Parintele Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilache a fost predicator al Catedralei patriarhale (1940-1944), staret al Manastirii Antim din Bucuresti (1944-1948), egumen al Schitului Pocrov - Neamt (1949-1959) si paroh la Biserica Sfantul Nicolae din New York (1984-2003). Parintele Vasile Vasilache a fost nu numai un mare pastor de suflete si un neobosit ctitor, ci si un carturar ales. A scris 30 de carti precum si multe brosuri de popularizare a invataturii crestin-ortodoxe, a publicat numeroase articole in reviste teologice din Romania si S.U.

A., a tinut conferinte cu diverse ocazii, a raspandit cuvant de invatatura la posturi de radio si de televiziune. Inca de tanar, s-a remarcat prin articole deosebite. In Foaia oficiala a Arhiepiscopiei Iasilor din noiembrie 1935, de pilda, diaconul Vasile Gh. Vasilache, care avea doar 26 de ani, publica un text foarte emotionant despre preotii in varsta de la tara, acei minunati traitori intru Hristos si adevarati “patriarhi ai satelor”. Aceste randuri repezinta o exemplara lectie si pentru noi, cei de astazi, un indemn la respect si pretuire fara de venerabilii slujitori ai Sfintelor Altare. (D.Z.)

Patriarhii satelor

Valurile vietii au impins din val in val, catre limanuri de odihna si viata tihnita, ultimul val al preotilor cu patru clase de seminar. Aceasta prima odihnire a celor mai in varsta preoti, pe malul insorit al vietii, departe de sbuciumul framantarii lor de pe mare, pune inceputul siragului de pensionari, care, ca maine, ne va ajunge si pe noi, pe cei ce abia am avut cinstea sa ne numaram printre ei.

Cei mai voinici dintre acei cari au fost trimisi la odihna, nu privesc cu ochi buni aceasta pecetluire cu invalidare a fortelor lor, care inca mai sunt incordate de puteri. Ei socot ca de acum vor avea de dus o viata de Ovidiu. Departe nu atat de poporani, cat de Altarul Sfant, unde au avut atatea si atatea schimbari la fata si din fata caruia de o jumatate de veac si mai bine, au zis: "Veniti de luati lumina."

Altii privesc acest drept de odihna la umbra stejarului falnic al vietii fiecaruia, ca pe o nespusa mangaiere, asemanatoare patriarhului Avraam, caci si ei vor avea fericirea sa primeasca in tihna si cu toata dragostea atatia calatori obositi de greul vietii, si in traista carora vor pune merinde duhovnicesti intaritoare de suflet. Si asa vor tot primi, pana cand un ultim calator, prea alb la chip si stralucitor. le va face cea din urma vizita si. apoi ii va intovarasi pana la Parintele din ceruri.

Noi, cari acum, pentru prima data, ne coboram in luntrea noastra pe marea vietii, privim la acesti patriarhi, ca la niste inaltimi de sfintenie si de viata imaculata, asemenea parului inalbit, cari ca niste prea luminoase faruri, ne trimit puternice raze de lumina indrumatoare pentru a vasli cum e mai bine si pe unde e mai bine.

S-au retras batranii din lupta vietii si au inmanat toiagul pastoriei in maini mai viguroase si mai agere, pline de tinerete infruntatoare de necazuri si jertfe pe care din belsug ti le cere sfanta preotie.

Se duc batranii si fac loc la tineri cari isi incep calea vietii pastorale in preajma unor patriarhi, asemenea lui Avraam si Iacob, de la care primesc binecuvantari si indrumari pastorale.

Fericiti sunt si batranii, caci si ei, asemenea Sf. Apostol si Evanghelist Ioan, au in micul lor Efes pe un Timotei care de-acum inainte va purta grija de turma pe care el a ridicat sa o pasca pe inaltimi de viata morala. Aceasta calauzire si paza pe linia inaltimilor unei vieti nepatate o va continua de-acum tanarul pastor, care va fi nespus de fericit ori de cate ori ii va veni in biserica batranul apostol al Domnului, si va zice: "lubiti-va unul pe altul.” Sau va voi sa-i impodobeasca Sfintele Slujbe cu patriarhala lui figura.

Ce fericiti suntem ca avem pe acesti venerabili apostoli ai Domnului, care ne inmaneaza patrahirul si un evhologiu, cartea pe ale carei aripi au inaltat atatea suflete in sfinte rugaciuni si-au mangaiat cu binecuvantarile ceresti pe toti satenii. iar prin darul patrahirului au revarsat asupra tuturor harul lui Dumnezeu.
In acesti prea cinstiti batrani vedem pe bunicii nostri si, prin ei, ne punem in legatura cu stramosii satelor, mai curand decat pe orice alta cale. Prin ei, ne infigem in traditiile tinutului dat noua spre pastorire.

Ei cunosc tainele satelor si sufletul fiecarui parohian, cu toate gandurile lor cele tainuite vederilor. Cate indrumari intelepte nu ne pot da ei, din multimea cunostintelor si a experientelor lor! Pentru intreg satul ei sunt nas parinte, caci nimeni nu e care sa nu fie botezat ori cununat de ei. Prin varsta lor, ei sunt parintii si bunicii duhovnicesti ai intregii parohii. Mos parintele e cel care a pecetluit viata si sufletele tuturor pana la hotarele vietii vesnice, la invierea cea de-a doua, ba si in viata viitoare, prin darul care i-a fost dat, ca: "orice va lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice va fi deslegat pe pamant va fi deslegat si in ceruri”.

Fiecare cruce din cimitir pentru el vorbeste mult, aproape tot atat de bine dupa cum ii este cunoscuta si cea de pe biserica.

Cu sprijinul cutarui gospodar a facut clopotnita, celalalt a daruit bisericii pamant, un altul a cumparat vestminte ori sfinte vase. deci si feciorii lor vor fi asemenea parintilor. Ne vor istorisi batranii cu ce mari sacrificii au reparat ori au zidit din nou biserica; cum toti au pus banul, truda si cuvantul lor cel bun si cum totusi au fost si doi-trei zanateci cari au cartit. Apoi, stiind acestea, cat va trebui sa le respectam si sa le pretuim munca, jertfa lor! Si pe ce baze sa ne-o incepem pe a noastra.

Ne vor istorisi batranii din viata lor de seminar, despre profesori, despre vreun vestit arhimandrit ori preot; despre obiectele pe care le-au avut: zoologia, botanica - fauna si flora universului, precum si despre fizica, amintindu-si de clasificarea parghiilor. dar mai ales ne vor vorbi despre psaltichie si tipic. cu ce sfintenie implineau regulele tipicului pana in cea mai neinsemnata indrumare si cum stiau si stiu Psaltirea pe de rost. pe cand pe noi, pare ca nu ne mai tenteaza si astfel de virtuozitati. Ce pacat!
Pe mos Parintele il revedea cu fiorii credintei la denii, tot satul si cu ei si noi, cei care invatam la oras. La aceste sfinte slujbe veneau si liceenii, unii cu deplina credinta, iar altii cu ganduri raslete si impaunati de cele cateva boabe de cunostinti mai multe, dar mos Parintele ne contopea sufleteste. Cu totii inconjuram biserica, mergeam pe drumul Crucii, unii asemenea femeilor mironosite, altii la fel cu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, si doar cate unul sau doi din sat fugeau de acest drum sfant, asemenea cu Iuda cel tradator.

Pentru noi toti, preotul care purta Sfanta Cruce era in locul lui Hristos. In glasul tremurator al preotului, de zguduitoare simtiri la gandul suferintelor lui Hristos, noi vedeam pe Iisus care zicea: "De este cu putinta sa treaca acest pahar de la Mine.”

Preotii batrani au suferit, "ca unii care nu sunt din lumea aceasta”, de la toti cei indaratnici, de la natangii satului, de la cei indiferenti, ori de la ucenicii satanei, dispret si, vai, uneori chiar batjocuriri. Acestia hulind cele sfinte au batjocurit mai intai pe preotii bisericii. Parintii de nenumarate ori au avut de suferit calvarul Crucii.

Iata, ca acum, ca o incununare a acestora, in mod firesc, ii vedem in lumina biruintii lui Hristos.

Mai mult ca oricand, asa-i vedem astazi, biruitori in lumina Invierii lui Hristos. Au biruit si ei toate cu Hristos. Au fost cu Hristos in suferinti, de asemenea le este hrarazit de a fi cu El in victorie.

Privind la ei, observam cum parul lor argintat e cu mult mai stralucitor in raza de lumina a Invierii Domnului.

Oare ce-am putea sa le uram in aceasta biruinta a luminii lui Hristos, acestor patriarhi ai satelor si oraselor noastre, decat sa Ie dorim sa se milostiveasca Dumnezeu si sa ni-i mai lese printre noi deplini fericiti - 40 de zile de ani, pana cand ii va chema catre ceruri, iar de va fi de la Dumnezeu harazit, sa inceapa si cealalta suta, pana cand vor fi inaltati la Parintele Luminii, unde cu totii vom fi chemati.

Diacon V. Gh.

Vasilache

.