O povestire extrem de emoţionantă, care se citeşte pe nerăsuflate, cu sufletul la gură, aşteptând mereu limpezirea unor situaţii greu de imaginat pentru vremurile în care trăim, dar care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului ajung la bun sfârşit, prin credinţă, rugăciune, îndelungă răbdare, dar, mai presus de orice, prin purtarea de grijă mult milostivă a Domnului şi a Preacuratei Sale Maici.

Cei patru copii, orfanii, eroii acestei povestiri dimpreună cu bunica lor care i-a crescut, de vârste diferite, doi băieţi si două fete, abandonaţi de mama lor rămasă văduvă pe când Cristian, cel mai mic dintre ei-, avea doar 2 ani şi jumătate, Andreea 4 ani, iar Sara si Daniel aveau 11 şi respectiv 8 ani, din pricina neputinţelor de ordin fizic, dar mai ales sufletesc, sunt preluaţi de bunica lor, o femeie vrednică şi plină de îndârjire şi cu o viată de neclintit, fiind crescuţi în condiţii inimaginabil de grele şi adesea ajunşi în situaţii limită din pricina sărăciei, a lipsurilor şi greutăţilor întâmpinate, ajung în cele din urmă, purtaţi de mâna primitoare a Celui ce tuturor le poartă de grijă, la un liman al liniştii şi al unei bunăstări, nu atât de ordin material, ci cu mult mai important, al unuia spiritual. Căliţi în lupta cu greutăţile inerente ale vieţii pământeşti, în această „vale a tuturor plângerilor”, atât bunica, precum şi cei patru copii crescuţi de ea cu trudă, dragoste şi o mare abnegaţie, ajungând să-L cunoască pe Dumnezeu cu ajutorul unui monah îmbunătăţit, smerit şi plin de dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele. Cu o mare discreţie şi un tact pedagogic dumnezeiesc, acesta le oferă orfanilor acea dragoste paternă de care ei duceau lipsă, dar şi ajutorul material şi duhovnicesc de care aveau nevoie, oferindu-le cărţi de rugăciuni cu povestiri murale şi duhovniceşti spre a le deschide orizontul larg al credinţei în Dumnezeu şi a le netezi paşii pe calea sfântă a Bisericii şi a mântuirii.

Şi, aşa, fetele ajung să-şi termine anii de şcoală primară şi de liceu, iar mai apoi să intre la Facultatea de teologie pe care o absolvă în chip temeinic, îmbogăţindu-şi cunoştinţele despre Dumnezeu, precum şi în profesia de pictor bisericesc si de asistentă socială.

Sara, cea mai vârstnică dintre cei patru orfani se căsătoreşte cu un cetăţean belgian, trecut şi el la credinţa ortodoxă şi se stabileşte la Bruxelles, având parte de un trai decent din punct de vedere material şi putând astfel să-şi ajute sora, pe Andreea, cea cu chip îngeresc şi cu un zâmbet mereu prezent pe chipul ei bucuros şi luminat de Har, dar şi pe fraţii ei, Daniel şi Cristian, copii buni şi blajini, cunoscuţi şi cu frică de Dumnezeu, trecuţi prin greul a nenumărate suferinţe şi lipsuri, dar căliţi de această şcoală a răbdării şi a Crucii pe care Dumnezeu le-o oferă tuturor aleşilor săi. Cristian se căsătoreşte, întemeindu-si o familie frumoasă creştină si se bucură nespus de naşterea primului copil, primind în dar de la sora sa mai mare un apartament în Bucureşti, muncind şi ducând o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Daniel cel timid, interiorizat, dar plin de evlavie şi dragoste faţă de Dumnezeu şi de Maica spirituală a neamului românesc, Biserica, rămâne în satul în care îi crescuse bunica lor, care, între timp, sfârşindu-şi chemarea şi sarcina de sus primită de a-i creşte pe cei patru orfani, se mută în Ţările de Sus, prohodită, iubită şi admirată de toţi locuitorii satului care îi cunoscuseră truda şi curajul ei cel mai presus de fire. Acolo el îsi înaltă o casă nouă unde se roagă necontenit Domnului şi îşi întemeiază o firmă de IT, în care trudeşte si îşi câştigă pâinea cea de toate zilele.

Am lăsat-o, intenţionat, la urmă pe Andreea, acest copil minunat, de o mare delicateţe şi sensibilitate sufletească, cea care promite o viaţă ascetică, de rugăciune şi jertfa adusă lui Dumnezeu prin activitatea sa de pictor bisericesc, ajunge să se apropie atât de mult de El, încât aproape fiecare rugăciune a ei se înalţă la cer precum tămâia cea cu bună mireasmă, purtând astfel încredinţarea năzuinţelor ei cele mai înalte, harul cel nepreţuit al iubirii lui Dumnezeu. Viaţa ei însăşi se transformă într-o rugăciune necontenită şi o contemplare a frumuseţii celei sfinte, mai ales după pelerinajul făcut la Ierusalim, tot cu ajutorul neobosit primit din partea Sarei, adevărat înger păzitor al fraţilor ei. In garsoniera cumpărată pentru ea de Sara, Andreea îsi închină tinereţea si viata în slujba lui Dumnezeu, trăind precum o pustnică citadină, în mijlocul cetăţii lui Bucur, bucurându-se necontenit de mila şi ajutorul ceresc, pentru faptul că ea însăşi ajunsese la conştiinţa atât de rar întâlnită în zilele noastre, a faptului că mai presus de orice şi de oricine, trebuie să-L punem pe Dumnezeu, pe Preacurata Sa Maică cea grabnic ajutătoare şi folositoare şi pe toţi sfinţii, cei ce sunt casnicii lui Dumnezeu.
Aşadar, iată cum cei patru orfani, porniţi de la starea cea mai de jos cu putinţă, ajung oameni împliniţi moral, spiritual, material, fiecare urmărind calea hărăzită lor de Preabunul Dumnezeu.

Dorinţa cea sfântă a bunicii lor de a face din ei oameni adevăraţi se împlineşte astfel prin lucrarea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. A fost extrem, nespus de greu, au luptat, au plâns, s-au rugat, au muncit şi nu şi-au pierdut nicio clipă nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului.

Au zâmbit, cu acel zâmbet ceresc al Harului, unindu-si lacrimile cu dragostea şi într-ajutorarea frăţească prin care au reuşit să depăşească toate greutăţile si obstacolele inevitabile ale acestei vieţi, bucurându-se de orice lucru cât de mărunt şi dând pururea slava lui Dumnezeu pentru toate, Căruia i se cuvine toată slava, cinstirea si închi- năciunea în vecii vecilor. Amin.

Prof. Paul Bălan

Fragment din cartea "ORFANII sau lacrima din zâmbet", Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "ORFANII sau lacrima din zâmbet"


 

• Incercarile
  Publicat in : Pilda zilei
• Cum devine rugaciunea izvor de putere in incercarile vietii
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: