Parinte, ce inseamna smerenia?

Parinte, ce inseamna smerenia?

Părinte, ce înseamnă smerenia? Şi care este modalitatea cea mai eficientă de a ne feri de falsa smerenie, păstrând vitalitatea actelor noastre, fără a cădea în mândrie?

Răspuns: Sfântul Pavel spune că smerenia constă în a avea o întrecere în viaţa noastră - cine va face mai mult voia celuilalt. Smerenia este un act de curaj şi înseamnă să-l cinsteşti pe celălalt şi să-i dai întâietate mai mult decât ţie însuţi, văzând în fiecare chipul lui Dumnezeu. Până şi Maica Domnului, atunci când a primit buna vestire că va deveni Maica lui Dumnezeu, a zis că Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale, iar nu spre celelalte virtuţi pe care le avea - curăţia, ascultarea etc.

Ca să înţelegem smerenia, trebuie să ne uităm la mândrie şi vedem că, în relaţiile noastre cu oamenii, dacă cineva e mândru, ne ferim de el, pentru că ne dăm seama că nu este nicio nădejde ca să ajungem la inima lui, că niciunul din gândurile noastre nu va fi primit de el. Când suntem mândri, suntem plini de noi înşine şi nu mai rămâne loc în noi pentru nimeni şi pentru nimic, dar atunci când ne smerim, facem loc celuilalt în inima noastră. Şi cel dintâi Căruia îi facem loc este Domnul, şi, bineînţeles, mai apoi şi celorlalţi fraţi ai noştri. Maica Domnului a fost dusă în Sfânta Sfintelor la o vârstă foarte fragedă şi, în timp ce se ruga acolo cu ardoare, ea şi-a descoperit adâncul inimii, unde s-a întâlnit cu Dumnezeu şi, prin Dumnezeu, a descoperit părtăşia ei cu întregul neam omenesc.

Aşa a ajuns să se roage pentru întrega lume, încă de pe vremea când era doar o copilă. Tot atunci când se afla în Sfânta Sfintelor, obişnuia să cerceteze cuvântul lui Dumnezeu, citind din cărţile prorocilor. Citind din Prorocul Isaia, a ajuns la versetul care zice: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema Numele Lui Emanuel” (Isaia 7, 14), nume care se tălcuieşte „Dumnezeu este cu noi", pentru că va mântui pe poporul Său (cf. Matei 1, 21-23). Gândul ei s-a oprit la acest verset şi a început a se ruga în felul următor: "O, Dumnezeule al părinţilor noştri, învredniceşte-mă să fiu slujitoarea acelei femei care va aduce în lume pe Emanuil, Mântuitorul nostru”.

Şi, în ardoarea acelei rugăciuni, i s-a arătat Arhanghelul Gavriil şi i-a zis: „Nu slujitoarea acelei femei, ci chiar Maica lui Dumnezeu vei fi. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine" (cf. Luca 1, 28). Prin urmare, această pogorâre a lui Dumnezeu către ea a fost, mai presus de toate, un răspuns la smerenia ei. Smerenia nu este o stare jalnică, ci o stare de mare tensiune lăuntrică, în care omul stă înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor săi, trăind în el această deofiinţialitate cu tot omul, în Dumnezeu.

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Fragment din cartea "Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieţii", Editura Episcopia Devei si Hunedoarei

Cumpara cartea "Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieţii"


Pe aceeaşi temă

03 Octombrie 2022

Vizualizari: 2698

Voteaza:

Parinte, ce inseamna smerenia? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

smerenia mandria

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact