Pilda despre talanţi şi pilda despre mine au fost rostite de Mântuitorul la sfârşitul căii Sale pământeşti. Ultima a fost spusă în vremea când „El era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu se va arăta îndată” (Luca 19, 11), iar cea despre talanţi, atunci când Domnul era deja în Ierusalim. Când a plecat de la templu, a spus cuvântul prorocesc despre distrugerea Ierusalimului şi groaznicele semne ale celei de-a Doua Lui Veniri. „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale”, a spus Hristos (Matei 25, 31).
Aici simbolistica pildei este limpede. Robii care au primit de la stăpânul casei talanţi pentru a-i neguţători sunt oamenii care au de la Dumnezeu anumite daruri duhovniceşti ori abilităţi intelectuale ca talanţi, în sensul obişnuit al cuvântului. In aşteptarea întoarcerii Domnului, -oamenii ar trebui să lucreze darurile pe care le-au primit, să le pună în lucrare dublându-şi sau triplându-şi bunurile gospodăreşti.
Aceştia trebuie cu stăruinţă să se ocupe de „cumpărare şi vânzare” - după expresia figurativă a Sfântului Serafim de Sarov -, ca prin această lucrare să dobândească harul
Duhului Sfânt. Ideea principală a parabolei se cuprinde în chemarea tuturor oamenilor la răspundere faţă de viaţă.
Domnul poate veni la orice ceas din zi sau din noapte. Nimănui nu îi este cunoscut acesta. El va veni pentru a cere socoteală fiecărui rob şi cu toţi trebuie să dea răspuns cum au folosit şi au primit acei talanţi ca daruri de la Dumnezeu. Aceste daruri sunt conştiinţa omenească firească, puterea minţii, a inimii, a sentimentelor şi a voii; feluritele însuşiri ale trupului, organele simţurilor etc. Nu există ceva întru fire pe care omul să nu-l fi primit de la Dumnezeu; în mod hotărât, toate puterile sufleteşti şi trupeşti sunt daruri-talanţi date omului pentru o vreme (pentru scurta sa şedere pe pământ), spre a lucra în timpul acestei perioade de aşteptare. Domnul pare că spune oamenilor: „Aşteptaţi, aşteptaţi, aşteptaţi. Şi aşteptând, trudiţi-vă neîncetat pentru a vă arăta înaintea Fiului Omului nu cu mâinile goale, ci cu capital duhovnicesc.”
Intrebarea şi judecata vor fi groaznice. Robii leneşi şi vicleni vor fi aruncaţi afară în întunericul cel mai cumplit, unde vor fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Robul cuprins de lenevie, care a primit un singur talant, a încercat să-şi îndreptăţească lenea şi lipsa de răspundere cârtind faţă de Domnul şi învinuindu-L de nedreptate şi cruzime.
„Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: «Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău»” (Matei 25, 24-25).
Domnul însă i-a spus: „Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?”
Cu alte cuvinte, dacă aceasta ar fi fost astfel, cum putea fi îndreptăţită lenea robului? Oricum ar fi Domnul (şi aceasta robul n-o putea judeca), el a primit un talant din mâinile Domnului său ca proprietate a Acestuia şi îi datora un răspuns. „Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă”, a spus Domnul robului Său.
„Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” Acesta este începutul judecăţii lui Dumnezeu încă de aici, de pe pământ. Şi iată sfârşitul: „Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.”
Cui anume se adresează această parabolă, dacă nu fariseilor şi saducheilor, cât şi întregului popor? Desigur, ea este spusă tuturor oamenilor care au păstrat măcar un dram de conştiinţă şi de înţelegere - „Cine are urechi de auzit să audă”.
Fragment din cartea "Talcuiri la parabolele Mantuitorului. Invataturi de folos pentru toate zilele", Editura De suflet
Cumpara cartea "Tălcuiri la parabolele Mântuitorului"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.