Primirea strainilor

Primirea strainilor

1) Un monah antiohian, de neam cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni şi zăbovind el acolo a sfârşit cele ce avea de trebuinţă, dar nu ştia ce să facă. Şi şezând în biserică se scârbea de aceasta. Plecând, a adormit puţin şi l-a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos grăindu-i:

- Du-te la iconomul Sfintei învieri şi să-i zici lui: m-a trimis Hristos la tine, să-mi dai pentru Dânsul un galben şi-ţi voi da za pis la mână, şi când va veni Hristos ţi-l va da!
Deşteptându-se monahul şi rugându-se, a crezut cuvântului, şi mergând l-a aflat pe iconom căruia i-a zis precum i-a poruncit lui. Şi a zis iconomul:

- Dar când are să vină Hristos să mi-l dea?

Iar monahul a răspuns:

- Eu precum am auzit, ţi-am spus, tu cum ştii, aşa să faci.

Atunci a zis iconomul:

- Fă-ţi zapisul!

Şi a şezut monahul de a scris aşa:

- Eu, Ion călugărul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine, Ştefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei învieri, trebuindu-mi! Şi pentru încredinţare am făcut acest zapis al meu şi când va veni hsus Hristos, ţi-I va da.

Apoi, luând galbenul, a plecat. Iar în noaptea următoare, a văzut iconomul in vis pe cineva grăindu-i:

- Ia-ţi galbenul şi să-mi întorci zapisul monahului!

El însă nu voia, grăind:

- Acela a zis că Hristos va veni şi-mi va plăti.

Iarăşi a zis:

- Eu sunt Hristos, ia-ţi dar galbenul şi-mi dă zapisul călugărului- Sau vrei să iei mai mult? Iată, este al tău!

Şi deşteptându-se, a trimis nişte oameni după monah, zicându-le:

- Oriunde îl veţi afla pe acel monah, să-l aduceţi la mine!

Şi aflându-l, i-a zis:

- Mergi, că te cheamă iconomul!

Acesta, temându-se, zicea întru sine, că s-a căit şi vrea să-i ia galbenul. De aceea, mergea cu sfială, iar acela văzându-l, i-a zis:

- Părinte, mai ia şi alţi galbeni, câţi vei voi, şi-mi fă zapis!

Părintele i-a răspuns:

- Iartă-mă, dar mai mulţi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nu mi-a zis Domnul să iau mai mult de un galben.

Iar cei ce au auzit, s-au mirat şi au proslăvit făgăduinţele Domnului cele nemincinoase.


2) Povestesc unii despre un bătrân, că vieţuia în Siria, lângă calea pustiului şi acesta era lucrarea lui: în ce ceas venea rreun călugăr din pustie, cu bună nădejde îi făcea odihna.

Deci, a venit oarecând un sihastru la dânsul şi i-a făcut lui odihnă, dar acela nu voia, zicând, că posteşte astăzi. Şi, i-a zis lui:

- Nu trece cu vederea pe robul tău, rogu-mă ţie, să pleci aşa, ci vino să ne rugăm şi iată aici un copac, care se va apleca, plecându-ne noi genunchii.

Plecându-şi dar sihastrul genunchii la rugăciune, nimic nu s-a întâmplat! Deci şi-a plecat şi primitorul de străini genunchii şi îndată s-a aplecat şi copacul cu dânsul şi încredinţându-se, a mulţumit lui Dumnezeu.

Cuvinte folositoare ale Sfinţilor Bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Cuvinte folositoare ale Sfinţilor Bătrâni cei fără de nume"

Pe aceeaşi temă

20 Septembrie 2017

Vizualizari: 800

Voteaza:

Primirea strainilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în 20.00 Lei
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a 40.00 Lei
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact