Scrisoare pastorala
Foaie periodica, gratuita, a Parohiei Malovat-Mehedinti
Anul VIII (2010), nr. 184 (16-30 iunie)
Dragii mei enoriasi!
Puhoaiele.
Iarași au avut loc inundații in țara noastra. Nu este an de la Dumnezeu, in care sa nu fim loviți de nenorocirea aceasta. Nu se intrevede in viitorul apropiat posibilitatea de bv a scapa de asemenea catastrofe. Mii de hectare de terenuri cultivate au fost acoperite de ape, mii de case distruse, mii de oameni au ramas sub cerul liber cu hainele de pe ei, zeci de oameni au fost inghițiți de furia apelor. Dumnezeu știe cate animale au pierit in aceleași condiții. In fiecare an auzim ca in lume se produc asemenea calamitați, cand intr-o parte, cand intr-alta, dar la noi se produc in fiecare an. Parca este un blestem, parca Dumnezeu s-a maniat pe noi și ne pedepsește in mod sistematic, an de an.
Ne intrebam, pe buna dreptate, ce se intampla cu noi, cu țara noastra. Eram in 1970 la seminar in Craiova, cand s-a revarsat Jiul și a facut pagube imense. Atunci spuneau localnicii batrani ca nu-și aminteau sa mai fi vazut furia apelor dezlanțuite atat de puternic. Acum iși amintesc și copiii de la gradinița, ca in ,,tinerețea” lor au trait drame asemanatoare. De ce?
E maniat și Dumnezeu pe noi, fiindca suntem tot mai departe de El prin comportarea noastra. Mulți dintre noi nu mai știm de sarbatori, de posturi, de rugaciune, de biserica. Mulți nu dam pe la biserica decat la botez, la cununie și la inmormantare, in timp ce la carciuma facem prezența in fiecare zi. Mulți injuram de tot ce e in cer și pe pamant și batjocorim numele lui Dumnezeu și toate cele sfinte. Ne mancam unii pe alții, ne dușmanim, ne barfim, ne jefuim și ne omoram. Mulți traiesc doar din furat și din inșelat. Auzim zilnic de tot felul de crime care de care mai ingrozitoare, de sinucideri, de violuri, de trafic de persoane, de alcoolism, de tabagism, de droguri și de alte substanțe care distrug firea umana. Bisericile sunt goale, in timp ce carciumile gem ziua și noaptea de ,,credincioși” cu numele. Auzim de pacate pe care altadata nici nu indrazneam sa le rostim numele. Astazi desfraul a atins cote neintalnite vreodata. Auzim de relații sexuale intre barbați, intre femei, cu copii și animale. Vrem sa oficializam casatorii intre astfel de cupluri. Iți șade mintea in loc și nu poți sa crezi ca este realitate, ca atat de jos a decazut firea umana, chipul lui Dumnezeu in om!
E maniata și natura asupra noastra. Am taiat in neștire padurile, ca sa le transformam in bani. Au ramas munții și dealurile ca niște capete cu chelie. S-au rupt zagazurile cerului și au pornit la vale milioane de tone de pamant, de grohotișuri, de pietre și de lemne și au infundat vaile. Fundul apelor s-a ridicat an de an din cauza depunerilor de mal, așa incat volumul de apa pe care-l mai pot prelua raurile, paraiele și vaile noastre este tot mai redus. Nimeni nu s-a mai ingrijit de colmatarea, adica de adancirea și curațarea acestor bazine, acestor vai. Nu trebuie ca sa fie ploi puternice ca sa fie inundat totul de-a lungul bazinelor și vailor noastre. Auzim zilnic de sume gigantice furate intr-un fel sau altul, de sume uriașe cheltuite pe nimicuri, dar nu auzim pe nimeni cu putere de decizie sa ia taurul de coarne și sa investeasca ceva in vaile și bazinele hidrografice. Fiecare inundație de ia ,,prin surprindere”, asemenea fiecarei ierni și de fiecare data asistam la drama fraților noștri loviți de nenorocire, iar altadata nenorocirea se abate asupra noastra inșine. Ce-i drept, a inceput sa devina o adevarata tradiție trista la noi in țara la vremea acestor catastrofe, ca sa punem mana de la mana, fiecare cu ce poate și cu cat poate, ca sa ajute pe cei in necaz. Este un gest omenesc, romanesc și creștinesc. Și, totuși, dincolo de aspectul moral al problemei, ar trebui sa se ia in calcul, la nivel de țara, la nivel european, necesitatea de maxima urgența privind reimpaduririle, colmatarile vailor și indiguirile corespunzatoare. Este o problema care nu mai poate fi amanata la nesfrașit. Din pacate, nu am gasit-o in programul niciunui partid politic, niciunui parlamentar sau demnitar local! Concluziile sa le trageți Dvs.!
