singur treptele slujirii descinzând în văgăuna rece şi lugubră a imensei cochilii a complexului bistriţean, în care ploua, ningea şi şuiera vântul, pentru a pregăti tenace adevărata restaurare: reînvierea Bistriţei oltene la cotele excelenţei duhovniceşti şi culturale a epocilor ei de glorie, care au reprezentat capitole hotărâtoare în constituirea identităţii şi spiritului românesc.

...cu un program tridimensional
Veritabil miracol, resuscitarea mult vitregitei ctitorii a Craioveştilor sub stareţul Veniamin, în chiar anii în care regimul ceauşist împingea la paroxism insuportabil furia demolatoare de tradiţie asupra Bucureştiului terorizat culminând în distrugerea ansamblului post- brâncovenesc de la Văcăreşti, a luat metodic forma unui proces şi program exemplar desfăşurat simultan pe trei planuri: duhovnicesc, material şi intelectual. Trebuiau reaşezaţi cei trei piloni ai structurii de rezistenţă a oricărei adevărate mănăstiri.

In primul rând, Bistriţa olteană a fost reorganizată duhovniceşte şi liturgic prin revenirea la sfânta Liturghie zilnică şi programul monahal al sfintelor slujbe săvârşite cu constanţă şi cu har de părintele Veniamin, liturghisitorul neîntrerupt şi duhovnicul iubit şi căutat. Pe această bază nevăzută continuă s-a trecut la ceea ce părea a fi urgenţa numărul unu: copleşitoarea sarcină a restaurării generale a unui edificiu colosal ajuns într-o stare deplorabilă, care ar fi descurajat pe oricine. Nu şi pe părintele Veniamin, care, devenit el însuşi în 1986 (anul lichidării Văcăreştilor) diriginte de şantier de succes, a redat, înfruntând dificultăţi materiale imense şi rezistenţe instituţionale, vizibilitatea de succes şi demnitatea materială a imensului, dar grav avariatului edificiu de la mijlocul secolului XIX, facându-l locuibil la standardele secolului XX.

In 1992, constatând că lucrările erau aproape de finalizare, Episcopia Râmnicului a decis instalarea în complexul mănăstiresc restaurat a unei comunităţi de călugăriţe, existente şi astăzi, care să contribuie la finalizarea lucrărilor şi împreună cu programul duhovnicesc să realizeze cel de-al treilea obiectiv, stabilit încă de la începuturile şantierului prin felul în care au fost preconizate şi compartimentate spaţiile: crearea la Bistriţa, odată cu restabilirea vieţii monahale cu ateliere pentru îndeletnicirile specific monahale, a unui centru de cercetare ştiinţifică interdisciplinară şi restaurare a patrimoniului artistic şi tipografic al Ortodoxiei româneşti la standarde europene.

In acelaşi scop, de a reda Bistriţei oltene strălucirea culturală şi spirituală de altădată, părintele Veniamin a intenţionat după 1989 crearea aici a unei Academii monahale ortodoxe. Fiindcă a înţeles că Bistriţa nu e un simplu toponimic, nu este nici doar un reper esenţial al identităţii culturale româneşti, nici doar o insulă cu profil unic a arhipelagului monahal al Ortodoxiei româneşti. Mai mult decât un moment glorios din trecut şi o simplă vatră monahală reaprinsă în prezent, Bistriţa — ca şi orice loc harismatic — este numele unui program duhovnicesc şi cultural peren, ale cărui coordonate sunt înscrise în istoria ei cu exigenţe care trebuie onorate de generaţiile prezente şi viitoare. Puţinătatea vremilor şi micimea contemporanilor a făcut astfel ca părintele Veniamin să nu fie astăzi şi directorul Centrului cultural şi al Academiei monahale intenţionate, nici măcar stareţ al mănăstirii pe care a reînviat-o din ruinarea sigură, ci simplu preot slujitor, liturghisitor însă nu numai la sfântul Jertfelnic, ci şi la altarul ştiinţelor istorice şi teologice.

Restituirea memoriei
De trei decenii, părintele Veniamin îşi consacră timpul dintre rugăciuni unei intense şi fecunde activităţi publicistice care însumează sute de articole şi şaptezeci de cărţi şi broşuri. Aflate toate sub egida atât de necesarei, şi indispensabilei învieri a memoriei spirituale şi duhovniceşti, marginalizate şi estompate în explozia mediilor virtuale şi implozia comunicării prin inflaţia mediilor de socializare, ele au în centru elucidarea şi dreapta înţelegere a ceea ce propunea să numim cu o formulă inspirată „fenomenul Bistriţa”.

Pe lângă cele câteva zeci de studii şi contribuţii pe teme omiletice şi istorice — între care şi editarea în serial a „Istoriei bisericeşti” a învăţatului ieromonah ardelean Samuil Micu (reunite în volum în 1993) —, singurele cărţi pe care părintele Veniamin a reuşit să le publice înainte de 1990 au fost două monografii despre biserica Bucovăţul Vechi (1982) şi mănăstirea Polovragi (1987). Conştient de faptul duhovnicesc potrivit căruia „numai rugăciunile către milostivul Dumnezeu ale sfântului Grigorie Decapolitul, ocrotitorul ceresc al aşezământului ei, au salvat de fapt mănăstirea Bistriţa”, făcând-o să reînvie din succesivele devastări şi ruinări, părintele Veniamin şi-a făcut debutul postdecembrist în 1992 cu o consistentă monografie închinată vieţii şi minunilor sfântului Grigorie12. Ea a fost completată ulterior cu alte pagini despre peştera, rugăciunile şi minunile sfântului, precum şi cu o binevenită colecţie de mărturii documentare comentate. Toate pot fi considerate drept introducere duhovnicească la monumentala monografie despre mănăstirea Bistriţa publicată în 1996, întregită în 2012 cu indispensabila monografie despre aşa-numita „bolniţă a Bistriţei” ca mănăstire isihastă din veacul XIV.

Diac. Ioan I. Ica jr

Sfantul Grigorie Decapolitul, Editura Deisis

Cumpara cartea "Sfantul Grigorie Decapolitul"

• Manastirea Bistrita - Neamt
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Bistrita, o manastire si o biserica vie
  Publicat in : Mitropolia Moldovei si Bucovinei
• Manastirea Bistrita, ctitorie a boierilor Craiovesti
  Publicat in : Mitropolia Olteniei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: