Interviu realizat cu Părintele Singhel Daniel Prode de la Mănăstirea “Sfânta Cuvioasa Parascheva” Vilaller, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei.
Trăim într-o lume incertă, nesigură, seculară, consumistă, globalizată, o lume aflată într-o continuă schimbare. Oamenii trebuie să se adapteze din mers la noile condiţii oferite de acest tip de societate, mulţi reuşesc să ţină pasul, dar sunt şi nereuşite, în sensul că sunt persoane care rămân fără servici, fără casă, fără posibilităţi materiale, făra ajutor social, cu pensii mici, cu probleme familiale, în special cei care lucrează în străinătate şi multe altele. Grijile vieţii de zi cu zi, problemele în domeniul material au fost transferate şi în plan duhovnicesc, multe persoane intrând în depresii, pierzându-şi speranţa şi nădejdea, ajungând în pragul disperării şi mai rău, al sinuciderii.
P.Ş.: Preacuvioase Părinte Singhel Daniel, care este atitudinea credinţei creştine ortodoxe faţă de sinucidere?
P.D.: Morala creştină ortodoxă nu aprobă sinuciderea în nicio împrejurare şi pentru niciun motiv, deoarece sinuciderea este un păcat greu. Dacă celelalte păcate lasă totuşi posibilitatea căinţei şi pocăinţei, sinuciderea desfiinţează pentru totdeauna o astfel de posibilitate. Oricum, cu sinuciderea nici să se glumească în forma de șantaj, pentru că pe urma gândurile încep sa se întărească sub lucrarea celui rău.
Popa Ştefan: Preacuvioase Părinte Singhel Daniel, s-a pierdut oare din esenţa chipului divin al omului?
Părintele Daniel: Nu, nicidecum. Conform învăţăturii creştine a Sfântului Apostol Pavel, nimic nu ne poate desparte de chipul lui Dumnezeu, pe noi, creştinii ortodocşi. Nimic nu poate altera chipul lui Dumnezeu în om. Regretatul Părinte Profesor Galeriu ne dă următoarea povaţă. “Nimeni şi nimic nu poate distruge chipul lui Dumnezeu din om. Ultimul deznădăjduit, ultimul criminal, încă mai are în el chipul divin intact.” În vremuri grele, Sfinţii Părinţi ne învaţă că trebuie să înmulţim rugăciunea, postul, cererile şi mulţumirile către Sfânta Treime.
P.Ş.: Părinte, înainte de a fi monah, dar şi după, aţi avut vreodată gândurile deznădejdii?
P.D.: Mai degrabă aş numi-o descurajare și împuţinare de suflet. Consider că orice om are momentele lui de descurajare, rătăcire, de scăpare, de alunecare pe panta îndoielii şi chiar a deznădejdii, din diferite motive. Împăraţi, regi şi chiar sfinţi ai lumii şi ai ortodoxiei au fost în pragul deznădejdii, unii chiar au căzut în plasa sinuciderii şi aş aminti aici pe împăratul Saul din Vechiul Testament. În Noul Testament, întâlnim un singur caz, Iuda. Sfântul Nectarie, înainte de a se face preot spunea: “mă culcam deznădăjduit”. Important e “să nu dai apă la moară”, cum spunem noi românii, adică să lupţi, să nu te dai bătut, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu, pentru a nu-l întrista pe Hristos, deoarece “Cine deznădăjduieşte de mila lui Dumnezeu, îL necinsteşte la fel cu cel ce se îndoieşte de existenta Lui.” spune Fericitul Augustin. Învăţătura creştină ortodoxă ne spune că antidotul cel mai bun pentru deznădejde este rugăciunea stăruitoare.
P.Ş.: Care consideraţi a fi cauzele deznădejdii?
P.D.: Ce poate fi deznădejdea? Destrămare, distrugere, separare. Ea nu este nimic altceva decât cancerul duhovnicesc. Asta este. În primul rând, putem spune că prima şi cea mai mare cauză a deznădejdii este mândria, care este şi “izvorul” tuturor păcatelor. În al doilea rând, lipsa unui duhovnic şi absenţa unei vieţi creştine duhovniceşti aşezate, fără o rânduială anume. Apoi, lipsa rugăciunii, necredinţa, împrăştierea minţii, delăsarea, suprasolicitarea peste potenţialul maxim al propriei persoane, pretenţii exagerate etc.
P:Ş.: Părinte, ce recomandări faceţi pentru a scăpa de duhul rău al deznădejdii?
P.D.: Smerenia. Ea este cea mai mare bogăţie a călugărilor. Sfinţii Părinţi ne spun că omul trebuie să se considere sub toată zidirea lui Dumnezeu. Nu numai faţă de semeni, ci faţă de toate vietăţile pământului, chiar şi unei furnici să dea întâietate. Apoi, spovedania urgentă, rugăciunea stăruitoare cu tot trupul, milostenia şi, nu în ultimul rând, munca în sensul bun, adică să ai o preocupare tot timpul, dar o preocupare responsabilă.
