Au existat mulţi Sfinţi Părinţi învăţaţi, cu cunoştinţe de multe feluri, adică cu o cunoaştere nuntită „enciclopedică", referitoare la această lume, dar si cu o cunoaştere teologică, şi care făceau ascultare de Părinţi deosebit de simpli, ce erau în majoritatea lor lipsiţi de cunoştinţe, analfabeţi sau foarte puţin cunoscători de carte. Şi cereau binecuvântarea să rămână în această ascultare în tăcere, nescoţând nici măcar o vorbă atâţia ani câţi se aflau sub ascultare, aşa, fără grai, ca nişte peşti fără de glas.

Şi spuneau ceilalţi asceţi: „Bun călugăr este, dar asa sa nu ştie nimic, nici vorbă, nici cuvânt. Să nu ştie vorbească.". Altul spunea: „Ai dreptate, dar după chimp îmi pare a fi lemn necioplit".

Aceasta înseamnă că fiecare om la un moment dat arată ceea ce este, câtuşi de puţin, iar pustnicii înţelegeau unele lucruri privind chipurile oamenilor „Ei, da, zicea altul, dacă ar fi fost aşa, ar fi vorbit, dar ăsta nu vorbeşte, a băut apa necuvântării". Şi se întrebau toţi ce s-a întâmplat.

Monahii aceia au venit şi aici în Sfântul Munte şi au ajuns la o înţelepciune şi la o dreaptă socoteală demne de admirat, ne spune tradiţia aghioritică. Adică i-au păcălit (în sensul bun al cuvântului) şi pe părinţii de aici, crezând că sunt neînvăţaţi, şi au luat astfel cu ei tot acest tezaur duhovnicesc. Venind aici, au dobândit prin asceză şi prin tăcere şi mai multă bogăţie duhovnicească. Ba chiar era un monah care - cât de mişcător! - avea voce îngerească. Când cânta psaltică la slujbă, ceilalţi se opreau şi să respire, crezând că vreun înger a coborât şi cântă. Nu există asemenea psalmodii pentru a face o comparaţie, şi să spunem „cânta precum acela sau acesta". Unică situaţie. Ar trebui ca cineva să cerceteze foarte, foarte bine, cu fineţe situaţiile delicate. Avea un asemenea laringe, asemenea corzi vocale, ce năşteau o voce ca de privighetoare; mare lucru! Trebuie să ştim că laringele privighetorii fac anumite mişcări pe care nici o altă pasăre nu le poate face. Iar pentru că de fiecare dată cântă diferit şi nu repetă acelaşi motiv muzical în continuu, nu ştii niciodată ce urmează să cânte; toate celelalte păsări cantătoare au acelaşi motiv muzical de fiecare dată. Dar privighetoarea cântă de fiecare dată ceva diferit.

Cândva se zice că s-au adunat păsările la Olimpiada păsărilor, iar cucuveaua, învăţătoarea acestora, a spus:

- Să vină kir-corbul. Ce ai învăţat?

- Cra!

- Bravo! Aplaudaţi! Mare lucru „Cra!" - bariton, bas. Altceva ştii?

- Da, ştiu!, răspunse. -Ia spune!

-Cra!

- Acelaşi lucru este! Altceva nimic? -Cra!

- Fiule, acelaşi lucru mi-l spui, nu ai schimbat nimic. Inţelegi?

Din gura corbului, doar Cra! Ce altceva poate spune? Nu poate spune nimic altceva. Aceasta este şi zicala.

Insă privighetoarea de fiecare dată cântă ceva diferit, la nesfârşit schimbă motivul muzical, şi nu cunoaşte nimeni ce urmează să cânte, de aceea trebuie sa o urmăreşti mereu cu atenţie. Harismă, foarte mare harismă. Se ascunde pentru a cânta. Ca pasăre este uraţică, închisă la culoare, mică în dimensiuni. Noaptea cântă. „Asta-i bine", zicea cineva. Dacă o vede cineva cântând, imediat se opreşte. Cum se apropie cineva, vreun om, se opreşte din cântat. Dacă găseşte un loc unde nu simte vreun pericol, ci domneşte linistea absolută şi nu este văzută de nimeni, atunci începe să cânte. Iar în timp ce cântă, urmăreşte cu atenţie ca nu cumva să audă vreun zgomot. Urechile ei nu sunt pentru a auzi cântarea, ci pentru a urmări eventualele zgomote. Cum a auzit un zgomot, tace, se opreşte. Lucru fantastic!

Efrem Ieromonahul
Cuvinte simple din Sfantul Munte, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte simple din Sfantul Munte"
 

.

• Odihna si linistea mintii
  Publicat in : Editoriale
• Linistea mantuitoare a sfintelor lacasuri ortodoxe
  Publicat in : Religie