Sinuciderile.
In ultima vreme auzim tot mai des de cazuri de sinucideri. Se sinucid tineri și batrani, barbați și femei, saraci și bogați, invațați și mai puțin invațați. Despre unii se știe cate ceva, despre alții se banuiește, despre alții nu se va ști niciodata care au fost motivele care i-au dus in pragul disperarii. M-am infiorat, auzind cu ani in urma un tanar spunandu-mi ca umbla noaptea pe malul Oceanului Atlantic și numai mugetul apelor l-a inspaimantat și l-a facut sa nu se arunce in vaduri. Am socotit multa vreme ca sinuciderile iși au in majoritatea lor cauza in anumite boli psihice ascunse, care se agraveaza pe-ncetul, fara ca sa fie luate in seama. Și totuși, bolile psihice sunt doar o cauza a acestor gesturi disperate. Cauzele sunt mult mai numeroase și foarte nuanțate.
In ultimele luni s-au intamplat mai multe asemenea nenorociri și in lumea clerului, ceea ce este foarte grav. Am fost zguduiți cu toții auzind ca un preot protestant din Mediaș, afland ca soția lui e bolnava de cancer, și-a luat cei doi copii de 4-6 ani, i-a dus in biserica, i-a taiat la gat ca pe purcei, apoi s-a dus și s-a aruncat inaintea trenului. Luna trecuta baiatul preotului de la Zegujani s-a spanzurat, deși era casatorit, avea toate rosturile unei vieți normale; luna aceasta baiatul preotului de la Baile Herculane, mehedințean de origine, s-a sinucis, deși terminase Facultatea de Informatica, avea serviciu și apartament in Timișoara și toate șansele de reușita in viața. Sunt numai cateva cazuri cutremuratoare, care lasa in urma o durere imensa in sufletul celor din familie, care nu se va cicatriza niciodata.
Sinucigașul traiește o criza personala nemarturisita, cu mult inainte de a se produce nenorocirea. Poate neințelegerile din familie, poate neințelegerile cu semenii, problemele de serviciu, șomajul, decepțiile in viața, gelozia, nereușitele la examene, marginalizarea, lipsa de perspective, problemele financiare, bolile grele, nevindecabile și multe altele pot constitui cauze care sa duca la gestul fatal. Candidatul la sinucidere cauta soluții, nu le gasește și se simte singur, tot mai singur. Credința in Dumnezeu ii este tot mai puțina, iar nadejdea ii dispare ca roua de dimineața. Soluțiile la problemele care il framanta nu apar. Crede ca nimeni nu este in stare sa-l mai scoata din mocirla in care a intrat cu voie sau fara voie. Atunci dispune de ultima valoare pe care o mai are: viața. O distruge și pe aceasta, crezand ca aceasta este soluția salvatoare. Sinuciderea pentru el este ca o evadare din aceasta lume, din realitatea cu care se lupta și pe care nu o mai poate birui. Tocmai valoarea aceasta ultima, viața, l-ar putea scoate din impas, tocmai ea ar putea fi soluția salvatoare, dar proprietarul ei nu mai are rabdare. El nu vrea sa se simta umilit, invins. Este prea mandru de sine, prea plin ca sa recunoasca infrangerea, ca sa continuie lupta pentru o cauza aproape pierduta. Iși pune capat zilelor, crezand ca aceasta este soluția salvatoare. O eroare mai mare ca aceasta nu exista. Un pacat mai mare ca acesta nu este. Sinuciderea este pacat mai mare decat crima. Criminalul se mai poate mantui, sinucigașul nu. Talharul s-a mantuit in ultima clipa, cand era pe cruce, Iuda, deși apostol al Mantuitorului, nu s-a mai putut mantui. Daca ar fi avut și el puterea de a recunoaște ca a greșit ca a faptuit pacatul, ca a produs raul și ar ri cerut iertare la picioarele Crucii Mantuitorului, cu siguranța ca l-ar fi iertat!
