Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului ne duce cu gândul, așa cum este firesc, la Sfânta Fecioara Maria.
Ea a fost prefigurată în Vechiul Testament, fiind rodul făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Ioachim şi Anei, că vor avea la bătrâneţe un copil, deşi erau sterpi.
Prin faptul că L-a născut pe Dumnezeu, Fecioara Maria este „punte” între cer şi pământ, împlinirea şi desăvârşirea imaginii vechi-testamentare a Scării lui Iacov: „Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe ea” (Fc. 28, 12).
„Scara” reprezintă un simbol al urcuşului şi al treptelor. Credinciosul care le urcă poate ajunge la desăvârşire. Sfânta Fecioară este de fapt însăși „Scara”, pentru că prin mijlocirea ei coboară Dumnezeu pe pământ, iar oamenii urcă la cer.
Maica Domnului este şi „Poarta cerului”, întrucât prin Ea Dumnezeu, în Persoana lui Iisus Hristos, îşi face intrarea în istoria umanităţii. De asemenea, cerul, care mai înainte era închis şi nimeni nu putea să urce la el, prin mijlocirea jertfei Fecioarei, s-a deschis şi acum intră tot cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui.
Patriarhul Iacov, văzând acest loc de taină, a exclamat: „Cât de înfricoşător este locul acesta! Nu este altceva decât casa lui Dumnezeu şi însăşi poarta cerului!” (Fc. 28, 17), iar împăratul David a strâns mulţimea celor mântuiţi, ca să-i înalţe Fecioarei cântare nouă şi atotarmonioasă: „Pomeni-voi numele tău în tot neamul; pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului” (Ps. 44, 20-21) (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2007, p. 30).
Nimeni, nici chiar îngerii din cer, nu pot să se împărtăşească şi să se atingă de Dumnezeu decât prin Fecioara Maria, care este adevăratul „cleştişor” al cărbunelui aprins dumnezeiesc (cf. Isaia 6, 6-7) şi adevăratul „rug nears” al focului Dumnezeirii (cf. Iş. 3, 2) (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 215).
Proorocul Isaia nu l-a văzut pe serafim luând cărbunele de pe altar în chip nemijlocit, ci prin cleştişorul prin care s-a atins şi de buzele profetului dându-le curăţire (Isaia 6, 6-7). Această vedenie a cleştişorului este identică cu vedenia pe care a avut-o Moise: un rug care ardea în foc şi nu se mistuia (Iş. 3, 2).
Așa cum spune Sf. Grigorie Palama, în Omilia 37 („Cuvânt la Adormirea Pururea Fecioarei Maria”), „rugul” şi „cleştişorul” sunt Fecioara Mamă care a zămislit fără să se aprindă focul dumnezeiesc, un arhanghel slujind zămislirii, unind astfel prin Ea neamul omenesc cu Cel ce ridică păcatul lumii.
De asemenea, Fecioara Maria este „hotar” şi „mijlocitoare” între creat şi necreat. Ea singură e hotarul între firea creată şi necreată, şi nimeni n-ar putea veni la Dumnezeu dacă n-ar fi cu adevărat luminat de acest sfeşnic luminat cu adevărat de Dumnezeu, după cum spune Psalmistul David: „Căci Dumnezeu e în mijlocul ei şi nu se va clătina” (Ps. 45, 5).
Cunoscând Dumnezeu mai înainte de veci că Pururea Fecioara avea să fie împodobită cu cununa tuturor virtuţilor şi a darurilor, a fost atras de frumuseţea ei duhovnicească şi feciorelnică, de aceea a ales-o Mireasă şi Maică.
„Cât de frumoasă eşti tu, cea de aproape a mea, fără nici o pată; ne-ai robit pe noi, sora mea, mireasă, ne-ai robit pe noi numai cu o privire a ta” (Cânt. 4, 7-9).
„Aşadar muntele însufleţit, Născătoarea de Dumnezeu urcă astăzi laolaltă cu trupul peste toate cetele şi corurile îngerilor nematerialnici, chiar şi al celor dintâi şi din jurul lui Dumnezeu, adică Tronuri, Heruvimi şi Serafimi, şi se face faţă de ei fără de asemănare mai cinstită şi mai preamărită” (Monah Teoclit Dionisiatul, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 296).
Mijlocirea de care s-a învrednicit Maica Domnului este mai mare chiar şi decât cea a ierarhiilor îngereşti, întrucât despre aceste cinuri foarte de sus profetul Isaia spune: „Şi serafimii stăteau în cerc jur-împrejurul Lui” (Isaia 6, 2), în timp ce despre Fecioara-Mamă, Psalmistul David afirmă: „stătea împărăteasa de-a dreapta Ta” (Ps. 44, 11) (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 429).
Astfel, Fecioara Maria este singura aflată în proximitatea lui Dumnezeu, ca Mireasă lăudată pentru frumuseţea ei fără seamăn, potrivit celor zise în Cântarea Cântărilor: „Ce frumoasă eşti tu, cea aproape de mine!” (6, 4)
Ea stă nu numai aproape, ci şi pe drept cuvânt de-a dreapta lui Dumnezeu, ca „tron” al Său. Astfel, acolo unde a şezut Iisus Hristos în ceruri, adică de-a dreapta măreţiei, acolo stă şi Ea, care urcă de la pământ la ceruri, pentru că unde şade Împăratul, acolo stă şi tronul Său. Acest tron l-a văzut în mijlocul corului heruvimilor şi Profetul Isaia şi a spus că e înalt şi măreț (Is. 6, 1), arătând faptul că Maica Domnului transcende puterile cereşti (Ibidem).
Toate acestea sunt doar o parte din demnităţile duhovniceşti de care s-a învrednicit Preacurata Fecioara Maria, ceea ce arată că Fecioara Mamă este în cer mai presus de heruvimi şi de serafimi.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Conceptii eronate despre Fecioara Maria
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria venerata de musulmani
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.