Nu departe de Sihăstria Voronei, în pădurea seculară de fagi şi stejari, se află schitul Peştera. O cărare şerpuitoare, cu uşoare urcuşuri, te duce spre peşteră, care se află pe vârful cel mai înalt (circa 700 m) din măgura Botoşanilor. In apropiere drumul este mai ponciş şi vreo sută de metri urci pe scările săpate în coasta dealului de părintele Ioachim. Insăşi peştera este osteneala sa, fiindcă în anii trecuţi nu se afla acolo decât o uriaşă stâncă de gresie, ieşită din coasta dealului. Părintele Ioachim de la Vorona, căutând linişte prin codri, dă de stâncă şi-i pune gând rău. Vreme de doi ani şi mai bine sapă şi sapă în piatră, tăind o prispă lată în mijlocul stâncii, şi apoi în stâncă taie loc pentru paraclis şi pentru chilii. Acum toate sunt gata: şi paraclisul pentru slujbă, şi chiliile cu cele de trebuinţă pentru cinci-şase vieţuitori.
Când am ajuns noi, la schit era numai ucenicul părintelui Ioachim, un bătrân gârbovit; părintele plecase prin pădure. Bătrânul dă de veste cu toaca de lemn că la Peşteră au venit închinători. In aşteptare, cercetăm paraclisul şi chiliile. Rămâi uimit de curăţenia, de buna rânduială şi de osteneala săvârşită aici, pe coasta stâncii din mijlocul codrului.
Iată că apare şi părintele Ioachim. Sprinten şi vioi, desculţ, cu mijlocul încins, puţin încărunţit şi scund la stat, cu chip luminos. Plin de bucurie că ne vede, ne spune în câteva cuvinte despre osteneala sa şi despre dorul de a vedea dat spre slujire altarul, ridicat cu atâta trudă. Apoi, cu multă prietenie, ne pofteşte înăuntru, ca să ne servească cu ceva. Fiind spre seară şi noi grăbiţi ca să putem ajunge pe zi la Vorona, am dat să plecăm, dar părintele nu ne-a lăsat. „Nu se poate - ni se adresează el îndatoritor -, să vă servesc cu ceva, să vă dau ceva". Şi fără a sta mult pe gânduri, ne-a oferit cu multă bucurie coşul cu hribi pe care tocmai îl culesese din pădure. „Ii gătiţi la vale, la Vorona" - a adăugat el. N-a fost chip să-l refuzăm şi am primit darul dragostei sfinţiei sale.
Am plecat mişcaţi de osteneala pentru lucrul Domnului, de lepădarea de sine şi de dragostea părintelui Ioachim de la Peşteră. Chipul său luminos şi prietenos mă urmăreşte şi parcă-l revăd aievea, senin şi luminat de bucuria pe care numai dăruirea şi slujirea în Hristos o pot da.
Ieromonah Petroniu Tanase
Icoane smerite, Editura Bizantina
Cumpara cartea "Icoane smerite"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.