La Tiganca si pe multe alte campuri de batalie de dincolo de Prut, unde, la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, au cazut eroic mii de ostasi romani, osemintele acestora ies la suprafata (nu din morminte, caci nu le au, ci direct din pamantul reavan), parca pentru a mustra tacut „uitarea romaneasca”.

 

De la porci la oi

Potrivit datelor Ambasadei Romaniei in Republica Moldova, in stanga Prutului, in Basarabia istorica, sunt aproape 200 de asa-zise „cimitire” ale militarilor romani cazuti la datorie, toate in paragina. Numai la Tiganca, de pilda, au pierit, in primele zile ale razboiului, in jur de 10000 de ostasi, inmormantati in graba, in cateva gropi comune.

Inainte de inhumare, putini au fost identificati (printre acestia numarandu-se si col. Gh. Niculescu, comandantul Regimentului 6 Mihai Vitezul). Initial, locul respectiv fusese imprejmuit si se ridicase chiar si un monument. Pana in 1944, ei au fost cinstiti cum se cuvine, de Ziua Eroilor sau la alte praznice crestinesti, cu pelerinaje si slujbe de pomenire. Insa dupa terminarea razboiului si bolsevizarea regiunii, sovieticii au trecut cu buldozerele peste morminte si peste monument, iar pe locul astfel nivelat a aparut o ferma de porci. Dupa 1990, cand Uniunea Sovietica s-a dezmembrat si in regiune a aparut statul „independent” Republica Moldova, situatia acestui cimitir - ca si a multor altora - nu s-a schimbat prea mult. Ferma de porci a fost inlocuita cu o stana de oi, iar in mijlocul terenului rudimentar amenajat abia de mai sta in picioare o modesta cruce de lemn.

 

Pro patria mori
Este revoltator si de neinteles cum un popor, altadata cu un atat de pios cult al mortilor, poate sa asiste nepasator la pangarirea osemintelor celor ce s-au jertfit „pentru Cruce si Neam”! Caci cei ce si-au dat viata pe aceste meleaguri nu au fost nici mercenari, nici prinsi cu arcanul si trimisi sa lupte si sa moara impotriva vointei lor. Ei au fost fii demni si responsabili ai acestui popor, cum reiese din scrisoarea (si sunt multe astfel de scrisori!) trimisa celor dragi de acasa de unul dintre acesti eroi, cu doar cateva zile inainte de a cadea vitejeste in lupta: „De-o fi sa mor. mor pentru Patria unde m-am nascut si unde stiu ca are sa traiasca in pace si fericire copiii, parintii si familia mea. Moartea pentru tara este o mare cinste.” (a se vedea textul integral, reprodus in continuarea acestui articol, cu toate precizarile de rigoare). 

 

Ei da, noi nu.

In centrul satului Tiganca, ostasilor sovietici morti in luptele de aici li s-a ridicat un monument pe care scrie ca patria nu-si uita eroii si la care, cu prilejurile festive de peste an, se depun flori si se pastreaza momente de reculegere. Foarte frumos. Sunt mortii lor si au tot dreptul si datoria sa-i cinsteasca asa cum cred de cuviinta. De ce nu ar face si romanii la fel, caci acum nimeni nu-i mai opreste? Pentru starea deplorabila in care se gasesc cimitirele eroilor romani de dincolo de Prut de vina nu sunt doar localnicii, ci si statul roman. In timp ce statul german, de exemplu, a luat masuri ca osemintele tuturor ostasilor sai cazuti in Basarabia sa fie stranse si reinhumate intr-un cimitir special amenajat in preajma satului Gratiesti, autoritatile de la Bucuresti nu se sinchisesc. La Chisinau sunt, nu departe unul de altul, doua cimitire: unul german si altul romanesc. In timp ce cimitirul german, prin grija statului respectiv, este frumos amenajat, cu cruci mereu proaspat vopsite, cu morminte bi-ne delimitate si alei ingrijite, cimitirul romanesc este lasat de izbeliste. 

 

Recviem pentru Catedrala Oaselor

E adevarat, in ultimul timp exista cateva initiative private sau ale unor Asociatii si Fundatii care-si propun sa schimbe aceasta stare de lucruri. De exemplu, in anul 2001, Asociatia Oamenilor de Stiinta, Cultura si Arta din Republica Moldova a luat sub patronajul sau cimitirele ostasilor romani din localitatile Tabara (jud. Orhei) si Tiganca (jud. Cahul). Dar aceasta initiativa, lipsita de sprijin financiar, nu a putut rezolva mai nimic. De asemenea, la Cania, nu departe de Tiganca, unde este o imensa groapa comuna, lunga de vreo 100 de metri si lata de vreo 40, in care au fost aruncati de-a valma cateva mii de ostasi romani, Mitropolia Basarabiei, bazandu-se si pe sprijinul Patriarhiei Romane, a initiat ridicarea unei catedrale, a carei piatra de temelie s-a pus in anul 2000. A fost oficiata atunci o slujba so-lemna, rostindu-se discursuri inflacarate. Dar atat. Negasindu-se sponsori, lucrarile au fost sistate. Probabil ca aceasta catedrala, ce urma sa se cheme „Catedrala Oaselor”, va ramane, pana la urma, doar un vis frumos.

 

„Fascinanta si eterna Romanie”

Asa stand lucrurile, nu m-as mira ca in curand sa vina tot strainii sa ne „ajute” sa ne salvam trecutul, obligandu-ne sa avem grija de eroii nostri, asa cum, de o buna bucata de vreme, ne „ajuta” sa ne salvam viitorul, obligandu-ne sa ne ingrijim de soarta copiilor nostri (copiii institutionalizati si copiii strazii). Ne este greu s-o recunoastem, dar am ajuns de rasul lumii. „Fascinanta si eterna” Romanie a devenit astfel paradisul pedofililor si al traficantilor de carne vie.

Vom deveni oare si tara mortilor fara morminte?

 

                                                                                           Demostene ANDRONESCU
                                                                                     Lumea credintei, anul II, nr. 5(10)

.