A învăţa să zâmbim şi să-i molipsim de asta şi pe ceilalţi este un lucru foarte important. Sunt nevoit să recunosc că nu-mi închipui cum s-ar putea realiza asta la nivelul întregului nostru popor - dar nu încape îndoială că fiecare dintre noi poate face ceva pentru sine însuşi, pentru familia sa, fiindcă acasă, atunci când ne jucăm cu copiii, ori stăm de vorbă cu prietenii, ori pur şi simplu bem un ceai la bucătărie cu soţia, zâmbim. De ce atunci când ieşim din casă, ne „dăm jos" zâmbetul şi îl ascundem sub o mască cu care umblăm pe stradă? De ce ne temem? Ce-o să se întâmple dacă vom fi recunoscuţi pe stradă cu acest zâmbet plin de bucurie? Lumea o să ne invidieze? O să ne înjure? O să ne dorească răul? O să ne umilească?
Aici este nevoie de o anumită îndrăzneală, trebuie să fii hotărât. Această hotărâre trebuie să fie întemeiată pe năzuinţa spre bucurie, pe ideea de fericire. Există însă o asemenea idee? Acum nici nu vorbesc despre celebrele cuvinte ale Apostolului Pavel: Bucuraţi-vă pururea, ci despre o oarecare idee omenească. Pentru fiecare dintre noi aceasta poate fi oricare, numai să ne permită să ne bucurăm.
Eu cred că la oameni dorinţa de a se bucura a murit în bună măsură atunci când a murit nădejdea, fiindcă nădejdea într-un viitor luminos, oricât ar fi de iluzorie, de înşelătoare, de falsă, îi bucura pe oameni; aceştia credeau că „de-acum o să fie mai bine", dar pe urmă s-a dovedit că nu îi aştepta nimic bun. Şi acum oamenii sunt convinşi că de-acum va fi tot mai rău. Şi nu au bucurie în ei. Eu nu cred însă că poţi zâmbi numai atunci când viitorul luminos ne e garantat. Asta depinde, mai degrabă, de cultura lăuntrică a oamenilor, de dispoziţia lor spirituală.
Reţeta pentru mine însumi
Dar eu însumi mă bucur? Zâmbesc când sunt între oameni? Odată, un fotograf mi-a făcut câteva poze, şi am văzut cât de lipsit de bucurie sunt. M-am uitat la mine: încordare, posomorâre, fruntea brăzdată din pricina expresiei întunecate a feţei... Am văzut că faţa dă mărturie mai adevărată decât orice, decât toate vorbele mele.
Odată mi s-a întâmplat următorul lucru: se încheiase un simpozion internaţional al psihologilor creştini, ne pregăteam deja să luăm avionul înapoi. La aeroport, o colegă, psiholog din Polonia, a venit la mine când stăteam deja la coadă să ne înregistrăm, şi mi-a zis: „Zâmbiţi mai des. Oamenii au mare nevoie de asta." Am ţinut bine minte vorbele ei. Probabil că pe faţa mea a citit nedumerire, dar nu mi-a explicat nimic, fiindcă vorbea prost ruseşte şi nici nu era timp. Principalul e însă că am reţinut: probabil, faţa mea exprimă cel mai des cu totul altceva decât vreau să spun. Iată care este reţeta şi lecţia mea pentru mine însumi: după cât se vede, nu exprim bucurie în starea mea obişnuită. De aceea, a cultiva, a împrospăta această bucurie presupune un anumit efort.
Indată ce văd că faţa îmi este posomorâtă, îngrijorată, mă străduiesc să „infuzez" în ea senzaţia de lumină şi căldură - şi imediat apare o viziune unde lumea ce mă înconjoară este plină de bucurie, de bunătate, de dărnicie. înaintea ochilor îmi apar privelişti dragi: o străduţă din oraşul vechi, o poiană înverzită, apusuri, şi răsărituri, şi marea la amurg... Apropo, mie îmi place mult să mă uit pe Internet la fotografii cu natura, cu imagini din călătorii, cu animale (exceptând omniprezentele pisicuţe din reţelele sociale) - toate acestea alcătuiesc o lume atât de firească! Ea stârneşte aproape întotdeauna zâmbet, dă senzaţia de „soare pe faţă", de bucurie curată. Iar dacă ne amintim şi că în toată natura, drept pe cer, sunt scrise cele mai minunate cuvinte, şi anume: „Vă iubesc!"... Fiindcă, să ştiţi, atunci când admiraţi răsăriturile şi apusurile, prin ele Dumnezeu le spune tuturor: „Vă iubesc!" Lucrul acesta dă atâta energie! Dar trebuie să învăţăm să ne gândim la asta, altfel expresia de pe faţa noastră va deveni iarăşi posomorâtă.
Cred că acesta este o sarcină spirituală: a ne bucura şi a transfigura prin această bucurie relaţiile cu măcar doi-trei oameni ce ne sunt apropiaţi. Uitaţi-vă la gruzini, de pildă: zilnic stau împreună, cântă, spun toasturi (care sunt, în felul lor, rugăciuni şi predici), râd, stau de vorbă. Se bucură! Să urmăm, deci, exemplul lor!
PR. ANDREI LORGUS
CARTEA DESPRE FERICIRE, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CARTEA DESPRE FERICIRE"
-
Ce-nseamna fericirea?
Publicat in : Religie -
Virgiliu Gheorghe: "Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia”
Publicat in : Interviuri -
Norocul si fericirea, religia superstitiosilor
Publicat in : Editoriale -
Cum sa pastram fericirea familiala
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.