Mucenița Hristina - har de sfințenie
* Singurii oameni care nu se tem de moarte, ci moartea se teme de puterea credinței lor, sunt sfinții.” - Maria Filipoiu
„Exista o anume identitate între sfinţenie şi luminare. În realitate, cultura înseamnă luminare, luminare prin sfinţenia în Duhul Sfânt, Care este purtatorul sfinţeniei şi al lumii şi al cunoştinţei. Şi, întrucât sunt sfinţiţi şi luminaţi de Duhul Sfânt, sfinţii sunt şi adevaraţi invăţători şi pedagogi." - Sfântul Iustin Popovici (1894-1979)
În ziua de 24 iulie este prăznuită Sfânta Muceniță Hristina - ocrotitoarea credincioșilor creștini. S-a născut în secolul III, în cetatea Tirului, fiind fiica domnitorului Urban. Încă din anii tinereții L-a cunoscut pe Dumnezeu și a încredințat sufletul său credinței în El, răbdând chinuri cumplinte până la moarte. Când s-a născut, părinții i-au pus numele Hristina și aceasta nu după înțelegerea păgânească, ci după credința în Dumnezeu, căci numele arăta oarecare prorocie. Această fecioară avea să fie creștină, roabă, mireasă și muceniță a lui Hristos. Fiind de o frumusețe nemaiîntâlnită, de la vârsta de unsprezece ani a fost dusă de tatăl ei în cea mai înaltă încăpere din palat și i-a pus pază, să nu fie văzută de nimeni.
Dându-i slujnice bune și ducându-i zeii săi cei de aur și de argint, i-a poruncit să se închine lor și în toate zilele să le aducă tămâie.
Auzind de frumusețea acestei fecioare, mulți bogați și de neam mare doreau s-o ia spre însoțire fiilor lor și rugau pe tatăl ei să le-o dea. Dar Urban le răspundea: „Nu o voi da nimănui spre nuntă pe fiica mea, ci o voi dărui zeilor mei, pentru că mult au iubit-o pe ea zeii cei milostivi și fecioara va petrece pentru dânșii, slujindu-le totdeauna.”
Iar fecioara Hristina, crescând cu înțelepciune, a început a veni la cunoștința adevărului Dumnezeu, care îi lumina mintea cu darul Său. Prin fereastră privea la cer și cunoștea pe Ziditorul, iar cugetând la deșertăciunea idolilor celor fără de suflet, nu voia să le aducă tămâie și nici să li se închine.
Când privea spre răsărit, suspina și plângea, grăind în sine: „Până când inimile omenești vor petrece zile întunecate și până când cugetul lor va fi înnegurat și nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut Cerul și Pământul și l-a împodobit cu o podoabă vie?”
Socotind în sine, a început să se închine adevăratului Dumnezeu. Se ruga Lui cu lacrimi, să i se facă văzut, pentru a-L cunoaște desăvârșit. Petrecând multe zile în rugăciuni și în post, i s-a arătat îngerul Domnului și a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, numind-o mireasă a lui Hristos. Apoi a înțelepțit-o în cunoștința lui Dumnezeu și i-a spus despre nevoința și pătimire, urmând a fi supusă la trei chinuitori, pentru Unul Dumnezeu în Treime, dar a întărit-o sufletește, dându-i să mănânce pâine.
De atunci, fecioara se veselea cu duhul și se bucura în Dumnezeu - Mântuitorul său - mulțumindu-i pentru trimiterea sfântului înger. A început mai cu căldură a-și trimite rugăciunile către Domnul Hristos.
Umplându-și sufletul de credință dumnezeiască, a început a sfărâma idolii cei de aur și de argint, zdrobindu-i în bucăți și aruncându-i jos de pe fereastră, în ulița poporului, iar cei ce treceau pe acolo au adunat aurul și argintul zeilor sfărâmați.
Ighemonul Urban, vrând să cerceteze pe fiica sa cum se închină zeilor, s-a suit în palatul cel de sus, dar nevăzându-și idolii, a întrebat-o pe Hristina: „Unde sunt zeii?”.
Pentru că ea tăcea, a chemat slujnicele și le-a întrebat de zei. Acestea i-au spus, ceea ce a făcut fiica sa zeilor și umplându-se el de mânie, a început să o bată peste obraz, zicându-i:
„Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?”.
Doar atunci, sfânta a mărturisit pe Unul și adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuți din aur și argint, i-a numit diavoli și idoli fără simțire, spunându-i cum i-a sfărâmat cu mâinile.
Înverșunat de mânie, Urban a tăiat cu sabia pe toate slugile, iar pe fiică lui a supus-o la chinuri cumplite. Mai întâi a bătut-o fără milă, cu vergi și bice, apoi a legat-o și a aruncat-o în temniță. Aflând cele întâmplate, mama Hristinei a alergat la ea, plângând și tânguindu-se de milă. Să nu mai îndure pedepsele tatătului, o îndemna să se lepede de Hristos și să se întoarcă la zeii părintești, dar mucenița lui Hristos nu numai nu voia să audă cuvintele maicii sale, ci și de dânsa se lepăda, zicând:
„Să nu mă numești pe mine fiica ta. Nu știi oare că am numele lui Hristos, de Care nimeni din neamul vostru nu s-a învrednicit? Eu acum nu sunt din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele și cu sufletul, pentru că m-am atașat de Hristos, Împăratul ceresc și Lui îi sunt roabă și fiică, iar El îmi este tată și maică și stăpân”.
Atunci, mama ei a plâns mult, dar neputând a o întoarce de pe calea Domnului, a plecat mâhnită.
Urban fiind pornit de diavol spre cruzime și uitând dragostea cea firească pentru fiica sa, a pedepsit-o cu asprime mai mare, ca pe o străină care a încălcat legea. Și fiind scoasă din temniță la judecată, multe femei văzând-o pe ea, ziceau:
„Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajut-o să scape!”.
Iar vicleanul tată a început a o momi pe dânsa, zicându-i:
„Mi-e milă de tine, fiica mea, și mă rog ție, apropie-te de zeii noștri cei mari și să le aduci jertfă cu mine, ca să te miluiască și să-ți ierte păcatul tău, pe care l-ai făcut. Iar de nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui și nu te vei mai numi fiica mea”.
Dar fiica i-a răspuns:
„Mare bucurie îmi vei face, de nu mă vei numi fiica ta, pentru că tu ești slugă a satanei, iar eu sunt roabă a lui Hristos și de acum nu sunt fiică a ta, pentru că am ca tată pe Ziditorul meu”.
Iar Urban, aprinzându-se de mare mânie, a poruncit să o spânzure pe fecioară și să o chinuie, cu fiare ascuțite să-i strujească și să-i zdrobească trupul cel fecioresc. Atât de rău i-au strujit trupul ei, încât i se vedeau oasele goale. Slugile au bucăți de carne și le-a lipit de obrazul lui Urban, zicând:
„Acum poți să mănânci carnea fiicei tale!”
Dar el s-a mâniat și mai rău, a întins fiica pe o roată de fier și, aprinzând foc sub ea, a poruncit să toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, întorcând-o pe foc cu roata, fecioara se frigea de vie, dar Dumnezeu îi ținea viața roabei Sale și o întărea, spre mărirea numelui Său cel Sfânt și spre rușinarea păgânilor.
Iar Sfânta Hristina slăvea pe Dumnezeu și se ruga Lui să o ajute.
Iar Urban, neștiind ce să-i mai facă ei, a poruncit să o arunce în temniță, unde i s-a arătat îngerul Domnului și a tămăduit-o de răni, făcând-o sănătoasă peste tot trupul.
După aceasta, tatăl ei a poruncit s-o arunce în mare, iar slujitorii au dus-o cu o corabie, departe de mal, i-au legat o piatră mare de grumaz și aruncat-o în apă, dar îngerul Domnului i-a dezlegat piatra de la grumaz și sfânta umbla pe apă ca pe uscat. În scăldătoarea mării a primit taina Botezului, căci a auzit cuvinte coborând dintr-un nor luminos, cu numele Sfintei Treimi, după rânduiala Botezului creștin, văzându-l pe Dumnezeu. Ieșind pe uscat, s-a arătat înaintea tatălui său, care s-a înspăimântat, văzând pe sfânta fecioară Hristina, vie și nevătămată. El refuza să creadă în puterile lui Dumnezeu, socotind că aceea este vrajă, a poruncit s-o arunce iarăși în temniță, vrând ca a doua zi s-o taie, dar în acea noapte, el însuși a fost tăiat de coasa morții și a murit, iar sfânta a rămas vie în temniță, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu.
În locul lui Urban a venit Dion, un alt ighemon, căruia i s-a spus despre Hristina, care ședea în temniță, iar el, scoțând-o și punând-o înaintea judecății sale, a încercat s-o depărteze de Dumnezeu, dar ea se arăta neclintită din fața credinței. A pus slujitorii s-o chinuie, bătând-o, strujind-o cu unghii de fier și arzând-o cu foc si turnând peste ea untdelemn și smoală fiartă, ca să se închine idolului Apolon, dar mucenița mărturisirea numele lui Iisus Hristos, pe idolul Apolon sfărâmându-l cu rugăciunea. Odată cu idolul, a căzut la pământ și ighemonul Dion și a murit.
Văzând aceste minuni, poporul îl slăvea pe Mântuitorul crezând în El.
În urma lui Dion a venit alt ighemon - Iulian - care a schingiuit-o pe mucenița Hristina și a aruncat-o într-un cuptor încins, unde a închis-o timp de 5 zile, după care, deschizând cuptorul, slujitorii au găsit-o pe muceniță vie și neatinsă de foc. Atunci au fost chemați vrăjitorii, care au primit misiunea să adune cu farmecele lor mulțime de șerpi, vipere și scorpii și să le dea drumul împotriva muceniței, ca s-o omoare cu mușcăturile lor otrăvitoare. Acestea, năpustindu-se asupra sfintei, niciuna dintre ele n-au vătămat-o, deși se târau și se încolăceau pe lângă trupul ei, apoi s-au întors către marele vrăjitor și îndată l-au omorât cu mușcăturile lor veninoase, iar sfânta Hristina a zis către jivinele târâtoare:
„Vouă, șerpilor, viperelor și scorpiilor, vă poruncesc în numele lui Iisus Hristos să vă duceți fiecare la locul vostru, nevătămând pe nimeni”.
După ce acestea s-au risipit și s-au îndepărtat, Sfânta Hristina s-a milostivit de cel omorât și rugându-se Domnului, l-a înviat. Atunci, ighemonul Iulian și muți păgâni, văzând acele minuni au crezut în puterea lui Dumnezeu și au devenit creștini. Cu toate acestea, ighemonul s-a mâniat mai tare, a poruncit să taie sâni sfintei, dar în loc de sânge, din răni curgea lapte. Apoi i-a tăiat și limba care slăvea pe Mântuitorul Hristos Dumnezeu, dar mucenița, chiar și după tăierea limbii, vorbea limpede, lăudându-L pe Domnul.
În ultima teroare a martiriului, fiind împunsă de ostași cu fiare ascuțite, fecioara cea fără de prihană și Marea Muceniță a lui Hristos Hristina și-a dat cinstitul ei suflet Domnului Hristos, iar trupul i-a fost luat de rude și îngropat cu cinste.
https://doxologia.ro/viat.../viata-sfantei-mucenite-hristina
Distrugând idolii la care tatăl ei îi poruncise să se închine, Sfânta Hristina a suferit chinuri cumplite și a murit împunsă de sulițe.
Cuvine-se în această sărbătoare să-i împletim cântări de laude, zicând:
„Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!”
Sfântă Muceniță Hristina, bucură-te!
Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni şi slujitori ai zeilor păgâni, din tinereţe cunoscând pe Dumnezeul Cel adevărat, numai Aceluia voind a-I sluji, pentru care îţi cântăm:
„Bucură-te, curată mieluşea născută între păgâni!
Bucură-te, că tatăl tău, Urban, avea stăpânirea de guvernator!
Bucură-te, că acesta, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ţi-a pus numele Hristina!
Bucură-te, că numele tău însemna mai înainte oarecare prorocie!
Bucură-te, că între fecioarele vremii nu era nici una care să te întreacă în frumuseţe!
Bucură-te, că părinţii, văzându-te crescând, se umpleau de bucurie!
Bucură-te, fecioară blândă şi curată!
Bucură-te, că haina curăţiei ţi-ai păzit-o neîntinată!
Bucură-te, că în credinţă erai nestrămutată!
Bucură-te, cea plină de dragoste nemăsurată!
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!”
Acatistul Sfintei Mucenite Hristina
Bucură-te cea plină de harul credinței în Hristos - Muceniță Hristina!
La mulți ani binecuvântați celor cu mumele Cristina!
Maria Filipoiu
Poet Maria Filipoiu
-
Acatistul Sfintei Mucenite Hristina
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.