Sinucigașul incearca sa omoare moartea sufletului(deznadejdea) prin moartea trupului. Pentru el viața nu-și are logica, nu-și are sens. El se socotește pe sine un corector al creației lui Dumnezeu. Marele scriitor rus Dostoievschi in romanul sau Demonii, scoate in evidența concepția unui Kirilov, care susținea ca, sinucigandu-se, va deveni asemenea lui Dumnezeu, adica stapan deplin asupra ființei sale, trup și suflet. Același scriitor spunea insa ca ,,numai credința evan¬ghelica in nemurirea sufletului umple viața de sens și prin aceasta il mantuieste. ,,Taina existenței omenești nu consta numai in faptul de a trai, ci și pentru ce sa traim." Cu adevarat, ,,nu numai cu paine va trai omul, ci cu ori¬ce cuvant al lui Dumnezeu" (Luca., 4, 4).
Scopul suprem al existenței noastre este insași viața și mantuirea sufletului nostru. Pacatul ne indeparteaza de Dumnezeu și de invațaturile Lui. Indepartarea de El rupe legatura harica cu El și aceasta sta la temelia nefericirii noastre fizice, psihice și duhovnicești. Inainte de a vorbi de o moarte fizica, vorbim de o moarte duhovniceasca. Omul care-și pierde credința și nadejdea in Dumnezeu cade ușor victima gandurilor negre și deznadejdii. Parinții, biserica și școala au rolul foarte important de a cladi in sufletele copiilor lor credința statornica și neclintita in Dumnezeu. Aceasta restaureaza legatura harica dintre om și Dumnezeu. Omul ințelege prin credința ca nu mai este singur in fața loviturilor vieții. Chiar daca se prabușește sub greutatea crucii, cu Hristos va reuși sa se ridice. Dumnezeu ne da la fiecare cate o cruce, dar și puterea de-a o duce! La urma urmei, viața e o lupta. Intr-o lupta nu poți sa fii doar cu camașa curata și calcata, cu cravata apretata. Mai ești și ranit, și plin de noroi sau de sange, mai ești mutilat. Important este sa nu te dai invins. Chiar daca pierzi una sau mai multe lupte, important este sa nu pierzi razboiul. Sinuciderea este pierderea razboiului. George Coșbuc spunea: ,,O lupta e viața, deci, te lupta, / Cu dragoste de ea, cu dor!” Aceasta este singura șansa de a deveni nemuritor.
Sfintii Parinti despre barfire.
„Barfirea aduce azi incantarea și fericirea urechilor. Este o trufie și o deșertaciune de nesuferit in barfitori. Caci, de ce pun in socoteala vecinului defecte și vicii, daca nu pentru a fi bagate in seama ale lor, ca ei sa treaca, dimpotriva, drept oameni cu conștiința iubitoare și gingașa”(SF. EFREM SIRUL); ,,Nu barfi pe alții, nici nu te crede sfant, daca sfașii pe alții cu clevetirile tale, caci adesea se intampla ca noi sa blamam la alții tocmai ceea ce inșine facem și ne inraim acuzand propriile noastre vicii”; ,,Ferește-te ca nu cumva limba sau urechea ta sa ie plina de puroi, adica nici sa barfești pe alții, nici sa ascușți pe altul barfind… Ferește-te de clevetire, controleaza-ți vorba. Sa știi ca pentru toți ceea ce spui despre alții te judeca propria-ți conștiința, care te va gasi vinovat tocmai de cele ce tu acuzi pe alții. Nu incerca sa te dezvinovațești, motivand ca tu nu spui decat cele ce ai auzit de la alții, caci nimeni nu vorbește ceea ce nu-i place, iar cand clevetitorul cand va vedea ca tu nu vrei sa-l asculți, va inceta de a mai barfi. Nu te amesteca, zice Solomon, printre barfitori, caci curand va veni pieirea lor și a celor ce sunt impreuna cu ei. Desigur, e vorba de pieirea celor ce clevetesc și a celor ce-și pleaca urechea lor la clevetirea altora” (FERICITUL IERONIM); ,,Sa ne ferim de barfe, de vorbe de rușine. De hula și sa nu blestemam nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele”(SF. IOAN GURA DE AUR); ,,Nu primi barfirea impotriva parintelui tau, nici nu-l incuraja pe cel ce-l necinstește pe el, ca sa nu se manie Domnul pentru faptele tale și sa te starpeasca din pamantul celor vii;” ,,Inchide gura celui ce barfește la urechile tale, ca sa nu savarșești pacat indoit impreuna cu acela, pe tine obișnuindu-te cu patima pierzatoare, iar pe acela de a flecari impotriva aproapelui”(SF. MAXIM MARTURISITORUL).
Prima lectie de religie.
Nu mi s-a predat religia in școala. Am frecventat de mic biserica, dar cred ca primele noțiuni religioase nu de la biserica mi-au ramas, ci din familie. Primul profesor de religie mi-a fost mama. Imi amintesc și de prima lecție, pe care n-am s-o uit niciodata. Va voi povesti-o și Dumneavoastra, fiindca nu o veți gasi nicaieri scrisa. Cel puțin pana azi.
Sa fi avut 3-4 ani. Locuiam in casa veche, pe o ulița a satului. De la camp veneam fie pe Drumul Mare, cand treceam cu vitele, fie pe Portița, cand treceam fara vite. Vivița lui Costa era o femeie foarte cumsecade, vaduva de razboi. Locuia pe ulița Portiței. Intr-o zi i s-a dezlegat un caine destul de periculos. Atunci am trecut și eu pe acea ulița. Nu știu daca am fost singur sau cu altcineva, dar știu ca mi-a ieșit cainele inainte. Eram bolocrac, adica imbracat doar cu o camașuța lunga, pana sub genunchi, desculț, cu capul gol și parul valvoi, ca de obicei. Parinții plecasera de dimineața la munca, ma lasasera adormit, iar eu, așa cum faceam de obicei, la trezire, pornisem, valvartej, la camp sa-i caut. Am fugit de caine și am țipat. Mi-a sarit cineva in ajutor și l-a alungat, dar nu inainte de a-mi smulge un petic din camașuța drept taxa vamala. Putea sa fie mult mai rau. Seara, cand a venit și taticu acasa, mamica i-a povestit intamplarea așa cum o aflase de la mine și de la alții. Parca-l aud pe tata spunand: ,,-Așa nu se poate! Sare inaintea copilului, il mușca, il desfigureaza! Trebuie facut ceva! O sa-i dau lui Toma ceva de baut și niște bani sa-i dea niște sticla sa terminam cu el!” Eram numai ochi și urechi. Toma era ciobanul satului și pentru cațiva bani sau bautura facea de petrecanie celui mai grozav dintre cainii satului. Nu ințelegeam treaba cu sticla, deși eram bucuros ca exista o soluție impotriva dușmanului meu, cainele. Dupa ce s-a culcat taticu, am intrebat-o pe mama cum se pocedeaza cu sticla. Mi-a spus ca se piseaza sticla și se pune in malai, mamaliga ori pane și i se da cainelui. Cioburile de sticla ii perforeaza stomacul și mațele și cainele moare. Extraordinara soluția! Nu mi-ar fi dat in gand! Pana tarziu in noapte n-am adormit și m-am gandit la problema cu pricina.
Dimineața, cand m-am trezit, eram singur acasa. Imi lasasera o strachina cu lapte și o bucata de mamaliga ca sa mananc. Era exact ce-mi trebuia. De ce era nevoie sa-i mai plateasca lui Toma? Eu nu eram in stare sa fac o asemenea isprava? M-am dus in spatele casei și am gasit un fund de sticla de un litru. Era gros și greu. Minunat! L-am luat, l-am șters bine de pamant și l-am acoperit cu mamaliga. Am fost atent sa nu cumva sa ramana vreo bucațica neacoperita. Am pornit dupa aceea pe ulița. Eram descuț și boțul de mamaliga cu sticla il țineam ascuns la spate, in cutele camașii, sa nu ma vada cineva. Calcam tiptil, parca nu aș fi vrut sa ma auda cineva tropotind și sa dea alarma. Eram conștient ca fac rau, dar nu vream sa știe nimeni acest lucru, nici chiar pasarile de pe ramuri. Pentru prima data imi era frica ziua pe ulița mea! Inima imi svacnea sa-mi sparga pieptul. Priveam infricoșat in toate parțile și capul parca-mi era o piulița ce se rotea incoace și incolo. Aproape coborasem in drumul principal. Eram sub iagudul lui Nicolae al lui Patruț. Ar fi trebuit sa traversez drumul și s-o iau pe Portița, ca sa ajung la destinație și sa pot sa-mi realizez planul zamislit cu atata chin.
La colțul uliții apare mama. Nemaipomenit! Imi dadea peste cap totul. Vazandu-ma cum merg de incordat și cu mana la spate, m-a intrebat foarte ingrijorata: ,, - Gelule, mama, unde te duci?” ,,- Pana ici, in Portița!” ,,-Și ce ai la spate?” Ma descoperise. Nu mai puteam sa ma ascund. Cred ca daca astazi m-ar gasi poliția cu ceva in neregula, nu aș trai niște emoții atat de intense ca atunci. I-am dezvaluit mamei planul meu, dar in șoapta, sa nu cumva sa auda cineva. Parc-o vad pe mama cum imi spune alarmata la culme: ,,- Vai de mine, mama, cum poți sa faci tu asta? Te vede Dumnezeu, Gelule, și nu te mai crește! Așa ramai! Pai se poate sa faci tu una ca asta! Au, Doamne, ce-o zice Dumnezeu!”
In timp ce mama se tanguia cu privire la ce urma sa zica Dumnezeu, am aruncat bucata de mamaliga cu sticla și am rupt-o la fuga inapoi. Am intrat in polata și m-am ascuns dupa streaz. Acolo am stat pana a facut mama ceva de mancare. Am auzit-o apoi seara, dupa ce eu m-am liniștit și au crezut ca am adormit, spunandu-i lui taticu intamplarea și atenționandu-l sa nu mai vorbeasca orice de fața cu mine, fiindca ,,a inceput sa priceapa!”
Cu acel prilej am aflat ca Dumnezeu nu numai ca exista, dar ca observa cu atenție faptele noastre și ne pedepsește cu asprime pentru cele rele. Era prima lecție de religie. Pai, nu?
Calcularea pensiei.
Marele artist Constantin Tanase ne-a lasat moştenire un ,,algoritm de calcul al pensiei" valabil pana in zilele noastre. Daca aveți dubii la pensia pe care ați luat-o sau vreți sa știți cat veți primi, folosiți urmatoarele calcule și veți ști exact. Iata, asadar, formula:
,,Şi o alta chestie:
Scoaterea la pensie.
Astazi eşti functionar,
Insa maine pensionar.
Poate te intereseaza
Pensia cum se calculeaza.
Din 35 de ani servici,
Care vor fi socotiti,
Iti scazi primii ani de şcoala
Şi absentele de boala,
Zilele de sarbatoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi aduni.
Imparti tot la cinci, apoi,
Ce-ti da inmulteşti cu doi,
Scazi anul cand te-ai nascut,
Adaugi tot ce-ai scazut
Şi la cifra ce-a ieşit
Pui un zero la sfarşit.
Anii pentru insurati
Se vor socoti dublati,
Adica ani de razboi,
Socotind ca-n vremea asta
Te-ai razboit cu nevasta.
La totalul obtinut
Pui trei zero la-nceput.
Scazi anii de celibat,
Ridici restul la patrat
Şi-astfel intr-o prima faza
Afli sumele de baza.
Apoi le extragi la toate
Radacinile patrate
Şi la suma dobandita
Aplici cota cuvenita,
Care nu trebuie sa fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma ramasa, bruta ,
Scazi 4 şi 8 la suta,
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi,
Supracota respectiva,
Taxele pentru coliva,
Cinci la suta pentru dric,
Apoi nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat
Verşi doua treimi la stat
Şi restul ti se cuvine.
Nu ştiu de ma exprim bine!
Aflarea adevarului.
O legenda gasita pe internet spune ca in Evul Mediu un om a fost acuzat pe nedrept ca a omorat o femeie. Adevaratul asasin era un om foarte influent al acelor vremuri și de aceea se cauta un țap ispașitor pentru a ascunde adevaratul vinovat.
Judecatorul, fiind și el complice la toata minciuna, a incercat sa para cat mai corect. I-a spus acuzatului:
- Se știe despre tine ca ești un om credincios, devotat lui Dumnezeu. Sa lasam soarta ta in mainile Lui. Vom scrie pe doua hartii separate cuvintele „vinovat” și „nevinovat”, iar tu vei alege una din ele. Astfel Dumnezeu iți va decide destinul!
Bineințeles, judecatorul corupt scrisese același cuvant, „vinovat”, pe ambele foi, insa bietul om nevinovat și-a dat seama ca era o capcana. Nu avea scapare. A fost pus sa aleaga una dintre cele doua hartii. Omul și-a inchis ochii și a stat sa se gandeasca preț de cateva momente, iar cand sala incepuse sa-și piarda rabdarea, și-a deschis ochii, a pus un zambet ciudat pe fața și a ales una dintre cele doua foi, pe care a bagat-o in gura și a inghițit-o repede. Surprinși, dar și indignați, cei prezenți au vociferat:
- Cum, ce e asta? Cum vom putea ști verdictul?
Barbatul le-a raspuns:
- Foarte simplu! Citim foaia care a ramas și vom ști ce scria pe cea pe care am ales-o eu!”
Judecatorul și ceilalți oameni care au incercat sa-l gaseasca vinovat au fost nevoiți sa-l lase liber și nu l-au mai deranjat niciodata.
Intre ruga si-mplinire.
Parintele Viorel Cojocaru de la Chișinau ne-a trimis un text superb, pe care-l redam mai jos:
,,L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi ia mandria, şi Dumnezeu mi-a zis „Nu”.
EL mi-a zis ca mandria nu se ia. La ea se renunta.
L-am rugat pe Dumnezeu s-o tamaduiasca pe fiica mea imobilizata la pat,
Și Dumnezeu mi-a spus „Nu”.
EL mi-a zis ca sufletul ei este fara de moarte, iar trupul oricum va pieri.
L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi daruiasca rabdare, şi Dumneze mi-a spus „Nu”.
EL mi-a zis ca rabdarea este rezultatul incercarilor. Ea nu este daruita, ci dobandita.
L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi daruiasca fericire, şi Dumnezeu mi-a spus „Nu”.
EL mi-a zis ca ma binecuvanteaza şi depinde de mine daca voi fi astfel fericit.
L-am rugat pe Dumnezeu sa ma izbaveasca de durere, şi Dumnezeu mi-a zis „Nu”. EL mi-a zis ca durerea il indeparteaza pe om de grijile lumeşti şi-l apropie de EL.
I-am cerut lui Dumnezeu creştere duhovniceasca, şi Dumnezeu mi-a zis „Nu”.
EL mi-a zis ca duhul trebuie sa creasca singur, iar EL ma va curata ca sa ma faca sa dau roade.
L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi ajute sa iubesc pe altii aşa cum ma iubeşte EL pe mine, şi Dumnezeu mi-a raspuns „In sfarşit ai inteles ce trebuie sa ceri” …
I-am cerut putere, şi Dumnezeu mi-a trimis incercari ca sa ma intaresca.
I-am cerut intelepciune, şi Dumnezeu mi-a trimis necazuri la care trebuie sa ma framant.
I-am cerut barbatie, şi Dumnezeu mi-a trimis pericole.
I-am cerut dragoste, şi Dumnezeu mi-a trimis pe cei care au nevoie de ajutorul meu.
I-am cerut bunastare, şi Dumnezeu mi-a dat oportunitati.
Nu am primit nimic din ce-am cerut.
Am primit tot ce am cerut.
Dumnezeu a auzit rugaciunile mele”.
Sanatate, pace si bucurii sa va dea Dumnezeu!
Preot Al. Stanciulescu-Barda
Alexandru Stanciulescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.