Poarta Nouă

Poarta aceasta a fost deschisă în anul 1887, în colţul de nord-vest al cetăţii, cu aprobarea autorităţilor otomane, pentru a uşura accesul în Cetatea veche din noile suburbii care se dezvoltaseră în partea de nord. Poziţionarea ei în acest loc era foarte potrivită şi pentru a înlesni accesul pelerinilor creştini spre Biserica Sfântului Mormânt. In ordine cronologică, aceasta este ultima poartă şi nu are eleganţa care se poate observa la celelalte porţi. Deşi constructorii au încercat să integreze noua structură în arhitectura cetăţii, totuşi, se pot vedea unele diferenţe privind forma şi mărimea pietrelor, precum şi lipsa rafinamentului arhitectural. După o legendă arabă, în apropierea acestei porţi ar fi ucis David pe filisteanul Goliat. Despre acest loc al istoricei confruntări dintre cei doi vorbeşte şi egumenul rus Daniil, care a vizitat Ierusalimul la începutul secolului al XH-lea.

Poarta Iaffa

Poarta aceasta se numeşte aşa fiindcă, în vechime, de aici pleca drumul care făcea legătura cu portul Iaffa de lângă Tel Aviv. Toţi pelerinii europeni care veneau în Ţara Sfântă prin portul Iaffa intrau în cetate prin această poartă. Arabii o numesc şi Poarta Prietenului, pentru că, în celălalt sens, drumul menţionat se îndreaptă spre Hebron, reşedinţa lui Avraam, numit „prietenul lui Dumnezeu" (Ic. 2, 23). Lângă ea se află Citadela numită, din greşeală, Turnul lui David. Aici, Irod cel Mare a construit un palat care servea uneori ca reşedinţă a procuratorilor romani, când ei erau în Ierusalim. Potrivit legendei, cele două morminte din spatele gardului de fier forjat, chiar în interiorul Porţii Iaffa, la stânga, sunt cele ale arhitecţilor executaţi de către sultanul Soliman Magnificul, pentru că au lăsat Muntele Sion în afara zidurilor.

Poarta Sionului

Poarta datorează acest nume faptului că ea este o ieşire spre colina sud-vestică a cetăţii, numită Muntele Sion. Aceasta se mai numeşte şi Poarta lui David, pentru că locul este legat de numele marelui prooroc şi împărat al lui Israel, care de la Hebron, unde a domnit şapte ani şi jumătate, s-a mutat la Ierusalim, stabilindu-şi reşedinţa aici lângă Sion, pe colina Ofelului. Pentru creştini, acest loc este foarte important pentru că, în proximitatea porţii, se află Mormântul lui David, Foişorul Cinei de Taină, locul Pogorârii Sfântului Duh şi Biserica Adormirii Maicii Domnului. Poarta Sionului sau Poarta lui David are deasupra o inscripţie care arată că, în forma actuală, datează din anul 1541, din vremea sultanului Soliman Magnificul. Intrând sau ieşind pe această poartă, pelerinul creştin fredonează cu recunoştinţă frumoasele cuvinte din Irmosul pascal: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă, acum, şi te bucură, Sioane!".

Poarta Siloamului sau a Gunoiului

Aceasta se află în partea de sud a cetăţii, în zona vechiului templu din Ierusalim. Se numeşte Poarta Siloamului, pentru că lega oraşul de Scăldătoarea (Bazinul) Siloam, la care se ajungea prin coborârea mai multor trepte. Pe aici ieşeau preoţii ca să meargă la Siloam pentru spălările rituale sau pentru a lua apă din acest bazin. Se numeşte şi Poarta Gunoiului, pentru că era folosită de preoţii templului atunci când aruncau resturile jertfelor în valea din apropiere, unde odinioară aruncau gunoaiele şi locuitorii Ierusalimului. Această vale era cunoscută sub numele de Valea Gheenei. Totuşi, nu cunoaştem cu exactitate data când această intrare în cetate a primit numele de Poarta Gunoiului. Numele oficial al acesteia este Poarta maurilor (marocanilor), fiindcă, în secolul al XVI-lea, în apropierea ei, au trăit imigranţi din Africa de Nord. Ea este foarte aproape de Zidul Plângerii.

Poarta de Aur

Pe vremea Templului lui Irod cel Mare, pe locul acestei porţi dinspre răsărit se afla Poarta Preoţilor sau Poarta Susa, deschisă de Neemia (cf. 3, 26). Numele amintea de oraşul Susa, capitala Imperiului Persan, sub a cărui ocrotire se afla atunci poporul lui Israel. In semn de supunere şi recunoştinţă, poarta a fost împodobită cu grafică specifică cetăţii Susa. Se pare că, în forma actuală, această poartă a fost construită de împăratul bizantin Heraclie, în anul 628, când a reîntors Sfânta Cruce care fusese luată de perşi în 614. In anul 810, poarta a fost închisă şi zidită de musulmani. In timpul cruciaţilor, era deblocată de două ori pe an, în Duminica Floriilor şi la Praznicul Inălţării Sfintei Cruci. La începutul secolului al XVI-lea, a fost din nou închisă de Soliman Magnificul. Grecii o numeau Poarta Frumoasă, iar latinii o numeau Poarta de Aur. Această poartă este şi astăzi închisă, pentru că Dumnezeul lui Israel a intrat prin ea. Conform tradiţiei creştine, această poartă se va deschide iarăşi numai când Iisus Mântuitorul va intra prin ea, în ziua Judecăţii de Apoi. Atunci, El îşi va aşeza scaunul de judecată pe piatra ce era înăuntrul templului, despărţind pe cei drepţi de cei păcătoşi, în apropiere, pe pantele Văii Cedronului sunt multe morminte, pentru că există credinţa că toţi care se odihnesc aici se vor trezi la sunetul trâmbiţei finale şi, înviaţi din morţi, îl vor întâmpina pe Mesia, „împăratul neamurilor" (Apoc. 15, 3).

Poarta Leilor sau a Sfântului Ştefan

Evreii o numesc Poarta Leilor, datorită leilor sculptaţi care împodobesc faţada răsăriteană a acesteia. Europenii o numesc Poarta Sfântului Ştefan, pentru că tradiţia indică aici, în apropiere, locul uciderii cu pietre a Sfântului Arhidiacon Ştefan. In timpul petrecerii lui Hristos pe pământ, în vecinătatea porţii actuale stătea Poarta Oilor. Numele se datorează faptului că în imediata apropiere a ei se afla o scăldătoare, iar în faţa ei se găsea târgul de oi de unde acestea erau cumpărate pentru jertfă. După un ritual specific, oile erau spălate în acea scăldătoare şi, pe urmă, erau duse la templu şi sacrificate. Nu departe de ea, era şi scăldătoarea Israelului (Vitezda), unde obişnuiau să vină oameni bolnavi, pentru că, din când în când, în apele acesteia se producea vindecarea miraculoasă (cf. In. 5, 4).

Poarta lui Irod

Numele acestei porţi este asociat Fortăreţei Antonia din apropiere, considerată a fi fost palatul regelui Irod Antipa, cel care a ordonat executarea Sfântului Ioan Botezătorul, în anul 32 d.Hr., conducător politic pe care Iisus l-a caracterizat drept „vulpe" (cf. Lc. 13, 32). Datorită decoraţiilor florale săpate în piatră, arabii mai numesc această intrare Poarta Florilor. Mai demult, aceasta se numea Poarta lui Ieremia, pentru că, în apropiere, se află Curtea închisorii, locul în care marele profet al lui Israel a fost ţinut în detenţie (cf. Ier. 37, 21). Această poartă mică a fost martora multor evenimente din istoria Ierusalimului, deoarece aproape toţi asediatorii pătrundeau prin partea nordică a cetăţii, unde aceasta din urmă era mai vulnerabilă, conform profeţiei: „De la miazănoapte se va deschide nenorocire asupra tuturor locuitorilor ţării acesteia" (Ier. 1, 14). De aceea, mulţi evrei, când se întorceau acasă, fiind oarecum superstiţioşi, evitau să intre în Ierusalim prin Poarta lui Irod.

Poarta Damascului

Această poartă este cea mai elaborată şi cea mai frumoasă dintre porţile cetăţii, reprezentând o minune a arhitecturii vechi. Prima poartă în acest loc a fost construită de regele Irod Agripa, în anul 44, şi, peste aproape un secol, a fost reconstruită de împăratul roman Adrian, în anul 135, ca o intrare monumentală în Aelia Capitolina, cum se numea atunci Ierusalimul. Intrarea aceasta are denumirea de Poarta Damascului pentru că din locul acesta drumul duce la Nablus (Sichem), Samaria şi Galileea, iar de acolo la Damasc. De obicei, pe aici obişnuiau să intre triumfal cuceritorii Ierusalimului, traversând cetatea pe calea Cardo Maximus, dintre coloanele căreia erau priviţi de către locuitori. De aceea, se mai numea si încă mai păstrează denumirea de Poarta Victoriei. Lângă Poarta Damascului, se află mormântul lui Sedechia, ultimul suveran al Regatului lui Iuda, înainte de căderea Ierusalimului (587 î.Hr.), când cetatea a fost dărâmată şi când el a fost dus împreună cu poporul în robia babilonică (cf. IV Regi 25).

+ IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei

Fragment din cartea "Fascinantele Locuri Sfinte şi mesajul lor edificator. Uimire. Elogiu. Contemplaţie", Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Fascinantele Locuri Sfinte şi mesajul lor edificator. Uimire. Elogiu. Contemplaţie"