P.Ş.: De multe ori am auzit de la nevoitori şi râvnitori în rânduiala duhovnicească, faptul că citirea operelor Sfântului Simeon Noul Teolog îi duce pe creştini ortodocşi la deznădejde. Care este părerea Sfinţiei Voastre faţă de această constatare?
P.D.: Sfântul Simeon Noul Teolog face parte din galeria de vârf a asceticsmului ortodox, datorită faptului că a dus o viaţă creştină ortodoxă autentică şi foarte riguroasă. El ajunsese la un înalt nivel al desăvârşirii, încât spunea: “Mâinile mele au ajuns mâinile Domnului Iisus Hristos”. Scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog îţi pătrund întreaga fiinţă şi te îndeamnă la stăruirea în nevoinţă şi dacă vezi că nu poţi să atingi vârful, intri în deznădejde şi trebuie să chemi “doctorul”. De aceea, orice duhovnic iscusit e cu mare băgare de seamă atunci când recomandă pe Sfântul Simeon Noul Teolog.
P.Ş.: Părinte, ce să înţelegem noi, creştinii ortodocşi, prin puterea duhovnicească a deznădejdii?
Deznădejdea este asemenea unui cuţit cu două tăiuşuri. Ea poate produce mult rău sufletesc, dar poate aduce şi foloase duhovniceşti dacă e stăpânită şi dirijată cum trebuie. Deznădejdea emană o forţă, o energie, o putere cu care putem atinge cele mai sensibile simţăminte sufleteşti, putem coborî în cele mai adânci cotloane ale iadului, dar şi să ne ridicăm victorioşi cu o credinţă puternică, vie, lucrătoare. În acest sens, ea poate fi folosită şi ca un duş rece care ne trezeşte la realitatea spirituală, ne arată cine suntem, unde ne aflăm şi ce e de făcut pentru a merge pe calea vieţii. Deznădejdea este una dintre cele mai mari curse ale satanei, un labirint al vieţii duhovniceşti, din care nu mai poţi ieşi numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
P.Ş.: Mai mult ca sigur, cred că Sfinţia Voastră a citit scrierile Sfântului Siluan Athonitul. Se spune că atunci când îl citeşti pe Sfântul Siluan, nădejdea creşte în sufletul cititorului. Ce sentimente aţi trăit Sfinţia Voastră după ce aţi citit cărţile Sfântului Siluan, în special, „Ţineţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”?
P.D.: Un sentiment de evlavie, de optimism, de încredere, de speranţă, plin de viaţă şi de sporire duhovnicească. Ţineţi mintea în iad şi nu deznădăjdui, nu poate avea alt înţeles decât acesta: omule, coboară sub toată creaţia lui Dumnezeu, smereşte-te, coboară chiar şi până la iad dacă e nevoie, pentru că de acolo nu mai ai unde să cazi şi atunci te ridică Dumnezeu în slava Lui. Smerenia, acesta este marele secret al cărţii Sfântului Siluan, iar mesajul este: iubeşte toată zidirea lui Dumnezeu, nu numai pe semenii tăi, ci toate vietăţile pământului, chiar şi unei furnici să dai întâietate.
P.Ş.: Pe cine aţi recomanda Sfinţia Voastră, cu toată inima, cititorilor dintre Sfinţii Părinţi, spre folos duhovnicesc în problema deznădejdii?
P.D.: Recomand cu toată dragostea, în special tinerilor, cartea “Te cunoşti pe tine însuţi?”, avându-l ca autor pe un călugăr grec, Arhimandritul Simeon Kraiopoulos.
P.Ş.: Părinte, dacă vine un tânăr şi vă întreabă ce să facă pentru a se mântui, ce aţi răspunde?
P.D.: Să se cunoască pe sine, să se smerească cu toţi şi sub toţi, dacă voieşte a slăvi pe Dumnezeu şi a ajunge la desăvârşire. Pentru tineri, consider că trebuie să înțeleagă ce înseamnă şi termenul de "răbdare" chiar dacă este ceva impropriu, vârstei şi societății, ca pe o stare care trebuie să o accepte, ca o necesitate şi ca o speranță în ceea ce vor sa facă şi mai ales în Dumnezeu.
P.Ş.: Mulţumim şi sărut-dreapta, Preacuvioase Părinte Singhel Daniel Prode.
Stefan Popa
Stefan Popa
-
Deznadejdea si nepasarea
Publicat in : Credinta -
Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea
Publicat in : Editoriale -
Deznadejdea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.