Intre horoscop si Dumnezeu

Intre horoscop si Dumnezeu

Intre horoscop si Dumnezeu

Recent mi-am dat seama ca o simpla plimbare cu trenul poate fi o inedita experienta spirituala. Intr-un rapid ce-si croia drum pe Valea Prahovei, am gasit un moment prielnic de a trage cu ochiul la lecturile partenerilor de drum.

Bineinteles ca nu-mi planuisem decat o calatorie linistita, dar m-am surprins facand o radiografie a ratacirilor contemporane dupa ce am gasit, in acelasi compartiment cu al meu, un cuplu care impartea o carte. Titlul, "Sase Yoga ale lui Naropa", mi-a atras atentia. Nici nu puteam altfel, caci, curios din fire, ardeam de dorinta de a stii cine este Naropa si cum de a reusit el sa faca sase yoga (sau yoga-uri, caci nici pana azi nu am prins pluralizarea)

I-am privit indelung pe cei doi, pana mi-am facut curaj sa intreb cine este acest personaj. "El", care parea mai vorbaret decat "ea", s-a si lansat cu o pofta incredibila in explicatii pe care nici in ruptul capului nu le-am priceput. Cica un lama cu un nume imposibil de retinut, dintr-o scoala budista cu un nume la fel de imposibil, a creat o scoala a celor sase dharme. L-am intrebat pe pofticiosul interlocutor la ce ii folosesc "chestiile" alea sase ale distinsului personaj cu nume incurcat. Mi-a raspuns scurt si sigur pe el: "La a-l gasi pe Dumnezeu."

"Predestinare? Da' ce-i aia?"

Recunosc ca replica lui mi-a cam ranit intelectul. Cu alte cuvinte, daca inveti nume imbarligate de personaje ce si-au facut veacul prin locuri indepartate, iti rasare Dumnezeu direct in figura.

Pe cand vorbeam inutil cu yoghinul, intr-o statie oarecare, s-a urcat o doamna trecuta usor de a doua tinerete, cu niste unghii tipatoare si un decolteu de-a dreptul scarbos. Dupa un schimb inutil de politeturi, duduia scoate o cartulie enorma ce statuse infundata intr-o geanta cu mii si mii de paiete, "Astrologie previzionala pentru incepatori".

Deja incepusem sa ma simt stingherit. In fata mea doi yoghini ma abureau cu caile lui Nu-stiu-cine, langa mine se cuibarise o astroloaga incepatoare si incepusem deja sa ma intreb daca nu cumva de la statia urmatoare vom calatori alaturi de un satanist cu sange pe figura.

Nu m-am putut abtine si am intrebat-o pe doamna daca crede in predestinare. Incepatoarea se uita ciudat la mine, semn ca nu i-a priit intrebarea. "Adica cum?, ma intreba ea. Ce-i aia?". M-am dumirit pe loc, era de-a dreptul incepatoare, iar termenul ii era cu desavarsire strain, desi este cunoscut si de majoritatea copiilor de-a cincea.
Imi explica pe scurt cum si-a ales ea sotul prin horoscopie si cum traieste ea fericita alaturi de el, care cica ar fi un "taur" atent si iubitor. Cum ca ea o "fecioara" autentica (desi nu prea parea) are simtul datoriei casnice. Dupa ce s-a mai laudat in alte cateva chestiuni de detaliu, doamna s-a afundat in deslusirea astrologiei.

M-am trezit astfel facand o radiografie a ratacirilor contemporane. Am ajuns sa cred ca romanul, prins intre vrajelile politicienilor si aburelile horoscopiste nu-si poate croi drum catre credinta. Cand credinta este slabita, superstitiile isi fac loc, caci sufletul tinde nativ si insetat de spiritualitate. Cu credinta mutilata, omul devine usor receptiv la ispitele raului.

Tentatia astrologiei

Profitand de orientarea omului catre mister, astrologia atrage prin ispita destinului. Tainele lumii, viitorul, cunoasterea. Toate acestea par a fi foarte usor accesibile privind stelele. Indiferent de vointa Creatorului, creatul vrea sa patrunda in nestiut. Repetand ispitirea Evei, incercarea de a fi la fel ca Dumnezeu, il arunca pe bietul consumator de vesti a la Neti Sandu direct in stransoarea sarpelui. Ca o poama frumoasa, atragatoare, ispititoare, ce se dovedeste a fi otravitoare.

Orbit de o propaganda fatisa, omul modelat de televiziune uita sau nu afla niciodata ca tainele dumnezeiesti se dezvaluie oamenilor pe masura desavarsirii lor duhovnicesti sau, altfel spus, pe masura dobandirii Sfantului Duh.

Cu cat omul se deschide si se increde lui Dumnezeu, cu atat mai mult incepe a trai viata lui Hristos, a gandi, a simti si a lucra asemenea lui Hristos. Dupa cum se spune in Evanghelia dupa Ioan: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el, si vom face locas la el... ca tot sa fie una, cum Tu, Parinte, intru Mine, si Eu intru Tine, asa si acestia in noi sa fie una" (Ioan 14-23; 17-21).

Omul, unindu-se cu Sfantul Duh, prin acest Duh cunoaste si tainele lui Dumnezeu, dobandeste putere si har, pe care le foloseste numai pentru fapte bune, potrivit cu vointa lui Dumnezeu, dupa cum arata parintele Rodion.

Dumnezeu nu-ti face horoscopul

Scrierile sfinte condamna in mod sistematic citirea destinului. In maretele legiuiri ale lui Moise gasim oprita sub amenintarea mortii practicarea oricaror feluri de vrajitorie. "Sa nu alergati la cei ce cheama mortii, pe la vrajitori, sa nu umblati si sa nu va intinati la ei. Eu voi intoarce fata Mea impotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui" (Levitic 19-31, 20-6).

In Deuteronom citim, de asemenea, ca Domnul ne previne aspru sa nu ne dedam nici unui fel de vrajitorie si sa nu apelam la cei care practica acest lucru, caci tocmai pentru aceasta indeletnicire cu vrajitoria Dumnezeu alunga popoarele de pe pamantul lor, le sorteste pieirii, iar pamantul il da Israelului, care ii este credincios.

"Cand vei intra tu in pamantul ce ti-l da Domnul Dumnezeul tau, sa nu te deprinzi a face uraciunile pe care le fac popoarele acestea. Sa nu se gaseasca la tine (...) nici prezicator sau ghicitor, vrajitor sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici din cei ce graiesc cu mortii. Caci uraciune este inaintea Domnului tot cel ce face acestea, si pentru aceasta uraciune ii izgoneste Domnul Dumnezeul tau de la fata Sa. Iar tu fii fara prihana inaintea Domnului Dumnezeului tau. Caci popoarele acestea, pe care le izgonesti tu, asculta de ghicitori si de povestitori, iar tie nu-ti ingaduie aceasta Domnul Dumnezeu tau. Prooroc din mijlocul tau si din fratii tai, ca si mine, iti va ridica Domnul Dumnezeu tau: pe acela sa-l ascultati" (Deuteronom 18, 9-15).

Proorocul Isaia, prevestind pieirea Babilonului pentru pacatele si pagubitoarea lui indeletnicire cu magia si astrologia zice, in numele Domnului, cu ironie: "Pastreaza pentru tine fermecatoriile tale si vrajitoriile cu care te-ai trudit din tinerete, poate isi vor sluji, poate vei insufla temere! Tu te-ai obosit intreband pe atatia sfatuitori! Sa iasa la iveala si sa te izbaveasca acei care masoara cerul si iscodesc stelele; care in fiecare luna noua spun ceea ce se va intampla. Iara-i ca pleava pe care o mistuie focul, asa vor ajunge ei, si de puterea flacarilor viata lor nu vor putea s-o scape" (Isaia 47.12-14).

Avem, aici, o marturie directa a neputintei tuturor felurilor de vrajitorie in fata vointei si puterii dumnezeiesti si a pedepsirii inevitabile a celor care practica magia si astrologia sau recurg la ajutorul ocultistilor. Atunci cand se ciocnesc magii si vrajitorii cu proorocii si alti purtatori de duh, fiii intunericului numaidecat sufera pierdere.

Bunaoara, in Cartea Iesirii (7-9) citim cum numerosi magi si astrologi, impotrivindu-se lui Moise, faceau minuni in fata faraonului cu ajutorul farmecelor vrajitoresti, dar n-au putut rezista in fata puterii dumnezeiesti si, in cele din urma, s-au vazut nevoiti sa se recunoasca invinsi de Moise.

In Cartea Facerii (41) se istoriseste despre triumful neprihanitului Iosif asupra magilor si inteleptilor egipteni care, cu toata arta lor magica, n-au stiut sa talmaceasca visul faraonului. Nedreptul prooroc Valaam, chemat cu daruri de pagani pentru a "blestema" si izgoni poporul lui Israel, sub actiunea puterii lui Dumnezeu a fost nevoit sa slujeasca poporul iudeu (cf. Numeri 22, 24). Proorocul Daniel, de asemenea, ii face de rusine, in repetate randuri, pe inteleptii si astrologii caldeilor (cf. Dan. 2. 5).

Toate acestea se explica prin faptul ca fiii luminii intotdeauna savarsesc minunile si proorocirile prin puterea lui Dumnezeu, prin Sfantul Duh, pe cand vrajitorii, magii, astrologii, folosind arta vrajitoriei, actioneaza prin puterea demonica si, fireste, sufera infrangere, in incercarea lor de a I Se opune lui Dumnezeu.

In Noul Testament noi vedem aceeasi atitudine de neimpacat fata de toate felurile de vrajitorie, ca si in cel Vechi, si acelasi triumf permanent al fortelor dumnezeiesti asupra vrajitorilor. Astfel, Apostolul Pavel alunga duhul pitonicesc dintr-o slujnica care vestea viitorul (cf. Fapte 16. 18), desi, s-ar fi putut parea ca ea prezicea adevarul, umbland din urma apostolilor si zicand ca acesti oameni sunt "robi ai Dumnezeului Celui Preainalt, si care va vestesc calea mantuirii".

Apostolul insa nu dorea ca adevarul sa fie spus cu gura necurata a demonului, aratand in felul acesta un exemplu de tratare a demonilor, chiar si daca acestia prevesteau uneori corect. Caci toate acestea ascundeau numai o singura dorinta - sa atraga pe cineva in discutie pentru a intra in comunicare, ca dupa aceea sa-l duca la pierzanie.

Acelasi Apostol Pavel a pedepsit, facandu-l orb pe Elima, un vrajitor care era impotriva predicii evanghelice, cautand sa abata oamenii de la credinta cea adevarata (cf. Fapte 13, 8-11). Si, in cele din urma, din Faptele Apostolilor aflam ca, influentati de predicile Apostolilor, multi dintre cei care facusera vrajitorie, aducand cartule, le ardeau in fata tuturor (Fapte 19. 19). In felul acesta, ei au renuntat la legatura cu demonii si au demonstrat incompatibilitatea credintei in Hristos si vrajitorie, dupa cum arata cu har parintele Rodion.

Ciprian Bojan
Articol aparut in Revista AXXA

Despre autor

Alice Cincu Alice Cincu

Colaborator
4 articole postate
Publica din 28 Ianuarie 2010

16 Februarie 2010

Vizualizari: 5107

Voteaza:

Intre horoscop si Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact